In literatura juridică nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.
Astfel, unii autori consideră că pentru exerciţiul acţiunii civile trebuie îndeplinite cumulativ patru condiţii şi anume: drept, interes, capacitate procesuală, calitate procesuală.[1]
Sunt autori care nu sunt de aceeaşi părere şi stabilesc alte condiţii respectiv: interesul şi calitatea;[2] interesul, calitatea şi capacitatea;[3] interesul, calitatea şi termenul pentru acţiune.[4]
In ceea ce ne priveşte vom îmbrăţişa opinia care stabileşte că pentru exerciţiul acţiunii civile sunt necesare patru condiţii:
- Afirmarea unui drept subiectiv de către persoana care solicită o pretenţie judiciară reprezintă o condiţie esenţială a exercitării acţiunii civile.[5]
Dispoziţiile art. 109 din Codul de procedură civilă prevăd că, oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Afirmarea dreptului subiectiv civil se manifestă în mod special la declanşarea procedurii judiciare, dar şi ulterior sub diferite forme.
In acelaşi timp trebuie avut în vedere că pretenţia constă nu numai în reclamaţia celui ce o invocă, ci şi în opunerea celeilalte părţi.
Dreptul subiectiv civil afirmat pentru a putea fi exercitat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie recunoscut şi ocrotit de lege; să fie exercitat în limitele legii; să fie exercitat cu bună-credinţă; să fie actual.
Dacă reclamantul nu justifică un drept subiectiv, cererea i se va respinge ca neîntemeiată.
Când se invocă faptul că dreptul nu este actual, cererea se va respinge ca prematură, cu posibilitatea ca reclamantul la împlinirea termenului sau a condiţiei să formuleze o nouă cerere.
- Interesul. Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce
a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele
procedurale ce intră în conţinutul acesteia.[6]
Interesul poate fi material (exemplu-obţinerea unei sume de bani, predarea unui bun) şi moral (exemplu: punerea sub protecţia legii).
Condiţia interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii, cum ar fi apărările, exercitarea căilor de atac, executarea silită
etc.[7]
Interesul trebuie să îndeplinească unele cerinţe: să fie legitim, să fie personal şi direct, să fie născut şi actual.
Dacă instanţa va constată că acţiunea este lipsită de interes, o va respinge ca fiind lipsită de interes.
De asemenea, instanţa va respinge acţiunea şi dacă interesul nu îndeplineşte cerinţele menţionate mai sus.
Lipsa interesului se poate invoca pe calea excepţiei, care este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie.
- Capacitatea procesuală. Capacitatea civilă este capacitatea
juridică de drept civil a persoanelor fizice şi juridice, adică aptitudinea
generală a acestor persoane de a avea drepturi şi obligaţii de natură civilă,
de a fi subiecte de drept în raporturi juridice civile. Capacitatea civilă seprezintă sub două aspecte distincte: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.[8]
Capacitatea procesuală de folosinţă este aceea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.[9] La persoanele fizice capacitatea de folosinţă începe de la naşterea lor şi încetează la decesul acestora.
În condiţii expres prevăzute de lege, capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată.
La persoanele juridice capacitatea de folosinţă începe de la data înregistrării, pentru cele supuse înregistrării, ori de la data actului de dispoziţie, data autorizării sau data îndeplinirii unei alte condiţii prevăzute de lege.
Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice încetează de la data încetării persoanei juridice însăşi, la data comasării, divizării totale sau dizolvării.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procesuale.
Persoanele fizice dobândesc capacitatea de exerciţiu la împlinirea vârstei de 18 ani; minora care se căsătoreşte la 16 ani sau 15ani dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu.
Încetarea capacităţii procesuale de exerciţiu intervine definitiv prin moarte sau temporar prin punerea sub interdicţie judecătorească.
Persoana juridică dobândeşte capacitatea procesuală de exerciţiu la data înfiinţării ei şi o pierde odată cu încetarea sa.
Dispoziţiile art. 42 Codul de procedură civilă prevăd că persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.
Actele de procedură civilă, îndeplinite de o persoană fără capacitate de folosinţă, sunt nule. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror sau instanţă din oficiu.
In cazul în care excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este întemeiată, cererea se respinge, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Actele de procedură îndeplinite de o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacităţi de exerciţiu restrânse sunt anulabile.
Nulitatea nu intervine în mod direct, ci instanţa va acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor.
Dacă lipsurile nu se împlinesc înăuntrul termenului acordat, cererea se va anula.
- Calitatea procesuală. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei cu care înţelege să se judece.
După ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.[10]
In cursul procesului, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale, fie activă, fie pasivă.
Transmisiunea calităţii procesuale poate fi legală sau convenţională.
Transmisiunea legală intervine în cazul persoanelor fizice prin intermediul moştenirii (moştenitorii care acceptă moştenirea preiau poziţia procesuală pe care o avea defunctul, exceptându-se cazurile nepermise de lege), iar în cazul persoanei juridice, prin intermediul reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.
Transmisiunea convenţională intervine în cazul cesiunii de creanţă, vânzării sau donării bunului litigios, preluării datoriei cu consimţământul creditorului.
Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, transmisiunea poate fi: universală, cu titlu universal, sau cu titlu particular.
In cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, drepturile şi obligaţiile care constituie o fracţiune din universalitate trec de la un subiect de drept la altul.
In cazul transmisiunii cu titlu particular drepturile şi obligaţiile se transmit de la un subiect la altul, numai cu privire la anumite bunuri determinate.
Subiectul care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment, iar actele procedurale îndeplinite de autorul său îi sunt opozabile.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, ce poate fi invocată de partea interesată, procuror şi instanţă din oficiu în orice fază procesuală.
Dacă se constată lipsa calităţii procesuale, instanţa, va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
[1] V.M. Ciobanu, op. cit, vol.I, p.266.
[2] G. Conchez, Procédure civile, 6-ème édition, 1990, p.99.
[3] G. Boroi, op. cit., vol.I, p.118.
[4] R. Martin, Théorie générale du procès (Droit processual), EJT, Semur-en-Anxois, 1983, p.86.
[5] Ioan Leş, op. cit., p.150.
[6] G. Boroi, op. cit., p.118.
[7] V.M. Ciobanu, op. cit., vol.I, p.270-271.
[8] Mircea Costin, Mircea Mureşan, Victor Ursa, Dicţionar de drept civil, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p.65.
[9] V.M. Ciobanu, op. cit., p. 273.
- M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.7.
72