CAPITOLUL I.

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE.

1.1      Definiţie.

Societatea civilă este un contract prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obligă, fiecare faţă de celelalte, să pună în comun aportul lor material şi/sau de muncă spre a constitui un fond şi să desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial comun (beneficii sau alte foloase), foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele.( dispoziţiile art. 1491 combinate cu art. 1492 alin. 2 şi art. 1513 C. civ.)

            În doctrină s-a pus discuţia frecvent asupra diferenţelor dintre contractul de societate civilă şi a celui de societate comercială.

Astfel:

• „numai societatea comercială are ca obiect efectuarea de fapte de comerţ;
• în materia societăţii comerciale, formalităţile de constituire şi regulile de funcţionare sunt mai riguros reglementate;
• numai societatea comercială este învestită cu personalitate juridică;
• domeniul de aplicare a societăţii comerciale este mult mai vast decât domeniul societăţii civile”.

Codul civil reglementează două feluri de societăţi civile, universale şi particulare, întrucât dispoziţiile privitoare la societăţile universale nu şi-au găsit niciodată aplicarea în practică  , vom analiza in preponderent pe cele particulare.

1.2 Caractere juridice.

Contractul de societate civilă prezintă următoarele caractere:

• Contract civil - Societatea civilă - neavând calitatea de comerciant - nu încheie acte subiective de comerţ (art. 4 C. com.) şi nu poate efectua nici acte obiective de comerţ (art. 3 C. com.).

Dacă pentru realizarea scopului propus, pe lângă operaţiuni civile, societatea urmează să efectueze şi operaţiuni comerciale, ea trebuie să îndeplinească toate formalităţile necesare constituirii unei societăţi comerciale (forma autentică a contractului, înscrierea în registrul comerţului etc.).

Raţiunea acestui caracter este identificat în deosebirea dintre societatea comercială şi cea civilă. În situaţia în care societatea civilă se află în ipostaza de a incheia acte comerciale pentru a-si realiza scopul propus , pe lângă cele civile , atunci  aceasta trebuie să urmeze  formalităţile necesare constituirii ca societate  comercială.

• contract multilateral – De reţinut este la acest contract faptul că societatea este constituită prin aportul asociaţilor , de aici rezultă şi caracterul multilateral al acestuia.
• contract consensual – Contractul de societate civilă este constituit pe simpla manifestare de voinţă a asociaţilor( solo consensu) , fără nici o formalitate , forma scrisă este cerută numai ad probationem, contractul neputând fi dovedit cu martori sau prezumţii. Cu titlu de excepţie ,” în cazul în care aportul în natură are ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren, devine necesară forma autentică [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Titlul X] „.
• contract cu titlu oneros – din activitatea societăţii civile , fiecare parte urmăreşte obţinerea unui beneficiu .De aici rezultă şi caracterul comutativ ala acestui contract ,subliniat de  faptul că , încă  de la semnare , părţile îşi cunosc obligaţiile reciproce  şi acestea nu depind de un element viitor. Altfel spus, contractul nu se încheie cu gândul la şansa unui câştig sau a unei pierderi.
• contract cu executare succesivă – caracterizat prin faptul că , pe toată durata societăţii părţile rămân obligate între ele.
• contract intuitu personae – contract în care , încrederea reciprocă are rol determinant. Consecinţă a acestui fapt avem situaţia în care nici unul dintre asociaţi nu poate ceda drepturile pe care le are în societate şi nici nu-şi poate substitui o altă persoană ori asocia o a treia persoană la societate, fără învoirea unanimă a tuturor asociaţilor. De asemenea, în cazul morţii unuia dintre asociaţi, moştenitorii acestuia nu pot prelua, în principiu, drepturile şi obligaţiile lui de cujus.
• Caracterul lucrativ(patrimonial) – rezultă din faptul că părţile urmăresc realizarea unor foloase patrimoniale – venituri din produse agricole ca exemplu , pe care le împart între ei (art. 1491 C.civ.) Prin acest caracter, societatea civilă - societas - se deosebeşte de asociaţiile - collegia - şi fundaţiile fără scop lucrativ (culturale,  sportive, de binefacere etc.)

