Ineficacitatea legatelor poate fi determinată fie de nulitatea lor, fie de revocarea sau de caducitatea lor. Vom analiza mai jos aceste cauze de ineficacitate a legatelor.
Nulitatea legatelor. Întrucât sunt acte juridice unilaterale, cuprinse în testament, legatele sunt supuse dispoziţiilor de drept comun referitoare la nulitatea actelor juridice.
Astfel, sunt lovite de nulitate legatele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii privitoare la condiţiile esenţiale de validitate. De exemplu, dacă testamentul este nul (pentru nerespectarea formei prevăzute de lege), pe cale de consecinţă vor fi nule şi legatele pe care le conţine. De asemenea, sunt nule legatele cu obiect ilicit ori cauză ilicită sau imorală, legatele având ca obiect un bun scos din circuitul civil.
Sunt anulabile legatele făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea testatorului sau în condiţiile existenţei unui viciu de consimţământ.
Revocarea voluntară a legatelor. Revocarea voluntară a legatelor constă în desfiinţarea acestora în temeiul voinţei testatorului.
Ca şi testamentul, legatul este un act juridic unilateral, esenţialmente revocabil în timpul vieţii testatorului, fără a se aduce atingere vreunui drept câştigat şi fără a fi necesar să se ceară consimţământul legatarului sau al altei persoane. Oricând, până la deces, testatorul poate revoca legatele. Testatorul nu poate renunţa valabil, cu anticipaţie, la dreptul său de a revoca legatele anterioare, întrucât o asemenea renunţare ar fi nulă.
Revocarea priveşte acele legate care s-au născut valabil (adică nu sunt nule ori anulabile), dar care ulterior sunt desfiinţate prin voinţa testatorului.
Potrivit art. 1068 alin.1 C.civ., legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului. Înseamnă că revocarea voluntară a legatelor poate fi expresă (printr-un act autentic notarial ori printr-un testament ulterior) sau tacită.
Întrucât revocarea voluntară a testamentului a fost analizată mai sus, vom cerceta doar celelalte cazuri de revocare voluntară tacită a legatelor şi anume:
a) Înstrăinarea voluntară de către testator a bunului care face obiectul unui legat cu titlu particular. Potrivit art. 1068 alin.2 C.civ., orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular [1], consimţită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităţi, revocă implicit (tacit) legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat. Legatul anterior este revocat chiar dacă înstrăinarea ar fi ineficace, căci ea demonstrează neîndoielnic intenţia testatorului de a revoca legatul (de a nu mai lăsa bunul respectiv legatarului) şi chiar dacă, ulterior înstrăinării, bunul legat ar fi revenit în patrimoniul testatorului (de exemplu, prin moştenirea cumpărătorului, prin cumpărare sau prin îndeplinirea unei condiţii rezolutorii), motivul fiind acelaşi: exprimarea voinţei de revocare a legatului din partea testatorului.
Se cere însă ca voinţa testatorului de revocare să fie valabil exprimată, adică să provină de la o persoană capabilă şi să nu fi fost viciată prin eroare, dol sau violenţă [2].
Conform art. 1068 alin.3 C.civ., ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:
- este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului;
- înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu s-a făcut sub condiţii sau cu sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul.
Dacă însă înstrăinarea bunului nu s-a făcut din voinţa testatorului, ci împotriva voinţei sale (de exemplu, prin urmărirea silită a bunului ori prin expropriere), legatul anterior nu va putea fi considerat ca revocat, ci, în măsura în care nu va putea fi executat, va fi caduc. În ipoteza revenirii bunului în patrimoniul testatorului, legatul va redeveni eficace şi va trebui executat [3].
b) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul (art.1068 alin.4C.civ.).
Fireşte, în cazul distrugerii involuntare a bunului, legatul nu va fi considerat revocat, ci caduc.
Revocarea judecătorească a legatelor. Cât timp testatorul este în viaţă, el şi numai el poate revoca voluntar orice legat, neavând nevoie de o acţiune în justiţie. De aceea, revocarea judecătorească a legatelor poate interveni numai după moartea testatorului, la cererea persoanelor interesate (moştenitori legali, legatari universali etc.) [4].
Cauzele care atrag revocarea judecătorească a legatelor sunt:
- neîndeplinirea sarcinii instituite de testator;
- ingratitudinea legatarului.
1. Neîndeplinirea sarcinii instituite de testator. Potrivit art. 1069 alin.1 C.civ., teza a I-a, "revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator".
