NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZĂ

1.1. Noţiunea contractului de antrepriză

 

Codul civil reglementează contractul de antrepriză în Cartea a III-a, titlul VII, intitulat Despre contractul de locaţiune, în art. 1470-1490, sub denumirea de locaţiunea lucrărilor.

Contractul de antrepriză este acel act juridic în baza căruia o parte, numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său o lucrare determinată pentru o altă parte, numită client, în schimbul unei remuneraţii.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de antrepriză

 

1. Antrepriza este un contract bilateral (sinalagmatic).
2. Contractul de antrepriză este un contract consensual.
3. Contractul de antrepriză este cu titlu oneros.
4. Antrepriza este un contract comutativ.
5. Contractul de antrepriză este un contract cu executare succesivă în timp.
6. Antrepriza este, în principiu, un contract intuitu personae, clientul având în vedere calităţile, aptitudinile şi cunoştinţele personale ale antreprenorului.

 

1.3  Asemănări şi deosebiri între contractul de antrepriză şi alte contracte.

 

1.1.1                     Asemănări şi deosebiri între contractul de antrepriză şi contractul de muncă

 

Datorită obiectului său, contractul de antrepriză se aseamănă cu contractul de muncă, între cele două contracte existând şi importante deosebiri. Astfel:

- antreprenorul este independent faţă de client în realizarea lucrării comandate, părţile fiind într-un raport juridic de egalitate, angajatul este subordonat angajatorului pe toată durata executării contractului;

- raportul juridic de muncă va fi supus unei reglementări speciale (norme juridice de dreptul muncii), pe când contractul de antrepriză este reglementat, în principiu, de dreptul comun;

- în cazul în care angajatul cauzează anumite pagube altor persoane, în baza raportului de prepuşenie stabilit, angajatorul va putea fi ţinut răspunzător, în mod solidar cu angajatul; clientul nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de antreprenor terţilor, în executarea contractului;

- antreprenorul este obligat să suporte riscul neexecutării contractului şi, în unele situaţii, chiar al pieirii lucrării, pe când angajatul nu va fi ţinut niciodată să suporte riscul neexecutării atribuţiilor sale de serviciu.

1.3.2 Asemănări şi deosebiri între contractul de antrepriză şi contractul de vânzare a unui bun viitor

 

Atunci când lucrarea se execută cu materialele procurate de antreprenor, contractul de antrepriză se aseamănă cu contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect un bun viitor.

Calificarea directă a actului juridic încheiat între părţi se va face în funcţie de intenţia reală a părţilor. Dacă procurarea materialelor care vor fi folosite pentru executarea lucrării constituie un act accesoriu, atunci contractul va fi unul de antrepriză. Dacă materialele procurate în vederea efectuării lucrării au o valoare mult mai mare decât valoarea muncii, ne aflăm în prezenţa unui contract de vânzare a unui bun viitor.

1.3.3. Asemănări şi deosebiri între contractul de antrepriză şi contractul de depozit.

 

Când lucrarea se execută cu materialele clientului, antrepriza se aseamănă cu cel depozitul, întrucât depozitarul efectuează anumite prestaţii legate de bunurile depozitate.

Calificarea contractului se va face, de asemenea, în funcţie de intenţia reală a părţilor. Dace obiectul principal al contractului îl constituie efectuarea lucrării, vom fi în prezenţa unui contract de antrepriză, iar în situaţia în care prestaţia principală este depozitarea materialelor respective, vom vorbi despre un contract de depozit.

 

CAPITOLUL II.

CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZĂ

 

 

1. Capacitatea părţilor

Antreprenorul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, pe când clientul va trebui să aibă capacitate de exerciţiu deplină doar în cazul în care contractul de antrepriză are natura unui act de dispoziţie (de exemplu, construcţia unei case). Atunci când lucrarea are caracterul unui act de administrare (de exemplu, efectuarea de reparaţii obişnuite), clientul poate avea şi capacitate de exerciţiu restrânsă, având nevoie, însă, de încuviinţarea prealabilă a tutorelui.

1. Consimţământul părţilor trebuie să fie liber exprimat, neviciat.
2. Obiectul şi cauza contractului

Atât obiectul, cât şi cauza contractului de antrepriză trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate în materie de convenţii (art. 948 şi art. 962-968 C. civ.).

 

CAPITOLUL III.

EFECTELE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZĂ.ÎNCETAREA CONTRACTULUI.

3.1. Problema suportării riscurilor

 

1. Riscul pieirii lucrului
2. Materialele aparţin antreprenorului. Dace lucrarea se execută cu materialele antreprenorului, riscul pieirii fortuite a acesteia va fi în sarcina lui, deoarece el este proprietarul materialelor, calitate pe care o păstrează până în momentul predării lucrării clientului.
3. Materialele aparţin clientului. Conform art. 1480 C. civ., atunci când lucrarea se execută cu materialele clientului, antreprenorul este doar un simplu executant (detentor precar al acelor bunuri), iar riscul pieirii fortuite a lucrării va fi suportat de către client, deoarece el are calitatea de proprietar al materialelor. Excepţie face situaţia în care pieirea s-ar datora culpei antreprenorului (de exemplu, acesta păstrează materialele în condiţii necorespunzătoare).
4. Riscul neexecutării contractului

Riscul neexecutării contractului este suportat, întotdeauna, de către antreprenor, întrucât el este debitorul obligaţiei de executare a lucrării. Antreprenorul suportă riscul şi atunci când lucrarea executată în totalitate sau în parte a pierit, iar refacerea acesteia mai este posibilă. Prin urmare, deşi antreprenorul execută lucrarea de două ori, el nu va fi îndreptăţit să primească decât o singură dată remuneraţia convenită.