1.3 Condiţii de valabilitate.

Contractului de societate civilă  îi sunt aplicabile regulile impuse de art. 948 C. Civ şi anume  capacitate, consimţământ, obiect, cauză şi, în plus, câteva condiţii speciale.

1. Capacitatea părţilor - este capacitatea deplină de exerciţiu, necesară actelor de dispoziţie. Minorul sub 16 ani nu se poate asocia deoarece în acest contract există posibilitatea apariţiei unor eventuale pierderi (art. 1511 şi art. 1513 C. civ.) , acest lucru fiind menţionat în cod ca măsură de protecţie  a acestuia. Opus acestei situaţii , minorul peste 16 ani  , căsătorit se poate asocia  ,  deoarece prin căsătorie capătă capacitate deplină de exerciţiu.

Potrivit jurisprudenţei contractul de societate (în special comercială) poate fi încheiat, chiar şi între soţi.

Cu atât mai mult, soţii sau unul dintre aceştia pot încheia un contract de societate cu alte persoane.

In situaţia în care contractul se încheie de către unul dintre soţi, el poate aduce ca aport social atât bunuri proprii, cât şi bunuri aflate în devăl­măşie.

1. Consimţământul părţilor – Condiţia generală este consimţământul neviciat , problematica , în această situaţie este ca , affectio societatis - Consimţământul părţilor în vederea constituiţii societăţii  - deosebeşte societatea civilă de alte forme de asociere. în vederea realizării unor interese comune (de exemplu, asocierea a două sau mai multe persoane în vederea achiziţionării unui bun care să devină proprietatea lor comună), dar care, în lipsa intenţiei (affectus) de a crea o societate, nu reprezintă un contract de societate civilă.
2. Obiectul contractului de societate – regula este ca acesta să fie civil, licit şi moral. În cazul societăţii civile apare conduita părţilor, acţiunea sau inacţiunea de care sunt ţinute acestea .

Sub acest aspect , tratăm în rândurile care urmează  aportul social , aport pe care fiecare parte este condiţionată să îl aducă pentru a constitui fondul comun al asociaţiei. Această contribuţie care se numeşte aport social  trebuie să fie determinată sau determinabilă, posibilă şi licită.

Acesta poate consta în:

• sume de bani - art. 1492 alin.2 C. Civ.;
• alte bunuri, mobile sau imobile, corporale sau incorporale, certe sau generice, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, prezente sau viitoare - 963-965 C. civ.;
• anumite servicii (prestaţii în muncă).

În cazul în care aportul să constă într-o sumă de bani, asociatul care nu şi-a executat obligaţia este ţinut de plata dobânzilor care curg de drept şi fără punere în întârziere din ziua în care trebuia să o plătească, putând fi obligat, dacă este cazul, şi la plata de daune-interese.

Potrivit prevederilor art. 1088 C. civ., legea este mai severă în privinţa asociaţiilor, decât în privinţa debitorilor ordinari, datorită pagubei care poate rezulta pentru societate din cauza nedepunerii la timp a banilor.

În cazul când contribuţia are a obiect un bun individual determinat şi neconsumptibil sau nefungibil, aportul poate consta în proprietatea acelui bun sau numai în folosinţa (uzul) lui.

Serviciile (prestaţiile în muncă) aduse ca aport nu trebuie să fie confundate cu activitatea comună desfăşurată în cadrul administrării treburilor societăţii.

Serviciile pe care asociaţii le prestează cu titlu de aporturi sunt acte şi fapte care depăşesc cadrul activităţii comune obişnuite şi care sunt de natură să aducă foloase societăţii în virtutea aptitudinilor speciale sau a profesiei asociatului respectiv (zidar, zugrav, electrician, arhitect etc.).

Pe de altă parte, serviciile aduse ca aport trebuie să constea în fapte personale ale celui ce se obligă, promisiunea faptei altuia nefiind în această materie, întrucât contractul se încheie intuitu personae.

Sumele de bani ori alte bunuri fungibile sau consumptibile aduse ca aport devin proprietatea comună (pe cote-părţi) a asociaţilor.

