Testamentul, fiind un act juridic, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate cerute de lege pentru orice act juridic: capacitatea de a încheia actul în cauză, consimţământ valabil, obiect determinat şi licit, iar cauza să existe, să fie licită şi morală [1].
De asemenea, testamentul fiind un act juridic solemn, voinţa testatorului trebuie exprimată în una dintre formele prevăzute de lege.
Aşa fiind, vom analiza mai jos, pe scurt, condiţiile de fond şi condiţiile de formă ale validităţii testamentului.
A. Condiţiile de fond.
Capacitatea. Pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă, testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalităţi (donaţii sau legate) sau de a face alte acte juridice cuprinse în testament.
a) În principiu, orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea (art.987 alin.1 C.civ.).
Condiţia capacităţii de a dispune prin testament trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul (art.987 alin.2 C.civ.).
Condiţia capacităţii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moştenirii testatorului (art.987 alin.4 C.civ.).
Incapacităţile de a dispune sau de a primi prin testament, ca excepţii de la regula capacităţii, trebuie să fie expres prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare şi aplicare.
b) Incapacităţi de a dispune prin testament. Sunt incapabile de a dispune prin testament, potrivit legii, următoarele persoane:
- Minorii, indiferent dacă sunt lipsiţi total de capacitatea de exerciţiu sau au capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest sens, art. 988 alin.1 C.civ. prevede că "cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege". Aşa fiind, minorul nu poate dispune de bunurile sale prin testament, nici prin reprezentant legal (părinte sau tutore) şi nici personal (cu încuviinţarea ocrotitorului legal, părinte sau tutore). Minorul nu poate dispune prin testament nici dacă ar obţine autorizarea instanţei de tutelă.
Prin excepţie, minorul care se căsătoreşte, dobândind capacitate deplină
de exerciţiu [2], poate dispune prin testament ca şi persoanele majore. Tot astfel,
poate dispune prin testament şi minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, căruia instanţa de tutelă i-a recunoscut capacitatea deplină de exerciţiu, pentru motive temeinice (art.40 C.civ.).
- Minorul devenit major, nu poate dispune prin liberalităţi în favoarea celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situaţia în care reprezentantul sau, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului (art.988 alin.2 C.civ.).
- Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, nu poate să dispună prin testament deoarece este asimilată cu minorul sub vârsta de 14 ani, adică cu cel lipsit de capacitate de exerciţiu (art.988 alin.1 C.civ.). Incapacitatea interzisului este totală şi permanentă. Cât timp interdicţia nu a fost ridicată, interzisul nu are capacitatea de a testa, nici măcar în intervalele de luciditate, dacă acestea ar exista [3].
Întrucât incapacităţile de a dispune prin testament au ca scop protecţia voinţei incapabilului şi a intereselor familiei sale, nefiind în joc interese de ordine publică, încălcarea lor este sancţionată cu nulitatea relativă a testamentului (art.44 alin.1 C.civ., art.988 alin.2 C.civ.).
c) Incapacităţi de a primi prin testament. Nu pot primi prin testament, potrivit legii, următoarele persoane:
- Medicii şi farmaciştii, precum şi alte persoane care l-au tratat pe testator de boala care este cauză a decesului. În acest sens, art. 990 alin.1C.civ. prevede că sunt anulabile liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului [4]. Incapacitatea se întemeiază pe o prezumţie absolută de sugestie şi captaţie, motiv pentru care medicul sau farmacistul nu ar putea face dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere a testatorului.
Conform art.990 alin.2 C.civ., sunt exceptate de la prevederile alin.1:
a) liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;
b) liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
- Preoţii sau alte persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului. Dispoziţiile art. 990 alin. (1) şi (2) C.civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.
Sancţiunea încălcării incapacităţilor de a primi prin testament este nulitatea relativă [5].
Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripţie de 3 ani, a dreptului la acţiunea în anulare a testamentului, curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii (art.990 alin.4 C.civ.).
