Drept

Introducere

Prezentarea Uniunii Europene din perspectiva realizărilor sale de până acum, poate fi făcută sub multiple aspecte data fiind complexitatea evoluției sale de-a lungul timpului. Analiza întreprinsă se oprește cu preponderență asupra componenței Uniunii Europene, a prezentării instituțiilor sale, precum și analizarea procesului decizional la nivelul acesteia. În contextul integrării , caracteristicile de baza ale unei construcții economice sunt reprezentate de : principiile directoare, etapele de integrare economica identificate, obiectivele economice, funcțiile economice la nivelul uniunii, competentele economice unionale și instituțiile cu diversele lor atribuții.

Procesul decizional în cadrul Uniunii Europene  a fost concepută şi structurată pe mai multe părţi principale încercând să surprindem complexitatea procesului decizional ce stă la baza constituirii ordinii juridice comunitare. Acest proces decizional este original şi unic, comparativ cu oricare alt proces decizional pe plan internaţional.

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituţii UE, în special:

• Parlamentul European (PE/Parlamentul),
• Consiliul Uniunii Europene şi
• Comisia Europeană.

1. Instituțiile implicate direct în procesul decisional

1.1. Comisia

Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia exercită funcţii de coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale.

Pe scurt, Comisia are următoarele competenţe:

-normative, prin propunerile normative de dezvoltare a politicilor comunitare;-de control, veghind asupra aplicării corecte a dreptului comunitar.

-de gestiune a politicilor comunitare;-bugetare, prin redactarea Ante-proiectului de buget;

-de reprezentare a UE în organizaţiile internaţionale.

Participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizează pe trei căi:

-Comisia are competenţă în elaborarea propunerilor de acte normative, care apoi sunt aprobate de către Consiliu sau Consiliu şi PE.

-Comisia poate adopta Regulamente sau Directive.

-Comisia poate adopta Regulamente de aplicare.Comisia exercită şi competenţe executive, în sensul că poate elabora în unele cazurinormele administrative concrete de aplicare ale dreptului primar sau derivate.

1.2. Parlamentul UE

Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei.

Pe scurt, atribuţiile Parlamentului European sunt:

-normative, participă la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare legislativă;

-bugetare, adoptă bugetul Comunităţii;

-control politic;

-de apărare şi impulsionare indirectă a dreptului comunitar;

-participă la relaţiile externe.

1.3. Consiliul UE

Consiliul ar trebui să fie o instituţie comunitară la fel ca şi Comisia sau PE, dar faptul că este compus din reprezentanţii guvernelor face ca aceasta să se transforme într-un for de apărare a intereselor naţionale. Totuşi, Consiliul este „<<ceva mai mult>> decât o organizaţie internaţională clasică”, după cum afirmă I.Gh. Bărbulescu.

Pe scurt, Comisia are următoarele competenţe (Bărbulescu 2005, p. 159-166):

-normative, emite actele normative ale Comunităţilor;

-bugetare, reprezentând autoritatea bugetară a Comunităţilor Europene;

-executive, dar reduse la puţine cazuri clar definite;

-internaţionale, prin semnarea acordurilor care au primit avizul Comisiei;

-de apărare şi impulsionare indirectă a dreptului comunitar;

2. Tipuri de acte legislative ale UE

Există trei tipuri de norme care reglementează procesul legislativ al Uniunii Europene:

”-tratatele institutive şi modificatoare, care sunt norme cu valoare de legi fundamentale, constituţionale, fiind cunoscute drept izvoarele primare de drept comunitar;

-izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar comunitar european;

-jurisprudenţa.”^[1]

Important pentru demersul nostru este să vedem ce tip de decizii pot lua instituţiile comunitare, deci ne vom opri asupra dreptului derivat. Nu ne interesează orice fel de decizii,ci doar acelea care, prin caracterul obligatoriu şi prin superioritatea asupra dreptului naţional,şi prin modul lor de adoptare. Astfel, în continuare voi prezenta, pe scurt, regulamentele, directivele şi deciziile.

Regulamentul este similar legii din dreptul intern. Acesta operează prin generalizare şiabstractizare, este obligatoriu în toate elementele sale iar orice aplicare incompletă este interzisă. Regulamentul este obligatoriu cu privire la scopul final de atins şi la formele şi mijloacele prin intermediul cărora se ajunge la îndeplinirea acestuia. Regulamentul este obligatoriu pentru subiecţii de drept intern, din toate statele membre ale Uniunii.Regulamentul poate fi adoptat de către Consiliu şi Comisie. În practică, Consiliul adoptă Regulamente de Bază iar Comisia adoptă Regulamente de Aplicare sau Dezvoltare.

Directiva urmează tehnica legii cadru, completate cu decretul de aplicare. Directiva,spre deosebire de regulament, este obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lăsând la dispoziţia statelor acele forme şi mijloace prin intermediul cărora se poate ajunge laîndeplinirea sa. Regula generală este aceea potrivit căreia directiva se adresează tuturor statelor membre, dar acest lucru este specificat în conţinutul ei. Directivele sunt adoptate decătre PE împreună cu Consiliul, Consiliu sau Comisie.

Decizia este importantă pentru destinatarii desemnaţi; ea este obligatorie atât în ceea ce priveşte scopul final propus, cât şi cu privire la formele şi mijloacele prin care se ajunge la el; decizia este obligatorie numai pentru subiectele de drept intern din anumite state membre.

3. Principalele proceduri de decizie în Uniunea Europeană

Procesul decizional este doar una dintre componentele elaborarii politicilor comunitare. Dupa ce este adoptată o decizie este necesară aplicarea sa – etapa care s-a dovedit crucială în cadrul mecanismului general

Exista două planuri în procesul decizional și anume cel național și cel comunitar. Prin Tratate, Comisia nu este obligată să consulte în prealabil statele membre în faza de inițiere a unei propuneri.