La data deschiderii moştenirii testatorului legatarul are dreptul de a opta pentru acceptarea sau renunţarea la legat. Dacă optează pentru acceptarea legatului, îndeplinirea sarcinii instituite de testator este obligatorie pentru legatar. Însă, aşa cum s-a precizat în literatura juridică, sarcina este obligatorie pentru legatarul acceptant numai cu începere de la data deschiderii succesiuni [5], căci legatele pot produce efecte, cel mai devreme, de la această dată.
Din dispoziţiile art. 1069 alin.1 C.civ., teza a I-a, rezultă că revocarea se poate cere pentru neîndeplinirea "fără justificare" a sarcinii, ceea ce înseamnă că trebuie să se constate culpa legatarului [6]. De aceea, revocarea judecătorească a legatelor pentru neîndeplinirea sarcinii este o sancţiune civilă, ca şi rezoluţiunea.
Neîndeplinirea sarcinii instituite de testator poate fi totală sau parţială, iar executarea poate să fie şi necorespunzătoare. Însă, revocarea legatelor pentru neîndeplinirea sarcinii nu operează de drept, ci numai printr-o hotărâre judecătorească, instanţa având dreptul să aprecieze în ce măsură sau proporţie nu a fost executată şi dacă este cazul să dispună revocarea ori să acorde un termen de graţie pentru executare [7].
În literatura juridică se asimilează cu neîndeplinirea sarcinii şi neexecutarea obligaţiei ce-i revine legatarului universal sau cu titlu universal de a plăti un legat cu titlu particular [8].
În schimb, nu constituie o sarcină propriu-zisă, şi deci neexecutarea nu atrage revocarea legatului, o eventuală dispoziţie testamentară cu caracter precativ, ce ar constitui doar o recomandare sau rugăminte adresată de testator legatarului [9].
Am văzut că revocarea judecătorească a legatelor presupune culpa legatarului.
Cu toate acestea, art.1069 alin.1 C.civ., teza a II-a, prevede că "neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii".
Prin "neîndeplinirea fortuită a sarcinii" se înţelege neexecutarea sarcinii datorită forţei majore sau a cazului fortuit ori a unei împrejurări neimputabile legatarului.
În literatura juridică de specialitate [10], s-a arătat că şi în acest caz legatul este ineficace, dar este impropriu să utilizăm pentru această situaţie noţiunea de revocare, care înseamnă desfiinţarea judecătorească a legatului pentru motive imputabile legatarului. Ar trebui să folosim fie noţiunea de caducitate (dispariţia cauzei după asumarea valabilă a testamentului de către dispunător), fie noţiunea de desfiinţare pentru survenirea condiţiei rezolutorii tacite, constând în neîndeplinirea sarcinii, caz în care instanţa nu poate să dispună revocarea, ci să constate, cel mult, ineficacitatea legatului.
Din prevederile art. 1069 alin.1 C.civ., teza a II-a, rezultă că eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii, motiv pentru care apreciem că neexecutarea fortuită a sarcinii are semnificaţia realizării unei condiţii rezolutorii tacite [11].
Acţiunea în revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi intentată de către persoanele care ar urma să beneficieze de efectele revocării şi anume: moştenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal, legatarul particular dacă poate justifica un interes în revocarea legatului (de exemplu, legatarul particular este cel obligat să execute sarcina ori legatul particular este conjunctiv), creditorii celor menţionaţi mai sus, pe calea acţiunii oblice.
Dacă sarcina impusă legatarului era stipulată în favoarea unei terţe persoane, aceasta nu va fi îndreptăţită să solicite instanţei revocarea legatului (din lipsă de interes legitim, cu excepţia situaţiei în care beneficiarul sarcinii este, în acelaşi timp, şi succesor al testatorului), ci numai executarea silită a sarcinii.
Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii instituite de testator se prescrie în termen de un an de la data la care sarcina trebuia executată (art.1070 C.civ.). Pentru ipoteza în care titularul dreptului la acţiunea în revocare nu a cunoscut existenţa sarcinii, în literatura juridică anterioară noului Cod civil s-a arătat că termenul de prescripţie curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea sarcinii [12].