Tot astfel şi bunurile mobile individuale determinate sau imobile aduse în proprietatea societăţii.

Aporturile asociaţilor şi drepturile şi obligaţiile contractate ulterior constituirii societăţii formează - în raporturile dintre asociaţi - un patrimoniu propriu, distinct de acela al fiecăruia dintre ei

1. Cauza contractului -  În art. 1492 alin. 1  , se prevede clar regula ca , prin  contractare scopul societăţii civile este reprezentat de obţinerea de beneficii.

Aşa­dar, acesta prezintă caracter patrimonial şi lucrativ. Se prevede , în art. 966-968 C. civ , ca aceasta să fie licită şi morală. În caz contrar  contractul este lovit de nulitate absolută , asociaţii  primindu-şi aportul personal. Asociaţii de bună credinţă nu sunt afectaţi de nulitate , ei fiind consideraţi că au contractat cu o societate civilă valabilă.

1.4 Domeniile de aplicare a contractului de societate civilă.

Domeniul de aplicare al societăţii civile, deşi mult mai restrâns decât cel al societăţii comerciale, este circumscris, în principal, următoarelor situaţii:

• asocierea în vederea realizării unor construcţii, având destinaţii diverse;
• asocierea unor meseriaşi în vederea practicării în comun a meseriei;
• asocierea avocaţilor şi notarilor în societăţi civile profesionale;
• asocierea arhitecţilor în societăţi civile profesionale;
• asocierea medicilor în societăţi civile profesionale;
• asocierea mai multor persoane în vederea practicării agriculturii.

1.5 Forma şi dovada contractului de societate civilă.

Spre deosebire de contractul de societate comercială, care poate fi încheiat numai în formă autentică, societatea civilă este un contract consensual, ce poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu), fără a fi supus vreunei forme speciale.

Cât priveşte dovada contractului, între părţi ea se face după regulile dreptului comun. Sunt aplicabile şi dispoziţiile privitoare la existenţa unui început de dovadă scrisă (art. 1197 C. civ.) nu însă şi cele privitoare la imposibilitatea procurării dovezii scrise (art. 1198 C. civ.).

Deşi societatea civilă este o convenţie sinalagmatică, nu se impune respectarea regulii multiplului exemplar, întrucât părţile nu au „interese contrare" (art. 1179 C. civ.), ele acţionând în vederea atingerii unui scop comun.

Nu trebuie să fie respectată nici formalitatea prevăzută de art. 1180 C. civ. („bun şi aprobat pentru..."), întrucât contractul este sinalagmatic, iar nu unilateral (obligându-se nu „o parte către alta", ci toate părţile contractante).

Terţele persoane pot dovedi existenţa societăţii prin orice mijloace de probă, ele neavând posibilitatea de a-şi procura o dovadă scrisă. Părţile pot opune terţilor contractul de societate dacă are dată certă.

CAPITOLUL II.

FUNCŢIONAREA ŞI ÎNCETAREA SOCIETĂŢII CIVILE.

2.1 Durata societăţii.

Potrivit art. 1501 C. civ., societatea începe din momentul încheierii contractului, dacă părţile nu au prevăzut un termen suspensiv ( obligaţiile trebuie să fie executate la termenul stipulat).

Dacă durata societăţii nu este determinată prin convenţia părţilor şi nu rezultă nici din particularităţile obiectului ei, ea se prezumă a fi contractată pentru toată viaţa asociaţilor (art. 1502 C. civ.) şi încetează mai înainte numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

2.2 Raporturile dintre asociaţi si societate.

Raporturile dintre asociaţi şi societate se caracterizează prin :

• Buna - credinţă pentru treburile societăţii, cerinţă esenţială pe tot parcursul existenţei societăţii .
• Răspunderea faţă de societate a fiecărui asociat pentru daunele provocate în mod culpabil (chiar dacă prin alte fapte sau acte ar aduce foloase societăţii) .Daunele cauzate nu se compensează cu aceste foloase (art. 1508 C. civ.).
• La fel ca pentru nedepunerea la termen a sumelor de bani promise ca aport social , folosirea de bani din patrimoniul societăţii este purtătoare de dobânzi(art. 1504 alin.2 C. civ.), din ziua luării lor şi fără punere în întârziere.
• Obligaţiile contractate cu bună-credinţă în interesul societăţii şi pagubele suferite - fără culpă - cu ocazia activităţilor desfăşurate pentru administrarea treburilor societăţii (art. 1510 C. civ.) dau dreptul asociaţilor la acţiunea în restituire contra societăţii .

