CONTRACTUL DE DONAŢIE

Detalii: Categorie: Drept; Publicat: 28 Martie 2019; Accesări: 2424

NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

Noţiunea contractului de donaţie

Donaţia este o liberalitate deoarece diminuează ireversibil patrimoniul donatorului.

Codul civil, in art.801, defineşte donaţia ca fiind un ,,act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatorului care-l primeşte”. Definiţia legală este inexactă şi incompletă. Astfel, donaţia este un contract şi nu un act. Obiectul unei donaţii îl poate forma nu numai un lucru-aşa cum prevede art.801 C.civ-dar şi un drept. Definiţia dată de legiuitor este incompletă, deoarece omite să evidenţieze caracterul solemn al donaţiei, condiţie ,,ad validitatem”.

Donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una din părţi, numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Printr-o altă definiţie, contractul de donaţie este acel contract unilateral, gratuit şi solemn, prin care o persoană, numită donator, transmite irevocabil dreptul său de proprietate asupra unui bun determinabil, unei alte persoane, numită donatar, care îl acceptă.

Caracterele juridice ale contractului de donaţie
Donaţia este un contract unilateral, deoarece dă naştere la obligaţii numai în sarcina donatorului. Donatarul are numai o îndatorire de recunoştinţă faţă de donator, care rezultă din lege şi nu din contract.
Donaţia este un contract esenţialmente gratuit (o liberalitate). În cazul donaţiei cu sarcină, contractul este oneros în limitele valorii sarcinii şi gratuit numai pentru ceea ce depăşeşte valoarea sarcinii.
Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate.
Contractul de donaţie este un contract solemn (art. 813 C. civ.).

1.3 Condiţiile de validitate ale contractului de donaţie.

1.3.1 Capacitatea juridică a părţilor contractante.

Şi în materia contractului de donaţie prevalează regula generală a capacităţii de a încheia acte juridice, incapacitatea fiind excepţia. Deci, în principiu, poate primi şi realiza o donaţie orice persoană căreia legea nu-i interzice această prerogativă în mod expres.

Capacitatea juridică trebuie să existe în momentul realizării acordului de voinţă al părţilor în sensul constituirii liberalităţii. Încheierea donaţiei între absenţi, prin înscrisuri separate, impune ca donatorul să fie capabil atât în momentul emiterii ofertei de donaţie, cât şi în momentul acceptării acesteia de către gratificat, precum şi la data primirii notificării acceptării (deoarece donaţia produce efecte numai din acest moment).

În ceea ce-l priveşte pe donatar, acesta trebuie să fie capabil - în sens juridic - în momentul acceptării donaţiei.

Exemplificăm decizia Curţii de Apel Galaţi în cazul unei speţe relevante în acest sens: acţiunea este formulată împotriva primarului pentru obligarea acestuia de a lăsa în deplină proprietate şi posesie o suprafaţă de teren cu elemente de construcţie, motivat de faptul că reclamantul este proprietarul imobilului, iar oferta de donaţie nu a fost acceptată printr-o decizie scrisă a organului competent.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au respins acţiunea şi, respectiv, apelul, întrucât donaţia a fost “liberă de orice sarcină sau condiţie”, donatarul intrând în stăpânirea terenului donat de la data acceptării donaţiei. În atare situaţie, şi recursul reclamantei a fost respins, întrucât recurenta nu putea invoca ceea e a cunoscut şi a semnat, anume ca l-a scutit pe donatar de comunicarea acceptării, prevăzută în art. 814 C. civ.

De asemenea, donatarul a demonstrat capacitatea sa juridică în momentul acceptării donaţiei, valabilitatea liberalităţii menţinându-se chiar dacă acceptarea nu a îmbrăcat forma scrisă.

Legea română instituie o serie de îngrădiri privitoare la posibilitatea de a dispune sau de a primi prin donaţie, incapacităţi cu caracter de protecţie.

Excepţiile sunt enumerate limitativ în lege, din care motiv acestea se pliază unor interpretări restrictive.

Incapacităţi de a dispune prin donaţii.

a) Minorii şi interzişii judecătoreşti nu pot încheia donaţii în calitate de donatori nici personal, nici prin reprezentantul legal, chiar dacă ar exista avizul autorităţii tutelare. Pentru valabilitatea donaţiei, indubitabil, dispunătorul trebuie să înţeleagă efectul actului său, iar voinţa lui să se manifeste liber. Aşadar, această incapacitate se justifică prin protecţia acordată acestor persoane în privinţa încheierii unui act de dispoziţie asupra patrimoniului, atât de important cum este donaţia. Practica juridică recunoaşte, însă, anumite nuanţări ale acestei îngrădiri: darurile mărunte, modice ca valoare (de pildă, cu ocazia unei aniversări), oferite la diverse ocazii de către minor, chiar fără asentimentul ocrotitorului legal, se bucură de valabilitate ca şi darurile făcute în numele minorului de către reprezentantul legal, dacă starea financiară a acestuia îi permite.

Dacă minora se căsătoreşte (vârsta minimă pentru oficierea căsătoriei de către femeie fiind de 16 ani, iar în anumite situaţii de 15 ani), capacitatea sa de exerciţiu devine deplină, putând, astfel, dispune prin donaţii asupra patrimoniului său.

Donaţiile încheiate de persoanele puse sub interdicţie în momentul perfectării lor sunt nule absolut. Raţiunea acestei dispoziţii rezidă în faptul că donaţia nu este un act necesar.

b) Minorii nu pot face donaţii în favoarea tutorelui, chiar după împlinirea vârstei majoratului, decât dacă autoritatea tutelară a dat descărcare de gestiune tutorelui, cu excepţia cazului când acesta din urmă este un ascendant al minorului (bunic, străbunic), idee atestată de art.809 C.civ. şi 141 C.fam..
c) Donaţiile făcute de către debitorii aflaţi în stare de insolvenţă ori de insolvenţă iminentă sunt nule faţă de creditorii lor, dacă în cazul acestor debitori sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2003. Într-o altă ordine de idei, actele juridice cu titlu gratuit făcute de aceşti debitori cu 3 ani înaintea deschiderii procedurii insolvenţei vor putea face obiectul unei acţiuni în anulare introdusă de administratorul judiciar, lichidator ori comitetul creditorilor [art. 80 alin. (1) lit. a) şi art. 81 alin.(2) din legea mai sus amintită]. Cu titlu de excepţie se numără sponsorizările făcute în scop caritabil sau umanitar. Totodată, menţionăm că frauda în dauna creditorilor este una relativă, astfel încât ea va putea fi contracarată de debitor [art. 85 alin. (3)].

Incapacităţile de a primi donaţii.

Există situaţii când unei persoane îi este interzis să primească o donaţie de la oricare altă persoană ( incapacitate absolută) sau situaţii când cineva este împiedicat să accepte o donaţie de la anumite persoane determinate (incapacitate relativă). Incapacităţile de a primi prin donaţii sunt numeroase. Astfel:

a) Persoanele fizice neconcepute nu pot primi donaţii în mod direct. Art. 808, alin.1 C. civ. dispune: “este capabil de a primi prin donaţie între vii oricine este conceput în momentul donaţiei”. Per a contrario, nu poate primi o donaţie o persoană care nu are existenţă fizică la momentul încheierii actului gratuit. Copilului conceput poate fi însă gratificat în mod indirect prin mecanismul donaţiei cu sarcini, făcute unei terţe persoane capabile din punct de vedere juridic: donatorul se angajează să transmită cu titlu gratuit un bun sau drept către copilul conceput, dar care se va naşte în viitor.
b) Organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică (nu au o existenţă legala şi nu au autorizaţie de a-şi însuşi donaţii ) nu au capacitatea juridică de a primi donaţii. Prin excepţie, pot dobândi donaţii de la data actului constitutiv, dar numai dacă acestea le sunt utile pentru a lua fiinţă în mod valabil [art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954: “numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă”]. Aşadar, există posibilitatea legală ca o donaţie să fie făcută şi dobândită în scopul formării patrimoniului potenţialei organizaţii fără personalitate juridică. Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă – care trebuie respectat cu obişnuită rigoare - confirmă posibilitatea persoanei juridice de a dobândi donaţii, dacă dreptul ce constituie obiectul donaţiei corespunde obiectivului stabilit prin lege, actului de înfiinţare sau statutului său. Dacă fundaţia dobândeşte personalitate juridică după decesul fondatorului, efectele donaţiei se vor produce de la data actului constitutiv pentru fundaţiile constituite prin acte între vii.
c) Potrivit art. 44, alin. (2) din Constituţia revizuită, străinii şi apatrizii nu pot primi donaţii care au ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor decât în “condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică”. Încălcarea acestei incapacităţi se sancţionează cu nulitatea absolută a donaţiei.
d) Medicii şi farmaciştii nu au capacitatea juridică de a primi donaţii de la persoanele tratate de ei în cursul ultimei boli ce a constituit cauza decesului lor. Instituirea acestei incapacităţi de către legiuitor se întemeiază pe prezumţia captaţiei şi sugestiei, exercitate prin manopere şi mijloace dolosive, care au drept consecinţă alterarea voinţei dispunătorului, în lipsa acestor mijloace frauduloase donatorul neîncheind actul de liberalitate. Această categorie asimilează şi preoţii care au asistat pe donator din punct de vedere religios în timpul ultimei boli.

Ceea ce dovedeşte o importanţă majoră în această subcategorie a incapacităţilor de a primi donaţii nu este calitatea de medic, farmacist, preot, ci asistenţa cu caracter repetat sau continuu, acordată în timpul ultimei boli care a determinat decesul dispunătorului. Prin urmare, poate fi gratificat un medic care l-a tratat de donator de o răceala în copilăria sa, un preot care l-a consiliat pe dispunător cu mulţi ani în urma decesului sau cu ocazia căsătoriei sale. Sunt exceptate de la interdicţia vizată de lege: donaţiile remuneratorii, dacă ele concordă cu starea materială a dispunătorului şi cu serviciile prestate de gratificat, precum şi donţiile făcute medicului de către bolnavul care îi este şi soţ.

e) Minorii şi interzişii au dreptul de primi donaţii, nu şi posibilitatea exercitării acestui drept. De regulă, prin implementarea dispoziţiilor de drept comun, sunt considerate valabile donaţiile făcute acestor persoane şi acceptate prin reprezentanţii lor legali sau cu asentimentul ocrotitorilor legali. Legiuitorul a avut preocuparea de a institui o protecţie specială în favoarea minorilor şi persoanelor aflate sub interdicţie judecătorească, lărgind sfera persoanelor capabile de a primi donaţiile în numele categoriei sus amintite: ascendenţii de orice grad pot accepta liberalităţile făcute minorilor sau interzişilor, chiar dacă ascendentul în cauză nu este tutorele acestora şi părinţii lor s-ar afla în viaţă, refuzând să le primească (art. 815, C. civ.). Prin analogie, apreciem că regula inserată în art. 815 îşi poate extinde gradul de aplicare şi asupra minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, în sensul că nu numai tutorele sau părinţii, dar şi ascendenţii acestuia pot accepta donaţia. Dacă libralitatea conţine şi un element oneros (o donaţie sub condiţie sau o donaţie cu sarcini), deoarece actul este unul de dispoziţie şi pentru ca interesele minorului să fie ocrotite neîncetat, acceptarea donaţiei de către oricare dintre persoanele menţionate trebuie să fie autorizată , în prealabil, de autoritatea tutelară.
f) Surdo-mutul care nu ştie să citească sau să scrie nu poate primi o donaţie decât în condiţiile asistenţei acordate de către un curator special numit de către autoritatea tutelară, care va servi în sensul “traducerii” voinţei gratificatului. Incapacitatea surdo-mutului este coroborată de art. 816 din Codul civil asociat cu art.152 şi 159 din Codul familiei.
g) Persoanele juridice – aşa cum am stabilit în rândurile de mai sus - au capacitatea de a accepta donaţii, dacă dreptul ce constituie obiectul actului gratuit concordă cu scopul stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Această îngrădire prevăzută de legiuitor impune precizarea unor observaţii.

Astfel, donaţiile făcute statului (organelor de stat, instituţiilor bugetare, regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, unităţilor administrativ-teritoriale) sunt acceptate după cum urmează:

Donaţiile oferite ministerelor, organelor sau instituţiilor de stat aflate în subordonarea directă a Guvernului vor fi acceptate de către ministrul sau conducătorul organului sau instituţiei centrale de stat;
Donaţiile făcute unităţilor administrativ-teritoriale vor fi acceptate de către consilierul judeţean sau, după caz, de către consilierul municipiului Bucureşti;
Donaţiile oferite societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, regiilor autonome sunt primite de către conducătorul acestor persoane juridice; dacă prezintă interes naţional, donaţiile vor fi acceptate cu autorizarea organului tutelar; dacă sunt de interes local, va fi necesară, după caz, autorizaţia consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti.

Obiectul donaţiei îl poate constitui un teren agricol, situaţie în care este necesar avizul prealabil al Ministerului Agriculturii, iar dacă ar fi vorba de un imobil situat într-o localitate, avizul Departamentului pentru Adminstraţia Publică Locală.

În alte împrejurări, bunul donat urmează să intre în domeniul public al statului sau unităţii administrativ-teritoriale, dreptul de proprietate dobândindu-se, după caz, prin acceptarea liberalităţii de către Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local.

În toate circumstanţele, bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există taxe sau impozite restante vor putea fi acceptate doar cu avizul expres al Ministerului de Finanţe (art. 2- 4 din Decretul nr. 478/1954).

Menţionam că donaţiile făcute entităţilor sus amintite, fără autorizările cerute imperativ de lege, atrag, indubitabil, nulitatea absolută a liberalităţilor.

Donaţiile, inclusiv darurile manuale, oferite persoanelor juridice, altele decât statul, vor fi acceptate de către organele abilitate să încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei juridice, respectiv prin persoanele învestite în acest scop.

Pe parcursul constituirii, donaţiile oferite pentru formarea patrimoniului persoanei juridice se acceptă de către persoanele abilitate prin actul constitutiv să exercite procedura de însuşire a personalităţii juridice. Această regulă îşi lărgeşte aplicabilitatea şi asupra asociaţiilor şi fundaţiilor constituite fără un scop patrimonial.

h) Persoanele fizice nu au putut primi donaţii care aveau ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren agricol decât cu respectarea limitei legale de 200 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie [art. 2 alin (2) din Legea 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. Noţiunea de “familie” are accepţiunea pe care o înfăţişează şi dreptul familiei: soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă aceştia din urmă locuiesc împreună cu părinţii.
i) Prin analogie, nici persoanele fizice nu au putut primi donaţii care aveau ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren forestier decât cu respectarea limitei legale de 100 ha de familie [art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2000 privind circulaţia juridică a terenurilor cu destinaţie forestieră, modificată prin Legea nr. 66/2002, abrogată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente].

Sancţiunea nerespectării incapacităţilor speciale .

Deşi art. 812 din Codul civil prevede că “dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule”, în cazul ignorării şi încălcării incapacităţilor speciale de a face sau primi o donaţie se va avea în vedere atât sancţiunea nulităţii absolute, cât şi a nulităţii relative, în funcţie de interesul legitim protiguit prin norma nerespectată.

Astfel, încălcarea prevederilor legale privitoare la incapacităţile de a dispune prin donaţii, precum şi a celor referitoare la incapacităţile de a accepta o donaţie de către persoanele fizice neconcepute, organizaţiile juridice care nu au personalitate juridică, minorii şi interzişii judecătoreşti, surdo-muţi atrage nulitatea relativă (interesul personal ocrotit prin lege justifică raţiunea acestei sancţiuni). Nulitatea relativă a liberalităţii va putea fi invocată de către cel ocrotit prin dispoziţiile legale sau de către succesorii săi în drepturi în intervalul de timp prescris de lege.

Sancţionarea nesocotirii dispoziţiilor care ocrotesc interesele de ordin public va fi mai riguroasă: nulitatea absolută a contractelor care au ca obiect donaţii făcute persoanelor juridice în alt mod decât cel prescris de legiuitor.

Controversată este, însă, problema calificării interesului legitim protiguit prin art. 810 , alin (1) şi (3) din Codul civil. Unii autori pledează pentru un interes de natură personală ce va atrage sancţiunea nulităţii relative.

Preopinenţii acestei concluzii au avut în vedere faptul că incapacitatea instituită de legiuitor ocroteşte un interes general care vizează prestigiul profesiei de medic, farmacist sau calitatea de preot. Împărtăşim această ultimă susţinere, întrucât ea a fost coroborată cu argumente mai plauzibile.

Menţionam faptul că sancţiunea nulităţii, indiferent de natura ei, se aplică chiar şi în ipoteza în care părţile ar fi recurs la deghizare sau interpunere de persoane pentru a eluda interdicţiile legale.

1.3.2 Consimţământul părţilor.

Având în vedere esenţa contractuală a donaţiei, aceasta nu se poate concretiza decât în momentul realizării unui acord de voinţă: pe de o parte, voinţa de a dona (animus donandi) a dispunătorului, pe de altă parte, voinţa gratificatului de a o accepta.

Pentru validitatea sa, consimţământul trebuie să îndeplinească toate condiţiile dreptului comun, adică: să provină de la o persoana conştientă de actul său (cu discernământ), să fie liber exprimat, gratificarea donatarului să se realizeze cu intenţia de a produce efecte juridice şi, cu predilecţie, este necesar ca viciile să nu afecteze consimţământul.

Deşi principiul consensualismului guvernează încheierea contractelor civile, legea impune ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace forma actului autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

În materia donaţiilor, viciile de consimţământ sunt frecvent întâlnite în practica judiciară, constituind motivul pentru care acestea sunt anulate.

Manifestarea de voinţă a donatorului poate fi afectată prin violenţă (fizică sau morală), indiferent dacă actele de agresiune provin de la donatar sau de la un terţ. Violenţa a fost invocată în numeroase cazuri de către donatorii unor bunuri mobile sau imobile, în regimul trecut (perioada comunismului), către stat , primării ori alte persoane juridice, dispunătorul fiind ameninţat cu un rău de natură a-i inocula o temere vădită.

În opinia unui autor, eroarea asupra persoanei donatarului prezintă o semnificaţie deosebită, nu numai în privinţa identităţii acestuia, ci şi asupra calităţii persoanei, dat fiind caracterul gratuit al contractului. Şi eroarea asupra naturii obiectului donaţiei atrage anularea: de pildă, s-a donat un tablou autentic , de o valoare foarte mare, deşi intenţia donatorului a fost de a conferi doar o compilaţie.

În concret, cel mai adesea donatarul sau un terţ recurg la manopere dolosive pentru a-l determina pe dispunător să doneze, caz în care manifestarea de voinţă a donatorului este afectată prin dol.

Sugestia şi captaţia - formele sub care se prezintă acest viciu de consimţământ - sunt activităţi executate cu scopul de a câştiga încrederea unei persoane şi de a o determina să facă o liberalitate fie în favoarea autorului, fie în favoarea altei persoane. Deşi între cele două procedee de manipulare nu se poate face o distincţie clară, remarcăm faptul că sugestia presupune utilizarea unor mijloace mai subtile, insidioase. Sugestia şi captaţia nu se prezumă niciodată, fiind chestiuni de fapt, deci pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. De pildă, afecţiunea concubinului faţă de donator nu constituie o cauză de anulare, afectarea consimţământului dispunătorului prin dol putând fi demonstrată prin orice mijloc de probă.

Problema leziunii în materia donaţiilor este neîntâlnită, întrucât liberalităţile sunt contracte esenţialmente gratuite.

1.3.3 Obiectul în contractul de donaţie.

Potrivit dreptului comun obiectul contractului de donaţie trebuie să fie determinat sau determinabil, să fie în circuitul civil, să fie licit, posibil şi să existe sau să poată exista în viitor.

Dacă bunul este individual determinat, se cere să fie proprietatea donatorului. Astfel, pot forma obiectul contractului de donaţie orice bunuri, mobile sau imobile, corporale sau incorporale şi care sunt în circuitul civil.

1.3.4 Cauza contractului de donaţie.

În materia donaţiilor, cauza reprezintă scopul material, principiul justificativ pentru care donatorul transferă, cu titlu gratuit, proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane. Judecătorii, în speţă, alocă o importanţă aparte stabilirii motivului pentru care o persoană face alteia o liberalitate; de cele mai multe ori, motivele sunt subiective (recunoştinţă, mulţumire, recompensă, afecţiune), însă ele pot avea şi un conţinut ilicit sau imoral (de pildă, încurajarea unor vicii, săvârşirea unor infracţiuni, menţinerea unor relaţii de concubinaj). Când se constată că aceste cauze sau motive subiective nu concordă cu prevederile legale, intervine sancţiunea nulităţii absolute.

Cauza donaţiei înglobează două elemente: intenţia de a gratifica (animus donandi) şi scopul mediat (causa remota) sau motivul determinant al încheierii donaţiei. Prin intenţia de a gratifica înţelegem că transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau drept real ori de creanţă se realizează cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a dispunătorului se identifică , deci, cu un element obiectiv, abstract şi comun tuturor contractelor de donaţie. În schimb, motivul determinant este scopul concret, urmărit de donator, elementul subiectiv, variind de la o liberalitate la alta.

Pe lângă condiţia existenţei cauzei cu cele două elemente ale sale (animus donandi şi causa remota), aceasta trebuie să fie şi reală (adică să nu existe eroare asupra motivului determinant), licită şi morală. Jurisprudenţa a constatat nulitatatea unor contracte de vânzare-cumpărare sau de întreţinere, pentru cauza morală, când s-a stabilit că astfel de convenţii ascund în realitate donaţii deghizate, încheiate pentru a-i determina pe cei gratificaţi să întreţină relaţii de concubinaj.

Acest subiect a generat vaste discuţii, instanţele acceptând , totuşi, valabilitatea donaţiei făcute de un concubin în favoarea ceiluilalt. Dacă însă liberalitatea a fost făcută cu scopul de a determina începerea unor relaţii de concubinaj sau de a menţine astfel de raporturi, ea va fi lovită de nulitate absolută, temeiul acestei sancţiuni fiind tocmai cauza imorală.

Va fi considerată legală donaţia între concubini în sensul oficializării în perspectivă a căsătoriei dintre ei, deoarece prin perfectarea convenţiei nu s-a urmărit determinarea uneia dintre părţi de a intra sau rămâne în relaţii de concubinaj cu cealaltă parte. Dacă donaţia are o cauza sau un scop ce contravine legii ori bunelor moravuri, ordinii publice, ea va fi sancţionată cu nulitatea absolută.

Dovada cauzei ilicite incumbă celui care o pretinde şi, pentru că este o chestiune de fapt, ea poate fi demonstrată prin orice mijloc de probă.

Drept concluzie în privinţa cauzei putem afirma ca aceasta trebuie să fie reală, licită şi morală. Scopul pentru care donatorul transferă cu titlu gratuit proprietatea sau un alt drept patrimonial, diferă de la un contract de donaţie la altul. În mod obişnuit, aceste motive sunt recunoştinţa, afecţiunea, recompensa.

1.3.5 Forma contractului.

Forma contractului de donaţie încheiat între prezenţi

Principiul solemnităţii donaţiilor este instituit prin dispoziţiile art. 813 C. civ. care prevăd că: “toate donaţiunile se fac prin act autentic”. Prin urmare, liberalităţile reprezintă o excepţie de la regula consensualismului consacrată de dreptul obligaţional, înscrisul autentic fiind cerut în mod imperativ pentru valabilitatea contractului, iar nu ca mijloc de probă (ad probationem).

