CAPITOLUL I.

CONSIDERAŢII GENERALE

Contractul de împrumut este definit ca fiind acel act juridic prin care o parte, numită împrumutător, transmite unei alte părţi, numită împrumutat, folosinţa sau proprietatea unui bun, cu obligaţia pentru aceasta din urmă să restituie la scadenţă bunul în natură (în individualitatea sa) sau bunuri de acelaşi gen, de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate.

În ipoteza în care cel împrumutat este obligat la restituirea bunului în natura sa specifică, împrumutul este de folosinţă şi se numeşte comodat. Dacă împrumutatul este obligat să restituie bunuri similare cu cele împrumutate, suntem în prezenţa contractului de împrumut de consumaţie sau propriu‑zis (mutuum).

Contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile şi neconsumptibile, împrumutatul dobândind doar calitatea de detentor precar asupra acestora. Împrumutătorul rămâne pe durata contractului proprietar al bunului împrumutat, riscurile pieirii acestuia în caz de forţă majoră sau caz fortuit rămânând pe mai departe în sarcina sa, în baza principiului res perit domino.

Contractul de împrumut de consumaţie (propriu‑zis sau mutuum) are ca obiect numai bunuri fungibile şi consumptibile, împrumutatul dobândind însuşi dreptul de proprietate asupra lor din chiar momentul încheierii contractului; prin urmare, el va suporta riscurile pieirii fortuite a acestora, în baza principiului genera non pereunt (art. 1577 C. civ.)

                                                        CAPITOLUL II.

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE FOLOSINŢĂ (COMODATUL)

2. 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de comodat.

Contractul de împrumut de folosinţă (comodatul) este acel act juridic în baza căruia o parte, numită comodant, remite spre folosinţă temporară şi gratuită unei alte părţi, numită comodatar, un bun individual determinat, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a‑l restitui la termen, în natură, în individualitatea sa (art. 1560 C. civ).

Părţile în contractul de comodat sunt:

1. comodantul, împrumutătorul, adică cel care remite bunul;
2. comodatarul, împrumutatul, cel căruia i se împrumută bunul.

Caracterele juridice ale contractului de comodat sunt:

1. Împrumutul de folosinţă este un contract real, ceea ce înseamnă că pentru încheierea lui valabilă este necesară şi predarea efectivă a bunului care formează obiectul contractului.
2. Potrivit art. 1561 C. civ., comodatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea este de esenţa acestui contract, în caz contrar schimbându-se natura juridică a acestuia.
3. Comodatul este, în principiu, un contract unilateral, deoarece dă naştere la obligaţii numai în sarcina comodatarului.
4. Comodatul este un contract translativ de folosinţă. Din această caracteristică se desprind următoarele consecinţe:
5. Comodantul rămâne pe mai departe proprietarul şi posesorul legitim al lucrului (lucrurilor) împrumutat(e), astfel că el va suporta riscul pieirii fortuite a acestuia (acestora), cu excepţia cazului când bunul împrumutat a fost evaluat în momentul încheierii contractului (art. 1567 C. civ.).

Comodatarul culpabil va suporta riscul pieirii fortuite a lucrului împrumutat şi în următoarele cazuri:

‑ când comodatarul foloseşte bunul pentru altă destinaţie sau prelungeşte folosinţa lui peste termenul prevăzut, dacă nu va putea dovedi că bunul ar fi pierit şi la comodant (art. 1565 C. civ.);

‑ când ar fi putut salva lucrul împrumutat, înlocuindu‑l cu un bun al său ori când ambele lucruri au fost expuse pieirii, dar şi‑a salvat bunul său, lăsând să piară bunul împrumutat (art. 1566 C. civ.).

1. Împrumutatul dobândeşte doar detenţiunea bunului, fiind obligat să‑l restituie. Aşa fiind, comodatarul nu va putea uzucapa bunul împrumutat.

