Drept

1. Structura de stat. Noțiunea și formele structurii de stat.

Prin structura de stat, ca notiune, se intelege organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, in sensul daca statul este constituit din unul sau mai multe state membre. Teritoriul este una dintre bazele organizarii puterii de stat ce intereseaza dreptul constitutional, in primul rand, sub aspectul structurii de stat. Structura de stat nu este altceva decat organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, ea indicandu-ne daca un stat este constituit din unul sau mai multe state membre. Structura de stat formeaza obiect de cercetare, in egala masura, atat pentru dreptul international public, cat si pentru dreptul constitutional. Acest lucru se explica prin complexitatea problematicii si, bineinteles, prin implicatiile sale politice, juridice, stiintifice. Este dificil si – am putea spune – putin recomandabil din punct de vedere strict stiintific sa se incerce o divizare pe ramuri de stiinte juridice a problematicii structurii de stat, ea formand o unitate. Numai ratiuni de ordin strict didactic, impuse prin planul de invatamant, justifica cercetarea in cadrul dreptului constitutional doar a unor anumite chestiuni teoretice privind structura de stat.

Dreptul international public este interesat in cercetarea structurii de stat indeosebi pentru identificarea subiectelor raporturilor de drept international. Pentru dreptul constitutional, interesul stiintific pe care il prezinta structura de stat trebuie cautat in realitatea ca teritoriul este o baza a organizarii puterii, ca structura de stat este organizarea puterii in raport cu teritoriul si ca dreptul constitutional reglementeaza acele relatii sociale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Forma de stat, sub aspectul organizarii statelor unitare si federale, sau simple si compuse, sau in asociatii de state, a format si formeaza obiect de cercetare al unei vaste literaturi de specialitate, lucru firesc, datorat implicatiilor profunde ale acestor aspecte. Analizata sub titluri diferite, precum structura de stat (T. Draganu, N. Prisca, I. Benditer, I. Umanski), formele statului (G. Burdeau), diferite specii de stat (A. Hauriou), institutii integrante si agregative (M. Prelot), organizarea statelor in state federative si unitare este prezenta in literatura juridica. Daca in lucrarile autorilor mentionati se regasesc nuante comune de ordin tehnic juridic, trebuie sa observam insa si deosebiri atat de continut, cat si de terminologie.

In explicarea formelor de organizare a puterii in raport cu teritoriul se ivesc multe dificultati de ordin teoretic si practic, datorate complexitatii implicatiilor juridice si politice. Dificultatile in studierea si sistematizarea formelor statului se datoresc chiar evolutiei formelor de stat, determinata de evolutia tipurilor de stat, se datoresc tendintelor de dezvoltare a proceselor interne. Mai mult decat atat, asa cum deseori se subliniaza in lucrarile de specialitate, indicatiile vocabularului curent si, de asemenea, oficial trebuie retinute cu mare prudenta, caci deseori o denumire ce nu este prea justificata stiintific este totusi mentinuta pentru ratiuni politice. Astfel, de exemplu, Elvetia contemporana, desi este o federatie, continua sa fie numita confederatie.

Ținand cont de dimensiunile logic determinate ale unui curs universitar, cercetarea structurii de stat va cuprinde doar unele aspecte de mare generalitate, in masura in care sunt necesare explicarii structurii statului roman. Vom observa, in primul rand, ca in cadrul formelor structurii statului urmeaza a fi cuprinse numai statele unitare si federale, deoarece in ce priveste alte forme, ele sunt incadrate in categoria asociatiilor de state. Vom adauga insa ca nu este lipsita de substanta stiintifica ideea ca si uniunile reale pot fi considerate forme ale structurii de stat, urmand ca la momentul potrivit sa dam explicatiile necesare. Gruparea statelor unitare si federale distinct de asociatiile de state se explica prin aceea ca primele sunt fenomene ale vietii statale interne, sunt subiecte unitare de drept, in timp ce asociatiile de state sunt fenomene ale vietii internationale, iar statele membre ale asociatiilor continua sa ramana subiecte individualizate de drept. De altfel, deosebirile vor rezulta mai pregnant din analiza concreta a acestor forme de organizare a puterii de stat.

În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nicio lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.

Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.

Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.

2. Simbolurile Statului

Stema de Stat a Republicii Moldova reprezintă un scut tăiat pe orizontală avînd în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour avînd între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stînga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sînt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtînd în cioc o cruce de aur (acvila crucială) şi ţinînd în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în stînga un sceptru de aur.

În reprezentare alb-negru scutul şi figurile heraldice însumate în compoziţie sînt reprezentate în conformitate cu semnele convenţionale utilizate de ştiinţa heraldică. Respectiv: aurul (galbenul) prin puncte plasate la distanţă egală între ele, roşul prin linii verticale, albastrul prin linii orizontale, iar verdele prin linii oblice de la dreapta spre stînga. Acvila e doar conturată.

