Primele vehicule rutiere au fost puse în mișcare folosindu-se forța vântului, apoi forța aburului sub presiune ( Grifith în 1824 și după acee Charles Dietz ), culminând cu realizarea motoarelor cu ardere internă. La începuturi drept combustibil s-au folosit praful de pușcă, gazul de iluminat și petrolul, iar din 1877 consemnăm primul motor cu ardere internă care funcționează cu benzină, datorat mecanicului german Nicolaus Otto.
Constructorul primului motor cu ardere internă este considerat însă Gottlieb Daimler, care a obținut cei mai importanți parametri ceruți de automobil, putere mare la dimensiuni reduse, suplețe, turație ridicată. În rândul pionerilor se înscriu: Louis Renault, care, în 1899, înființează „Societatea Frații Renault”, care va construi, în 1903, primele două taxiuri iar în 1906 primul autobuz. În SUA, primul automobil este construit în 1895 de către Charles Daryea, strămoșul automobilului modern este considerat automobilul Mercedes 1901, model care, abandonând forma veche, a stârnit o deosebită senzație, utilizând radiatorul tip fagure, motorul plasat în față, schimbătorul de viteze, arborele cardanic și rulmenții cu bile pentru lagare.
Mașinile au devenit accesibile ca preț în anii 1920, odată cu progresele făcute de mai mulți producători auto americani precum Ford, General Motors sau Chrysler, însă, în acea perioadă, pentru a conduce un autoturism nu era nevoie de permis de conducere, iar mașinile nu aveau dotările de siguranță existente în prezent. Astfel, accidentele rutiere începuseră să devină o problemă tot mai mare, în special după ce tehnica a făcut posibil ca mașinile să atingă o viteză de până la 80 km pe oră[1].
În ceia ce privește noțiunea de accident de circulație, acesta poate fi definit drept un eveniment produs pe drumurile publice, constând din coleziunea a două sau mai multe vehicule, ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau călcarea pietonilor ș.a. Având ca rezultat vătămarea integrității corporale sau mortea unei persoane, pagube materiale, precum și stânjeinirea circulației.
O definire mai complexă și mai exactă consideră accidentul ca fiind un eveniment cu urmări socialmente periculoase care constau în distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri, moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane, eveniment care apare în timpul circulației sau exploatării mijloacelor de transport ca urmare a acțiunilor sau omisiunilor conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor sau altor persoane ori altor cauze.
Accidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfășurare .
Circulația rutieră este un fenomen la a cărui existență concură mai multe elemente componente dintre care cele mai importante sunt: omul, vehicolul, drumul și legislația corespunzătoare domeniului său care are influență asupra sa. Desfășurarea normală a traficului rutier presupune existența unei tipologii determinate de relați între elementele componente. Perturbările apărute în interacțiunea dintre aceste elemente constitue materializarea alterării relațiilor dintre factorii care concură la realizarea circulației rutiere ca fenomen dinamic al vieții sociale.
O parte din evenimentele negative produse pe drumurile publice sunt denumite generic accidente de circulație.
În accepțiunea Dicționarului explicativ al limbii române, prin accident se înțelege o întîmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, sau rănirea ori moartea undei persoane. Interpretând din punct de vedere juridic, această definiție trebuie să acceptăm sensul corespunzător căruia întâmplarea nu a fost prevăzută deși putea și trebuia să fie, întrucât, astfel ar însemna sa fim de acord cu faptul că accidentul în general, este imprevizibiil și prin urmare, încă de la început nu s-ar mai pune problema tragerii la răspundere a celor care au concurat la producerea sa.[2]
Categoria de accident rutier se aplică cu semnificația evenimentelor care se produc în procesul de circulație a mijloacelor de transport și care au drept consecință traumatizarea sau decesul persoanelor, avarierea mijloacelor de transport, încărcăturilor, construcțiilor sau cauzarea altor daune materiale considerabile. În funcție de natura și gravitatea urmărilor survenite, accidentele rutiere se subdivid în două mari categorii: 1)sancționate penal, prevazute în Codul penal al Republicii Moldova, adică cauzate de încălcarea de către conducătorii mijloacelor de transport a regulilor de securitate a circulației sau exploatare a mijloacelor de transport pe drumurile publice și care au ca urmare vătămarea integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane, sau provocarea de daune în proporții mari; 2)alte încălcări ale normelor de circulație rutieră calificate drept delicte contravenționale și, respectiv, sancționate contravențional.
Printre cele mai frecvente și periculoase accidente, ce se referă la primul grup, pot fi menționate: 1) lovirea și călcarea pietonilor; 2) coliziunea (ciocnirea) a două sau mai multe mijloace de transport în circulație; 3) răsturnarea mijloacelor de transport; 4) coleziunea mijloacelor de transport cu alte obiecte obstacole; 5) căderea pasagerilor din mijloacele de transport în circulație.