2. Ingratitudinea legatarului. Potrivit art. 1069 alin.2 C.civ., revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată şi pentru ingratitudinea legatarului, în următoarele cazuri:
a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat; interpretarea acestui text de lege necesită unele precizări şi anume:
- prin sintagma "atentat la viaţa testatorului" se înţelege, ca şi în materia revocării donaţiei pentru ingratitudine ori a nedemnităţii succesorale, comiterea de către legatar a unei fapte cu intenţia de a-l ucide pe testator; se consideră că acest caz de ingratitudine depăşeşte sfera nedemnităţii de drept prevăzute la art. 958 alin.1 lit. a) din C.civ.[13]; într-adevăr, acest caz de ingratitudine include atât faptele care constituie infracţiuni (de exemplu, omorul, tentativa de omor etc.), dar şi faptele care nu îndeplinesc condiţiile unei infracţiuni, însă au avut ca rezultat moartea testatorului ori i-au pus viaţa în pericol (de exemplu, legatarul a condus testatorul pe un traseu periculos, care i-a pus viaţa în pericol);
- nu se cere ca testatorul să fi decedat în urma atentatului şi nici ca legatarul să fi fost condamnat prin hotărâre penală definitivă; ca şi în cazul revocării donaţiei pentru ingratitudine este suficient dacă instanţa civilă stabileşte săvârşirea cu intenţie a faptelor prevăzute de lege;
- nu se cere ca legatarul să fi ştiut că are calitatea de beneficiar al testamentului;
- de asemenea, atentatul la viaţa unei persoane apropiate testatorului este un caz de ingratitudine cu mult mai cuprinzător decât nedemnitatea prevăzută la art. 958 alin.1 lit.b din C.civ.; de exemplu, persoană apropiată nu trebuie să fie neapărat un succesibil al testatorului, ci şi un prieten apropiat, de încredere.
b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului:
- prin fapte penale trebuie să înţelegem infracţiuni, adică fapte prevăzute şi pedepsite ca atare de lege; se încadrează aici orice fapte penale comise de legatar, altele decât cele de la lit. a) de mai sus, iar testatorul are calitatea de parte vătămată (de exemplu, furt, tâlhărie, viol, lovirea, vătămarea corporală etc);
- prin cruzimi se înţeleg acele fapte comise de legatar faţă de testator cu ferocitate, violenţă, brutalitate; de exemplu, fapte de violenţă fizică sau psihică (ce constituie în acelaşi timp şi infracţiuni; lovirea, vătămarea corporală, lăsarea fără ajutor, şantajul, etc); pot atrage ingratitudinea şi fapte care nu constituie infracţiuni (rele tratamente aplicate testatorului [14], împiedicarea legăturii cu copilul său, bruscarea sentimentelor sale etc. [15].);
- prin injurii grave faţă de testator se înţeleg faptele de insultă, calomnie, jignire gravă, de batjocură, comise de legatar prin cuvinte, gesturi sau alte acte jignitoare, care sunt de natură a aduce atingere onoarei şi reputaţiei; unele fapte atrag revocarea legatului pentru ingratitudine chiar dacă nu constituie infracţiuni (de exemplu, se consideră injurie gravă infidelitatea soţului [16]);
- în ce priveşte injuriile grave la adresa memoriei testatorului, este vorba despre fapte (acţiuni) ale legatarului cu caracter defăimător, denigrator, comise după decesul testatorului, care au ca rezultat atingerea adusă memoriei testatorului, respectiv onoarei sau reputaţiei testatorului, prin cuvinte, gesturi sau alte acte jignitoare [17];
În toate cazurile de mai sus, instanţa de judecată este competentă să aprecieze dacă faptele comise de legatar reprezintă fapte penale, cruzimi sau injurii grave. Sunt valabile aceleaşi precizări ca şi la cazul de ingratitudine de la lit. a); faptele să fie comise cu intenţie; nu se cere existenţa unei hotărâri de condamnare penală a legatarului şi nici ca legatarul să fi cunoscut calitatea sa de beneficiar al testamentului;
Întrucât faptele sunt comise cu intenţie (vinovăţie), revocarea legatului pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă, care sancţionează comportamentul ingrat (culpabil) al legatarului faţă de testator [18].
Se poate observa că unele fapte ale legatarului, care atrag revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine, se comit în timpul vieţii testatorului (de exemplu, atentat la viaţa testatorului, fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator), iar altele după încetarea sa din viaţă (injurii grave la adresa memoriei testatorului).
De asemenea, unele fapte atrag atât revocarea legatului pentru ingratitudine, cât şi nedemnitatea succesorală. De exemplu, atentat la viaţa testatorului sau a unei persoane apropiate lui, faptele grave de violenţă, fizică sau morală (cruzimi), faţă de testator.
