Drept

1. Persoana juridică- subiect al răspunderii penale

Persoana juridică poate fi definită ca fiind o colectivitate de persoane fizice, cu calitate de subiect distinct, de drept bucurându-se de o organizare de sine stătătoare si de un patrimoniu propriu, indreptat spre realizarea unui anumit scop. ^[1]

In sens larg, persoana juridica se manifestă ca instituţie, asociaţie, organizaţie, societate comerciala etc.

Pentru ca o astfel de colectivitate să poată deveni subiect de drept, trebuiesă îndeplinească o serie de condiţii( elemente constitutive):

• Organizare proprie( de sine stătătoare)
• Patrimoniu propriu
• Scop propriu, în acord cu interesele generale.

2. Categorii de persoane juridce care răspund din punct de vedere penal în România

Cadrul juridic

Prin Legea nr. 278/2006 au fost introduse în Codul penal român in vigoare norme care au în vedere răspunderea penală a persoanei juridice.

Astfel, art. 19¹ C. Pen. prevede condiţiile generale ale răspunderii penale ale persoanelor juridice. În formularea acestui articol, persoanele juridice, cu excepţi statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfaşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevazută de legea penală.

În alin. (2) al aceluiaşi articol, se menţioneză că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

Deasemenea, Legea nr. 278/2006 cuprinde şi unele norme care au rolul de a completa regimul nou instituit de către ea. Aceste norme se constituie în articole noi introduse sub indice sau aliniate care sunt incluse în articolele deja existente în Codul penal. Astfel, la art. 21 C. Pen, după alin. (2) s-a introdus un nou aliniat, alin. (3) care prevede că, în cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu amenda cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, reduse la jumătate. Ca şi la persoana fizică, la această pedeaspsă se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare.

În articolul 40¹ este indicat că, în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică, se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul special, iar dacă acest maxim nu este îndestulîtor, se poate adăuga un spor de până la o trime din acest maxim.^[2]

3. Condiţiile speciale în cazul angajării răspunderii penale a persoanei juridice          

În temeiul articolului 19¹ Cod penal, persoana juridică răspunde din punct de vedere penal numai dacă fapta este comisă în realizarea obiectului de activitatea sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Astfel, condiţiile speciale care trebuiesc îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea penală a persoanei juridice sunt urmatoarele:

1. Fapta să fie comisă de o persoană fizică ce are aptitudinea de a angaja penal persoana juridică
2. Fapta să fie imputabilă persoanei juridice
3. Fapta să fie comisă cu forma de vinovăţie solicitată de norma de incriminare.

Persoanele juridice care răspund penal

În temeiul legislaţiei actuale din România, pot răspunde penal persoanele juridice de drept privat sau persoanele juridice de drept public, dar care nu se află în una din situaţiile exceptate expres de art. 19¹ Cod penal: statul, autorităţile publice sau instituţii publice care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat.

Pentru o mai clara evidenţiere a modului în care răspunderea poate afecta diferite tipuri de persoane juridice de drept privat este necesara o delimitare a acestoraîn funcţie de natura scopului lor. Astfel putem vorbi de persoane juridice cu sop patrimonial( societăţile comerciale) şi persoanele juridice fără scop patrimonial( adică organizaţiile non-profit).

Persoanele juridce cu scop patrimonial. Acestea sunt societăţile comerciale şi grupurile de interes economic.

Societăţile comerciale sunt cele care se pot afla cel mai des în postura de subiect pasiv al răspunderii penale. Aceasta deoarece ele sunt foarte active şi au un scop patrimonial, motiv pentru care încălcarea unei prevederi legale în realizarea acestui obiectiv este cât se poate de realizabilă. În mod clar, societăţilor comerciale i se poate imputa comiterea cvasitotalităţii infracţiunilor din conţinutul Legii nr. 31/1990.^[3] 

Persoanele juridice cu scop nepatrimonial. Din această categorie fac parte toate organizaţiile cu personalitate juridică, ai căror membri convin să pună în comun, în mod statornic, contribţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor, pentru satisfacerea unui scop nepatrimonial în acord cu interesele generale ale colectivităţii.^[4]

Persoanele juridice fără scop patrimonial sunt: asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale şi celelate organizaţii cu caracter obştesc, cultele religiaose, partidele politice, etc.

4. Persoanele fizice care pot angaja răspunderea penală a personei juridice

Oricare ar fi modalitatea de tragere la răspundere penală a persoanei juridice, pentru reţinerea unei infracţiuni în sarcina acesteia este necesară o acţiune sau o inacţiune comisă de o persoană fizică, este necesar un substrat uman, doar omul fiind capabil de acţiuni sau inacţiuni. Fapta persoanei juri­dice nu poate fi concepută în lipsa unui substrat uman, participarea ei la viaţa juridică se realizează prin intermediul persoanelor fizice care prin acţiunile sau inacţiunile lor determină conduita persoanei juridice . Pentru că acţiunea persoanei juridice este întotdeauna efectuată prin intermediul persoanei fizice şi răspunderea persoanei juridice este întotdeauna atrasă prin intermediul persoanei fizice. A respinge intran­sigent ideea că răspunderea persoanei juridice este consecinţa acţiunii sau inacţiunii persoanei fizice înseamnă a respinge total răspunderea acestui subiect de drept.^[5]

Determinarea sferei persoanelor fizice ale căror acţiuni pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice reprezintă o problemă importantă a oricărui model de răspundere. În cazul răspunderii obiec­tive şi a răspunderii pentru fapta altuia din sistemul anglo-saxon, per­soana juridică răspunde pentru fapta oricărui angajat al său, indiferent de poziţia acestuia în cadrul ierarhiei societare^[6], dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii legale, şi anume: agentul să acţioneze în domeniul atribuţiilor sale având autoritatea de a acţiona pentru per­soana juridică şi cel puţin în parte acţiunea agentului este comisă în interesul persoanei juridice, iar a treia condiţie, adăugată de jurisprudenţă este aceea ca fapta să fi fost autorizată, tolerată sau ratificată de către conducerea persoanei juridice.

În general se admite că mo­delul răspunderii indirecte presupune îndeplinirea următoarelor con­diţii: o persoană fizică organ sau agent al persoanei juridice să comită o infracţiune; infracţiunea să fie săvârşită în sfera atribuţiilor ce i-au fost conferite; beneficiarul infracţiunii să fie persoana juridică. Dife­ritele modele şi sisteme naţionale de răspundere corporativă gravitează în jurul distincţiei între îndeplinirea strictă sau mai relaxată a con­diţiilor de mai sus şi conţinutul conceptelor de organ, agent şi sferă a atribuţiilor, în funcţie de care se atribuie elementul material şi ele­mentul subiectiv al infracţiunii .

Se poate observa însă că, criteriile de stabilire a relaţiei dintre persoana fizică şi persoana juridică se bazează pe un dublu standard: ierarhic şi funcţional. Criteriul ierarhic ia în considerare structura şi semnarea în numele persoanei juridice a unui contract care conţine elementele infracţiunii de înşelăciune de către directorul societăţii comerciale sau de către portarul acesteia. Îndeplinirea crite­riului funcţional este esenţială deoarece indiferent de poziţia pe care o are agentul în cadrul persoanei juridice, dacă fapta nu este realizată în sfera de activitate a persoanei juridice nu atrage răspunderea acesteia (ex.: dacă directorul care conduce autovehiculul spre o întâlnire de afaceri şi într-un accident din culpa sa moare o persoană, nu va fi antrenată răspunderea penală a persoanei juridice, ci doar răspunderea directorului care a săvârşit fapta tară legătură cu activitatea persoanei juridice).