Solemnitatea liberalităţilor trebuie însă privită cu mai multă acuitate: ea înseamnă nu numai o formă extrinsecă de prezentare a liberei manifestări de voinţă a dispunătorului, ci şi un mod de atenţionare a donatorului asupra importanţei actului de dispoziţie pe care urmează a-l face.

Un autor opinează în a sa lucrare că forma autentică a donaţiei reprezintă şi o “măsură de protecţie a voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără ca acel element activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-o valoare echivalentă”.

Dată fiind cerinţa legală a solemnităţii donaţiilor, dovada acestora nu se poate face prin martori , chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă.

Nulitatea donaţiei pentru nerespectarea formei autentice poate fi invocată de părţi, procuror, din oficiu de către instanţă, precum şi de către orice persoană interesată (creditori, succesori etc.).

Subliniem faptul că ea nu va putea fi anihilată prin confirmare sau validare, dacă actul juridic iniţial este nul absolut, nefiind încheiat în formă autentică. Potrivit art. 1168 C.civ., pentru ca o donaţie nulă pentru vicii de formă să producă efecte juridice, ea trebuie să fie refăcută în întregime, cu respectarea formei autentice prevăzute de lege. Astfel, în practica judiciară s-a decis că nulitatea donaţiei încheiate fără formă autentică nu poate fi acoperită printr-un proces-verbal încheiat cu ocazia transcrierii imobilului. De asemenea, s-a decis că înzestrarea unui copil în vederea încheierii căsătoriei, având caracterul unei liberalităţi nu poate fi făcută decât prin înscris autentic.

Părinţii nu au o obligaţie civilă imperfectă (naturală) de a-şi înzestra copiii, astfel încât executarea benevolă a donaţiei în scop de înzestrare nu poate acoperi nulitatea, deci se poate cere restituirea prestaţiei efectuate în baza actului nul. De la această regulă există, totuşi, o excepţie: nulitatea absolută a donaţiei pentru vicii de formă poate fi acoperită după moartea donatorului prin confirmare, ratificare sau executare voluntară de succesorii donatorului [art. 1167 alin. (3) C. civ.]. Aceştia din urmă vor putea susţine valabilitatea donaţiei sau pot invoca nulitatea ei pentru a culege prin moştenire bunurile donate de către autorul lor.

În ceea ce priveşte motivarea acestei dispoziţii legale, s-a arătat că în persoana succesorilor nulitatea pentru nerespectarea formei autentice devine relativă, întrucât moştenitorii pot confirma valabilitatea donaţiei autorului lor sau că aceştia ar avea o obligaţie civilă imperfectă (naturală) care, fiind executată sau confirmată benevol şi în deplină cunoştinţă de cauză intervenţiei sancţiunii nulităţii, nu dă loc de repetiţie. Confirmarea sau ratificarea îşi răsfrâng efectele juridice numai faţă de succesorii care au consimţit.

Dacă donaţia nu se încheie personal de către părţi, ci prin mandatar, procura acestuia din urmă trebuie să fie una specială şi autentică.

Forma contractului de donaţie încheiat între absenţi.

Când convenţia se încheie între absenţi, prin oferta de donaţie şi acceptarea acesteia în mod separat, ambele acte trebuie să îmbrace forma autentică.

Validitatea donaţiei acceptate printr-un înscris separat impune ca liberalitatea să aibă loc în timpul vieţii donatorului [art. 814 alin. (2) C. civ.].

Desigur, în situaţia în care dispunătorul ar înceta din viaţă mai înainte de acest moment, oferta devine caducă. În mod similar, donatarul trebuie să fie în viaţă în momentul în care consimte să primească donaţia .

Dacă însă acesta decedează înainte de acceptare, succesorii săi în drepturi nu pot accepta actul cu titlu gratuit în numele predecesorului lor, deoarece oferta de donaţie are un caracter intuitu personae.

Cu atât mai mult, creditorii donatarului încetat din viaţă nu ar putea accepta donaţia (nici chiar în timpul vieţii celui gratificat) pe calea acţiunii oblice şi nici nu pot ataca refuzul acceptării donaţiei pe calea acţiunii pauliene, deoarece donatarul nu-şi diminuează patrimoniul, ci pierde doar prilejul de a-l mări.

Pe lângă această condiţie, pentru ca donaţia acceptată prin înscris separat să producă efectele juridice scontate, se mai cere ca actul de acceptare să fie notificat (comunicat) donatorului în timpul vieţii lui şi înainte de a deveni incapabil. Ideea precizată este coroborată de prevederile art. 1814 alin. (2) , teza a II-a C. civ.: “donaţiunea n-are efect decât din ziua în care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare”. Acceptarea poate fi realizată printr-un act autentic posterior, situaţie în care donaţia nu produce efecte decât din ziua în care actul de acceptare va fi comunicat donatorului de către cel gratificat.

Precizăm faptul că donatorul, până în momentul primirii comunicării acceptării ofertei, poate revoca în mod legal oferta de donaţie.

Revocarea se poate înfăţişa sub ambele forme: tacită şi expresă. Dacă, de pildă, înainte de notificarea acceptării donatorul a vândut bunul ce urma să facă obiectul liberalităţii, actul său echivalând cu o revocare tacită.

Statul estimativ

Pentru donaţia de bunuri mobile – corporale sau incorporale – legea a prevăzut ca obiectele donate să fie trecute într-un act estimativ, semnat de dispunător şi de către cel gratificat şi care să cuprindă o descriere şi evaluare, dacă nu precisă, cel puţin globală a bunurilor dăruite: “orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar” (art. 827 C. civ.). Dacă lucrurile mobile donate constituie o parte dintr-o universalitate de fapt (de exemplu, o bibliotecă), atunci descrierea se va face pentru fiecare obiect component, însă evaluarea va fi globală.

Deşi în literatura juridică s-au formulat opinii potrivit cărora sancţiunea lipsei actului estimativ este nulitatea absolută a donaţiei, considerăm, alături de alţi autori, că lipsa statului estimativ nu poate determina nulitatea donaţiei, actul fiind cerut de lege numai pentru probă (ad probationem). Această ultimă opinie este susţinută de dispoziţiile art. 772 C. civ. care prevăd posibilitatea estimării valorii bunurilor mobile dăruite, în lipsa actului estimativ, prin expertiză, recunoscându-se, implicit, valoarea donaţiei chiar în lipsa acestui act.

Adăugăm faptul că darurile manuale şi donaţiile indirecte, unde nu se cere respectarea principiului solemnităţii, sunt exceptate de la formalitatea statului estimativ.

Importanţa şi utilitatea actului estimativ rezidă nu numai în dovada valorii bunurilor donate, ci mai ales în precizarea cu exactitate a lucrurilor ce fac obiectul contractului şi în privinţa plăţii taxelor datorate pentru autentificarea actului de donaţie.

Forma contractului de donaţie al cărui obiect este reprezentat de bunuri imobile

Aşa cum am arătat, donaţia trebuie să îmbrace forma solemnă, indiferent dacă bunul ce-i formează obiectul este mobil sau imobil (teren sau construcţie), spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, care devine solemn, numai dacă obiectul său este reprezentat de terenuri.

1.4 Principiul irevocabilităţii donaţiilor.

1.4.1 Consideraţii generale.

Prin însăşi esenţa lor, donaţiile – ca liberalităţi între vii – sunt irevocabile, adică, odată încheiat, contractul are forţă obligatorie între părţile contractante, neputând fi modificat sau desfiinţat prin voinţa uneia dintre părţi; în acest sens, art. 801 din Codul civil defineşte donaţia ca fiind acel: “act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului” (s.n.).

Această imposibilitate, numită în literatura de specialitate irevocabilitate de gradul I, este prevăzută în materia contractelor în art. 969 C. civ. De asemenea, subliniem faptul că, în sfera liberalităţilor, irevocabilitatea îşi însuşeşte un caracter special, întrucât ea vizează nu numai efectele convenţiei, ci însăşi natura sa intrinsecă, fiind o condiţie ad validitatem (supranumită şi irevocabilitate de gradul II ).