2.2. Condiţiile de validitate ale contractului de comodat

1. Capacitatea părţilor

Contractul de împrumut de folosinţă este un act de administrare, ceea ce înseamnă că atât comodantului, cât şi comodatarului trebuie să aibă capacitatea de a încheia astfel

de acte.

Deoarece comodatul nu este translativ de proprietate, comodantul nu trebuie să aibă neapărat calitatea de proprietar al bunului împrumutat, el putând fi şi uzufructuar sau locatar, dacă prin convenţie darea în împrumut n‑a fost interzisă. Comodatarul, însă, nu poate împrumuta mai departe lucrul, deoarece îl deţine „spre a se servi de dânsul” (art. 1560

1. civ.), deci pentru folosinţa proprie, afară dacă părţile n‑au convenit altfel.
2. Consimţământul părţilor trebuie să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă. Prezenţa viciilor de consimţământ va atrage nulitatea relativă a contractului.
3. Obiectul contractului de comodat

Potrivit art. 1560 C. civ., obiect al contractului de comodat îl pot constitui numai bunurile nefungibile şi neconsumptibile pe care comodatarul să le poată restitui în natura lor specifică, la încetarea contractului. Bunurile care se împrumută trebuie să se afle în circuitul civil şi pot fi atât bunuri mobile, cât şi imobile, dacă împrumutul acestora din urmă nu este interzis prin lege sau este permis doar în anumite condiţii.

1. Cauza în contractul de comodat trebuie să existe, să fie licită şi morală.
2. Dovada contractului de comodat

Aceasta se face conform regulilor generale prevăzute de art. 1191 şi urm. C. civ., fiind suficient ca înscrisul (ad probationem) să fie redactat într‑un singur exemplar, dacă valoarea lucrului împrumutat depăşeşte 250 lei.

În schimb, faptul material al predării lucrului poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, indiferent de valoarea acestuia.

2.3       Efectele contractului de comodat

Fiind un contract unilateral, contractul de împrumut de folosinţă dă naştere la obligaţii contractuale doar în sarcina împrumutatului. Eventualele obligaţii care se nasc în sarcina împrumutătorului faţă de împrumutat au un izvor extracontractual, şi anume, gestiunea de afaceri sau fapta ilicită.

1. Obligaţiile împrumutatului (comodatarului)
2. Potrivit art. 1564 C. civ., împrumutatul trebuie să se folosească de lucrul împrumutat potrivit destinaţiei sale, determinată prin acordul părţilor la încheierea contractului sau prin natura bunului. Nerespectarea acestei obligaţii este sancţionată cu plata daunelor‑interese.
3. Comodatarul este ţinut la conservarea lucrului împrumutat ca un bun proprietar (art. 1564 C. civ.), iar, potrivit art. 1566 C. civ., chiar mai bine decât lucrurile sale, deoarece contractul este încheiat în interesul său.
4. Împrumutatul va suporta cheltuielile necesare folosinţei bunului (de exemplu, benzina, uleiul pentru utilizarea autoturismului), cheltuieli care sunt un accesoriu de nedespărţit al folosinţei, el neavând dreptul să ceară restituirea lor de la comodant, afară

dacă părţile nu s‑au înţeles altfel.

1. Potrivit art. l560 C. civ., principala obligaţie a comodatarului este de a restitui, la scadenţă, în natură, lucrul împrumutat. Restituirea bunului împrumutat trebuie efectuată la termenul fixat în contract, iar dacă părţile nu au stabilit nimic cu privire la această obligaţie, la data la care comodatarul s‑a servit de lucrul împrumutat pentru trebuinţa în vederea căreia a contractat (art. 1572 C. civ.).

Dacă la scadenţă comodatarul refuză fără temei restituirea bunului împrumutat, comodantul are la îndemână două acţiuni:

‑ acţiunea în revendicare împotriva comodatarului, dacă comodantul este proprietarul lucrului împrumutat, acţiune imprescriptibilă;

‑ o acţiune personală, care rezultă din contract, acţiune pe care o poate exercita nu numai proprietarul bunului, ci şi uzufructuarul, locatarul etc. şi care este prescriptibilă în termen de 3 ani, termen care curge de la data prevăzută în contract pentru restituire.