Însă, spre deosebire de materia nedemnităţii succesorale (efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate de către cel care lasă moştenirea), legiuitorul nu a reglementat şi posibilitatea iertării legatarului (înlăturarea ingratitudinii), pentru faptele comise în timpul vieţii testatorului. Prin urmare, se poate pune întrebarea dacă testatorul îl poate ierta sau nu pe legatar.
Aşa cum s-a arătat în literatura juridică anterioară noului Cod civil, dacă faptele de ingratitudine au fost săvârşite în timpul vieţii testatorului, el (şi numai el) poate revoca legatul oricând, până în ultima clipă a vieţii, indiferent de timpul care a trecut de la săvârşirea faptelor şi fără a avea nevoie de acţiune în justiţie în acest scop [19]. Chiar dacă defunctul a înlăturat efectele nedemnităţii succesorale, în condiţiile art. 961alin.1 C.civ., ulterior, până la deces, el poate revoca legatul.
Dacă însă testatorul, în cunoştinţă de cauză, deşi a avut posibilitatea revocării legatului totuşi nu l-a revocat, ci dimpotrivă şi-a manifestat expres voinţa de a-l ierta pe legatar, legatul nu va putea fi revocat după moartea testatorului la cererea persoanelor interesate [20].
Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine (art.1070 C.civ.). Rezultă că termenul de un an este un termen de prescripţie supus cauzelor de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, prevăzute de lege în materie de prescripţie.
Întrucât revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine poate interveni numai după moartea testatorului, la cererea persoanei interesate, termenul de prescripţie de un an nu poate începe să curgă mai devreme de data deschiderii moştenirii. Aşadar, în cazul în care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine înainte de decesul testatorului, termenul de prescripţie începe curgă de la data deschiderii moştenirii, căci revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine se poate cere numai de la această dată. Termenul de prescripţie de 1 an curge de la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
Pot solicita revocarea legatului: moştenitorii legali ai testatorului, legatarii obligaţi la plata legatelor, colegatarii beneficiari ai unui legat conjunctiv, precum şi executorii testamentari împuterniciţi să aducă la îndeplinire ultima voinţă a defunctului. Creditorii celor menţionaţi mai sus nu pot cere revocarea pe calea acţiunii oblice, dat fiind caracterul exclusiv moral sau personal al acestei acţiuni [21]. Persoana împotriva căreia se exercită acţiunea este legatarul care a comis fapta de ingratitudine, iar nu şi moştenitorii acestuia.
Caducitatea legatelor. Caducitatea constă în desfiinţarea retroactivă a unui legat - născut valabil şi nerevocat - ca urmare a imposibilităţii executării lui datorită unor împrejurări străine de voinţa testatorului şi de vreo culpă a legatarului [22].
Potrivit art. 1071 C.civ., orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii (legatul nu este caduc dacă testatorul a dispus că, în caz de deces al legatarului, legatul să fie cules de moştenitorii legatarului; de asemenea, legatul nu este caduc dacă intenţia testatorului a fost să gratifice nu un individ anume, ci pe orice persoană care va avea, la data deschiderii moştenirii, o anumită calitate; de exemplu, decanul unei facultăţi, directorul unui institut de cercetare, căpitanul unei echipe de fotbal etc.);
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii (de exemplu, cazurile prevăzute la art. 990, art. 991C.civ.);
c) legatarul este nedemn (iar testatorul nu l-a iertat în condiţiile art.961 alin.1C.civ.);
d) legatarul renunţă la legat (el nefiind obligat să accepte legatul);
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul (numai pieirea fortuită sau din culpă atrage caducitatea, căci distrugerea voluntară de către testator a bunului individual determinat, ce constituie obiectul legatului cu titlu particular, semnifică revocare; dacă bunul piere fortuit sau din culpă abia după decesul testatorului, legatarul a dobândit deja bunul, şi, deci, el fiind proprietar, se va pune, după caz, problema suportării riscului - în caz de pieire fortuită - ori problema răspunderii - în caz de pieire din culpa vreunei terţe persoane; evident, în cazul unui legat universal sau cu titlu universal, pieirea unuia sau mai multor bunuri din universalitate nu atrage caducitatea legatului, ci doar micşorarea emolumentului acestuia) [23].
Regimul legatului-sarcină. Potrivit art. 1073 C.civ., cu excepţia cazului prevăzut la art. 1071 lit. f) C.civ., caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaţi să execute legatul-sarcină.
Efectele ineficacităţii legatelor. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1072 C.civ., în toate cazurile în care legatele sunt ineficace din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau desfiinţării pentru neîndeplinirea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii, această ineficacitate profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul. Este vorba despre aşa-numitul drept de acrescământ deoarece partea moştenitorilor care profită de ineficacitatea legatelor va creşte în mod corespunzător.
[1] Revocarea voluntară tacită prin înstrăinarea bunului nu poate opera decât în cazul legatelor cu titlu particular (având ca obiect bunuri individual determinate), nefiind posibilă înstrăinarea inter vivos a unei universalităţi sau a unei cote-părţi dintr-o universalitate. Pe de altă parte, înstrăinarea unor bunuri generice nu afectează legatele anterioare privind bunuri de acelaşi gen, căci genera non pereunt şi cei obligaţi la plata legatului vor fi ţinuţi să îl execute, fie şi măcar prin echivalent (pentru amănunte a se vedea şi M.Eliescu, op.cit., p.276-277).
[2] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.67.
[3] A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.275; în acelaşi sens se pronunţase şi Trib. Suprem, col. civ., dec.nr.552 din 9 iulie 1953, în C.D. 1952-1954, vol.I, p.115.
[4] A se vedea F.Deak, op.cit., p 249;
[5] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.248.
[6] Ibidem p.249; a se vedea şi D.C.Florescu, Dreptul succesoral în Noul Cod civil, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.108; G.Boroi, L.Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.594.
[7] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.249.
[8] A se vedea în acest sens M.Eliescu (I) Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, 269.
[9] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, Drept civil. Succesiuni. Curs universitar, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2006, p.69; în acest sens s-a pronunţat Trib. Suprem, s.civ., dec.nr.1229 din 10 noiembrie 1959, în C.D., 1959, p.193-195.
[10] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.250;
[11] A se vedea F.Deak, op.cit., p.253; în literatura juridică s-a arătat că, în acest caz, intenţia liberală nu subzistă fără executarea sarcinii, motiv pentru care sarcina este cauza impulsivă şi determinantă a voinţei liberale (a se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.1104).
[12] A se vedea F.Deak, op.cit., p.252.
[13] A se vedea C.Macovei, M.C.Dobrilă, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.1104.
[14] A se vdea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.594
[15] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.251.
[16] A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.594.
[17] Ibidem p.1105.
[18] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.251.
[19] A se vedea F.Deak, op.cit., p.255.
[20] În literatura juridică s-a arătat că termenul de prescripţie de un an (pentru introducerea acţiunii în revocarea legatului) este unitar şi se calculează de la data când moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine, ceea ce implică ideea că nu se poate presupune (prezuma) iertarea legatarului de către testator, atunci când fapta de ingratitudine a avut loc în timpul vieţii acestuia (a se vedea D.C.Florescu, op.cit., p.110).
De asemenea, s-a susţinut că sancţiunea revocării legatului pentru ingratitudine intervine numai dacă nedemnul a fost iertat în condiţiile legii de către defunct şi a fost gratificat de acesta prin testament (a se vedea I.Genoiu, Dreptul la moştenire în Noul Cod civil, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012, p.216). În opinia noastră, dacă nedemnul a fost iertat, în condiţiile art. 961 alin.1 C.civ., înseamnă că nu mai este înlăturat nici de la moştenirea legală şi nici de la moştenirea testamentară dacă ulterior iertării, până la decesul testatorului, nu intervin alte fapte de ingratitudine ale legatarului sau alte acte de revocare a legatului din partea testatorului. Prin urmare, în asemenea cazuri, considerăm că legatul nu mai poate fi revocat pe cale judecătorească pentru ingratitudine, la cererea persoanelor îndreptăţite, căci testatorul l-a iertat expres pe legatar. Pe de altă parte, chiar dacă nedemnul a fost iertat, în condiţiile art. 961 alin.1 C.civ., ulterior testatorul poate revoca legatul, oricând până la deces; dacă a avut posibilitatea şi în cunoştinţă de cauză nu l-a revocat, considerăm că legatul nu mai poate fi revocat pe cale judecătorească pentru ingratitudine, deoarece testatorul l-a iertat pe legatar.
[21] A se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, op.cit., p.252.
[22] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.70.
[23] A se vedea M.Mureşan, I.Urs, op.cit., p.72.