Stema de Stat a Republicii Moldova se plasează:

• pe clădirile Preşedinţiei Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, pe clădirile Curţii Supreme de Justiţie, ale instanţelor judecătoreşti, pe clădirile organelor administraţiei publice locale, precum şi pe clădirile reprezentanţelor diplomatice şi ale instituţiilor consulare ale Republicii Moldova
• în cabinetul de serviciu al Preşedintelui Republicii Moldova, al Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, în cabinetele de serviciu ale conducătorilor autorităţilor administraţiei publice locale, în sălile în care se desfăşoară: şedinţele prezidate de Preşedintele Republicii Moldova, sesiunile Parlamentului Republicii Moldova, şedinţele Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, ale Guvernului Republicii Moldova, şedinţele autorităţilor administraţiei publice locale, în sălile în care au loc şedinţele judiciare ale Curţii Supreme de Justiţie şi ale instanţelor judecătoreşti, precum şi în localurile în care se efectuează înregistrarea, într-un cadru solemn, a căsătoriilor şi a nou-născuţilor
• în cîmpul matricelor sigilare şi pe formularele documentelor Preşedintelui Republicii Moldova, ale Parlamentului Republicii Moldova, ale Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, ale Guvernului Republicii Moldova, ale ministerelor, departamentelor ale Republicii Moldova, ale altor autorităţi administrative centrale, în sigiliile şi formularele documentelor Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova şi ale instanţelor judecătoreşti; în tiparele sigilare şi pe formularele organelor administraţiei publice locale, al birourilor notariale, precum şi ale întreprinderilor, instituţiilor de Stat cărora, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova li se acordă dreptul de a avea sigiliu şi formulare de documente cu imaginea Stemei de Stat
• pe actele oficiale ale Preşedintelui Republicii Moldova, ale Parlamentului Republicii Moldova şi ale Guvernului Republicii Moldova
• pe biletele republicane de loterie în bani şi obiecte

Prin legislaţia Republicii Moldova pot fi stabilite şi alte cazuri de reproducere obligatorie a imaginii Stemei de Stat a Republicii Moldova.

Imaginea reprodusă a Stemei de Stat a Republicii Moldova, indiferent de dimensiunile ei, trebuie să corespundă întocmai proporţiilor imaginii în culori sau celei în alb-negru.

Dreptul de a folosi imaginea Stemei de Stat de către instituţiile şi organizaţiile ce nu sînt stipulate mai sus îl acordă numai Parlamentul Republicii Moldova.

Modul de fabricare a Stemei de Stat a Republicii Moldova, tirajarea ei în masă, folosirea, păstrarea şi casarea tiparelor sigilare cu imaginea Stemei de Stat se stabileşte de Guvernul Republicii Moldova.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova — Tricolorul — este simbolul oficial al Republicii Moldova. El simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiţia istorică a poporului moldovenesc, egalitatea în drepturi, prietenia şi solidaritatea tuturor cetăţenilor republicii.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova — Tricolorul — reprezintă o pînză dreptunghiulară, formată din trei fîşii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru (azuriu), galben, roşu. În centru, pe fîşia de culoare galbenă este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova. Proporţia dintre lăţimea Stemei şi lungimea Drapelului este de 1:5, proporţia dintre lăţimea şi lungimea Drapelului — de 1:2.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova se arborează:

• pe clădirile în care au loc sesiunile Parlamentului Republicii Moldova sau şedinţele consiliilor locale — pentru întreaga perioadă a acestora
• pe clădirile Parlamentului Republicii Moldova, Preşedinţiei Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, organelor administraţiei publice locale-permanent
• pe clădirile ministerelor, departamentelor, ale altor autorităţi publice din Republica Moldova, pe clădirile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi pe casele de locuit — în zilele de sărbătoare şi memorabile.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova poate fi arborat de asemenea la ceremonii şi la alte solemnităţi, organizate de autorităţile publice, de întreprinderi, de instituţii şi organizaţii.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova şi imaginea lui, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să corespundă întocmai proporţiilor stabilite şi reprezentării în culori şi celei grafice, care se anexează.

Răspunderea pentru îndeplinirea strictă a tuturor cerinţelor legale în privinţa Drapelului de Stat al Republicii Moldova se pune pe seama conducătorilor autorităţile publice, întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor, cărora li s-a acordat dreptul de a folosi Drapelul de Stat al Republici Moldova.

3. Organizarea administrativ teritorială

Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în unități administrativ-teritoriale: raioane, orașe și sate. Statutul satului (comunei), sectorului, orașului (municipiului) se elaborează în baza statutului-cadru, aprobat de Parlamentul Republicii Moldova, și se aprobă de consiliul local. Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe 2 niveluri: satele (comunele), sectoarele și orașele (municipiile) constituie nivelul întâi, raioanele, municipiul Chișinău și municipiul Bălți constituie nivelul al doilea.

Satul este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin teritoriu, condiții geografice, relații economice, social-culturale, tradiții și obiceiuri. Două sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice, se pot uni formând o singură unitate administrativ-teritorială, numită comună. Comuna este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții.

Orașul este o unitate administrativ-teritorială mai dezvoltată decât satul din punct de vedere economic și social-cultural care cuprinde populația urbană, cu structuri edilitar-gospodărești, industriale și comerciale corespunzătoare, a cărei populație în mare parte este încadrată în industrie, în sfera deservirii publice și în diferite domenii de activitate intelectuală, în viața culturală și politică.

Municipiul este o localitate de tip urban cu un rol deosebit în viața economică, social-culturală, științifică, politică și administrativă a țării, cu importante structuri industriale, comerciale și instituții din domeniul învățământului, ocrotirii sănătății și culturii.

Raionul este o unitate administrativ-teritorială alcătuită din sate (comune) și orașe, unite prin teritoriu, relații economice și social-culturale.

În urma adoptării legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova (2006) au fost înființate regiunile de dezvoltare, care vor avea scopul de a stimula atragerea de fonduri și investiții și de a asigura o dezvoltare durabilă.

Astfel Republica Moldova este împărțită în 32 de raioane, 5 municipii și 2 regiuni cu statut special:

Transnistria este de jure o parte a Republicii Moldova, de facto însă, regiunea nu este controlată de guvernul acesteia. Așa numita Republica Moldovenească Nistreană și-a autoproclamat independența în 1990, care nu i-a fost recunoscută de niciun stat. Municipiul Tiraspol este capitala de fapt a Transnistriei, care cuprinde 5 raioane (Camenca, Rîbnița, o parte din Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia) și două municipii (Tiraspol și Tighina). 

