- 1. Locuinţa socială
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 114/1996, republicată, prin locuinţă socială se înţelege acea „locuinţă care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţii”.
Au dreptul la o locuinţă socială, în vederea închirierii, „familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel puţin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, după caz, pe persoană, stabilit conform art. 8 alin. 2” (art. 42 alin. 1 din Legea nr. 114/1996, aşa cum fost el modificat prin Legea nr. 145/1999).
- Locuinţa de serviciu
Locuinţa de serviciu este definită de art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 114/1996, republicată, ca fiind acea „locuinţă destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale”.
Contractul de închiriere care are drept obiect o locuinţă de serviciu se încheie ca un accesoriu al contractului de muncă (art. 51 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată) şi, în principiu, va înceta o dată cu acesta.
- Locuinţa de intervenţie
Potrivit Legii nr. 114/1996, republicată, locuinţa de intervenţie este acea „locuinţă destinată cazării personalului unităţilor economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor economice” (art. 2 alin. 1 lit. e).
Conform art. 54 din Legea nr. 114/1996, republicată, locuinţa de intervenţie urmează regimul juridic al locuinţei de serviciu, contractul de închiriere având, şi în acest caz, statutul de accesoriu al contractului de muncă.
- Locuinţa de necesitate
Conform art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 114/1996, republicată, locuinţa de necesitate este acea „locuinţă destinată cazării temporare a persoanelor şi familiilor ale căror locuinţe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari”.
Durata pentru care se încheie un astfel de contract este nedeterminată, acesta încetând atunci când au încetat cauzele care au făcut inutilizabile locuinţele (art. 55 alin. 3).
- Locuinţa de protocol
În sensul Legii nr. 114/1996, republicată, locuinţa de protocol este acea „locuinţă destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcţii ori demnităţi publice, exclusiv pe durata exercitării acestora”.
Atribuirea, ocuparea şi folosirea locuinţelor de protocol se fac în condiţiile legii (art. 57 alin. 3), ele fiind proprietate publică a statului şi, prin urmare, netransmisibile.
Locuinţele de protocol sunt administrate de către Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (art. 57 alin. 2).