Pentru a conchide, mai precizăm ca orice condiţie sau clauză stipulate în convenţie şi a căror îndeplinire ţine de voinţa dispunătorului sunt incompatibile cu însăşi esenţa donaţiei, atrăgând nulitatea absolută (art. 822 C. civ.) nu numai a respectivei clauze contrare principiului menţionat, ci a întregului contract. Această regulă cunoaşte două derogari :

Dacă donaţia este divizibilă, iar clauza o afectează numai în parte, nulitatea ei va fi parţială;
Dacă, ulterior morţii lui de cuius, moştenitorii săi confirmă sau execută donaţia din propria lor voinţă şi conştienţi de efecte, ei nu vor mai putea invoca nulitatea actului gratuit pentru a cere restituirea bunului donat;

1.4.2 Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii.

Principiul irevocabilităţii donaţiilor, cunoscut în literatura juridică şi sub adagiul “donner et retenir ne vaut”, se justifică prin protejarea intereselor donatorului şi a familiei sale, garantarea dreptului de proprietate dobândit de donatar, precum şi ocrotirea terţilor care intră în raport juridic cu donatorul, asigurându-se, astfel, buna desfăşurare şi siguranţă a circuitului civil.

Datorită acestor considerente pe care legiuitorul le-a avut în vedere, părţile nu pot insera în contractul de donaţie clauze contrare principiului menţionat, cum ar fi:

Condiţiile potestative

Art. 822 C. civ. prevede că: “este nulă orice donaţie făcută cu condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului”. Dispoziţiile legale ne arată că o donaţie va fi nulă absolut atunci când este afectată de o condiţie potestativă pură ( care depinde exclusiv de voinţa donatorului, cum reiese din exemplul următor: “îţi donez dacă voi vrea”) şi chiar sub condiţie potestativă simplă (a cărei realizare, alături de voinţa donatorului, depinde şi de circumstanţe exterioare: “îţi donez dacă voi deveni un avocat reputat”). Acestea, spre deosebire de contractele cu titlu oneros, care, fiind valabil afectate de condiţii potestative simple (art. 1006 din Codul civil), sunt nule, conform art. 1010 C. civ., numai dacă sunt afectate de o condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă.

Plata datoriilor viitoare şi nedeterminate

Potrivit art. 823 C. civ., donaţia care obligă donatarul să plătească datoriile pe care donatorul le-ar contracta în perspectivă şi a căror valoare nu a fost specificată în actul cu titlu gratuit va fi declarată nulă. Raţiunea dispoziţiilor legale rezidă în dorinţa de a exclude posibilitatea donatorului de a-şi revoca indirect donaţia, golind-o de orice sens şi conţinut prin punerea în sarcina gratificatului a unor datorii viitoare până la concurenţa bunului donat.

Dreptul de a dispune de bunul donat

În cazul în care donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de obiectul dăruit, donaţia sa va fi lovită de nulitate absolută, aceasta pentru că donatarul s-ar afla la discreţia donatorului, care ar putea dispune oricând de bun. În împrejurarea în care rezerva dreptului de a dispune vizează numai un anumit bun ori o sumă din lucrurile donate, liberalitatea va fi sancţionată cu nulitatea absolută numai cu privire la acel bun sau sumă, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de ele. Prin urmare, bunul sau suma respectivă se vor transmite moştenitorilor dispunătorului, întrucât n-au ieşit din patrimoniul acestuia.

Dreptul de a denunţa unilateral contractul

În materia donaţiilor, stipularea unei clauze de denunţare unilaterală atrage nulitatea convenţiei, deoarece contravine irevocabilităţii de gradul II.

1.4.3 Clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.

Pentru a delimita câmpul de aplicaţie al principiului irevocabilităţii liberalităţilor, e necesar să facem câteva precizări cu privire la clauzele permise în acest sens. În consecinţă, sunt compatibile cu acest principiu următoarele clauze:

a ) Condiţiile cazuale şi mixte

Prin condiţii cazuale, înţelegem acele condiţii care depind exclusiv de hazard, de pildă: “îţi donez casa, dacă mâine va fi vreme însorită”, iar prin condiţie mixtă, cea care depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa altei persoane. Dat fiind faptul că aceste condiţii nu depind numai de voinţa dispunătorului, ele nu contravin principiului în cauză. Astfel, Curtea de Apel Suceava a decis că o donaţie făcută soţilor sub condiţia rezolutorie a divorţului este valabilă, iar îndeplinirea condiţiei va atrage revocarea donaţiei.

b) Termenul

Donaţia poate fi afectată de un termen, clauza fiind permisă deoarece termenul, ca modalitate a actului juridic, nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul acestuia. Donaţia, nefiind un contract real, remiterea bunului ce formează obiectul derivat al convenţiei poate fi afectată de un termen suspensiv sau extinctiv, cert sau incert.

c) Plata datoriilor prezente sau viitoare, dacă acestea sunt menţionate în actul de donaţie (art. 823 C. civ.)

d) 825 C. civ. prevede că “donatarul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cât şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa”. Teza a II-a din acelaşi articol atenţionează că stipulaţia “nu se poate face decât în favoarea donatorului, iar nu în favoarea altor persoane, ajungându-se la o substituţie fideicomisară, prohibită de lege.

e) Donaţia cu rezerva uzufructului sau a dreptului de abitaţie, în favoarea dispunătorului sau a unei terţe persoane este admisibilă şi legală, obiectul convenţiei fiind, în această situaţie, nuda proprietate care se donează în mod irevocabil.

f)Clauzele de inalienabilitate convenţională nu contravin principiului irevocabilităţii donaţiilor, speţa amintită într-o pagină anterioară fiind un exemplu peremptoriu în acest sens.

g) Stipularea unei clauze de împuternicire în favoarea donatorului sau a unui terţ nu este lovită de sancţiunea nulităţii. Cu titlu de exemplu: în cazul depunerii unei sume de bani la C.E.C. sau la alte unităţi bancare, pe numele altei persoane, cu intenţie liberală, deponentul poate introduce în libret o clauză de împuternicire pe seama sa, fără a contraveni principiului “donner et retenir ne vaut”,deoarece va acţiona în baza clauzei ca un mandatar al titularului de libret. Există şi alte clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii, enumerarea noastră având un caracter exemplificativ.

1.4.4 Excepţii de la principiul irevocabilităţii donaţiilor .Revocarea donaţiilor între soţi.

Spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, prohibit de lege a se încheia între soţi, donaţia între două persoane căsătorite nu este interzisă de legiuitor (art. 930 C.civ.).

Donaţia între soţi desemnează acea convenţie prin care, în timpul căsătoriei, unul dintre soţi donează un bun propriu celuilalt soţ, contract care se pliază condiţiilor de fond şi de formă instituite în materia liberalităţilor.

Donaţiile de acest sort pot avea ca obiect numai bunuri proprii ale soţului donator, acestea devenind astfel bunuri proprii ale soţului donatar. Indiscutabil, nu ar avea sens o donaţie având ca obiect un lucru comun soţilor, întrucât un asemenea act juridic ar fi lovit de nulitate, efect al eludării dispoziţiilor art. 30, alin. 1 din Codul familiei.

Totuşi este admisibilă ipoteza stipulării în contract a unei clauze conform căreia bunul donat de către soţ să devină un bun comun, “ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soţului donator într-un drept de proprietate devălmaşă al ambilor soţi”.