4. O nouă etapă în evoluția societății. Idei și perspective

Constituția, ca lege supremă a statului, trebuia să marcheze o nouă etapă a evoluției societății, propunând pentru viitor un program de dezvoltare, a relațiilor sociale, reprezentând prin sine un manifest al victoriilor și împlinirilor poporului. Caracterul suprem al Constituției trebuia să fie dedus nu numai din locul pe care îl ocupă în ierarhia actelor normative, dar și din faptul că ea se află în serviciul întregului popor. Acest act politico-juridic trebuia să statueze modul de organizare și exercitare a puterii și, după autoritatea și forța sa juridică, să subordoneze orice decizie adoptată de guvernanți. Or, Constituția este concepută într-o viziune mai largă, ce excede juridicului, fiind un act ce atestă o realitate politică și statală ce se identifică cu societatea.

În orice țară democratică Constituția este baza pe care se sprijină întregul sistem de drept. În cazul apariției unor fisuri în această bază se poate ruina întregul sistem de drept  și poate apărea un vid de legalitate în societate, care, iminent, generează instabilitate.

Noua Constituție avea să devină o oglindă a constituționalismului modern, baza filosofică a căruia este doctrina liberală ce are la bază trei piloni: dezvoltarea autonomă a persoanei, recunoașterea de către persoană a propriei demnități și limitarea amestecului statului în viața și activitatea persoanei.

Aceste deziderate puteau fi dezvoltate și consolidate numai prin realizarea principiilor separației puterilor în stat; consacrării, promovării și asigurării drepturilor și libertăților inerente ființei umane și prin definirea și consolidarea noțiunii statului de drept.

Unii specialiști caracterizează perioada-cumpănă dintre anii 1990-1994 ca lipsită de  Constituție. În opinia lor, Republica Moldova nu dispunea nici de Constituție, nici de legi constituționale. O astfel de opinie este expusă și în Hotărârea Curții Constituționale din 05.12.2013 potrivit căreia: „În condițiile în care Republica Moldova, ca stat suveran și independent, nu avea încă o Constituție, Declarația de Independență (27.08.1991) era singurul document care deținea ordinea constituțională a Republicii Moldova, în baza căreia a fost constituit sistemul politic, economic și juridic al Republicii Moldova”. Nu putem fi de acord cu asemenea afirmații,  deoarece Republica Moldova dispunea și de Constituție, și de legi constituționale.

Credem că nu vom greși dacă vom afirma că temelia statului a fost așezată de primul act de nivel constituțional  - Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990. Conform Declarației, poporul este izvorul și purtătorul suveranității, exercitată prin intermediul reprezentanților săi. Republica Moldova a fost declarată stat unitar și indivizibil, deschis pentru colaborare cu alte state, năzuind spre aderarea la ONU și structurile internaționale, bazându-și activitatea pe principiile separației puterilor în stat și protecției drepturilor omului. Această Declarație a pus bazele reformei constituționale, stipulând în ultimul alineat că principiile enunțate în Declarație vor servi ca punct de reper la elaborarea noii Constituții.

La  27 iulie 1990 a fost adoptat cel de al doilea act de nivel constituțional – Decretul cu privire la Puterea de Stat. Acest act a fundamentat principiile deideologizării puterii, depolitizării colectivelor de muncă ți de învățământ și separării puterilor în stat.  Deja la 26 iulie 1990, bazându-se pe Declarația de Suveranitate, Parlamentul a adoptat Legea nr.194, prin care a modificat art. 74 din Constituția din 1978 și a legiferat că în continuare actele adoptate de organele puterii de stat din URSS vor acționa pe teritoriul Moldovei numai după ce vor fi ratificate de organul legislativ suprem.

În acea perioadă au fost adoptate mai mult de 20 de legi pentru modificarea Constituției din 15 aprilie 1978 (27 aprilie 1990, 10 mai 1990, 12 mai 1990, 5 iunie 1990, 19 iunie 1990, 20 iunie 1990, 21 iunie 1990, 26 iulie 1990, 26 iulie 1990, 26 iulie 1990, din 3 septembrie 1990, 23 mai 1991, 29 mai 1991, 29 mai 1991, 18 octombrie 1991, 19 octombrie 1993, 19 octombrie 1993, 29 martie 1994, 31 martie 1994, 31 martie 1994, 1 aprilie 1994). Atenționăm că majoritatea modificărilor au fost făcute în Constituție până la declararea Independenței.

Paralel, au fost adoptate un șir de legi cu un anumit grad de importanță constituțională: cu privire la adoptarea noului Drapel și a stemei de Stat, schimbarea denumirii statului, înlocuirea formelor de proprietate socialistă și cooperatist–colhoznică cu proprietatea publică și privată, reorganizarea autorităților publice unional-republicane în republicane, formarea armatei naționale, instituirea cetățeniei Republicii Moldova, privatizarea și împroprietărirea cu pământ și multe altele. Aceste prevederi au căpătat  veșmântul constituțional necesar. Astfel, a nega existența unei evoluții constituționale între anii 1990-1994 înseamnă a denatura realitatea și a manifesta rea credință.

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a instaurat un regim pe deplin democratic, bazat pe prioritatea drepturilor și libertăților fundamentale, orientat spre binele cetățenilor și al societății. Spre deosebire de alte state, în Republicii Moldova Constituția nu a fost neapărat un colac de salvare pentru noua democrație deoarece majoritatea principiilor și normelor constituționale au fost implementate până la adoptarea actului suprem, iar  pe parcursul a cinci ani de guvernare în condițiile noii democrații, valabilitatea lor a fost confirmată de timp și societate.  Una din sarcinile principale ale Constituției din 1994 a  fost punerea în valoare a potențialului politic și social deja acumulat. Astfel, Constituția Republicii Moldova a legitimat relațiile sociale fundamentale deja instaurate, servind drept bază pentru dezvoltarea lor în continuare.

