Noţiunea contractului de schimb
Contractul de schimb este acel act juridic prin care părţile, numite coschimbaşi sau copermutanţi, „îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405 C. civ.). Prin urmare, în baza acestui contract, părţile îşi transmit reciproc proprietatea asupra unui lucru sau un alt drept real ori de creanţă. Bunurile pe care copermutanţii le schimbă între ei pot fi de acelaşi fel sau pot fidiferite.
- Caracterele juridice ale contractului de schimb
- Contractul de schimb este un contract consensual (art. 1406 C. civ.).
Prin excepţie, în cazul în care obiectul schimbului îl formează terenurile, actul de înstrăinare trebuie încheiat în formă autentică (art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005), sub sancţiunea nulităţii absolute.
- Contractul de schimb este un contract bilateral (sinalagmatic).
- Contractul de schimb este un contract cu titlu oneros.
În cazul în care bunurile care fac obiectul schimbului nu sunt egale ca valoare, copermutantul care primeşte bunul de o valoare mai mare va plăti celuilalt o sumă de bani numită sultă.
- Contractul de schimb este un contract comutativ.
- Contractul de schimb este translativ de proprietate, dar el poate mijloci şi transmiterea altor drepturi reale sau drepturi de creanţă. Fiind un contract translativ de proprietate, schimbul dă naştere la obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse. Potrivit art. 1404 C. civ., evicţiunea în materie de schimb dă dreptul celui evins să ceară daune‑interese pentru prejudiciul suferit.
REGULI APLICABILE CONTRACTULUI DE SCHIMB
- Aplicarea unor reguli de la contractul de vânzare‑cumpărare
Codul civil, precum şi alte acte normative prevăd pentru contractul de schimb anumite reguli speciale; art. 1409 C. civ. dispunând că „toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplică şi în contractul de schimb”.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de validitate ale contractului de schimb, acestea sunt aceleaşi ca şi în cazul contractului de vânzare‑cumpărare.
Predarea bunului care formează obiectul contractului de schimb se face potrivit regulilor de la vânzare. Tot astfel acţionează şi obligaţia reciprocă a părţilor de garanţie contra evicţiunii şi contra viciilor ascunse.
În cazul în care schimbul este cu sultă, pentru aceasta se vor aplica dispoziţiile privind plata preţului de la contractul de vânzare-cumpărare.
Sunt însă unele reguli aplicabile contractului de vânzare‑cumpărare care nu sunt incidente în cazul schimbului. Astfel, în cazul contractului de schimb, clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului, aplicându-se regulile generale din materia obligaţiilor, iar în ceea ce priveşte cheltuielile contractuale, ele vor fi suportate în mod egal de ambii copermutanţi, cu excepţia cazului în care aceştia s‑au înţeles altfel.
- Aplicarea regulilor specifice schimbului
Art. l407 C. civ. prevede: „Dacă unul dintre copermutanţi a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urmă probează că celălalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai întoarce pe cel primit”.
Prin urmare, în nici un caz, contractul de schimb nu poate avea ca obiect bunul altuia. Un asemenea contract nu poate fi opus adevăratului proprietar. În situaţia în care acesta ar revendica bunul, copermutantul, chiar de bună‑credinţă, va fi obligat să-l restituie, cu toate că el însuşi ar fi predat lucrul său copermutantului neproprietar, iar acesta din urmă nu i l-a restituit.
Contractul prin care copermutantul dă în schimb lucrul altuia este, prin urmare, lovit de nulitate. Aceasta este o altă deosebire faţă de vânzare unde, după cum am văzut, vânzarea lucrului altuia nu este nulă, sub rezerva unor distincţii.
Potrivit art. 1408 C. civ., copermutantul evins are la îndemână fie o acţiune în garanţie pentru evicţiune, fie o acţiune în rezoluţiunea schimbului cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară.