Drept

Sarcina de a descoperi o infracţiune impune existenţa unei faze independente în procesul penal – urmărirea penală.

Urmărirea penală – este activitatea desfăşurată de către organele de urmărire penală, ofiţerii de urmărire penală şi procuror în vederea descoperirei infracţiunei şi are ca scop colectarea şi verificarea probelor care dovedesc faptul infracţional, care identifică persoana şi probează vinovăţiea lui.

Urmărirea penală are ca obiect acumularea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii acestuia. ^[1]

Activitatea organelor de urmărire penală a fost întotdeauna o condiţie importanţă la asigurarea legalităţii şi ordinei de drept. De activitatea organelor de urmărire penală depind rezultatele finale în combaterea criminalităţii, asigurarea limitelor reale ale respectării drepturilor cetăţenilor şi intereselor de stat.

În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, art.252:”Urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a stabili răspunderea acestuia”.

Scopul urmării penale este strînsă legătura cu principiile fundamentale ale legii procesual penale, fiind protejarea persoanei, societăţii şi Statului de infracţiuni.

În cadrul obiectului urmăririi penale sunt cuprinse următoarele sarcini, ce trebuie îndeplinite în cadrul fazei de urmărire, ele sunt următoarele:

1. Verificarea prezenţei sau absenţei elementelor competenţei de infracţiune;
2. Identificarea infractorului, prin colectarea probelor care se vor constata cu certitudine participarea persoanei la săvîrşirea actului infracţional, precum şi rolul acestuia în cadrul infracţiunei;
3. Stabilirea vinovăţiei persoanei;
4. Descoperirea rapidă a infracţinii;
5. Cercetarea circumstanţelor cauzei sub toate aspectele, complect şi obiectiv;
6. Asigurarea participării învinuitului la proces şi curmarea posibilităţii de a continua activitatea infracţională;
7. Depistarea cauzelor şi condiţiilor ce au favorizat şi au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.

Ţinînd cont de sarcinile specifice atribuite obiectului urmării penale, ca fază a procesului penal este reglementată atît regulele de bază ale întregului proce penal, cît şi anumite dispoziţii speciale.

În literatura de specialitate sînt menţionate ca trăsături caracteristice ale urmăriei penale:

• subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală. Faza de urmărire penală se caracterizează printr-o subordonare strict ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală. În cadrul efectuării urmăririi penale procurorul conduce şi verifică activitatea de urmărire penală a organelor de poliţie şi a altor organe, care sunt obligate să aducă la îndeplinire indicaţiile procurorului în condiţiile legii.
• caracterul secret al urmărirei penale. Urmărirea penală are un caracter secret şi aceasta nu în sensul că participanţii la cauza penală nu au cunoştinţă despre anumite activităţii realizate de către organele de urmărire penală, ci în sensul că dosarul penal poate fi cunoscut doar fragmentat, şi doar de anumiţi subiecţi oficiali sau particulari, cauza penală nefind publică, aşa cum prevede legea pentru faza de judecată. Această trăsătură a urmării penale se impune în condiţiile, în care raportul de drept penal apare în contururi neclare, probele urmînd abia a se strînge. Ori, în cazul în care urmărirea s-ar desfăşura în mod deschis, ar exista posibilitatea ca învinuitul ori inculpatul, precum şi ceilalţi participanţi să încerce denaturarea probelor şi, în final, să zădărnicească aflarea adevărului. Pe parcursul urmării penale există momente cînd părţile sau alte persoane pot lua totuşi cunoştinţă de unele probe administrate în cauză, însă nu de toate materialele urmării penale.^[2]
• caracterul necontradictoriu al urmăriei penale. Această trăsătură rezidă din lipsa de publicitate a urmării penale. Organele de urmărire penală administrează probele fără a le prezenta pentru discuţie părţile existente în cauză. Pe de altă parte, contadictorialitatea reclamă cunoaşterea de către părţi a susţinerilor pe care le au părţile cu interese opuse, ceea ce nu este posibil datorită caracterului de secret al urmăririi penale.
• caracterul prepoderent formări scrise. Această trăsătura este conferită urmării penale de faptul că, pe de o parte, au relevanţă juridică în faţa instanţei nuami actele curinse în dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte, că pe parcursul urmării penale părţile nu pot acţiona în scris, prin cereri şi memorii scrise. spre deosebire de urmărire penală, judecata se caracterizează prin publicitate, oralitate şi contradictorialitate. ^[3]

 

^[1] I.Neagu, Trata de Procedură Penală, Bucureşti: pro 1997

^[2] I neagu. Op.cit., pag 403

^[3] Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Bucureşti: Paideia, 1993 pag 9