Odată, însă, cu fundamentarea relațiilor constituționale existente, Legea supremă a instituit relații și instituții politice noi, rolul primordial al cărora rezidă în formarea unui mecanism adecvat al contractului social pentru stabilizarea regimului democratic de guvernare, promovarea și apărarea eficientă a drepturilor și libertăților constituționale.

Constituția a proclamat Republica Moldova ca stat suveran, independent și neutru, stat de drept, fundamentat pe principiile supremației Constituției, separației și colaborării puterilor, legalității, priorității și protecției drepturilor omului, pluralismului politic - principii capabile să anihileze orice tentativă de reinstaurare a dictaturii și totalitarismului, de impunere a unei ideologii oficiale.

Constituția a statuat modul de formare, atribuțiile și raporturile între cele mai importante instituții caracteristice statului de drept: Parlament, Guvern, Președintele țării și autoritatea judecătorească. Legea Fundamentală a instituit atributele statului. Proclamând principiul supremației Legii Supreme, Constituția a stabilit ierarhia actelor legislative adoptate de Parlament, a delimitat competențele între instituțiile politice supreme ale statului și a specificat domeniile care se reglementează prin acte normative adoptate de Guvern.

Constituția a consfințit drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, proclamate de Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactele internaționale cu privire la drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale și a dedicat un capitol separat principiilor aplicabile drepturilor și libertăților fundamentale. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși în forma sa originară nu poartă un caracter obligatoriu pentru Republica Moldova, după valoarea sa juridică a fost ridicată la rang de normă constituțională. Constituția a instituit un mecanism eficient de protecție a drepturilor omului, care corespunde standardelor internaționale în domeniu.

Revizuind relațiile dintre cetățean și stat, Constituția a statuat principiul responsabilității statului față de cetățean, garant al respectării căruia este Curtea Constituțională, împreună cu ramurile puterii: legislativă, executivă și judecătorească.

În Constituția Republicii Moldova, ca un fir roșu trece ideea enunțată  în Declarația franceză: „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilalt: astfel, exercițiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu cunoaște decât acele limite care sunt necesare altor membri ai societății pentru a se bucura de aceleași drepturi”. Autorii noii Constituții au renunțat la  principiul vechi care a stat la baza constituțiilor sovietice: „A face ceea ce permite legea”, adoptând principiul „A nu face numai ceea ce interzice legea”, și admițând libera dezvoltare.

Într-o viziune nouă, Constituția a reglementat corelația dintre dreptul intern și dreptul internațional. Principiile internaționale privind dreptul tratatelor au fost aplicate nu numai în raport cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, ci și în raport cu  pactele și tratatele cu privire la drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Potrivit normelor constituționale, tratatele internaționale care contravin Constituției intră în vigoare numai după revizuirea Constituției. În temeiul acestor norme, Republica Moldova și-a revizuit relațiile cu comunitatea internațională în privința dreptului tratatelor.

Un loc distinct în Constituție îl ocupă dispozițiile privind administrația publică locală, potrivit cărora administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilității administrației publice locale și ale consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

Pentru prima dată în istoria statului nostru a fost instituită procedura inițiativei populare de revizuire a Constituției, într-un titlu separat reglementându-se procedura și limitele revizuirii Constituției sub controlul riguros al Curții Constituționale.

Prin valoarea și coerența normelor sale, Constituția îndeplinește una din cele mai importante misiuni – de factor stabilizator în societate. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că în  Republicii Moldova Constituția a asigurat tranziția pașnică și eficientă de la totalitarism la sistemul democratic de guvernare, de la unipartidism   la pluralismul de opinii și pluripartidism.

Pentru înțelegerea rolului Constituției în societate, este necesar a efectua o trecere în revistă a realizărilor obținute sub auspiciile ei.

Grație implementării normelor constituționale, Republica Moldova are în prezent un sistem juridic de guvernare bazat nu numai pe separația rigidă a puterilor de stat, ci și pe colaborarea eficientă a acestora.

Adoptarea Constituției a impulsionat desfășurarea și aprofundarea reformelor în domeniile sănătății, educației, bancar, financiar etc.

Pentru optimizarea exercitării și apărării drepturilor omului și asigurarea exercițiului principiului accesului liber la justiție a fost reformat sistemul judiciar. S-a deschis calea de acces la Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Adoptarea Constituției a impulsionat dezvoltarea proprietății private, a activității de antreprenoriat și formarea economiei de piață în ansamblu. În mare măsură, de încurajarea activității de întreprinzător și crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, principii consfințite în Legea Fundamentală, depinde succesul dezvoltării economice a țării.

Garantând suveranitatea și independența statului nostru, Constituția a acordat reprezentanților poporului posibilitatea de a soluționa problemele națiunii fără intervenții externe. În baza acestui fapt, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al prestigioaselor structuri internaționale și regionale ONU, OSCE, Consiliul Europei ș.a.

Tot în baza Constituției, din anul 2009 Republica Moldova, în scopul integrării europene, acceptă să facă parte din Parteneriatul Estic. La 29 noiembrie 2013, la Vilnius, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care cuprinde și Acordurile creării unei zone de liber schimb, precum și liberalizarea vizelor, care   s-ași  produs începând cu 28 aprilie 2014. Sperăm că în curînd va avea loc și semnarea Acordului de Asociere.

20 de ani de la adoptarea Constituției, pe care societatea moldovenească îi va marca la 29 iulie 2014, au demonstrat viabilitatea ei ca Lege Supremă. Toate dispozițiile Constituției au o importanță egală, fiind un manifest al realizărilor și al dezideratelor care urmează a fi transpuse în viață.

Înțelegem, însă, foarte bine că chiar și în statele cu cea mai avansată democrație și cu cele mai bogate tradiții constituționale nu există norme de drept ideale. Chiar și Constituția SUA, prima constituție scrisă, adoptată la 17 septembrie 1787, considerată cea mai stabilă constituție din lume, și-a deschis portița pentru 27 de amendamente. Nu face excepție nici Constituția Republicii Moldova, până în prezent fiind adoptate opt legi de revizuire. Ca urmare, au fost revăzute aproape o treime din normele constituționale.

Bineînțeles, unele modificări au fost provocate de realități obiective, legate de orientarea Republicii Moldova spre implementarea constituționalismului european, și anume: abolirea pedepsei capitale, emiterea  mandatului de arest de către instanța de judecată și nu de procuratură, concretizarea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, sporirea independenței judecătorilor, reglementarea constituțională a instituției cetățeniei și altele. În opinia noastră, însă, unele modificări au fost nemotivate. Cu toate acestea, considerăm că Republica Moldova are o Constituție bună, care poate da răspuns la toate situațiile, cu condiția că normele  ei vor fi interpretate cu bună onestitate și credință. 

Dar, având o Constituție progresistă, trebuie, totuși, să recunoaștem că avem,  o realitate constituțională deplorabilă. În cei 20 de ani de aplicare a Constituției s-a constatat că realitatea vine în contradicție cu principiile constituționale, fiind încălcate egalitatea în fața legii, pluralismul (economic și politic ), separația puterilor și periodicitatea alegerii puterii. Nu este înțeles faptul că anume Constituția reprezintă legătura între juridic și politic. Ea are două fațete: una semnifică latura juridică, cealaltă - latura politică.  Nu este conștientizat conținutul constituționalismului.

Exigențele  statului de drept și democratic, drepturile omului, libertățile publice, organizarea, funcționarea, separarea și echilibrul puterilor, idei exprimate limpede în Constituție în mod obligatoriu, trebuie să fie receptate în masă necondiționat de către subiecții de drept, astfel încât omul să simtă că trăiește într-o societate liberă, în care primează valorile general-umane.

Dreptul comportă în două ipostaze: formularea reglementărilor și aplicarea lor în viață. La fel și constituționalismul are două aspecte: Constituția este corpul, litera sa, iar aplicarea conținutului normelor constituționale este sufletul. Unul fără altul nu pot exista, fiind inseparabile.

Au fost realizate aceste cerințe în ultimii douăzeci de ani? Cu regret - nu.  De ce? Dacă ne vom referi la perioada ultimilor 15-16 ani vom constata o sumedenie de cazuri de rezolvare a unor interese prin  aranjamente, numite de unii autori “cârdășii”, realizate în afara câmpului constituțional.

Să ne imaginăm un arbore, conținutul căruia este cunoscut de toți: rădăcina, tulpina și coroana. Rădăcinile și tulpina sunt poporul iar coroana constituie instituțiile statului. Copacul supraviețuiește primind prin ramurile sale energia solară iar prin rădăcini – vlaga. Dar ce s-a întâmplat, însă, mai ales în perioada 2001-2009? Guvernarea a încercuit ramurile. Le-a strîns în centru și astfel  ramurile au început să putrezească: au căzut florile și frunzele, au putrezit vlăstarii și, ca rezultat, au degradat instituțiile statului.

Ce sa petrecut cu acest arbore în perioada din 2009 încoace? Aceeași problemă. Guvernanții au partajat coroana și fiecare parte politică a guvernării a stabilit și folosește partea sa. Rezultatul este același. Nu este conștientizat faptul că partajarea poate avea tot numai la nivelul împărțirii portofoliilor în guvernele de coaliție. În rest interesele politice, de grup, clanuri etc. trebuie să fie înlăturate. Trebuie să domine legea și Constituția.

Conținutul normativ al Constituției n-ar trebui să depindă de interesele unor forțe politice, puteri oligarhice, clanuri, grupuri etc. Orice modificare a Constituției trebuie să corespundă principiilor ingineriei constituționale. În legătură cu această deducție vom pune o singură întrebare: care a fost necesitatea de a schimba regimul politic de guvernare de atâtea ori? Până în prezent, în Republica Moldova au fost instaurate următoarele regimuri:

1) 03. 09. 1990 – 27. 08. 1994 -  regimul Prezidențial;

2) 27. 08. 1994 – 05. 07. 2000 – regimul semiprezidențial;

3) 05. 07. 2000 – până în prezent – regimul Parlamentar

Moldova a trecut până acum prin toate cele trei forme de guvernământ. A fost republică prezidenţială, semi-prezidenţială şi republică parlamentară.

Într-o republică parlamentară, aşa cum este în prezent Moldova, şeful statului este ales de către Parlament şi are o funcţie mai mult de protocol. Totuşi, el poate dizolva Parlamentul, desemnează premierul în urma consultării cu fracţiunile parlamentare şi numeşte Guvernul în urma votului de încredere al legislativului. În prezent, Italia, Austria, Germania şi Finlanda au astfel de forme de guvernământ. Moldova a devenit republică parlamentară în urma reformei constituţionale din 5 iulie 2000. Într-un astfel de stat, preşedintele şi premierul sunt participanţi activi în administraţia statului. 

Diferenţa faţă de republica parlamentară constă în aceea că preşedintele este ales prin vot universal şi are un rol protocolar. În plus, preşedintele este cel care numeşte Guvernul, care este votat de Parlamentul, în faţa căruia răspunde. O astfel de organizare are şi România. pe lângă cele două forme de guvernământ, mai există republica prezidenţială, în care şeful statului are puteri extinse. Odată ales de popor, preşedintele ţării deţine controlul direct al principalelor pârghii politice şi economice ale statului, dar nu poate dizolva Parlamentul. 

Moldova a fost republică prezidenţială în perioada 1990-1994, dar a avut şi premier. La nivel mondial un exemplu clasic îl constituie Statele Unite ale Americii. Preşedintele SUA este şeful guvernului şi al Armatei, dar este şi ministru de externe

Oare nu este prea mult că într-o perioadă atât de scurtă să fie schimbate trei regimuri politice?  Situația ar putea fi comparată cu cea a unei familii sărace  care a construit prima casă iar apoi a demolat-o pentru că stăpânului nu ia plăcut așezarea ferestrelor; a construit  a doua casă și din nou a demolat-o, a construit și a treia casă dar și aici nu a reușit să trăiască, s-o aranjeze, să-și crească copiii...și planifică o nouă casă.

Cele mai multe modificări au fost operate prin Legea nr.1115 din 5 iulie 2000, care,  în opinia noastră, este o lege anticonstituțională, deoarece s-a încălcat brutal unitatea materiei constituționale, provocând astfel un șir de crize politice și economice în stat.

Vom  analiza doar procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova de către Parlament.

Inițial a fost propus un proiect de lege de revizuire a Constituției, asupra căreia Curtea Constituțională a pronunțat un aviz pozitiv, potrivit căruia Președintele țării poate fi ales de 50%+1 din numărul deputaților aleși, însă Parlamentul a încălcat acest aviz și a introdus în Constituție o nouă variantă a art. 78, potrivit căruia Șeful Statului se alege cu 3/5 din numărul deputaților aleși, adică cu 61 de voturi din 101. Tot în baza acestei norme, nealegerea Președintelui țării are ca urmare dizolvarea Parlamentului.

Drept rezultat, Republica Moldova a funcționat mai mult de 2 ani fără președinte și trebuie să recunoaștem că această situație poate provoca noi crize și în viitor.

Legea 1115 a provocat, de asemenea, o serie de contradicții ce țin de atribuțiile Președintelui, rolul Guvernului într-o republică parlamentară și, îndeosebi, de rolul Primului Ministru.

Constituție la cheremul Curții Constituționale (CC)

Un rol important în instaurarea și consolidarea constituționalismului îi revine Curții Constituționale.  Anume Curtea Constituțională are îndatorirea de a asigura supremația Constituției.

În cei  aproape  20 de ani de activitate, Curtea Constituțională a pronunțat un șir de hotărâri care au avut o rezonanță puternică în societate. Unele hotărâri, prin care au fost declarate neconstituționale decretul prezidențial privind demiterea ministrului apărării, hotărârea politică privind destituirea Președintelui Curții Supreme de Justiție, nerecunoașterea alegerilor prezidențiale, interpretarea art. 78 din Constituție privind alegerea Președintelui Republicii Moldova, declararea neconstituționalității desfășurării alegerilor locale anticipate și multe altele au zdruncinat clasa politică și au agitat societatea civilă. Însă aceste efecte au fost pozitive. Nefiind acceptate de unele forțe politice sau grupări oligarhice, ele au fost recunoscute și salutate de specialiști. În jurisprudența sa Curtea și-a respectat atribuțiile și s-a abținut de a se substitui alte organe statale.

În ultimul  timp, însă, Curtea Constituțională a adoptat unele hotărâri care, în opinia noastră, vin în contradicție cu atribuțiile constituționale ale acestei instituții.

Ar  putea fi aduse ca exemplu câteva hotărâri ale Curții Constituționale:

1. Hotărârea din 05. 12. 2013, prin care CC a recunoscut că, în cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul constituțional primar al Declarației de Independență prevalează asupra Constituției.

În opinia noastră, CC a dat peste cap noțiunea de supremație a Constituției, recunoscută de doctrina națională de drept a Republicii Moldova, dar și de doctrinele de drept ale tuturor statelor lumii.  Până la pronunțarea acestei hotărîri era știut și cunoscut faptul că Legea Supremă a statului este Constituția. Prin menționata hotărâre, CC a introdus noțiunea de ”bloc constituțional”: Declarația de Independență + Preambulul Constituției + conținutul normativ al Constituției. Însă, din câte se cunoaște, Blocul constituțional trebuie să-l formeze legiuitorul constitutuant ci nu CC.

Recunoașterea preambulului Declarației  de Independență ca o normă de drept, în opinia noastră, este greșită. Ni se pare că nici un izvor științific nu apreciază Declarația ca normă de drept.

Mai mult decât atât, știința confirmă faptul că preambulul Constituției, ca și preambulul oricărui altui act juridic, nu cuprinde direcții, reguli de interpretare, norme juridice și nu este obligatoriu. Astfel poate fi caracterizat și preambulul Declarației de Independență. Însemnătatea juridică a Declarației de Independență constă în faptul proclamării independenței și atât.

Caracterizând Constituția SUA, un cercetător științific scria: „Preambulul Constituției SUA nici nu recunoaște vreo putere, nici nu oprește vreo acțiune, el doar explică motivația din spatele Constituției”.   

Trezește nedumerire  faptul că CC nici nu a observat că Republica Moldova, pe parcursul anilor 1990-1994, dispunea de Constituție, care a fost abrogată odată cu adoptarea noii Constituții la 29 iulie 1994.

Astfel, schimbând noțiunea de supremație a Constituției prin blocul constituțional, CC s-a substituit Parlamentului.

2. Nu este mai puțin controversată și Hotărârea din 14. 02. 2014, prin care CC a dispus că, în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor cuprinde legile adoptate de Parlament „atât după, cât și înainte de publicarea în M.O.”, la sesizarea Președintelui Republicii Moldova și a celorlalți subiecți cu drept de sesizare.

