CAPITOLUL I.
NOŢIUNEA ,REGLEMENTAREA LEGALĂ ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE JOC SAU PRINSOARE.
1.1 Noţiune.
Din punct de vederea al doctrinei , profitându-se de lipsa unei definiri legale a contractelor de joc şi prinsoare , s-au emis mai multe definiţii ale acestora .
Astfel putem afirma că jocul este convenţie prin care părţile îşi promit una alteia un câştig determinat (o sumă de bani, un anumit bun etc.), pentru situaţia în care un anumit eveniment sau fapt se va produce.
Rămăşagul sau prinsoarea (pariul) este o convenţie prin care părţile, neînţelegându-se asupra unui anumit eveniment sau fapt, se obligă ca, în urma verificării acestuia, partea care nu a avut dreptate să plătească celeilalte o sumă de bani, să-i remită un bun etc.
Ca o distincţie aparte afirmăm ca dacă pierderea sau câştigul în cazul jocului atârnă doar de hazard (de exemplu ruleta sau jocul de cărţi), el se numeşte de noroc.
Dacă faptul de împlinit depinde de dibăcia, îndemânarea (de exemplu, jocul de biliard) sau inteligenţa jucătorilor, jocul va fi de îndemânare.
Într-o opinie , se face distincţie între joc (definit ca acel contract prin care părţile îşi promit reciproc un câştig determinat, care atârnă de rezultatul unor fapte sau combinaţii de natură diversă) şi prinsoare, pariu sau rămăşag (definit ca acel contract în care părţile, adoptând fiecare un punct de vedere opus, stipulează una de la alta un câştig determinat, rămânând ca partea câştigătoare să fie determinată prin verificarea evenimentului sau faptului care a făcut obiectul prinsorii).
Pornind de la această opinie , vom defini şi noi, alături de alţi autori, jocul şi prinsoarea ca fiind contractele aleatorii în care părţile se obligă reciproc a plăti o sumă sau alt lucru câştigătorului în funcţie de realizarea sau nerealizarea unui eveniment sau fapt care să dea naştere la şanse de câştig sau de pierdere pentru ambele sau toate părţile contractante .
Din definiţiile date mai sus , deducem clar că aceste două contracte sunt veritabile contracte aleatorii , foarte asemănătoare între ele , dar care se deosebesc în funcţie de rolul îndeplinit de părţi în realizarea evenimentului .
1.2 Reglementare.
În Codul Calimach, art. 1706 interzicea jocurile de cărţi bazate exclusiv pe întâmplare, iar Legiuirea Caragea, în Partea I, Capitolul 5, socotea nule contractele încheiate de risipitori, adică de cei ce „îşi prăpădesc fără cuvânt averea lor”.
Codul civil, după modelul Codului civil francez, se ocupă de regulile aplicabile jocului şi pariului în trei articole (art. 1636-1638). Şi Codul civil german (BGB) reglementează, tot în trei articole, aceste contracte: art. 762-764.
Jocul şi prinsoarea sunt reglementate de Codul Civil în Cartea a III-a, Titlul XIII, Despre contractele aleatorii, în Capitolul II, intitulat Despre joc şi prinsoare, în art. 1636-1638, precum şi de alte acte normative cu caracter special dintre care enumerăm :
Legea nr. 31/1996 privind monopolul de stat , în care în cadrul articolului 2 găsim referiri referitoare la faptul că organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu mize directe sau disimulate constituie monopol de stat;
H.G. nr. 251/1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc (modificată prin H.G. nr. 348/2002);
O.U.G. nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc (modificată prin O.G. nr. 36/2000, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 391/2002);
O.U.G. nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – SA, aprobată prin Legea nr. 288/2001
O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc;
H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
1.3 Caractere juridice ale contractului de joc sau prinsoare.
Contractul de joc sau prinsoare prezintă următoarele caractere juridice comune:
este un contract bilateral (sinalagmatic), raportat la momentul încheierii sale, întrucât ambele părţi îşi asumă, la acest moment, obligaţii şi devine unilateral, raportat la momentul executării sale (după producerea evenimentului), întrucât numai partea care pierde este ţinută de obligaţia de a da suma de bani sau bunul ori de a efectua prestaţia promisă;
este un contract consensual, simpla manifestare de voinţă fiind suficientă pentru încheierea sa valabilă. Absenţa unei rigori de formă este justificată şi de faptul că obligaţiile izvorâte din contractul de joc sau prinsoare nu sunt apărate pe calea unor acţiuni injustiţie;
este un contract aleatoriu, la momentul încheierii sale părţile necunoscând existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor. Pentru fiecare dintre părţi, există şansa câştigului şi riscul pierderii.
este un contract numit, întrucât beneficiază, aşa cum am arătat, de reglementare legală;
- e) este un contract negociat, numai în măsura în care voinţa părţilor are un rol determinant la încheierea contractului
CAPITOLUL II.
EFECTELE CONTRACTULUI DE JOC SAU PRINSOARE.
Cu toate că cele două contracte prezintă unele deosebiri unul faţă de altul , ele produc aceleaşi efecte .
Regimul juridic al contractului de joc este dominat de trei reguli importante:
Acest contract nu produce efecte obligatorii (art. 1636 C. civ.); Jocul şi prinsoarea nu produc efecte obligatorii şi, deci, creditorul (câştigătorul) nu are acţiune în justiţie pentru a-şi reclama câştigul, considerându-se că obligaţia a fost contractată numai locandi causa (din amuzament), fără să producă efecte ruinătoare pentru jucător şi familia sa (art. 1636).
Pierzătorul care a plătit de bunăvoie nu poate repeta plata (art. 1638 C. civ.); Potrivit dispoziţiilor art. 1638 C. civ., pierzătorul nu poate repeţi ceea ce a plătit de bună-voie, afară numai de cazul în care câştigătorul a întrebuinţat doi, înşelăciune sau amăgire.
Rezultă aşadar că datoriile din joc şi prinsoare nu sunt recunoscute de legiuitor, ca reprezentând obligaţii juridice. în fapt, legiuitorul a asigurat un regim juridic echitabil cât priveşte drepturile celor două părţi - a refuzat atât acţiunea câştigătorului, cât şi repetiţiunea pierzătorului.
În lumina dispoziţiilor legale menţionate, literatura de specialitate asimilează obligaţiile generate de joc sau prinsoare, obligaţiilor civile naturale.
Prin excepţie, jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal dau naştere la obligaţii perfecte (art. 1637 C. civ.). În fine, trebuie precizat şi faptul că prevederile art. 1637 alin. 1 (lipsa sancţiunii unui astfel de debit) se aplică doar în cazul contractului intervenit între jucători. Dacă între doi sau mai mulţi spectatori la astfel de jocuri (de exemplu, fotbal sau tenis) intervine o prinsoare legată de rezultatul acestuia / pentru obligaţiile născute în atari împrejurări se vor aplica prevederile art. 1636 C. civ.