Cu privire la donţiile între soţi, Codul civil cuprinde anumite derogări de la regulile generale aplicabile liberalităţilor. O astfel de prevedere specială o reprezintă derogarea de la principiul irevocabilităţii donaţiilor, art.937 C.civ. dispunând: “orice donaţie făcută între soţi în timpul mariajului este revocabilă”. Notabil în acest sens este faptul că revocarea se poate realiza prin voinţa unilaterală a soţului donator; acesta poate revoca actul gratuit oricând în timpul căsătoriei, chiar nemotivat, după încetarea acesteia sau după decesul soţului gratificat, împotriva succesorilor săi. Subliniem însă următorul aspect: donaţia între soţi devine irevocabilă numai în momentul morţii donatorului, fiind un drept exclusiv şi personal al soţului donator; moştenitorii sau creditorii acestuia nu sunt susceptibili de a exercita acest drept.

În consecinţă, soţul donator poate revoca donaţia făcută în timpul căsătoriei fără nici o formalitate şi fără să-şi justifice hotărârea, orice clauză de irevocabilitate consemnată de soţi în donaţia aferentă fiind nulă şi fără efect. Aceste donaţii se bucură de un temei legal şi de valabilitate chiar dacă s-au realizat sub condiţie potestativă, chiar dacă se impune soţului donatar obligaţia de a plăti datoriile nedeterminate ale donatorului şi chiar dacă dispunătorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite (art. 826 C. civ.).

Soţul donator nu are posibilitatea ca prin contractul de donaţie sau printr-un alt act juridic să renunţe la dreptul de revocare, deoarece “revocabilitatea donaţiilor între soţi este de ordine publică”.

Revocarea donaţiei se poate face ad nutum – prin simpla sa voinţa– prin solicitarea restituirii bunului, sau expres ori tacit (de exemplu, în situaţia în care soţul donator instituie un legat cuprins într-un testament cu privire la bunul respectiv, în favoarea altei persoane). În orice mod s-ar realiza, revocarea trebuie să fie neechivocă şi să existe o identitate perfectă între bunurile care au constuit obiectul donaţiei şi obiectul revocării. Acest drept discreţionar de revocare a donaţiilor aparţine exclusiv soţului donator, după cum am reliefat deja, mai mult decât atât, existenţa acestuia fiind recunoscută chiar fără a fi stipulată expres în convenţie.

Ca efect al revocării donaţiei, bunurile dăruite celuilalt soţ redevin bunuri proprii ale soţului donator.

Observăm faptul că prin instituirea acestei excepţii (care-şi găseşte justificarea în ocrotirea soţului donator de influenţa, sentimentele, comportamentul posibil duplicitar al celuilalt soţ ), legiuitorul a derogat nu numai de la principiul irevocabilităţii donaţiilor, ci şi de la principiul forţei obligatorii a contractelor, dat fiind faptul că soţul donator poate, prin voinţa sa unilaterală, să revoce donaţia făcută celuilalt soţ.

Având posibilitatea de a revoca donaţia fără vreo motivaţie întemeiată, soţul donator nu poate exercita acest drept discreţionar pentru survenienţă de copil (art. 937 C.civ.) sau pentru neexercitarea sarcinii ori pentru ingratitudine.

Revocabilitatea donaţiilor între soţi îşi găseşte aplicabilitate în materia tuturor donaţiilor, implicit în materia darurilor manuale, donaţiilor indirecte sau a donaţiilor simulate.

Sunt incompatibile cu acest principiu şi, în consecinţă, vor fi lovite de nulitate absolută: donaţiile mutuale făcute între soţi prin act (art. 938 din Codul civil), donaţiile deghizate (art. 940 C. civ.), donaţiile prin interpunere de persoane.

Chiar dacă nu aduc atingere rezervei suucesorale, se prezumă a fi persoane interpuse copiii soţului donatar dintr-o altă căsătorie (ori din afara căsătoriei sau adoptat numai de către acesta) şi “acele rude ale soţului donatar (rude în linie directă şi până la gradul IV, inclusiv pe linie colaterală) fără de care, în cazul deschiderii , deci a morţii lor în momentul încheierii contractului de donaţie, el ar fi avut vocaţie (chemare) succesorală legală concretă, utilă”.

O problemă de maxim interes o reprezintă donaţiile făcute de soţi între momentul încheierii căsătoriei şi cel al rămânerii definitive a hotărârii prin care aceasta se desfiinţează cu efect retroactiv. Regimul juridic implementat acestor liberalităţi se va stabili în funcţie de buna sau reaua credinţă a soţilor la încheierea căsătoriei. Astfel, pentru situaţia căsătoriei putative, când ambii soţi au fost de bună-credinţă, donaţia perfectată între cele două momente precizate va urma regimul juridic al donaţiilor între soţi.

În ipoteza în care ambii soţi au încheiat căsătoria cu rea-credinţă, nulitatea căsătoriei le desfiinţează retroactiv calitatea de soţi; în consecinţă, soţul donator nu va beneficia de revocarea actului său. Nu în ultimul rând, este posibil ca la încheierea căsătoriei, unul dintre soţi să fi fost de bună-credinţă, iar celălalt de rea-credinţă; în primul caz, liberalitatea va fi supusă regimulul special privitor la donaţiile între soţi, iar pentru cea de-a doua situaţie, donaţia va fi reglementată de regulile de drept comun privitoare la liberalităţi.

În genere, obiectele făcute cadou de către unul dintre soţi celuilalt soţ, înainte şi în vederea încheierii căsătoriei, devin bunuri personale ale soţului căruia i-au fost oferite şi, odată cu încheierea căsătoriei, nu-şi pierd acest caracter, ele intrând şi rămânând în categoria “bunurilor proprii”. Chiar dacă obiectele respective au fost donate în vederea căsătoriei, odată cu oficierea acesteia se consolidează dreptul de proprietate asupra lor, drept dobândit de către beneficiarul donaţiei; ca atare, soţul donator nu le mai poate pretinde pe calea unei acţiuni în rezoluţiunea donaţiei pentru neândeplinirea condiţiei ce o afectează atât timp cât aceasta s-a realizat.

4.1 Cauzele legale de revocare a donaţiilor.

4.1.1 Preliminarii.

Într-o secţiune anterioară am arătat, cu titlu de regulă, că donaţiile sunt, prin esenţa lor, irevocabile. De asemenea, am reliefat şi situaţia în care părţile, cu respectarea acestui principiu, pot stipula anumite clauze care să conducă la desfiinţarea raporturilor contractuale. Pe lângă acestea, există anumite cazuri pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres încetarea donaţiei, respectiv revocarea convenţiei încheiate de donator în favoarea donatarului. Astfel, art. 829 C. civ. prevede că donaţia poate fi revocată “pentru neândeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donaţiunii”. Cu alte cuvinte, cauzele legale de revocare a donaţiei sunt:

Revocarea pentru neexecutarea sarcinei;
Revocarea pentru ingratitudine;
Revocarea pentru survenienţă de copil;

Numim aceste trei cauze “legale” deoarece, odată îndeplinite condiţiile prevăzute, ele operează independent de vreo altă menţiune din contract.

Trebuie subliniat faptul că aceste trei cauze nu contravin principiului irevocabilităţii, respectiv nu sunt excepţii de la această regulă caracteristică donaţiilor, deoarece apariţia primelor două situaţii menţionate nu depinde de voinţa donatorului (fiind, intr-o oarecare măsură, similară condiţiei rezolutorii cauzale) ; cât priveşte cea de-a treia cauză legală, aceasta nu se poate realiza decât cu ajutorul şi intenţia unei terţe persoane ( fiind asemenea unei condiţii mixte sau chiar cazuale).

În urma unei priviri de ansamblu, remarcăm faptul că revocarea pentru survenienţă de copil operează de drept, astfel încât în cazul survenirii unui litigiu între părţi, instanţa va constata numai îndeplinirea condiţiilor revocării.

În celelalte cazuri - revocarea pentru ingratitudine şi revocarea pentru neexecutarea sarcinii – desfiinţarea raportului contractual este juridică, revocarea pronunţându-se numai la solicitarea persoanelor îndreptăţite a introduce acţiunea şi numai în temeiul aprecierii de către instanţa de judecată a faptelor prohibite şi sancţionate de lege în aceste cazuri (ingratitudinea manifestată sub diverse forme, precum şi neexecutarea sarcinii de către donatar ori succesorii săi în drepturi).