1. Împrumutatul va răspunde în mod solidar în cazul în care acelaşi lucru este împrumutat de mai mulţi comodatari (art. 157l C. civ.).
2. Obligaţiile împrumutătorului (comodantului)

Contractul de comodat creează obligaţii numai în sarcina comodatarului, pentru comodant nenăscându‑se, în principiu, obligaţii din acest contract. În mod excepţional, potrivit prevederilor art. 1574‑1575 C. civ., împrumutătorul poate avea şi el obligaţii faţă de împrumutat, obligaţii extracontractuale, şi anume:

1. obligaţia de a restitui comodatarului cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute de acesta pe parcursul executării contractului, pentru conservarea bunului (art. 1574 C. civ.);
2. obligaţia de a‑l despăgubi pe comodatar pentru prejudiciile pe care acesta le‑a suferit din cauza viciilor ascunse ale lucrului împrumutat, vicii pe care comodantul le‑a cunoscut, însă nu l-a informat despre acestea pe comodatar (art. 1575 C. civ.).

• 4. Încetarea contractului de comodat

De regulă, contractul de împrumut de consumaţie încetează prin executarea sa, moment în care bunul împrumutat va trebui restituit comodantului.

Dacă comodatarul nu‑şi execută întocmai obligaţiile care‑i revin, comodantul este îndreptăţit să ceară în justiţie rezilierea contractului. Rezilierea poate să se producă de drept, în cazul în care părţile au stipulat în acest sens un pact comisoriu expres.

În cazul în care contractul a fost încheiat intuitu personae, el încetează prin moartea comodatarului, succesorii lui fiind ţinuţi să restituie bunul către comodant. Dacă contractul nu a avut în vedere în mod exclusiv calităţile comodatarului, acesta va continua în persoana moştenitorilor împrumutatului, în principiu, până la scadenţă.

CAPITOLUL III.

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE CONSUMAŢIE (MUTUUM)

3.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut de consumaţie (propriu-zis).

Contractul de împrumut de consumaţie (împrumutul propriu‑zis sau mutuum), este acel act juridic în temeiul căruia o parte, numită împrumutător, transmite unei alte părţi, numită împrumutat, proprietatea asupra unei câtimi de bunuri consumptibile şi fungibile, pentru a le utiliza (consuma), cu obligaţia pentru aceasta din urmă de a restitui la termenul fixat bunuri echivalente ca natură, cantitate şi calitate (art. 1576 C. civ.).

Contractul de împrumut de consumaţie are următoarele caractere juridice:

1. Împrumutul de consumaţie este un contract
2. Împrumutul propriu-zis este un contract unilateral, caracter care se menţine şi în cazul în care împrumutul este cu dobândă, deoarece cel care se obligă este tot debitorul obligaţiei de restituire a bunului împrumutat.
3. Contractul de împrumut de consumaţie poate fi atât cu titlu gratuit, cât şi cu titlu oneros, întrucât împrumutătorul poate să obţină un contraechivalent (dobânda), în schimbul acordării împrumutului (art. 1587 C. civ.).Caracterul oneros trebuie să rezulte neîndoielnic din contract.
4. Contractul de împrumut de consumaţie este translativ de proprietate (art. 1577 C. civ.). În consecinţă, împrumutatul devine proprietarul bunurilor fungibile şi consumptibile împrumutate şi va suporta riscul pieirii acestora în caz de forţă majoră sau caz fortuit.

3.2. Condiţiile de validitate ale contractului de împrumut de consumaţie.

1. Capacitatea părţilor

Întrucât împrumutul de consumaţie este un contract translativ de proprietate, împrumutătorul trebuie să fie proprietarul bunului pe care îl împrumută şi să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie.