Până la pronunțarea acestei hotărâri, CC accepta spre examinare doar sesizările care vizau actele normative intrate în vigoare, publicate în Monitorul Oficial. Pe parcursul a aproape 20 de ani de la înființarea CC, s-a înrădăcinat controlul abstract sau concret posterior al actelor normative, efectuat la sesizare, adică după intrarea actelor în vigoare. Se respecta principiul „Nepublicarea actului duce la inexistența lui”. În loc să aducă argumente privind schimbarea propriei jurisprudențe, CC s-a referit la jurisprudența CC din România, care, într-adevăr, dispune de atribuția de a exercita controlul legilor înainte de publicarea lor. Însă această atribuție este prevăzută în legislație. Art. 146 lit. a) din Constituția României prevede dreptul CC de a se pronunța  „asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre Președinții celor două camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției” .

Legislația Republicii Moldova, cu excepția controlului proiectelor de legi constituționale, nu prevede astfel de reglementări. Potrivit legislației în vigoare, procesul legislativ conține câteva etape, ultimele fiind: dezbaterea proiectului de lege, adoptarea legii, semnarea legii, promulgarea și publicarea legii. Curtea a decis că poate fi contestată legea „atât după cât și înainte de publicarea în M.O”. Apare întrebarea: la ce etapă legislativă poate fi contestată legea?

La 2 iunie 2014 CC, pare-se, a dat răspuns la această întrebare: ea a declarat neconstituțională Legea nr. 109 din 3 mai 2013 care a fost restituită Parlamentului spre reexaminare, fiind nepromulgată de Președintele Republicii Moldova.

Susținând ideea de neconstituționalitate a legii privind retragerea mandatului, de către Parlament a judecătorilor constituționali prin hotărâri politice, socotim că CC a lipsit Parlamentul de dreptul de reexaminare a legii, prevăzut de art. 74-75 din Regulamentul Parlamentului. Curioasă hotărâre, nu-i așa?

Considerăm că modificarea sau completarea atribuțiilor CC ține de competența exclusivă a Parlamentului. Anume organul reprezentativ suprem  determină regulile de comportare a fiecăruia în stat. Supremația Constituției obligă  toți subiecții raporturilor de drept constituțional, și, în primul rând, Curtea Constituțională, să activeze în câmpul constituțional.

O nouă Constituție?

Unele grupări politice au lansat în societate ideea adoptării unei noi Constituții, motivând prin faptul că Constituția anului 1994 este depășită  de timp, conține multe lacune, contradicții, inexactități etc. Întru desfășurarea  reformei constituționale,  prin decretul nr.83-V din 1 decembrie 2009, a fost constituită chiar și o comisie, membru al căreia este și autorul acestor rânduri. Grupul de lucru a elaborat un nou proiect al Constituției, care conține, în opinia noastră, multe lacune, neclarități și lucruri care trezesc nedumeriri. Mă voi referi la un singur episod.

Autorii (proiectul încă nu a fost discutat în comisie) propun ca plafonul vârstei de participare la alegerile parlamentare să fie redus de la 18 la 16 ani. Știm, însă, că persoana are capacitate deplină de exercițiu a drepturilor și obligațiunilor sale de la  vârsta de 18 ani. Toată legislația Republicii Moldova  operează cu acest plafon, pentru că anume la această vârstă, cu unele excepții, persoana se maturizează, este majoră și devine capabilă să-și exercite drepturile și să respecte obligațiile sale de cetățean al Republicii Moldova. Autorul acestor rânduri a efectuat un studiu în problemă. Fiind analizate 212 state, s-a constatat că în 190 din ele plafonul vârstei de exercitare a dreptului de vot este 18 ani. În 13 state plafonul vârstei variază între 18-23 ani și doar în câteva state vârsta de participare la alegeri este de 16 ani. Comentariile sunt de prisos.  

Fiind conștienți de faptul că practic nu există norme de drept ideale și, privind printr-o optică obiectivă, trebuie să recunoaștem că unele dispoziții ale Constituției Republicii Moldova pot fi modificate - de exemplu, art. 78 privind alegerea Președintelui Republicii Moldova, sau pot fi introduse norme noi, legate, de exemplu, de integrarea europeană a Republicii Moldova.

În prezent, însă, pentru o guvernare mai eficace a societății, este necesar să se pună  accentul nu pe lacunele Constituției și fundamentarea revizuirii sau, mai rău, a abrogării ei, ci pe valorificarea potențialului ei, realizarea deplină a prevederilor constituționale. Este  necesar să fie folosite mai pe larg căile de transpunere în viață a Constituției. Or, potențialul Constituției este inepuizabil.

Revizuirea frecventă a normelor constituționale comportă mai multe pericole, cele mai grave fiind instabilitatea socială, nerecunoașterea Constituției de către membrii societății, pierderea de către Constituție a calității de factor stabilizator în societate. Pentru Republica Moldova aceste pericole sunt cu atât mai grave cu cât statul  nu a atins nivelul necesar de  stabilitate politică și economică și nu a înregistrat o  cultură politică și juridică avansată.

Orice țară democratică își dorește o Constituție viabilă care, prin autoritatea și puterea dispozițiilor sale, generează sistemul de drept și menține stabilitatea socială. Republica Moldova nu face excepție de la această regulă.

5. Analiza articolului 1 din Constituție – „Statul Republica Moldova”.

„(1). Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2). Forma de guvernământ a statului este republica.

(3). Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.

Analizând textul art. 1 din Constituţia Republicii Moldova constatăm că aceasta este un stat.

