Enumerare. Formele de testament prevăzute de noul Cod civil sunt următoarele:
- testamente ordinare, adică obişnuite, pe care testatorul le încheie în condiţii normale; sunt ordinare testamentul olograf şi testamentul autentic;
- testamente privilegiate, adică extraordinare, pe care testatorul le încheie numai în situaţii excepţionale; din categoria testamentelor privilegiate fac parte cele menţionate la art. 1047 alin.1 C.civ.;
- alte forme de testament, special permise de lege cum ar fi: testamentul sumelor şi valorilor depozitate, testamentul cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
A. Testamentele ordinare. Conform art. 1040 C.civ., testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
a) Testamentul olograf. Potrivit legii, sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului (art.1041C.civ.). Ca urmare, se înţelege că această formă testamentară poate fi folosită numai de către persoanele care ştiu să scrie.
Cele trei cerinţe (să fie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului) trebuie să fie întrunite cumulativ. În lipsa oricăreia dintre ele testamentul este nul.
În ce priveşte scrierea, testamentul olograf trebuie scris în întregime de mâna testatorului (nu la maşina de scris sau cu alte mijloace mecanice), pe orice suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, perete, etc.), cu orice instrument (creion, stilou, daltă, ruj de buze etc.), în orice limbă pe care testatorul o cunoaşte.
Testamentul olograf nu este valabil dacă a fost scris de o altă persoană, în locul sau în numele testatorului, dar este valabil dacă testatorul l-a scris cu mâna sa, chiar copiind o ciornă întocmită de altul, cu condiţia ca testatorul să fi fost conştient de semnificaţia actului. La fel, se consideră valabil testamentul scris cu mâna ghidată de către o terţă persoană, cu condiţia ca intervenţia materială să nu afecteze voinţa testatorului, condiţie cerută în toate cazurile de asistenţă a testatorului de către o terţă persoană [1]. Dacă testamentul scris de testator cuprinde şi o scriere străină (consemnată de o altă persoană), el (testamentul) rămâne valabil atunci când scrierea străină n-are legătură cu dispoziţiile de ultimă voinţă scrise de testator (de exemplu, cineva a notat pe testament un număr de telefon, sau o adresă). Dacă însă scrierea străină priveşte dispoziţiile testamentare, constituind o adăugire, completare, modificare etc., testamentul este nul. El poate fi valabil în forma iniţială, nemodificată, dacă intervenţia străină s-a făcut fără ştirea testatorului sau după moartea sa. Dacă modificările sunt făcute chiar de mâna testatorului, testamentul este valabil cu condiţia ca ele să fie datate şi semnate de testator, atestând astfel că reprezintă ultima sa voinţă [2]. Adăugirile făcute unui testament olograf de către testator poartă numele de codicil şi trebuie respectate aceleaşi condiţii de formă.
În ce priveşte data, testamentul olograf trebuie datat de mâna testatorului, indicându-se anul, luna şi ziua, sau un eveniment de notorietate cu dată certă (de exemplu: “prima zi de Paşte 2008" sau "prima zi de Crăciun 2010” etc.). Data poate fi scrisă oriunde în cuprinsul testamentului. De exemplu, la început, la sfârşit, pe margine etc. Data incompletă sau eronată involuntar (chiar lipsa totală a datei), poate fi completată, rectificată sau stabilită de către instanţă numai pe baza unor elemente rezultate din cuprinsul testamentului (elemente intrinseci). Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci (art.1039 alin.2 C.civ.). Data falsă (intenţionat greşită), anume trecută de testator pentru a eluda dispoziţiile legale privind capacitatea etc., poate fi combătută cu orice mijloc de probă [3].
De asemenea, testamentul olograf trebuie semnat de testator, cu semnătura lui obişnuită, fie la sfârşit, fie în alt loc, dar astfel încât să evidenţieze însuşirea integrală a conţinutului de către el. Cu această condiţie, cerinţa legii este îndeplinită printr-o singură semnătură, chiar dacă testamentul este scris pe mai multe foi [4]. Punerea de deget a testatorului neştiutor de carte nu constituie o semnătură valabilă şi atrage nulitatea absolută a testamentului.
Potrivit art. 1042 alin.1C.civ., înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Validarea testamentului se referă la analizarea de către notarul public sesizat a respectării condiţiilor de formă şi de fond incidente testamentului olograf, astfel încât acesta să corespundă dispoziţiilor legale [5].
Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal (art.1042 alin.2 C.civ.).
Persoanele interesate pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
După finalizarea procedurii succesorale, art. 1042 alin.4 C.civ. prevede că originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa unei înţelegeri, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Legea nu prevede nici o sancţiune pentru cazul neîndeplinirii acestor formalităţi posterioare întocmirii testamentului, aşa încât testamentul îşi va păstra valabilitatea şi îşi va produce efectele şi în acest caz.
