Drept

Normele de procedură ca şi celelalte norme juridice se aplică în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

1. a) Aplicarea în timp a normelor de procedură civilă Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Câteva consecinţe decurg din principiul astfel formulat: Până la adoptarea Constituţiei, aplicarea în timp a legilor de procedură au avut ca reper şi norma de drept substanţial cuprinsă în art. 1 Cod civil şi anume: legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă.

In raport cu principiul neretroactivităţii putem spune că actele de procedură efectuate sub imperiul legii vechi rămân bine efectuate dacă au respectat dispoziţiile acelei legi şi nu trebuie refăcute. Iar după intrarea în vigoare a legii noi actele de procedură vor fi efectuate potrivit acestei

legi.¹¹

Rezultă, că legile de procedură sunt de imediată aplicare atât la cauzele noi, cât şi la cauzele vechi care au fost începute sub incidenţa legii abrogate.

Principiul aplicării imediate a legii noi, necesită anumite precizări pe care le vom face în funcţie de împărţirea normelor de procedură după obiectul lor de reglementare:

• normele de organizare judecătorească sunt de imediată aplicare, deoarece, aşa cum am arătat, au un caracter imperativ, reglementează modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor judecătoreşti;
• în ceea ce priveşte normele de competenţă, prin Legea nr. 59/1993 legiuitorul s-a oprit cu unele derogări la principiul aplicării imediate a legii noi;

-       normele de procedură propriu-zisă sunt de imediată aplicare. Astfel, art. 5 alin.1 din legea menţionată prevede: „cauzele aflate în

V.M. Ciobanu, op. cit., p. 178.

 

curs de judecată la instanţele de fond chiar dacă sunt după casare cu trimitere, vor fi, după caz, reţinute pentru continuarea judecăţii sau vor fi trimise la instanţa competentă, potrivit normelor de competenţă materială din prezenta lege".

De asemenea, art. 725 alin. 2¹ C. proc. civ. introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 138/2000 precizează că, în cazul în care instanţa este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi de procedură.

Aceasta înseamnă că actele de procedură îndeplinite după intrarea în vigoare a legii noi vor fi supuse prevederilor acesteia, în timp ce actele de procedură efectuate sub imperiul legii vechi, cu respectarea ei, rămân valabile.

Referitor la materia probelor trebuie făcute câteva precizări, şi anume:¹²

• în ceea ce priveşte admisibilitatea dovezilor privind acte juridice este consacrat principiul potrivit căruia se aplică legea în vigoare la data încheierii acestora;
• când este vorba de probe care constituie mijloace tehnice cum ar fi expertiza sau cercetarea la faţa locului, acestea sunt admisibile potrivit legii în vigoare la data la care se solicită efectuarea lor;
• administrarea probelor se face după legea în vigoare în acel moment.

Potrivit art. 725 alin. (3) C. Proc. civ., hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.¹³

In materia executării silite, legea nouă este de imediată aplicare chiar dacă la momentul la care s-a obţinut titlul executoriu era aplicabilă o altă lege.¹⁴

1. b) Aplicarea în spaţiu a normelor de procedură civilă

Aplicarea normelor de procedură civilă în spaţiu este guvernată de

principiul teritorialităţii, ceea ce înseamnă că legile române se aplică pe

întreg teritoriul ţării.

Principiul teritorialităţii este un principiu universal ce decurge din

I. Leş, op. cit., p.29; I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura Servo-Sat, 2001, p. 20. 13 Avem în vedere art. 725 aşa cum a fost modificat prin art. I, pct. 225 din O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 oct. 2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005; de altfel, întreaga lucrare este elaborată prin raportare la Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 21942005. (M. Of. nr. 609/2005). 14 V.M. Ciobanu, op. cit., p. 182, I. Deleanu, op. cit, p. 20.

 

suveranitatea şi independenţa statelor.

Consecinţele ce decurg din propagarea principiului teritorialităţii sunt:

-       normele de procedură române se aplică doar litigiilor ce se soluţionează de către instanţele române.

Potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, privitoare la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, în procesele privind raporturi de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.

Alineatul 2 din acelaşi text de lege prevede că legea română stabileşte şi dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material.

Legea nr. 105/1992 cuprinde şi excepţii, printre care menţionăm: capacitatea procesuală a fiecărei părţi este cârmuită de legea sa naţională (art. 158); obiectul şi cauza acţiunii civile sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios (art. 160); mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi forţa probantă a înscrisului care îl constată sunt cele prevăzute de legea locului încheierii actului sau legea aleasă de părţi, dacă aveau această posibilitate, iar proba faptelor juridice se face potrivit legii locului în care s-a produs (art. 161 alin 1-3); dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă se reglementează potrivit legii locului unde s-a întocmit înscrisul invocat (art.161 alin.4).

• în principiu, este exclusă aplicarea normei procedurale străine pe teritoriul statului nostru;
• dacă se solicită, de către o autoritate străină, efectuarea unei comisii rogatorii, aceasta se face după norma procesuală română;
• hotărârile judecătoreşti pronunţate în străinătate pot fi executate în ţara noastră numai după ce se încuviinţează urmărirea silită de către instanţa română competentă.

Există şi hotărâri recunoscute de plin drept, cum este cazul hotărârilor străine care se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate. Situaţia este aceeaşi şi în cazul hotărârilor pronunţate într-un stat terţ, dacă acestea au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.¹⁵

I. Leş, op. cit., p. 30.

 

1. c) Aplicarea normelor de procedură civilă asupra persoanelor Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Art. 7 alin. 2 din Legea 304/2004 pentru organizarea judiciară, reiterând principiul egalităţii în faţa legii, prevede că justiţia se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele fără deosebire de rasă, de naţiona­litate, de origine etnică, de limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau de orice alte criterii discriminatorii.

Din textele de lege menţionate rezultă că aplicarea normelor de procedură asupra persoanelor se face sub incidenţa principiului egalităţii.

Referitor la cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România art. 18 alin. 1 din Constituţie menţionează că aceştia se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.

Totodată, cetăţenii străini şi apatrizii din România se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile, afară de acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român.¹⁶

De asemenea, art. 2 din Legea nr. 105/1992 prevede că străinii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, în drepturi civile cu cetăţenii români în tot ce priveşte aplicarea acestei legii, precum şi că asimilarea se aplică şi persoanelor juridice străine.

In art. 163 alin.1 din Legea nr. 105/1992 se precizează că străinii, persoane fizice sau juridice, au în condiţiile legii, în faţa instanţelor române aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procedurale ca şi persoanele fizice de cetăţenie română şi persoanele juridice române.

16 M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovanu, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vicla, Constituţia României comentată şi adnotată, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, p.43.

 

Cetăţenii străini beneficiază în faţa instanţelor române, în procesele privind raporturile de drept internaţional privat, de scutiri sau reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedură, precum şi de asistenţă juridică gratuită, în aceeaşi măsură şi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau de domiciliu al solicitanţilor. Sub aceeaşi condiţie a reciprocităţii, reclamantul de cetăţenie străină nu poate fi obligat să depună cauţiune sau vreo altă garanţie, pentru motivul că este străin sau că nu are domiciliul sau sediul în România (art. 163 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 105/1992).