Statul – constituie o instituţie care se fundamentează pe o populaţie, aşezată pe un teritoriu delimitat, şi care este aptă de a se organiza în vederea exercitării funcţiilor legislativă, executivă şi judecătorească prin intermediul autorităţilor publice legal investite.

Deci statul presupune o serie de caractere juridice sau trăsături caracteristicen distincte: implică o putere publică prin intermediul căreia se exteriorizează voinţa

Statului şi care este, prin natura sa, o putere politică; statul dispune de forţă materială de constrângere; forţa materială de constrângere cu caracter etatic este unică şi puterea de stat este o putere organizată.

Să le analizăm succint:

*. puterea publică, prin intermediul căreia se exteriorizează voinţa Statului este o putere politică.

Acesta deoarece societatea politică sau mai precis guvernanţii edictează normele juridice impersonale şi general obligatorii având în vedere programul de guvernare al partidului sau alianţei politice câştigătoare în alegeri. Firesc, beneficiarii normelor care oglindesc viaţa politică sunt cetăţenii, deci societatea civilă în ansamblul ei;

*. statul dispune de forţă materială de constrângere.

Autorităţile etatice dispun de forţa materială de constrângere care este o putere, prin natura sa, superioară tuturor celorlalte puteri manifestate pe teritoriul statului. Dacă Statul nu ar beneficia de forţa coercitivă, Dreptul pozitiv (obiectiv) ar fi lipsit de eficienţă, iar societatea s-ar prăbuşi în haos şi în anarhie.

Forţa coercitivă etatică este superioară oricărei puteri aflate pe teritoriul statului deoarece derivă, în mod direct, din supremaţia de stat care constituie o componentă a suveranităţii (este latura internă a suveranităţii etatice).

Deşi atribuţiile statului se exercită prin intermediul celor trei puteri constituite (legislativă, executivă şi judecătorească), forţa materială de constrângere rămâne un monopol al Statului. Datorită acestui fapt, forţa de constrângere se impune – ab initio – în raport cu alte puteri constituite în interiorul statului;

*. forţa de constrângere etatică este unică deşi, în mod concret, puterea de stat se exercită prin intermediul a trei categorii de autorităţi publice.

Nu se poate concepe existenţa mai multor forţe materiale de constrângere întrucât acestea ar implica existenţa unei pluralităţi de puteri în stat. Statul se manifestă prin puterile legislativă, executivă şi judecătorească, toate constituind, în ansamblu, puterea unică etatică.

Manifestarea unei alte puteri, a altui stat, fără consimţământul statului în cauză, determină ştirbirea suveranităţii, urmată fie de concretizarea unei stări de dependenţă între state, fie de disoluţia autorităţii unui stat ori de dispariţia sa din punct de vedere politico-geografic;

*. puterea de stat este o putere organizată.

În mod firesc puterea de stat este o putere organizată datorită funcţiilor specifice pe care Statul le îndeplineşte. Puterii legislative, puterii executive şi puterii judecătoreşti le revin funcţii şi sarcini distincte în raport de competenţele atribuite în Stat. Textul indică trăsături specifice ale statului moldo-român): suveranitatea şi independenţa, caracterul unitar şi indivizibil, stat de drept şi democratic.

Suveranitatea – presupune exercitarea pe întreg teritoriul şi în raport cu întreaga populaţie a prerogativelor statului. Republica Moldova este stat suveran în sensul că autorităţile publice ale acestui stat nu sunt dependente de nici o altă autoritate nici pe plan intern şi nici în relaţiile internaţionale. Altfel spus puterea de stat este supremă în interiorul statului şi independentă pe plan extern.

Stat unitar – Republica Moldova este un stat unitar pentru că dispune de un ansamblu unic de organisme constituţionale prin intermediul cărora se exercită puterea politică la nivel central şi la nivel local. Are un singur rând de organe centrale: un parlament, un guvern şi o unică Curte Supremă de Justiţie.

Este un stat indivizibil în sensul că teritoriul Republicii Moldova nu poate fi divizat şi nu este permisă fracţionarea autorităţii publice. Acordarea unui statut special teritoriului din stânga Nistrului (Transnistriei) şi înfiinţarea şi funcţionarea efectivă prin Constituţie a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se consideră că nu afectează caracterul unitar şi indivizibil al statului moldovenesc. Totodată caracterul unitar şi indivizibil al statului nu este afectat de înfăptuirea autonomiei locale atâta timp cât ordinea juridică stabilită rămâne aceeaşi pe întreg teritoriul statului.

Republica Moldova este un stat de drept şi democratic.

Instituirea Statului de Drept implică aplicarea principiului separaţiei/echilibrului „puterilor” etatice, respectiv legislativă, executivă şi judecătorească. Fiind un Stat de Drept, Republica Moldova garantează că toate autorităţile publice şi toţi agenţii statului acţionează strict în limitele legii. În consecinţă, statul prin intermediul autorităţilor sale este supus Dreptului.

Democraţia implică atât participarea cetăţenilor la treburile publice cât şi supunerea minorităţii politice în faţa voinţei majorităţii politice. Este evident că textul constituţional se referă prioritar la democraţia politică. Datorită faptului că democraţia politică manifestă unele neajunsuri în ceea ce priveşte relaţia (binomul) putere/opoziţie se instituie şi o democraţie juridică constituţională specifică Statului de Drept. Iată una din corelaţiile democraţiei cu Statul de Drept!!

Toate aceste caracteristici ale Republicii Moldova au ca scop fundamental prezervarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a dezvoltării libere, neîngrădite a personalităţii umane, a afirmării dreptăţii sociale şi a pluralismului politic în societatea Republicii Moldova.

Bibliografie:

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 , art. 93, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1, Data intrării în vigoare : 27.08.1994
2. LEGE Nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova(domeniul public)
3. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312874