În art. 135 pct. 2 din Constituţia României sunt consacrate cele două forme de proprietate, proprietatea publică şi privată. Constituţia nu defineşte proprietatea privată, dar pe cale de consecinţă, proprietatea care nu este publică este privată. Concluzia se impune întrucât acestea sunt singurele feluri (forme) ale proprietăţii consacrate şi recunoscute de legislaţia în vigoare clasificarea fiind “summa divisio”[1].
Întrucât proprietatea publică priveşte domeniul public al statului, noţiunea de proprietate privată acoperă atât proprietatea domenială privată[2], cât şi proprietatea privată de drept comun a persoanelor fizice şi juridice. Pornim de la premisa că bunurile din domeniul privat al statului constituie în cele din urmă obiecte ale proprietăţii private, dar care aparţine statului sau unităţilor administrativ - teritoriale (adică persoanelor juridice de drept public). Iar în măsura în care prin lege nu se prevede altfel, proprietatea domenială privată este supusă regimului de drept comun aplicabil proprietăţii private aparţinând particularilor (persoane fizice şi juridice). Edificatoare în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 41 pct. 2 din Constituţie, potrivit căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Deci statul sau unităţile administrativ teritoriale, ca titulari ai bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat, sunt ocrotiţi în mod egal ca şi persoanele fizice ori persoanele juridice de drept civil ca titulare de proprietate privată. Articolul menţionat s-a aflat şi în atenţia Curţii Constituţionale care l-a interpretat în sensul că se referă la “ocrotirea în mod egal a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi la ocrotirea bunurilor ce formează obiectul proprietăţii private a statului”. În legătură cu acelaşi text din Constituţie, Curtea a mai decis că “ocrotire egală înseamnă ocrotire procesuală egală”, astfel încât a constatat abrogarea unei dispoziţii legale anterioare Constituţiei, care consacra pe plan procesual soluţii diferite în cazul persoanelor fizice, a celor juridice şi a statului[3].
[1] I. P. Filipescu, op. cit. ed. 1996, pag. 79.
[2] Pentru delimitarea proprietăţii domeniale private de proprietate publică a se vedea I. P. Filipescu, Importanţa distincţiei domeniului public şi a domeniului privat, în op. cit. pag. 84-85.
[3] I. P. Filipescu, V. M. Ciobanu, Practica Curţii Constituţionale române privind garantarea proprietăţii în Dreptul nr. 2/1995, pag. 14 şi decizia Curţii Constituţionale prezentată.