Codul penal român în art. 19 ind. 1 alin. 1, nu face referiri eprese la sfera per­soanelor fizice care prin fapta lor pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice, nu precizează care sunt persoanele fizice care anga­jează răspunderea penală a persoanei juridice. O eventuală interpretare a reglementării este în sensul că actele comise de organe, reprezentanţi, mandatari, prepuşi sau chiar terţi pot fi imputate per­soanei juridice dacă aceasta este beneficiara infracţiunii comise. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a acoperi situaţiile în care infracţiunea are legătură cu obiectul de activitate al persoanei juridice sau aceasta este beneficiara rezultatului infracţiunii chiar dacă fapta a fost săvârşită de un reprezentant convenţional, prepus sau chiar terţ. În acest fel este înlăturat inconvenientul ca persoanele juridice să eludeze răspunderea penală prin încredinţarea unor atribuţii de decizie unor persoane care formal nu sunt nici organe şi nici reprezentanţi ai persoanei juridice şi inconvenientul dat de neidentificarea persoanei fizice care a acţionat în numele şi pe seama persoanei juridice.

Acest sistem prezintă însă şi neajunsuri.^[7] Prin faptul că nu este delimitată sfera persoanelor fizice care antrenează prin fapta lor răspunderea penală a persoanei juridice şi nici nu se prevede un cri­teriu al legăturii funcţionale ce trebuie să existe între persoana fizică şi persoana juridică se lasă loc arbitrariului. Dacă prin fapta oricărui angajat sau prepus al persoanei juridice sau chiar prin fapta unui terţ, poate fi angajată răspunderea penală a acesteia, fără ca persoana juri­dică să-i fi încredinţat activitatea prin care sau în legătură cu care a săvârşit fapta, Iară chiar ca aceasta să aibă cunoştinţă despre intenţia prepusului sau terţului de a săvârşi fapta infracţională, chiar dacă aceasta ar fi săvârşită în interesul persoanei juridice se creează inse­curitate juridică. De aceea considerăm ca erau necesare precizări şi dezvoltări ale textului şi stabilirea de criterii şi condiţii în care fapta mandatarului sau prepusului şi terţului pot atrage răspunderea penală a persoanei juridice.

Concepţia dominantă în doctrina noastră, concordantă şi cu explicaţiile din Notele de fundamentare ale actelor normative care au prevăzut, prevăd sau vor prevedea această răspundere,  este aceea a unei răspunderi care poate fl angajată de orice persoană, organ, reprezentant legal, reprezentant con­venţional, prepus permanent sau simplu prepus ocazional, mandatar de fapt, adică orice persoană fizică, care formal sau în fapt acţionează sub autoritatea acesteia ori de a căror acţiune persoana juridică a bene­ficiat^[8]. Orice persoană cu condiţia de a acţiona în realizarea obiectului de activitate, în interesul sau în numele persoanei juridice poate angaja răspunderea penală a acesteia.

Art. 19 ind. 1 C. pen. nu cere ca persoana fizică să aibă o anumită poziţie în cadrul persoanei juridice şi nici să se afle într-un anumit raport juridic cu aceasta, fiind suficient şi un raport de fapt cu persoana juridică, dar impune condiţia unei legături obiective între infracţiunea săvârşită şi persoana juridică ce se realizează când fapta este comisă în realizarea obiectului de activitate, în interesul sau în numele acesteia.

Deasemenea este necesară şi stabilirea unei relaţii funcţionale între faptă şi persoana juridică, adică nu se includ în sfera faptelor pentru care poate fi atrasă răspunderea penală a persoanei juridice şi acele fapte care au fost comise de organele, reprezentanţii sau prepuşi acesteia în interes propriu sau folosindu-se de persoana juridică în scopuri străine acesteia ori infracţiunile comise de o astfel de persoană fizică chiar împotriva oersoanei juridice care devine astfel parte vătămată prin infracţiune .^[9]

Faptul că răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată: de orice persoană fizică impune însă o strictă evaluare din partea organelor judiciare, în fiecare, caz în parte, a raporturilor de drept sau de fapt care leagă persoana fizică autor material al faptei de persoana juridică.

