Drept

Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează modul de judecată de către instanţele judecătoreşti a pricinilor referitoare la drepturile subiective ori interesele civile, precum şi la modul de executare silită a titlurilor executorii.

Caracterele dreptului procesual civil reţinute în doctrină sunt:²

• Caracterul sancţionator. Prin asigurarea soluţionării litigiilor civile, purtând asupra drepturilor subiective, dreptul procesual civil garantează eficacitatea dispoziţiilor de drept material în care sunt consacrate drepturile subiective.
• Caracterul reglementar. Dreptul procesual civil reprezintă o ramură în care voinţa părţilor şi a judecătorului se limitează la dispoziţiile legale.
• Caracterul formalist. Actele de procedură se supun unor exigenţe de formă şi unor termene.
• Caracterul de drept comun. Dreptul procesual civil fiind reglementat prin Codul de procedură civilă constituie dreptul comun al procedurii şi se aplică oricărui litigiu dintr-un proces civil.

 

Dreptul procesual civil are legătură cu mai multe ramuri de drept.

Legătura dintre dreptul procesual civil şi dreptul civil dă expresia corelaţiei dintre conţinut şi formă. Ea a fost evidenţiată în Raportul de prezentare a proiectului Codului de procedură civilă către Consiliul de Stat din anul 1865, care sublinia că „procedura este inima legislaţiunii unui stat... Codicele civil fără procedură este ca un corp fără inimă, este ca o bună şi completă maşină căreia îi lipseşte puterea motrice".³

Legătura dintre dreptul procesual civil şi dreptul constituţional este concretizată în aceea că, acesta din urmă conţine norme şi principii pentru toate celelalte ramuri ale dreptului, implicit ale dreptului procesual civil.

In Constituţie sunt consacrate principii fundamentale ale dreptului procesual civil, cum ar fi dreptul de apărare, legalitatea, publicitatea dezbaterilor etc.

O strânsă conexiune există între dreptul procesual civil şi dreptul procesual penal deoarece fiecare urmăreşte apărarea unei norme de drept substanţial.

A se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 159. Ibidem, p. 160.

 

Intre cele două ramuri de drept există atât asemănări cât şi deosebiri.

Asemănările dintre cele două proceduri se caracterizează prin:

• cauzele civile şi penale sunt soluţionate de aceleaşi instanţe judecătoreşti;
• judecătorii sunt selecţionaţi în acelaşi mod şi pot soluţiona atât cauze civile cât şi cauze penale;
• procesul civil şi procesul penal se desfăşoară şi după principii comune cum ar fi, principiul dreptului de apărare, principiul legalităţii, principiul rolului activ al judecătorului, principiul contradictorialităţii, principiul publicităţii, principiul oralităţii etc;
• etapele privind sesizarea, dezbaterea, deliberarea şi pronunţarea hotărârii sunt asemănătoare atât în procesul civil cât şi în procesul penal;
• căile de atac ce se pot exercita sunt aceleaşi.

 

Intre cele două ramuri, există şi deosebiri importante, ceea ce justi­fică, astfel, autonomia dreptului procesual civil faţă de dreptul procesual penal.

Dintre principalele deosebiri enunţăm:

• procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în timp ce procesul penal este caracterizat de oficialitate;
• sesizarea instanţei de judecată în civil este efectuată de partea interesată, iar în penal procesul se declanşează de regulă la sesizarea unui organ al statului;
• în procesul civil, principiul contradictorialităţii se manifestă prin participarea la proces a celor două părţi cu interese contrarii ale raportului litigios, pe când în procesul penal, contradictorialitatea se bazează pe existenţa unor organe diferite în ceea ce priveşte modalitatea de acuzare şi decizie, la care se adaugă şi poziţia contradictorie dintre acuzator şi acuzat;
• executarea silită în materie civilă se declanşează la solicitarea părţii interesate, în timp ce în materie penală punerea în executare este obligatorie.