Pentru a fi parte într-un proces civil, indiferent de etapa sau faza de desfăşurare a acestuia, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, şi anume: să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă capacitate procesuală şi calitate procesuală.[1]
Datorită faptului că aceste condiţii au fost prezentate deja pentru exercitarea acţiunii civile, ne vom limita în cele ce urmează numai asupra unor considerente esenţiale asupra fiecăreia.[2]
Dreptul pe care o persoană tinde să-l valorifice pe calea acţiunii civile trebuie să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
Interesul pe care trebuie să îl justifice o persoană pentru a fi parte în proces se referă la interesul practic, imediat pe care îl are acea persoană
pentru a justifica recurgerea la forţa coercitivă statului prin sistemul judiciar. Interesul poate fi atât material cât şi judiciar. Totodată, interesul trebuie să fie născut şi actual, ca şi dreptul, şi personal, independent de faptul că acţiunea a fost exercitată personal ori prin reprezentant (legal sau mandatar).
Capacitatea procesuală de folosinţă, legitimatio ad processum, -prevăzută de art. 41 alin.1 Codul de procedură civilă - de altfel singura condiţie cerută expres de lege, reprezintă aptitudinea generală a persoanelor de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, pe plan procesual. Capacitatea procesuală de exerciţiu reprezintă capacitatea unei persoane, care are folosinţa drepturilor procesuale de a angaja şi conduce personal procesul, realizându-şi drepturile şi îndeplinind obligaţiile procesuale; cu alte cuvinte capacitatea de exerciţiu rezidă în faptul de a sta în judecată şi este consecinţa directă a capacităţii de folosinţă.
Calitatea procesuală legitimatio ad causam, presupune să existe identitate între persoana care reclamă încălcarea dreptului şi persoana care este titularul acelui drept, în raportul juridic dedus judecăţii. Vorbim în acest caz despre calitate procesuală activă, dar în mod similar trebuie satisfăcută cerinţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic, caz în care vorbim despre calitatea procesuală pasivă.
|
Pentru amănunte v. M.Tăbârcă, Excepţiile procesuale în procesul civil, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002, p.96-126. |
[2] Pentru amănunte vezi I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 278297.