5. Concursul între răspunderea penală a persoanei juridice şi răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni

În acord cu dispoziţiile Recomandării Consiliului Europei Rec 88(18) şi ale convenţiilor europene şi internaţionale care introduc răspunderea persoanelor juridice pentru comiterea de infracţiuni,^[10] art. 19¹ C.pen. român prevede posibilitatea cumulului între răspun­derea penală a persoanei juridice şi cea a persoanei sau persoanelor fizice care au contribuit în orice mod la săvârşirea aceleiaşi infrac­ţiuni. Astfel, se doreşte a se sublinia faptul că prin introducerea răspunderii penale a entităţii colective nu trebuie să se creeze un ecran de impunitate pentru individul sau indivizii care au comis fapta penală în calitate de autor, complice sau instigator. Aceştia urmează să răspundă, ca şi până acum, pentru propria contribuţie la comiterea faptei, respectiv pentru fapta şi vinovăţia proprie. Există alte legislaţii, cum este cea belgiană, care prevăd ca regulă generală principiul non-cumulului de răspundere şi angajarea răspunderii persoanei căreia i se poate reţine culpa cea mai gravă. Soluţia belgiană este însă puternic criticată de doctrina penală din propria ţară, în primul rând pentru că încalcă în mod esenţial principiul legalităţii, dar şi pentru că se bazează pe o distincţie foarte greu de comensurat în practică, între culpa unei persoane şi culpa alteia.

Pe de altă parte, din formularea legii „răspunderea penală a per­soanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice (...)" mai putem deduce o consecinţă, şi anume aceea că identificarea şi condamnarea unei persoane fizice nu sunt o condiţii obligatorie pentru angajarea răspunderii persoanei juridice. Astfel, una din raţiunile pentru care s-a considerat necesară sancţionarea penală a unei entităţi colective organizate a fost tocmai aceea că procesul decizional complex poate constitui o cale de evitare a răspunderii penale pentru persoanele fizice care au luai parte la luarea deciziilor delictuale.

În ceea ce priveşte înlăturarea răspunderii persoanei juridice ca urmare a lipsei de vinovăţie a persoanei fizice, în principiu, s-a admis că dacă fapta penală este comisă de un organ al persoanei juridice, fără vinovăţie (fie că nu i se poate reţine nicio formă de vinovăţie, fie a comis din culpă o faptă pentru care legea cerea intenţia ca formă de a vinovăţiei) în această situaţie persoana juridică, identificată cu organele sale, nu va răspunde penal. Dacă însă fapta este comisă de un prepus, fără vinovăţie, pot exista mai multe situaţii. Dacă prepusul a pus în executare o decizie a organelor de conducere, fără a cunoaşte modul în care această decizie a fost luată, ce elemente au stat la baza ei, elemente care dacă i-ar fi fost cunoscute i-ar fi revelat caracterul ei infracţional, lipsa vinovăţiei prepusului nu va avea alt efect decât exonerarea sa de răspundere, dar nu şi a persoanei juridice care va răspunde pentru vinovăţia proprie organelor sale de conducere. Aceeaşi soluţie va fi reţinută şi în situaţia în care fapta prepusului s-a datorat nerespectării unor reguli interne speci­fice care nu i-au fost aduse la cunoştinţă din culpa managementul organizaţiei. Dacă însă prepusul a acţionat fără vinovăţie şi, în acelaşi timp, nici organelor persoanei juridice nu li se poate reţine vinovăţia în forma prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă, alunei răspunderea penală nu se va reţine niciuneia din persoane.^[11]

^[1] Gheorghe Beleiu, Drept civil roman editia a-XI-a, revizuita si adaugita de Marian Nicolae si Petrica Trsuca, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2007, pag. 435-436

^[2] Costel Căşuneanu, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. Hmangiu, Bucureşti 2007, pag. 85-86

^[3] Idem, pag. 107

^[4] Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Persoanele juridce fara scop patrimonial, Ed. Continent XXI, Bucuresti 2000, pag. 48

^[5] Dorina Maria Costin, Raspunderea persoanei juridice in dreptul penal roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2010, pag. 331

^[6] Cristina de Maglie, Models of Corporate Criminal Liabilitz in Comparative Law, Washington University Global Studies Law Review, pag. 547-566, apud Dorina Mria Costin op.cit., pag 332

^[7] Dorina Maria Costin, op.cit., pag. 334-335

^[8] Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., pag. 124

^[9] Doina Maria Costin, op.cit., pag. 336

^[10] Anca Jurma, op. cit. pag. 147

^[11] Ibidem pag.148