Împrumutatul trebuie să aibă şi el capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exerciţiu deplină, deoarece la scadenţă el trebuie să restituie bunuri asemănătoare celor pe care le‑a împrumutat de la cealaltă parte.

B. Consimţământul părţilor trebuie să fie valabil exprimat, să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă, în caz contrar, contractul fiind lovit de nulitate relativă.

1. Obiectul contractului îl constituie bunuri mobile fungibile şi consumptibile.
2. Cauza împrumutului de consumaţie trebuie să existe, să fie licită şi morală.
3. Durata contractului

Contractul de împrumut de consumaţie poate fi încheiat pe durată determinată sau  pe durată nedeterminată.

În cazul în care nu s‑a stipulat nici un termen în contract, instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, va putea stabili un termen potrivit împrejurărilor (art. 1582 C. civ.). La fel va proceda instanţa şi în cazul în care în contract părţile au stipulat o clauză potrivit căreia împrumutatul va restitui suma „când va putea sau când va avea mezii” (mijloace) ‑ art. 1583 C. civ.

1. Dovada contractului

În cazul unui contract care are un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, este necesar un înscris pentru a se putea dovedi consimţământul părţilor. În ceea ce priveşte remiterea bunului, aceasta fiind un fapt material se poate dovedi prin orice mijloc de probă.

Înscrisul trebuie să fie scris în întregime de împrumutat sau, cel puţin, să fie semnat de acesta şi să conţină formula bun şi aprobat pentru..., cu arătarea în litere a sumei sau a câtimii lucrurilor împrumutate.

3.3. Efectele contractului de împrumut de consumaţie.

1. Obligaţiile împrumutatului

Principala obligaţie care revine împrumutatului este aceea de restituire a bunului împrumutat. Potrivit art. 1584 C. civ., „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi cantitate şi calitate, şi la timpul stipulat”, indiferent de fluctuaţia valorii bunurilor faţă de momentul încheierii contractului sau cel al restituirii acestora.

Bunurile care urmează să fie restituite trebuie să fie de aceeaşi natură şi în aceeaşi cantitate, întrucât, în caz contrar, se schimbă natura juridică a contractului.

Potrivit art. 1581 C. civ., restituirea împrumutului nu poate fi cerută de împrumutător mai înainte de împlinirea termenului. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca părţile să convină ca restituirea să aibă loc şi înainte de scadenţă.

Locul restituirii bunurilor împrumutate va fi cel convenit de părţi în contract. Când părţile n‑au convenit nimic cu privire la locul restituirii, acesta va fi cel al încheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

În cazul în care împrumutatul se află în imposibilitate de a‑şi executa obligaţia de restituire în natură, el va face plata în bani, în raport cu valoarea bunurilor din momentul în care obligaţia sa a devenit exigibilă (art. 1585 alin. 1 C. civ.), iar dacă nu s‑a stipulat un termen, plata prin echivalent se face în raport cu valoarea bunurilor din momentul încheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

Dacă împrumutatul nu‑şi execută obligaţia de restituire, împrumutătorul sau succesorii săi în drepturi au un drept la acţiune în justiţie.

1. Obligaţiile împrumutătorului

În principiu, împrumutătorul nu are nici o obligaţie, contractul fiind unilateral.

Art. 1580 C. civ. dispune că împrumutătorul este răspunzător de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca şi comodantul. Acest text este lipsit de importanţă practică, întrucât împrumutul de folosinţă, are ca obiect doar bunuri fungibile şi consumptibile în acelaşi timp, şi numai în mod excepţional ar putea produce daune.

3. 4. Împrumutul cu dobândă

Potrivit art. 1587 C. civ., împrumutul cu dobândă este un contract de împrumut de consumaţie cu titlu oneros, în care împrumutatului îi revine obligaţia restituirii la scadenţă a unor bunuri echivalente ca natură, cantitate şi calitate cu cele împrumutate, precum şi obligaţia de a plăti împrumutătorului o sumă de bani, numită dobândă, pentru

folosinţa temporară a lucrului împrumutat.

Contractul de împrumut cu dobândă are un obiect dublu: lucrul împrumutat (capital) şi dobânda.

1. Lucrul împrumutat (capitalul)

La scadenţă, împrumutatul trebuie să restituie câtimea sumei arătate în contract, indiferent de creşterea sau scăderea valorii reale a monedei, de la data acordării împrumutului şi până la scadenţă (art. 1578 C. civ.).

Dispoziţiile art. 1578 C. civ. nu sunt aplicabile în cazul în care schimbarea cursului monedei  a avut loc  după expirarea termenului împrumutului şi după ce debitorul a fost pus

în întârziere. În acest caz, se va restitui adevărata valoare a sumei împrumutate.

Obligaţia de restituire trebuie efectuată în moneda care are putere circulatorie la acel moment, chiar dacă împrumutul s-a făcut într-o altă monedă.

1. Dobânda

Dobânda reprezintă suma de bani pe care o plăteşte împrumutatul drept contraprestaţie a folosirii capitalului împrumutat. De asemenea, dobânda poate consta şi în alte prestaţii la care debitorul se obligă drept echivalent al folosirii capitalului.

Cuantumul dobânzii se stabileşte de către părţi în contract (art. 1587 C. civ.), cu respectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale în obligaţiile băneşti . Dacă părţile au convenit să se plătească dobândă, dar au omis să stabilească cuantumul acesteia, atunci se va datora dobânda legală. Dobânda trebuie să fie prevăzută expres şi prin act scris de către părţi (art. 2 şi art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000).

Potrivit O.G. nr. 9/2000, dobânda stabilită de părţi în convenţiile civile „nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”. Conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior, dobânda legală în convenţiile civile se stabileşte „la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%”.

Dobânda se calculează numai asupra sumei împrumutate (capitalului). Dobânda la dobândă (numită şi anatocism sau dobândă compusă) este, în principiu, interzisă (art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000). Totuşi, legea admite anatocismul cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii (art. 8 alin. 2):

1. să existe o convenţie specială în acest sens, încheiată între părţi;
2. să fie dobânzi datorate pentru cel puţin un an şi ele să fie scadente.

O.G. nr. 9/2000 permite plata anticipată a dobânzilor, dar numai pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În această situaţie, dobânda încasată de creditor va rămâne neschimbată, chiar dacă, ulterior, ea va creşte sau va scădea (art. 7).

În cazul împrumutului de bani cu dobândă ‑ legală sau convenţională ‑, aceasta se acordă nu numai de la data chemării în judecată, ci şi pentru trecut, deoarece reprezintă fructe civile, iar nu daune‑interese pentru neexecutarea unei obligaţii băneşti.

Dovada plăţii dobânzilor se face conform regulilor generale. În plus, art. 1590 C. civ. prevede că, dacă împrumutătorul eliberează împrumutatului o adeverinţă de primire a sumei împrumutate, fără a se face menţiune în privinţa plăţii şi a dobânzilor, operează o prezumţie absolută că acestea au fost plătite.

3.5. Încetarea contractului de împrumut de consumaţie

Contractul de împrumut de consumaţie încetează, de regulă, la data prevăzută în contract, prin restituirea bunului împrumutat, iar dacă împrumutul este cu dobândă, şi a dobânzilor aferente.

Plata  poate  fi făcută  în mod valabil  şi înainte  de scadenţă,  întrucât  termenul este

stabilit, de regulă, în favoarea debitorului.

Dacă termenul a fost stabilit în favoarea ambelor părţi, împrumutatul va putea face plata înainte de scadenţă numai cu consimţământul împrumutătorului.

Contractul de împrumut de consumaţie se poate stinge şi potrivit dreptului comun, de exemplu, prin reziliere, remitere de datorie, compensaţie, dare în plată, confuziune.