Întrucât testamentul este un act juridic esenţialmente revocabil, testatorul îl poate revoca oricând, până la deces.
Revocarea voluntară constă în desfiinţarea testamentului (încheiat valabil) prin voinţa testatorului şi este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.
După modul de manifestare a voinţei testatorului, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită.
Revocarea voluntară expresă. Potrivit art. 1051 alin.1 C.civ., un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.
Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn [1], deoarece actul revocator trebuie întocmit fie în formă autentică, fie în formă testamentară.
În ce priveşte actul autentic notarial revocator acesta poate fi redactat special în acest scop, dar dispoziţia revocatorie a testamentului poate fi cuprinsă şi într-un alt act autentic, cum ar fi un contract de donaţie.
Dacă actul revocator este un testament ulterior, acesta trebuie să fie valabil ca atare, dar nu trebuie să aibă aceeaşi formă ca şi testamentul pe care îl revocă (nu se cere o simetrie sau similitudine a formei). În acest sens, art. 1051 alin.2 C.civ. prevede că "testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de cea a testamentului revocat". De exemplu, un testament autentic poate fi revocat printr-un testament olograf, sau invers. Este indiferent dacă testamentul revocator conţine sau nu şi alte dispoziţii.
Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la art.1046 C.civ.
Revocarea voluntară tacită. Revocarea este tacită atunci când rezultă indirect, dar neîndoielnic, din alte acte sau fapte juridice ale testatorului ori
cunoscute de el.
Astfel, conform art. 1052 alin. 1 C.civ., testatorul poate revoca testamentul olograf prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Dacă testamentul olograf a fost întocmit în mai multe exemplare, trebuie distruse, rupte, şterse toate exemplarele. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator (deşi textul art. 1052 alin. 1 C.civ. nu prevede expres, totuşi s-a apreciat că ştergerea trebuie însoţită şi de datare, deoarece este vorba despre testamentul olograf, datarea fiind importantă pentru stabilirea capacităţii şi a consimţământului testatorului [2]). Un testament autentic nu se poate revoca prin distrugere, rupere sau ştergere, căci un exemplar se păstrează în arhiva notarului public.
De asemenea, distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de către testator, atrage revocarea, cu condiţia ca testatorul să fi fost în măsură să îl refacă (art. 1052 alin.2 C.civ.).
Potrivit art. 1052 alin.3 C.civ., "testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior".
Rezultă că art.1052 alin.3 C.civ. se referă la ipoteza în care testatorul a întocmit un testament nou, care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu testamentul anterior. Este necesar ca testamentul nou să fi fost întocmit cu respectarea formelor prevăzute de lege pentru testamente, iar testatorul să fi avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat. Dacă testamentul nou este lovit de nulitate, revocarea tacită pe care o implică nu poate opera [3].
Noţiunile "dispoziţii contrare" (pe scurt, contrarietate) sau "dispoziţii incompatibile" (pe scurt, incompatibilitate), folosite de textul art.1052 alin.3 C.civ., nu se suprapun, ci trebuie analizate diferenţiat, aşa cum s-a apreciat şi în literatura juridică anterioară noului Cod civil. Analiza lor diferenţiată se impune din punct de vedere practic, întrucât incompatibilitatea se poate stabili pe baza unor elemente obiective, în timp ce contrarietatea necesită cercetarea unor elemente subiective, de imposibilitate intenţională, ceea ce este mai greu de stabilit [4].
Incompatibilitatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior cu cele ale testamentului anterior presupune o imposibilitate absolută, obiectivă - materială sau juridică - de a se executa cumulativ, concomitent. Exemplul dat în literatura de specialitate este următorul: prin testament anterior defunctul îl iartă de datorie pe A, iar printr-un testament ulterior defunctul lasă legatul aceleiaşi creanţe lui B [5]. În această situaţie, primul legat este incompatibil material cu cel de-al doilea, astfel încât legatele nu se pot executa cumulativ, concomitent, operând revocarea tacită a primului legat.
Imposibilitatea de executare concomitentă a dispoziţiilor testamentare poate să fie şi juridică, în cazul în care printr-un testament anterior se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin testament ulterior se lasă altei persoane nuda proprietate sau uzufructul aceluiaşi imobil (deplina proprietate este incompatibilă juridic cu nuda proprietate sau cu uzufructul asupra aceluiaşi bun, astfel încât primul legat va fi revocat parţial) [6].
În cazul incompatibilităţii, dispoziţiile din cele două testamente succesive nu se pot executa concomitent nici dacă ar fi cuprinse în acelaşi testament, căci ele se exclud reciproc.
Contrarietatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior cu cele ale testamentului anterior presupune şi ea o imposibilitate de executare cumulativă, concomitentă, dar această imposibilitate nu mai este absolută, obiectivă, ca în cazul incompatibilităţii, ci se datorează intenţiei testatorului; material şi juridic ar fi posibilă executarea concomitentă, dar se opune voinţa testatorului [7]. De exemplu, prin testamentul anterior testatorul a lăsat întreaga moştenire lui A (legat universal), iar prin testamentul ulterior a lăsat întreaga moştenire lui B (legat universal). Pe cale de interpretare a voinţei testatorului se poate deduce (prezuma) revocarea primului legat din cauza contrarietăţii cu cel de-al doilea, dacă nu rezultă voinţa contrară a testatorului de a institui colegatari universali (ştiut fiind că legatele universale pot avea ca titular două sau mai multe persoane). Deci, contrarietatea se referă la dispoziţii testamentare care, dacă ar fi cuprinse în acelaşi testament, ar putea fi îndeplinite cumulativ, concomitent, fără a se exclude ca în cazul incompatibilităţii. Dar, fiind cuprinse în testamente succesive, s-ar putea interpreta, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze în parte, în sensul că dispoziţia din testamentul ulterior revocă dispoziţia din testamentul anterior [8].
Dispoziţiile din testamentul anterior sunt revocate tacit din cauza incompatibilităţii sau contrarietăţii cu dispoziţiile din testamentul ulterior, chiar dacă acest din urmă testament ar fi caduc sau revocat. În acest sens, art.1052 alin 3 C.civ. prevede că "efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior".
În toate cazurile, dispoziţiile testamentului anterior sunt revocate numai în măsura în care sunt contrare sau incompatibile cu dispoziţiile din testamentul ulterior, iar în cazul contrarietăţii numai dacă testatorul nu a voit executarea lor cumulativă [9].
Retractarea revocării. Întrucât revocarea este ca şi testamentul însuşi un act unilateral de voinţă, poate fi la rândul ei revocată, situaţie care se numeşte retractarea revocării. Este vorba, în realitate, despre revocări succesive. În principiu, testatorul poate reveni, oricând până la deces, asupra unei revocării anterioare, indiferent dacă aceasta a fost expresă sau tacită.
Potrivit art. 1053 alin.1 C.civ. dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament. În literatura de specialitate s-a arătat că, din analiza acestui text de lege, rezultă că retractarea revocării poate fi numai expresă [10], deşi revocarea poate fi atât expresă cât şi tacită [11].
Cu toate că art. 1053 alin.1 C.civ. prevede că "dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres", totuşi retractarea revocării poate fi şi tacită, întrucât se ajunge la acelaşi rezultat. De aceea, o altă parte a literaturii juridice admite şi posibilitatea unei retractări tacite, fie prin întocmirea unui testament nou, ce conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu revocarea anterioară, fie prin distrugerea voluntară a testamentului olograf revocator [12].
Precizăm că pot exista cazuri în care retractarea revocării nu este posibilă. De exemplu, revocarea tacită prin înstrăinarea obiectului legatului ori prin distrugerea testamentului olograf care conţine legatul, nu poate fi retractată [13]. În aceste cazuri, dacă testatorul doreşte să îl gratifice pe beneficiarul iniţial al legatului trebuie să facă un nou testament, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege. În asemenea ipoteze, nu mai suntem în prezenţa retractării revocării, fiind vorba despre dispoziţii testamentare noi, fără legătură juridică cu cele anterioare [14].
Retractarea unei dispoziţii revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepţia cazului în care testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar sau dacă această intenţie a testatorului rezultă din împrejurările concrete (art.1053 alin.2 C.civ.). Aceasta înseamnă că, în principiu, retractarea unei dispoziţii revocatorii atrage reînvierea dispoziţiei testamentare revocate. Dacă însă testatorul a stipulat că doreşte ca moştenirea să fie deferită potrivit legii, iar nu potrivit dispoziţiilor testamentare, este evident că testamentul revocat nu va fi reînviat ca urmare a retractării [15]. De asemenea, în cazul revocării dispoziţiilor testamentare prin distrugerea testamentului olograf sau prin înstrăinarea obiectului legatului, reînvierea nu mai este posibilă prin retractare [16].
În cazul în care retractarea unei dispoziţii revocatorii se face prin act autentic notarial sau printr-un testament autentic, notarul public va înscrie retractarea, de îndată, în registrul naţional notarial prevăzut la art. 1046 C.civ.
[1] A se vedea F.Deak, op.cit., p.235.
[2] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1090.
[3] A se vedea F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol.II, Moştenirea testamentară, op.cit., p.146-147.
[4] A se vedea F.Deak, op.cit., p.237; D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.237-239.
[5] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1090.
[6] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.66.
[7] A se vedea F.Deak, op.cit., p.238; C.Macovei, M.C.Dobrilă, op.cit., p.1090.
[8] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.238.
[9] A se vedea F.Deak, op.cit., p.239.
[10] În acest sens, a se vedea I.Genoiu, op.cit., p.213.
[11] S-a arătat că pentru a opera retractarea revocării tacite, este necesară întocmirea unui nou testament, în una dintre formele prevăzute de lege, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă specifice (I.Genoiu, op.cit., p.213).
[12] A se vedea F.Deak, op.cit., p.247; D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, op.cit., p.311-312; C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1091; Al.Bacaci, Ghe. Comăniţă, op.cit.,p.117.
[13] A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, op.cit., p.312.
[14] A se vedea F.Deak, op.cit., p.247-248.
[15] A se vedea F.Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol.II, Moştenirea testamentară, op.cit., p.162.
[16] A se vedea F.Deak,op.cit., p.249.