În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil (art.990 alin.5 C.civ.), dar testatorul îl poate revoca oricând. Dacă nu revocă legatul, înseamnă că acesta este rezultatul voinţei sale libere şi conştiente, iar nu rezultatul influenţei exercitate de medic, farmacist sau preot [6]
- Incapacităţile speciale în materia legatelor. Art.991 C.civ. prevede că sunt anulabile legatele în favoarea:
a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1043 alin.2 C.civ. (care au asistat testatorul cu ocazia autentificării testamentului) şi art.1047 alin. 3 C.civ. (martorii care au asistat şi semnat testamentul privilegiat);
d) agenţilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1047 C.civ.;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului.
Sancţiunea nulităţii relative prevăzute la art. 988 alin.2, 990 şi 991 C.civ. se aplică şi liberalităţilor făcute unei persoane interpuse.
Datorită dificultăţii de dovadă a simulaţiei prin interpunere de persoane, art. 992 alin.2 C.civ. prevede că sunt prezumate, până la proba contrară, ca fiind persoane interpuse: ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.
Consimţământul. Pentru ca dispoziţiile testamentare să fie valabile, nu este suficient ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune, ci este necesar ca voinţa acestuia să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ (eroarea, dolul sau violenţa; problema leziunii nu se pune în această materie, deoarece dispoziţiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros sau comutativ).
Conform art.1038 alin.1 C.civ., testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ [7] şi consimţământul său nu a fost viciat.
Cu privire la discernământ, în literatura juridică anterioară noului Cod civil s-a arătat că există şi cazuri când o persoană, pe deplin capabilă, este în fapt lipsită temporar de discernământul necesar pentru a dispune prin testament (din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, ori datorită unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză, somnambulism, beţie alcoolică, folosirea de stupefiante etc.) [8].
Lipsa discernământului atrage nevalabilitatea testamentului deoarece testatorul nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă [9].
Precizăm că lipsa discernământului testatorului, care are capacitate deplină de exerciţiu în momentul întocmirii testamentului, nefiind pus sub interdicţie judecătorească, a fost denumită în doctrină "insanitate de spirit", după modelul francez. Pentru a putea vorbi de insanitate de spirit, testatorul trebuie să fie, la momentul întocmirii testamentului, într-o stare de tulburare mentală suficient de gravă pentru a-l priva de facultăţile sale de discernământ. Tulburarea (alterarea) mentală poate să fie durabilă sau temporară, iar cauza acesteia este indiferentă: alienaţie, stare congenitală, boală, consum de alcool sau droguri, furie, gelozie etc [10].
S-a arătat că insanitatea de spirit atrage lipsa consimţământului (nu numai alterarea acestuia, cum se întâmplă în cazul viciilor de consimţământ), deoarece testatorul este lipsit de lumina raţiunii, de luciditate etc. [11] .
Lipsa de discernământ a testatorului trebuie să fie dovedită în mod neechivoc, prin probe concludente, de către cel care invocă nevalabilitatea testamentului. Suferinţele fizice ale testatorului, vârsta înaintată a acestuia sau slăbirea facultăţilor mentale, nu sunt suficiente pentru a demonstra insanitatea de spirit [12]. Proba lipsei discernământului se poate face cu orice mijloace de probă, iar cel interesat trebuie să demonstreze nu numai insanitatea de spirit a testatorului, ci şi existenţa acesteia la momentul întocmirii testamentului.
Sancţiunea aplicabilă în cazul încheierii unui testament în lipsa discernământului este nulitatea relativă [13].
De asemenea, precizăm că, în materie de testament, dolul se manifestă sub forma sugestiei şi captaţiei, constând în utilizarea de manopere viclene şi frauduloase cu intenţia de a câştiga încrederea testatorului şi a-i înşela buna lui credinţă, pentru a-l determina să facă o liberalitate pe care altfel n-ar fi făcut-o [14].
Dacă nu s-au utilizat mijloace dolosive nu suntem în prezenţa dolului.