Testamentul olograf are puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată, adică până la proba contrară. Legatarii care îl invocă trebuie să facă dovada că testamentul a fost scris, datat şi semnat de testator (dar să facă această dovadă, nu prin martori, ci prin verificare de scripte). Odată recunoscută sau verificată şi constatată împrejurarea că scrierea şi semnătura aparţin testatorului, data testamentului va fi opozabilă şi terţilor (moştenitorilor legali şi legatarilor eventual instituiţi printr-un alt testament), nefiind necesar ca ea să fi fost dată certă (căci la decesul testatorului, data devine certă - conform art. 278 alin. 1 pct. 4 din NCPC). Cei interesaţi pot face dovada contrară, dar numai „prin dovezi trase din cuprinsul intelectual sau material al testamentului, afară numai dacă a fost fraudă sau dacă se dovedeşte nesănătatea de minte a testatorului, cazuri când, potrivit dreptului comun, data se va putea stabili prin orice mijloc de probă” [6].
Testamentul olograf este un testament simplu, practic şi la îndemâna oricărei persoane care ştie să scrie. Se poate face oricând şi fără cheltuieli. Asigură secretul deplin al dispoziţiilor testamentare şi poate fi revocat uşor de către testator prin distrugere.
În schimb, testamentul olograf prezintă şi unele neajunsuri, cum ar fi: poate fi uşor distrus [7] sau dosit de alte persoane, după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii lui; voinţa testatorului poate fi uşor influenţată în mod abuziv; poate fi mai uşor falsificat sau contestat decât cealaltă formă de testament ordinar; dacă testatorul nu are pregătire de specialitate, testamentul poate conţine clauze neclare, confuze, susceptibile de mai multe înţelesuri etc.
b) Testamentul autentic. Potrivit art. 1043 alin.1 C.civ., "testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii".
Ca o noutate faţă de vechiul Cod civil, testatorul poate fi asistat, cu ocazia autentificării, de unul sau de 2 martori (art.1043 alin.2 C.civ.). Din textul legii nu rezultă că asistenţa martorilor ar fi obligatorie sau că lipsa acestora ar atrage nevalabilitatea testamentului, motiv pentru care apreciem că prezenţa martorilor este lăsată la latitudinea testatorului.
Întocmirea testamentului autentic se face în conformitate cu dispoziţiile art. 1044 C.civ., respectiv testatorul dictează dispoziţiile de ultimă voinţă în faţa notarului, care va scrie actul şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă testatorului să-l citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar.
După citire, testatorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă. Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar.
Autentificarea testamentului în unele situaţii particulare este prevăzută expres la art. 1045 C.civ.
Astfel, în cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului (art.1045 alin.1 C.civ.).
Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret, aplicându-se dispoziţiile art. 1045 alin.1 C.civ.
În cazul nevăzătorilor, pentru a lua consimţământul acestora, notarul public îi va întreba dacă au auzit bine atunci când li s-a citit testamentul, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
Potrivit art. 1046 C.civ., în scop de informare a persoanelor care justifică un interes legitim, notarul are obligaţia să înscrie testamentul autentificat, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Numai după decesul testatorului se vor putea obţine informaţii cu privire la existenţa unui testament autentificat.
Testamentul autentic prezintă următoarele avantaje: poate fi folosit şi de către persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească sau de către persoanele care din pricina bolii, a infirmităţii, nu pot semna testamentul; contestarea testamentului, cu succes, este mai greu de obţinut; se bucură de forţa probantă a însrisurilor autentice şi deci sarcina dovezii revine celui care îl contestă; un exemplar se păstrează în arhiva notarului public, astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau distrus.
În schimb, testamentul autentic prezintă şi dezavantaje: presupune unele cheltuieli; întocmirea şi autentificarea lui implică pierdere de timp; nu asigură secretul deplin al dispoziţiilor testamentare, chiar dacă notarul public şi personalul biroului au obligaţia de a păstra secretul profesional.
B. Testamentele privilegiate. Conform art.1047 alin.1 C.civ., se poate întocmi un testament valabil în următoarele situaţii speciale:
a) în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale;
b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale; testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii;
c) în faţa comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public;
d) în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces.
În toate cazurile prevăzute mai sus, este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a 2 martori.
Testamentul privilegiat trebuie semnat de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze (art.1047 alin.3 C.civ.). Îndeplinirea acestor formalităţi este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute.
De asemenea, formalităţile prevăzute la art. 1042 C.civ. se aplică în mod corespunzător şi în privinţa testamentului privilegiat.
Desigur, persoana care se găseşte în împrejurările excepţionale indicate mai sus nu este obligată să recurgă la această formă de testament. Ea ar putea să-şi întocmească un testament olograf, dacă ştie citi şi scrie.
Testamentele privilegiate sunt destinate acelor persoane, care se află în împrejurările excepţionate arătate şi care doresc să-şi facă un testament în formă autentică, dar nu pot recurge la formalităţile autentificării potrivit dreptului comun, situaţie în care legea prevede posibilitatea testării într-o formă autentică simplificată, potrivit unor reguli speciale şi derogatorii.
Forma scrisă şi înscrisul separat sunt obligatorii şi în cazul testamentelor privilegiate (de exemplu, soţii nu şi-ar putea face, reciproc, un testament conjunctiv) [8].
De asemenea, este necesar ca şi testamentul privilegiat să fie datat, pentru a se putea stabili dacă la data întocmirii testatorul se afla în situaţiile excepţionale care justifică folosirea acestei forme testamentare.
Testamentele privilegiate îşi vor produce efectele numai dacă testatorul a decedat în perioada în care s-a aflat în situaţiile speciale prevăzute la art. 1047 alin. 1 C.civ.. În caz contrar, art. 1048 alin.1C.civ. prevede că testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze.
Prevederile art.1048 alin.1 C.civ. nu se aplică dispoziţiei testamentare prin care se recunoaşte un copil.
C. Alte forme de testament. Pe lângă testamentele ordinare şi privilegiate, legea admite şi alte forme de testament.
a) Testamentul sumelor şi valorilor depozitate. Potrivit art. 1049 alin.1 C.civ., dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii [9].
Potrivit art. 1 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1903/2011 deponentul unor sume de bani, valori sau titluri de valoare la o instituţie de credit poate dispune de acestea, pentru cauză de moarte, printr-o dispoziţie testamentară cuprinsă în cadrul convenţiei încheiate cu instituţia de credit.
Testatorul trebuie să completeze prin scriere olografă clauza privind dispoziţia testamentară (art. 2 alin.1 din ordin). Nerespectarea scrierii olografe a clauzei testamentare atrage nulitatea absolută a dispoziţiei mortis cauza [10].
Dispoziţia testamentară cuprinde desemnarea directă sau indirectă a beneficiarului acesteia, obiectul, semnătura testatorului, precum şi data întocmirii. Desemnarea beneficiarului clauzei testamentare trebuie să conţină suficiente elemente, astfel încât acesta să poată fi identificat la data deschiderii moştenirii (art.3 alin.1 din ordin).
De asemenea, dispoziţia testamentară se completează, se semnează şi se datează de către testator numai în prezenţa a 2 funcţionari ai instituţiei de credit, special împuterniciţi în acest scop, care semnează convenţia alături de testator (art.4 din ordin).
Conform art. 1049 alin.3 C.civ. instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic (informaţii cu privire la existenţa unui astfel de testament se pot obţine numai după decesul testatorului).
Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile (art.1049 alin.2 C.civ.).
b) Testamentul făcut de un cetăţean român în străinătate. În raporturile de drept internaţional privat (cu element de extraneitate), art. 2635 C.civ. prevede că întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
- legea naţională a testatorului;
- legea reşedinţei obişnuite a acestuia;
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
- legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
- legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.
Prin urmare, un cetăţean român aflat în străinătate poate testa în oricare dintre formele de testament recunoscute de legile indicate mai sus.
[1] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1079.
[2] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.53; A se vedea pentru explicaţii şi detalii suplimentare M.Eliescu, op.cit., I, p.207-209; F.Deak, op.cit., p.184-192; D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.186-200.
[3] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.54; M.Eliescu, op.cit., I, p.209-211.
[4] A se vedea F.Deak, op.cit., p.190.
[5] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1081.
[6] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.54; F.Deak, op.cit., p.192; I.Genoiu, op.cit., p.165-166; Al. Bacaci, Ghe. Comăniță, op.cit., p.91.
[7] A se vedea şi G.N.Labo, Cercetarea criminalistică. Curs universitar, op.cit., p.84.
[8] A se vedea F.Deak, op.cit., p.200.
[9] Potrivit art.1171 din O.U.G nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (M.Of.nr.1027 din 27 decembrie 2006) şi art. 100 pct.2 din Legea nr.71/2011, în vederea aplicării prevederilor art.1049 din codul civil, condiţiile de formă necesare pentru valabilitatea dispoziţiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienţii instituţiilor de credit se vor stabili prin ordin al ministrului justiţiei, după consultarea Băncii Naţionale a României. A se vedea, în acest sens, Ordinul ministrului justiţiei nr.1903/C din 20 septembrie 2011 privind condiţiile de formă necesare pentru valabilitatea dispoziţiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienţii instituţiilor de credit (M.Of.nr.684 din 27 septembrie 2011).
[10] A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.581.