În schimb, atunci când clientul a fost pus în întârziere cu privire la preluarea lucrării, el va plăti de două ori remuneraţia.

3.2. Obligaţiile părţilor

 

1. Obligaţiile antreprenorului
2. Obligaţia de a executa lucrarea convenită în termenul stipulat de părţi în contract. Această obligaţie implică 3 prestaţii distincte: obligaţia de a executa lucrarea promisă, predarea lucrării şi conservarea acesteia. Primele două sunt obligaţii de rezultat, care, în caz de neexecutare, atrag răspunderea antreprenorului, cu excepţia situaţiei în care probează survenirea unei caz fortuit, care l-a împiedicat să-şi execute obligaţiile. Cât priveşte cea de-a treia obligaţie, aceasta este o obligaţie de diligenţă, şi, pentru a se putea reţine răspunderea antreprenorului, clientul este obligat să probeze culpa acestuia.
3. Obligaţia de garanţie pentru vicii. Antreprenorul va răspunde pentru viciile ascunse ale lucrării pe care a efectuat-o. Obligaţia de garanţie va funcţiona dacă viciile ascunse au fost descoperite în termen de cel mult un an de la predarea lucrării (art. 11 alin. 1 din Decretul 167/1958) şi au fost reclamate în cel mult 6 luni din momentul descoperirii lor (art. 5 din Decretul 167/1958).
4. Obligaţiile clientului
5. Obligaţia de a recepţiona şi de a prelua lucrarea. Prin recepţia lucrării se înţelege verificarea şi, subsecvent, aprobarea de către client a modului în care antreprenorul şi-a executat lucrarea.

Această operaţiune se poate efectua global, o singură dată pentru întreaga lucrare

ori, atunci „când este vorba despre un lucru ce poate fi măsurat sau care are mai multe bucăţi” (art. 1482 C. civ.), în mai multe etape, prezumându-se că părţile plătite de către client au fost verificate şi implicit recepţionate.

Luarea în primire a lucrării coincide, de regulă, cu recepţia acesteia. Dacă, în momentul primirii lucrării, clientul nu formulează obiecţiuni, antreprenorul nu mai poate fi ţinut să răspundă pentru viciile aparente ale lucrării.

1. Obligaţia de plată a lucrării. Remuneraţia lucrării care formează obiectul contractului de antrepriză poate fi stabilită în mai multe feluri:

- sub forma unei sume globale (forfetare), caz în care eventuala creştere a costului materialelor folosite la realizarea lucrării ori a manoperei va fi suportată de către antreprenor;

- pe bază de deviz; în această situaţie, costul total al lucrării va rezulta în urma cumulării sumelor corespunzătoare fiecărei etape a lucrării, el putând fi modificat în funcţie de eventuala fluctuaţie a preţurilor materialelor.

3.3. Subantrepriza

 

Contractul  de  subantrepriză  este  acel  contract  în  baza  căruia  o  parte,  numită  subantreprenor, se obligă faţă de antreprenorul principal, dintr-un contract de antrepriză preexistent, să execute una sau unele dintre lucrările la care acesta s-a angajat faţă de clientul său, antreprenorul principal rămânând răspunzător faţă de client pentru lucrările executate de către subantreprenori.

În raporturile juridice care iau naştere între subantreprenor şi antreprenorul principal sunt aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriză.

Între subantreprenori şi client nu se nasc raporturi juridice şi, prin urmare, acesta din urmă nu are o acţiune rezultată din contract împotriva lor. Faţă de client, antreprenorul va fi ţinut răspunzător pentru toate lucrările efectuate de subantreprenori (art. 1487 C. civ.).

3.4. Acţiunea directă a lucrătorilor şi a subantreprenorilor

 

Conform art. 1488 C. civ., „zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări ... pot reclama plata lor de la comitent, pe atât cât acesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamaţiei”.

Prin urmare, prin introducerea art. 1488 C. civ. s-a urmărit evitarea suportării efectelor insolvabilităţii sau chiar ale falimentului antreprenorului de către lucrători. Acestora li s-a conferit posibilitatea legală de a-l acţiona direct pe client, fiind puşi, astfel,  la adăpost faţă de concursul altor posibili creditori ai antreprenorului.

3.5 Încetarea contractului de antrepriză .

 

Contractul de antrepriză încetează: prin executarea sa, prin rezoluţiune, prin imposibilitate fortuită de executare.

Fiind un contract intuitu personae, încheiat în considerarea aptitudinilor şi cunoştinţelor antreprenorului, antrepriza încetează şi prin moartea acestuia (art. 1485 C. civ.).