Potrivit art. 1038 alin.2 C.civ., dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Sancţiunea aplicabilă în cazul existenţei viciilor de consimţământ este nulitatea relativă. Viciile de consimţământ pot fi dovedite prin orice mijloace de probă.
Obiectul şi cauza. Dispoziţiile testamentare trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil şi licit (să fie în circuitul civil; obiectul legatului poate fi şi un bun viitor, care nu există în momentul testării), iar cauza să existe, să fie licită şi morală.
Sancţiunea care intervine în caz de încălcare a cerinţelor de mai sus este nulitatea absolută (art.1226 alin.2 C.civ., art.1238 alin.2 C.civ.).
B. Condiţiile de formă.
Din punctul de vedere al formei, condiţiile cerute pentru valabilitatea oricărui testament sunt: forma scrisă şi actul separat.
Scopul formei este de a asigura atât libertatea de manifestare a voinţei testatorului, cât şi certitudinea declaraţiei sale de ultimă voinţă [15].
a) Forma scrisă. Forma scrisă este o condiţie de validitate a oricărui testament, iar nu una de probaţiune.
Aşa fiind, testamentul verbal (nuncupativ), recunoscut în dreptul roman, ca şi în dreptul nostru cutumiar şi în unele legiuiri româneşti mai vechi, este lovit de nulitate absolută. Pe cale de consecinţă, legatarul nu va putea dovedi intenţia lui de cujus de a-l gratifica prin nici o altă probă, decât printr-un înscris testamentar [16]. În acest sens, art. 1037 alin.1C.civ. prevede că "orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege".
Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, existenţa, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă (art. 1037 alin.2 C.civ.) [17].
În schimb, dacă un testament scris a existat, dar a fost distrus ori dosit de către testator ori cu ştirea lui, se consideră a fost revocat.
Nerespectarea cerinţelor de formă este sancţionată cu nulitatea absolută a testamentului, care nu va putea produce nici un efect.
Cu toate acestea, potrivit art. 1050 C.civ., un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară (conversiunea formei testamentare). De exemplu, un testament autentic, nul pentru vicii de formă (întocmirea lui de către o persoană necompetentă, lipsa semnăturii notarului public), poate produce efecte ca testament olograf, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de validitate ale acestuia din urmă, prevăzute la art. 1041 C.civ. [18]. De asemenea, un testament privilegiat scris, datat şi semnat de mâna testatorului, dar întocmit cu nerespectarea formalităţilor cerute de lege, de un agent instrumentator necompetent, poate fi valabil ca testament olograf [19].
De asemenea, confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor (art.1010 C.civ.).
b) Actul separat. Dat fiind caracterul personal şi unilateral al testamentului, precum şi cerinţa ca acesta să exprime voinţa liberă şi neviciată a testatorului, este necesar ca testamentul fiecărei persoane să fie distinct şi independent de testamentul oricărei alte persoane [20]. Prin urmare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze, prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte ori în favoarea unei terţe persoane. În acest sens, art. 1036 C.civ.dispune că "sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ".
Asemenea testamente, numite reciproce (conjunctive) [21], sunt interzise pentru că pluralitatea de părţi ar conferi testamentului caracter contractual şi deci irevocabil prin voinţă unilaterală. Ori, testamentele sunt esenţialmente revocabile până în ultima clipă a vieţii testatorului [22].
Aşa cum s-a arătat în literatura juridică, testamentul nu este conjunctiv dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeaşi foaie de hârtie, însă "actele" de dispoziţie sunt distincte, valabile în sine şi semnate separat, exprimând fiecare voinţa unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv numai dacă reprezintă, ca act juridic, opera comună a două sau mai multe persoane, dispoziţiile fiind contopite în acelaşi context. Dimpotrivă, dacă testamentele sunt separate şi distincte, ele vor fi valabile chiar dacă conţin dispoziţii reciproce şi interdependente, inclusiv clauza că revocarea unui testament atrage şi revocarea celuilalt, caz în care dispoziţiile dintr-un testament constituie motivul determinant al intenţiei de a gratifica a celuilalt testator. Dar, reciprocitatea dispoziţiilor nu împiedică revocarea lor unilaterală, testamentele fiind separate [23].