2.3 Administrarea societăţii.

Modul şi organele de administrare pot fi determinate prin acordul unanim al asociaţilor (în chiar contractul de societate sau printr-un act ulterior).

Administrarea societăţii poate fi încredinţată uneia sau mai multor persoane.

Articolul 1514 C. civ  -  Dacă administrarea s-a încredinţat unui singur asociat printr-o clauză specială din contractul de societate (administrator statutar), el va putea efectua toate actele fără consimţământul celorlalţi şi împuternicirea lui nu va putea fi revocată decât pentru o „cauză legitimă", adică pentru culpă, rea administrare etc.

Articolul 1515 C. civ  - Dacă gestiunea a fost încredinţată mai multor asociaţi, fără a li se determina atribuţiile, atunci fiecare poate încheia valabil actele necesare gestiunii societăţii .Dacă însă s-a convenit că actele trebuie să fie făcute în comun, pentru validitatea actului este necesar consimţământul tuturor administratorilor (art. 1516 C. civ.)

În absenţa reglementărilor privitoare la administratori se aplică regulile impuse de art. art. 1517-1518 C. civ:

se prezumă că asociaţii şi-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul, actele încheiate numai de unul dintre aceştia fiind obligatorii pentru societate;

fiecare asociat poate să folosească bunurile societăţii potrivit destinaţiei acestora, fără a împiedica pe ceilalţi asociaţi în activitatea lor şi fără a aduce pagube societăţii;

actele de dispoziţie asupra bunurilor societăţii nu vor putea fi încheiate decât cu acordul tuturor asociaţilor.

Regula specială instituită aici este că „Actele şi faptele săvârşite cu încălcarea acestor reguli nu obligă societatea, ci numai pe asociatul care le-a săvârşit, el fiind pasibil şi de plata daunelor-interese”.

2.4 Raporturile cu terţii.

Codul civil se ocupă de această problemă în art. 1520-1522 din Secţiunea „Despre obligaţiile asociaţilor către a treia persoană”.

Raporturile cu terţii trebuie examinate pornind de la faptul că societatea nu are personalitate juridică deci nu este subiect de drept.

Prin urmare, pentru obligaţiile contractate răs­punde numai asociatul contractant(art. 1520 C. civ.), dar dacă actul respectiv a fost încheiat în limitele împuternicirii acordate, este angajata răspunderea tuturor asociaţilor.

Prin urmare, creditorul poate urmări atât fondul social cât şi patrimoniul personal al asociaţi­lor.

Răspunderea asociaţilor nu este solidara. împărţire-foloa­selor şi pierderilor se poate face nu numai la încetarea societăţii, dar şi în cursul funcţionării acestuia. Repartizarea foloaselor şi pierderilor se face proporţional cu valoarea aportului social adus de fiecare asociat, dacă nu există o stipulaţie contrară.

Totuşi, contractul de societate este nul dacă se stipulează ca totalitatea foloaselor să fie atribuit unui singur asociat sau dacă se prevede ca unul sau mai mulţi dintre asociaţi să fie scutiţi de a participa la suportarea pierderii.

2.5 Împărţirea foloaselor şi pierderilor (art. 1511-1513 C. civ.).

Repartizarea foloaselor (beneficiilor) şi pierderilor se poate face la încetarea sau în cursul funcţionării societăţii.

Dacă nu s-a prevăzut altfel în contract, repartizarea foloaselor şi pierderilor (inclusiv a cheltuielilor societăţii) se face proporţional cu valoarea aportului social adus de fiecare asociat.