4.1.2 Revocarea donaţiilor pentru neândeplinirea sarcinilor.

Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), gratificatul are obligaţia contractuală de a executa sarcina, în caz contrar convenţia va fi revocată. Prin conceptul de “sarcină” înţelegem acea obligaţie impusă de către donator gratificatului în limita căreia se diminuează caracterul gratuit al liberalităţii.

În ceea ce priveşte caracterele sarcinii, ea trebuie să fie, în mod imperativ, posibilă, licită si morală, indiferent că este dispusă în favoarea donatorului, fie a donatarului sau a unui terţ. Când sarcina este dispusă în beneficiul unei terţe persoane sau a dispunătorului, aceasta transformă liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Totuşi, dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalităţii, caracterul gratuit va fi substituit cu unul oneros.

Deşi întrezărim o oarecare asemănare între sarcină şi condiţie rezolutorie ( sub aspectul desfiinţării retroactive a convenţiei , atunci când aceasta survine), aceste două modalităţi nu sunt analogice.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1019 C. civ. ne arată că intervenţia instanţei nu va fi necesară în cazul condiţiei rezolutorii, aceasta operând de plin drept, pe de altă parte – aşa cum reiese din art. 832 C. civ.- revocarea, în caz de neexecutare a sarcinei, este judiciară. Sarcina este o obligaţie asumată, iar în caz de neîndeplinire poate atrage oricare dintre sancţiunile definitorii contractelor sinalagmatice.

În doctrină şi jurisprudenţă este unanim admisă ideea potrivit căreia revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinilor operează în aceleaşi condiţii şi produce efecte similare rezoluţiunii convenţiilor sinalagmatice. Astfel, atât revocarea, cât şi rezoluţiunea nu pot opera decât în cazul în care neândeplinirea sarcinii din partea donatarului este imputabilă acestuia. Pentru a susţine aceasta idee, înfăţişăm o situaţie de fapt concludentă faţă de care s-a pronunţat Tribunalul judeţului Arad, în Revista Romană de Drept : în speţă a fost vorba de o donaţie cu sarcini care nu au putut fi executate de către donatar pentru că donatorul, în favoarea căruia fuseseră stipulate sarcinile, a decedat înainte ca îndeplinirea lor să fie posibilă. Instanţa de judecată a respins acţiunea în revocarea donaţiei introdusă de succesorii defunctului pe motiv că, în urma decesului dispunătorului, donaţia s-a transformat într-o donaţie fără sarcini. În opinia noastră, soluţia pronunţată este valabilă , dar nu pentru motivele invocate, ci pentru cauza lipsei culpei donatarului la îndeplinirea sarcinei. Ca şi rezoluţiunea convenţiilor sinalagmatice, revocarea donaţiei nu operează de plin drept, potrivit art. 932 C. civ., ci trebuie pronunţată în justiţie, în condiţiile art. 1012 C. civ., instanţa de judecată fiind în drept să acorde şi un termen de garanţie donatarului pentru neândeplinirea sarcinii dacă împrejurările o impun. Părţile contractante dispun de posibilitatea de a stipula în act fie un pact comisoriu expres- în virtutea căruia revocarea să opereze de plin drept, în caz de neexecutare a sarcinilor, fără notificare şi fără cerere de chemare în judecată -, fie o clauză în temeiul căreia donatorul renunţă la dreptul de a cere revocarea donaţiei pentru neândeplinirea sarcinilor.

În opinia unui autor, nu numai donaţiile obişnuite sunt susceptibile de a fi revocate pentru neexecutarea sarcinei, ci şi donaţiile indirecte, cele deghizate sau cele care îmbracă forma darului manual. Această opinie este argumentată cu o speţă faţă de care s-a pronunţat Tribunalul judeţului Braşov: întrucât este evident că pârâta a primit de la reclamantă suma de 49.000 lei sub forma darului manual cu sarcină, respectiv, obligaţia de a-i face menajul, îndatorire care nu a fost respectată din vina acesteia decât o perioadă scurtă (aproximativ 3 săptămâni), se modifică sentinţa de fond şi, în temeiul art. 830 C. civ., se admite acţiunea şi se revocă darul manual, cu obligaţia aferentă ca pârâta să restituie suma de 49.000 lei.

Acţiunea în anularea unei cnvenţii pentru vicii de voinţă este o acţiune personală, dar are şi caracter patrimonial, deci poate fi exercitată de către succesori. Acelaşi caracter personal îl are şi acţiunea în rezoluţiunea unui contract , implicit a unei donaţii pentru neîndeplinirea sarcinilor, aşa că şi această acţiune este transmisibilă prin deces, întocmai ca orice alt drept patrimonial, moştenitorilor care o pot exercita direct şi nu doar să o continue dacă ar fi fost introdusă de autorul ei.

Acţiunea în revendicarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii nu poate fi confundată cu acţiunea în executarea sarcinii de întreţinere care, faţă de caracterul ei strict personal, poate fi exercitată numai de beneficiarul întreţinerii şi doar continuată de către moştenitori.

Cererea de revocare a donaţiei (revocare imputabilă donatarului) poate fi formulată de către: donator, mandatarul său, succesori, creditori în temeiul art. 974 C.civ., cesionar (atunci când i s-a transmis acţiunea în revocare, cu titlu gratuit ori oneros.

Dacă sarcina s-a stipulat în favoarea unui terţ, beneficiarul executării sarcinii nu are deschisă acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii (datorită lipsei efective de interes şi a principiului relativităţii efectelor contractelor); cu toate acestea, dacă se va utiliza mecanismul stipulaţiei pentru altul, terţul beneficiar al sarcinii se află în drept de a solicita direct, în contradictoriu cu donatarul-debitor, executarea silită.

Odată admisă acţiunea în revocare pentru neîndeplinirea sarcinii, în virtutea principiului resoluto iure dandis, resolvitur ius accipientis, donaţia se va desfiinţa cu efect retroactiv. În sprijinul acestei idei, alăturăm dispoziţiile art. 830 C. civ.: ”când donaţiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiunilor, bunurile reintră în mâna donatorelui libere de orice sarcină şi ipotecă”.

Astfel, efectul retroactiv al revocării se extinde nu numai asupra donatarului, ci, eventual, şi asupra succesorilor săi în drepturi.

Donatorul va putea acţiona împotriva gratificatului sau a terţilor dobânditori ai bunurilor donate, aceştia din urmă putându-se apăra doar prin invocarea uzucapiunii (dacă bunul este imobil), respectiv prin invocarea art. 1909 C. civ., în cazul mobilelor.

4.1.3 Revocarea donaţiilor pentru ingratitudine.

1.Noţiunea de ingratitudine. Cazurile de revocare a donaţiilor pentru ingratitudine. Faptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate limitativ în art. 831 C. civ., şi, în consecinţă, sunt de strictă interpretare. În esenţă, ingratitudinea este antipodul recunoştinţei pe care donatarul o datorează donatorului. După cum bine s-a subliniat în literatura de specialitate, recunoştinţa nu reprezintă o obligaţie pozitivă, ea impunând gratificatului să se abţină de la săvârşirea unor fapte necorespunzătoare la adresa donatorului. Legea prevede trei situaţii care atrag revocarea donaţiilor pentru ingratitudine:

atentatul la viaţa donatorului reprezintă o încălcare gravă a obligaţiei aferente de recunoştinţă, sancţionată atât de legea morală, cât şi de legea civilă. Implementarea acestei măsuri a revocării presupune doar stabilirea cu certitudine a intenţiei directe a donatarului de a atenta la viaţa donatorului, indiferent dacă scopul scontat a fost sau nu atins de către gratificat, indiferent dacă acesta din urmă a fost condamnat pentru fapta sa. Dacă, însă, decesul donatorului a survenit independent de intenţia donatarului (de pildă, ucidere din imprudenţă ori atunci când s-a aflat în legitimă apărare ori nu avea discernământ), sancţiunea revocării nu va interveni .
săvârşirea unor delicate, cruzimi ori injurii grave împotriva donatorului de către gratificat sau de o terţă persoană care acţionează la ordinul lui va atrage, de asemenea, sancţiunea revocării donaţiei. Prin “delicate” se înţelege orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile ori persoana donatorului. Delictul comis împotriva persoanei ori averii soţului donatorului sau contra rudelor sale sunt considerate, de asemenea, delicte îndreptate contra donatorului însuşi. Actele de cruzime privesc integritatea corporală şi sănătatea donatorului şi trebuie săvârşite de gratificat sau de către o altă persoană. Dacă onoarea, demnitatea ori reputaţia donatorului sunt atinse prin injurii ale donatarului la adresa dispunătorului său, liberalitatea se va revoca pe motiv de ingratitudine. Faptele trebuie să prezinte o anumită gravitate (apreciată de la caz la caz de către instanţa de judecată) şi trebuie săvârşite cu intenţie.
Refuzul donatarului de a da alimente donatorului este prevăzut în art. 831, pct. 3 C. civ. În această situaţie, se are în vedere fapta gratificatului care, deşi avea posibilitatea, a refuzat solicitarea donatorului său aflat în nevoie de a-i oferi alimente. Revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea alte persoane obligate a-i acorda întreţinere (inclusiv alimente). Într-o altă menţiune, adăugăm şi ideea că valoarea alimentară nu poate depăşi valoarea bunului donat. În toate cazurile, refuzul nejustificat, atitudinea indolentă a donatarului de a conferi alimente donatorului său (aflat la nevoie) este sancţionată numai prin posibilitatea revocării donaţiei. Astfel, părţile contractului nu au deschisă acţiunea în justiţie pentru a cere întreţinere de la donatar şi, respectiv, restituirea prin echivalent a prestaţiilor.

4.1.4 Revocarea donaţiilor pentru survenienţă de copil.

Dispoziţiile art. 836 C. civ. instituie regula potrivit căreia orice donaţie făcută de o persoană care nu are copii va fi revocată de drept dacă donatorului, după încheierea donaţiei, i se va naşte un copil din casătorie sau din afara casătoriei (sau, pentru a utiliza terminologia Codului civil , “copil legitim” ori “natural”). Art. 836 fixează un câmp de aplicare destul de larg; astfel, prevederile sale se vor extinde asupra donaţiilor pur gratuite, donaţiilor cu sarcini, donaţiilor simulate şi asupra donaţiilor indirecte şi darurilor manuale. Cu titlu de excepţie, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte donaţiile între soţi, donaţiile făcute soţilor de către ascendenţii lor, precum şi darurile obişnuite de o valoare modică scutite de raport.

Cauza de revocare se întemeiază pe prezumţia voinţei dispunătorului de a revoca donaţia în caz de producere a acestui eveniment, dar şi pe ideea de protecţie a copilului.

Revocarea pentru survenienţă de copil operează de drept prin simplul fapt al naşterii unui copil al donatorului, donaţia anterior perfectată desfiinţându-se prin dispoziţie legală, nefiind necesară intervenţia instanţei de judecată. Această revocare se produce mai mult în interesul copilului, motiv pentru care ea nu poate fi anulată printr-o clauză contrară inserată în contractul de donaţie sau printr-un act de renunţare ulterior naşterii copilului, expresă sau tacită (art. 839 C.civ.). Singura posibilitate legală în acest sens vizează refacerea donaţiei după naşterea copilului, dar cu respectarea condiţiilor legale.

Intervenţia instanţei în această materie se va concretiza printr-un simplu act constatator al revocării. Natura juridică a acestei revocări îndrituieşte nu numai pe donator să facă apel la justiţie în caz de litigiu, ci şi pe suucesorii săi în drepturi, inclusiv pe creditori prin intermediul acţiunii oblice.

Art. 840 C. civ., coroborat cu art. 21 din Decretul nr. 167/1958, prevede că acţiunea în restituirea bunului dăruit se va prescrie după 30 de ani de la naşterea copilului, proprietatea fiind redobândită de drept. După expirarea acestui termen de prescripţie extinctivă, gratificatul va putea să-şi păstreze bunul dăruit în această calitate, urmând a respecta şi suporta consecinţele juridice ale regulilor de fond ale donaţiei (raport şi reducţiune).

În temeiul caracterului său retroactiv, revocarea pentru survenienţă de copil va avea ca efect reîntoarcerea în patrimoniul donatorului a bunului donat. Această operaţiune legală se produce atât împotriva donatarului, a succesorilor săi în drepturi, cât şi a terţilor subdobânditori, în virtutea dictonului resoluto iure dandis, resolvitur ius accipientis. Respectând dreptul comun în materie, terţul de bună-credinţă poate totuşi păstra bunul dăruit dacă invocă, în apărarea sa, dispoziţiile art. 1909 C. civ., în cazul bunurilor mobile, respectiv prescripţia extinctivă, în cazul bunurilor imobile. Dacă revocarea vizează o donaţie cu sarcini, atunci desfiinţarea actului de donaţie se va produce numai în limitele folosului pur gratuit procurat donatarului. Indubitabil, şi fructele bunului dăruit trebuie restituite din ziua în care i s-a notificat gratificatului despre naşterea copilului (prezumându-se din acel moment acesta devine posesor de rea-credinţă ).

Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil este irecuzabilă dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii expres prevăzute de legiuitor:

În primul rând, se va cere ca, în momentul contractării donaţiei donaţiei, donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viaţă. Regula mai sus menţionată comportă anumite nuanţări. Astfel, cerinţa legiuitorului cu privire la existenţa unui copil conceput în momentul donaţiei nu constituie un impediment în calea revocării de plin drept prin naşterea copilului după perfectarea contractului, căci copilul conceput este considerat născut numai de câte ori este vorba de interesele sale, în această situaţie nefiindu-i favorabil să fie considerat născut. În situaţia în care donatorul avea în momentul contractării un copil declarat dispărut, naşterea ulterioară a unui alt copil al său atrage revocarea de plin drept. Dispoziţiile art. 836 C. civ. arată, în mod clar şi neîndoielnic, că revocarea nu va opera doar dacă donatorul avea, în momentul perfectării contractului de donaţie, un copil ”existent”, nefiind relevant cazul copilului declarat dispărut (deşi se prezumă că acesta se află în viaţă, existenţa sa este puţin probabilă sau credibilă, motiv care-l determină pe donator să facă donaţia). Un alt argument plauzibil care ”pledează” în favoarea acestei idei ar fi aceea potrivit căreia disparutul este presupus a fi în viaţă pentru că, de regulă, această prezumţie operează în interesul lui. În această împrejurare, prezumţia nu va produce efecte defavorabile copilului declarat dispărut.

Cea de-a doua condiţie impune ca, numai după încheierea contractului, donatorului să i se nască un copil, din afara căsătoriei sau din căsătorie, fie şi postum. Aşa cum am reliefat, această condiţie este considerată a fi îndeplinită dacă respectivul copil-născut după încheierea donaţiei a fost conceput la acea dată. Nu prezintă importanţă durata de viaţă a copilului, cerinţa legiuitorului impunând ca acesta să fie doar viu, nu şi viabil. De asemenea, irelevantă va fi şi situaţia în care copilul este din afara căsătoriei. Evident, filiaţia trebuie stabilită urmând demersurile legale, dar ceea ce intereseză este data naşterii copilului, nu data stabilirii filiaţiei. Aşadar, stabilirea filiaţiei unui copil născut după încheierea donaţiei atrage după sine revocarea liberalităţii. În schimb, stabilirea filiaţiei (după încheierea contractului cu titlu gratuit) faţă de un copil născut anterior nu va permite celor în cauză să intenteze o acţiune în revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil.

După cum reiese din rândurile de mai sus, doctrina este unanimă în a aprecia că naşterea unui copil din căsătorie sau din afara căsătoriei revocă, de drept, donaţia anterior încheiată.

Drept