Interpretarea testamentului. Potrivit art.1039 alin.1C.civ., regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
Cu ocazia executării testamentului se poate constata uneori ambiguitatea, neclaritatea, incompatibilitatea dispoziţiilor testamentare între ele, motiv pentru care se impune interpretarea testamentului. Interpretarea testamentului are drept scop stabilirea intenţiei sau voinţei reale a testatorului [24].
În vederea realizării acestui demers, s-a prevăzut că elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci (art.1039 alin.2 C.civ.). Elementele extrinseci sunt elemente probatorii exterioare testamentului (de exemplu, alte înscrisuri ce provin de la testator, biografia sa, compunerea patrimoniului său, relaţiile familiale şi sociale, uzanţele locale etc. [25]), care pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe elementele intrinseci (adică menţiuni, stipulaţii din cuprinsul testamentului).
Notarul public sau instanţa de judecată vor administra, în caz de nevoie, probele necesare.
Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale (art.1039 alin.3 C.civ.).
[1] A se vedea F.Deak, op.cit., p.161.
[2] Conform art. 39 C.civ., "minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu".
[3] A se vedea F.Deak, op.cit., p.162.
[4] Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, incapacitatea îi loveşte pe farmacişti în cazul în care îşi depăşesc atribuţiile şi intră în cadrul profesiunii medicilor, prin efectuarea de tratamente specifice acestei din urmă profesiuni, indicând şi chiar administrând bolnavului medicamente fără prescripţie medicală, procedând ca şi cum ar fi medici. Personalul medical ajutător (de exemplu, infirmiera, asistentul medical) nu intră sub incidenţa art.990 alin.1C.civ., numai dacă, cu depăşirea abilităţii legale, acordă tratament medical (a se vedea, pentru unele amănunte, F.Deak,op.cit.,p.167, precum şi literatura juridică şi jurisprudenţa acolo citate).
[5] A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.568; F.Deak, op.cit., p.168.
[6] F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol.II, Moştenirea testamentară, op.cit., p.45.
[7] În acest sens, se vedea Trib.Suprem, s.civ. dec.nr.1129/1987, în CD, 1987, p.121, care a hotărât că "pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte...."
[8] A se vedea F.Deak, op.cit., p.163-164.
[9] G.Boroi, Drept civil. Teoria generală, Editura All, 1997, p.109.
[10] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.138-139; C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1077.
[11] A se vedea şi Al.Bacaci, Ghe.Comăniţă, op.cit., p.78.
[12] D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.138-139.
[13] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă,Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1077.
[14] A se vedea F.Deak, op.cit., p.171; Al.Bacaci, Ghe.Comăniţă, op.cit., p.81; D.C.Florescu, op.cit., p.72; M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.50. Dolul presupune mijloace viclene şi frauduloase, cum ar fi: îndepărtarea testatorului de rude şi prieteni, interceptarea corespondenţei, abuzul de influenţă şi autoritate, alteori presupune şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa anumitor moştenitori legali, specularea unor sentimente sau concepţii, inclusiv religioase ale testatorului (pentru amănunte a se vedea F.Deak, op.cit., p.171).
[15] A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.569.
[16] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.50-51.
[17] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1076.
[18] A se vedea I.Genoiu, op.cit., p.176;
[19] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole op.cit., p.1088.
[20] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.51
[21] A se vedea şi C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1076.
[22] A se vedea F.Deak, op.cit., p.177. Aşa cum s-a arătat, în practică problema se pune de obicei în cazul soţilor şi denotă preocuparea lor de a asigura menţinerea dispoziţiilor testamentare mutuale şi corelative ori făcute în favoarea unei terţe persoane. Ori acest scop nu poate fi admis; sub nici o formă nu se pot lua măsuri care să garanteze menţinerea - irevocabilitatea - dispoziţiilor testamentare, căci acestea sunt prin esenţă revocabile.
[23] A se vedea F.Deak, op.cit., p.178.
[24] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1077.
[25] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1078.