Accidentele rutiere cad sub incidența Codului penal al Republicii Moldova pot fi provocate de diverși factori care în literatura de specialitate se subdivid în subiectivi și obiectivi.
Categoria factorilor subiectivi cuprinde: a) factori ce țin de situațiile create în activitatea conducătorilor mijloacelor de transport, de exemplu: excesul de viteză, depășirea neregulamentară, nerespectarea semnificației culorilor semaforului electric sau a semnalelor și gesturilor colaboratorilor poliției rutiere, a altor agenți investți să dirijeze circulația rutieră, nesemnalarea direcției de deplasare, conducerea mijloacelor de transport în stare de oboseală, boală, somnolență sau sub influența băuturilor alcoolice ori substanțelor narcotice. Statisticile demonstrează că trei din cinci accidente grave se produc din vina conducătorului de transport, mai cu seamă a celor din grupul de vârstă tânără (18-25 ani), care, pe lângă experiența redusă pe care o au, adeseori se implică în trafic în stare de intoxicație cu alcool sau stupefiante. Fără a intra în detalii, amintim, în acest context, că intoxicația, fie alcoolică, fie narcotică, reduce, în primul rând, simțul de răspundere al conducătorului mijlocului de transport în trafic și, ca urmare,duce la nerespectarea disciplinei, vitezomanie, supraestimarea propriilor capacități, a nivelului de pregatire profesională etc. În al doilea rând, intoxicația afecteză atenția, concentrația și stabilitatea acesteia, fapt care, la rândul său, cauzeză reacții tardive la situațiile ce intervin în trafic, urmate de toate consecințele nefaste ale acestora[3].
Practica demonstrează că sunt frecvente și accidentele rutiere cauzate de factori obiectivi, în special de condițiile rutiere și de starea tehnică inadecvată a mijloacelor de transport. Situația deplorabilă a drumurilor publice, învelișul degradat al acestora, intersecțiile periculoase, lipsa indicatoarelor sau a celor confuze, vizibilitate redusă a părții carosabile a drumurilor, precum și starea tehnică defectuoasă a mijloacelor de transport antrenate în circulație pot avaria transportul și, în consecință, condiționa accidente rutiere grave.
Factorii obiectivi, în special cei ce se referă la starea drumurilor, trebuie corelați cu factorul uman în sensul că, potrivit legislației în vigoare, inclusiv a regulilor de circulație pe drumurile publice ale Republicii Moldova, conducătorii mijloacelor de transport sunt obligați sa manifeste prudență în trafic și să ajusteze modul de circulație la condițiile rutiere. Acest moment provoacă dificultate în soluționarea cauzelor penale. Obligația urmării penale este să demonstreze de fiece dată că, dintre cei doi factori care generează în mai multe cazuri accidentele, omul, pe de o parte, automobilul și drumul, pe de altă parte, rolul determinat l-au avut comportamentul uman, în special cel al șoferului[4]. Acesta trebuie sa-și conformeze regimul de circulație situației rutiere care reprezintă o caracteristică complexă a categoriei de infracțiuni în discuție. Ea cuprinde datele privind parametrii tehnici ai drumului, profilului și starea învelișului acestuia, vizibilitatea, intensitatea și viteza admisă a circulației pentru anumite clase de transport, prezența sau lipsa mijloacelor de reglementare a circulației și, firește, comportamentul altor participanți la trafic. Situația rutieră poate fi simplă, când șoferul are posibilitatea să perceapă la timpapariția unei împrejurări periculoase și să întreprindă măsurile necesare pentru a preîntâmpina accidentul; complicată sau supracomplicată, când impune șoferului acțiuni extraordinare pentru a evita accidentul, și accidentală, provocată, de obicei, de comportamentul persoanelor participante la trafic sau ca urmare a avarierii mijloacelor de transport în deplasare, când conducătorul auto nu are posibilitatea atât psihofiziologică, cât și mecanică de a evita accidentul și urmările grave ale acestuia.
[1] http://www.historia.ro/galerii-foto/accidente-rutiere-epoca-marelui-boom-auto
[2] Emilian Stancu, Criminalistica, vol.II, Editura Actami, București, 1995, p. 368; Camil Suciu ”Criminalistica”, Ed. Didactica și Pedagogica, București 1972, pag.52; Emilian Stancu ”Tratat de Criiminalistică”, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004, pag. 613.
[3] Simion Gheorghe Doraș ”Criminalistica” Editura Știința, Chișinău 1996, pag.618.
[4] D. Voinea, V. Lăpăduși, Factorul uman în etiologia accidentelor rutiere/Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea acestora, București, 2008, p.30.