Deşi modul de împărţire a foloaselor şi pierderilor este lăsat la aprecierea părţilor (repartizarea în funcţie de aport având loc numai în lipsă de stipulaţie contrară), legea (art. 1513 C. civ.) declară nul contractul de societate prin care s-ar stipula participarea unui asociat sau unor asociaţi numai la câştig (aşa numita clauză leonină, care, încă din dreptul roman, era socotită contra naturam societatic).

Interzicerea clauzei leonine nu răpeşte însă dreptul asociaţilor de a fixa în mod inegal (în disproporţie cu valoarea aporturilor aduse) participarea la beneficii sau pierderi, cu condiţia ca această înţelegere să nu reprezinte o eludare a legii (de exemplu, participarea cu o valoarea derizorie); se poate stipula, de exemplu, că în cazul asociatului care a adus ca aport anumite servicii (prestaţii în muncă depăşind cadrul activităţii comune obişnuite), contribuţia sa la pierderi să se limiteze la foloasele aduse prin serviciile prestate.

Dreptul la beneficii al asociaţilor prezintă caracter patrimonial şi se manifestă sub formă de dividende.

CAPITOLUL III.

ÎNCETAREA SOCIETĂŢII CIVILE.EFECTE.

3.1 Încetarea societăţii civile.

În art. 1523 se stipulează câteva moduri de încetare a societăţii civile .Astfel, societatea civilă poate înceta:

• Prin expirarea termenului pentru care a fost contractată - (art. 1523 C. civ.)

Înainte de expirarea termenului, valabilitatea contractului poate fi prelungită prin acordul unanim al asociaţilor, neoperând reînnoirea tacită;

• Prin denunţarea contractului de societate de unul sau mai mulţi asociaţi  -

Dacă societatea a fost contractată pe termen nelimitat, prin denunţarea contractului de societate de către unul sau mai mulţi asociaţi (retragerea din societate), notificată cu bună-credinţă şi la timp tuturor celorlalţi asociaţi.

Dacă societatea a fost constituită pe timp determinat, atunci dizolvarea ei înainte de termen poate fi cerută prin justiţie. Temeinicia motivelor invocate se apreciază de către instanţă.

• Prin pierderea fondului social sau prin realizarea scopului (inclusiv ipoteza în care scopul a devenit imposibil de realizat) ori a condiţiei rezolutorii prevăzute în contract;
• Prin moartea sau declararea judecătorească a morţii unui asociat, dacă nu s-a stipulat că societatea continuă cu moştenitorii asociatului decedat.
• Prin punerea sub interdicţie sau prin insolvabilitatea (falimentul) unuia dintre asociaţi (recunoscută prin hotărâre judecătorească). Prin înţelegerea dintre asociaţii capabili, societatea poate continua, asemănător ipotezei decesului unui dintre asociaţi.
• Situaţia când un asociat a promis să aducă în societate proprietatea unui lucru, dacă acesta a pierit (integral) înainte de a fi fost adus ca aport în societate. Aceasta poate interveni numai dacă societatea a fost încheiată pe durată nedeterminată, iar denunţarea unilaterală trebuie să fie notificată tuturor asociaţilor „cu bună-credinţă şi la timp” (art. 1527 C.civ.).

3.2 Efectele încetării societăţii civile.

Consecinţa directă a încetării societăţii civile este lichidarea patrimoniului , şi implicit  împărţirea patrimoniului social - activul net sau pasivul se împarte între asociaţi proporţional cu drepturile lor (ţinând seama, evident, de prevederile contractului referitoare la împărţirea foloaselor şi a pierderilor), conform regulilor stabilite în materie de împărţeală a moştenirii, ei fiind consideraţi coproprietari în indiviziune ai bunurilor societăţii.În cazul aportului în folosinţa unui lucru, aceasta se restituie asociatului proprietar. în schimb, în cazul aportului în proprietatea unui lucru - devenit coproprietatea asociaţilor - se aplică regulile partajului. Termenul de prescripţie a acţiunii având ca obiect desocotirea cheltuielilor efectuate de asociaţi (de exemplu, restituirea sumelor avansate) începe să curgă de la data încetării societăţii. În schimb, cererea de partajare a bunurilor aflate în indi viziune este imprescriptibilă.