S-a convenit asupra unui nou sistem de majoritate calificata: 55% dintre statele membre reprezentand  65% din populatie, majoritatea calificată în Consiliul de Miniștri se aplică pentru alte 20 de domenii existente și alte 20 nou create, adoptarea în comun a legilor în cadru europei de către Parlamentul European și Consiliu devine norma (procedura legislativă ordinară), sunt create câteva clauze pentru facilitarea extinderii ulterioare a aplicarii votului cu majoritate calificată și trecerea la procedura legislativă ordinară, de acum înainte, atât Parlamentul European cât și Consiliul de Miniștri sunt obligate să țină ședințe publice când analizează și adoptă o propunere legislativă (transparentă procedurilor).

Astfel , principalele proceduri de decizie în Uniunea Europeană sunt :

• procedura de codecizie; In acest caz, Comisia trimite Consiliului si Parlamentului o propunere legislativa. Aceasta propunere este dezbatuta in doua lecturi in fiecare din cele doua institutii. In cazul unor dezacorduri este format un Comitet de Conicliere dintr-un numar egal de reprezentanti ai Consiliului si ai Parlamentului European. Textul revizuit este trimis Parlamentului si Consiliului pentru o a treia lectura. Procedura de codecizie este folosita in domenii, precum: interdictia discriminarii pe baza de nationalitate, ocuparea fortei de munca, educatie, sanatate, cercetare, statistica, protectia mediului etc.
• procedura de consultare; Propunerea este trimisa Parlamentului si Consiliului, insa Consiliul este uneori obligat sa consulte Parlamentul inainte de luarea unei decizii. Parlamentul poate adopta sau respinge propunerea Comisiei sau poate cere amendamente, care trebuie studiate de catre Comisie, care decide, daca le accepta sau nu, trimitandu-le ulterior Consiliului. In aceasta situatie, Consiliul are nevoie de unanimitate pentru a adopta textul cu modificarile Parlamentului sau alte modificari. Aceasta procedura a fost si este utilizata in cazul revizuirii Tratatelor, problemele cetateniei europene, agricultura, cooperare politieneasca si judiciara etc.
• procedura de aviz conform Consiliul trebuie sa obtina avizul conform al Parlamentului inainte de adoptarea unei decizii. Parlamentul poate accepta sau respinge propunerea legislativa, prin majoritate absoluta, dar nu o poate modifica. Este folosita in domenii ca: fondurile structurale, fondul de coeziune, aderarea, competentele Bancii Centrale Europene.

4. Tratatul de la Lisabona și perfecționarea procesului decisional

Tratatul de la Lisabona fluidizează procedurile decizionale ale Uniunii.  În cadrul Consiliului de Miniștri, se va extinde votul cu majoritate calificată, în locul  deciziilor unanime. Astfel, acţiunea va deveni mai rapidă și mai eficientă. Vot cu majoritate calificată înseamnă că, începând din 2014, deciziile Consiliului de  Miniștri vor avea nevoie de sprijinul a 55 % din statele membre, reprezentând cel puţin  65 % din populaţia europeană. Acest sistem conferă dublă legitimitate deciziilor. Reguli stricte se vor aplica oricăror propuneri de a aduce noi domenii de politică sub  incidenţa votului prin majoritate. Fiecare stat membru trebuie să fi e de acord cu orice  asemenea modifi care, iar parlamentele naţionale vor avea drept de veto. Dar pentru domenii de politică importante, cum sunt fi scalitatea și apărarea, va fi necesar în continuare votul unanim. De asemenea după cum am menționat mai sus Parlamentul European exercită împreună cu Consiliul funcția legislativă și cea bugetară .” Această nouă paritate legislativă reflectă în practica decizională dubla legitimitate a Uniunii , de state și de cetățeni”.^[2]

Concluzii

Procesul decizional în Uniunea Europenă este foarte complex datorită multitudinii de instituții implicate. Proiectul European fiind în permanentă evoluție , concomitent evoluiază și procesul decizional . Un succes remarcabil în această direcție a fost Tratatul de la Lisabona , prin adoptarea TUE și TFUE, care a adus o mai mare transparență și eficacitate , în prezent fiind vizibile progrese importante. Fiindcă , după cum afirmă I. Gh. Bărbulescu : ”Ponderea votului nu poate fi considerată valoare în sine , având semnificația reală doar în măsura în care este înțeleasă prin prisma capacității de a influența dezvoltarea și deciziile UE. De aceea , ceea ce ne interesează în realitate nu este puterea de vot în sine , ci capacitatea statelor(mari și mici, deopotrivă ) de a se afla în „echipa câștigătoare” , de a se situa acolo unde balanța puterii se înclină în favoare lor . Altfel spus, interesează rezultatul procesului decizional, nu procesul în sine. ”

Bibliografie

• A. Luzarraga, M.G. Llorente, Europa viitorului: Tratatul de la Lisabona, Editura Polirom , Iași , 2011
• Iordan Gheorghe Bărbulescu , Procesul decizional în Uniunea Europeană , Editura Polirom , Iași , 2008
• http://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/ALL/?uri=CELEX:12012E/TXT - TUE și TFUE, accesat: 05.12.2016
• http://ec.europa.eu/atwork/index_ro.htm – Rolul Comisiei , accesat 05.12.2016

^[1] Iordan Gheorghe Bărbulescu , Procesul decizional în Uniunea Europeană , Editura Polirom , Iași , 2008

^[2] F.A. Luzarraga, M.G. Llorente, Europa viitorului: Tratatul de la Lisabona, Editura Polirom , Iași , 2011