4.1. Noţiunea de contract de Interpunere.
În practica raporturilor contractuale s-au impus şi unele forme de contracte, care nu se încadrează în categoria contractelor “numite”, îngăduite potrivit principiului libertăţii contractuale. Asemenea contracte pot fi liber încheiate cu condiţia de a nu frauda interesele terţelor persoane ori de a nu urmări încălcarea sau eludarea unor dispoziţii normative imperative.
În literatura juridică mandatul fără reprezentare este definit ca fiind acel contract prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant, de la care are această împuternicire, dar pe care nu o reprezintă în raporturile cu terţii, cărora le ascunde calitatea sa de intermediar.
Într-un astfel de caz nu se poate vorbi de reprezentare deoarece lipseşte una din condiţiile cerute cumulativ pentru existenţa ei şi anume încheierea actelor juridice nu numai pe seama reprezentantului ci şi în numele acestuia (aliena nomine).
Terminologia de „contract de mandat fără reprezentare” a fost considerată de unii autori ca fiind improprie. În acest sens, se arată că doar din perspectiva terţilor acest mandat ar părea fără reprezentare, deoarece mandatarul nu le aduce la cunoştinţă faptul că încheie mandatul în numele altuia.
4.2 Natura Juridică a contractului de Interpunere
Natura juridică a contractului de interpunere este controversată în literatura juridică. Potrivit unei opinii convenţia de prête-nom reprezintă un caz particular de simulaţie prin interpunere de persoane. Conform acestei opinii nu contează faptul că persoana care contractează cu mandatarul ocult a cunoscut sau nu simulaţia.
Atât în cazul contractului de prête-nom cât şi în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii şi, deci, este simulat. Astfel, mandatarul prête-nom este un mandatar deghizat sub aparenţa titularului unui drept pe care îl revendică sau al unor obligaţii pe care le contractează pentru mandant.
Dacă terţul este părtaş la simulaţie, el va avea calitatea de parte, putând dovedi simulaţia printr-un contraînscris. Dacă terţul cocontractant al mandatarului ocult este străin de simulaţie, neavând cunoştinţă despre mandatul intervenit între mandant şi mandatarul ocult, el va putea dovedi simulaţia prin orice mijloc de probă.
4.3 Efectele contractului de Interpunere
Mandatul fără reprezentare creează între mandatar şi mandant raporturi juridice similare celor care se nasc dintr-un mandat cu reprezentare. Prin urmare, mandatarul prête-nom este ţinut să execute contractul, să dea socoteală mandantului de modul în care a îndeplinit mandatul şi, dacă este cazul, să răspundă pentru faptele substituitului său. În acelaşi timp, mandantul este ţinut să plătească mandatarului prête-nom remuneraţia convenită şi să îl despăgubească pentru cheltuielile şi pagubele cauzate de executarea mandatului.
Dacă una dintre părţile contractului nu-şi execută obligaţiile asumate, cealaltă are la îndemână acţiunea personală întemeiată pe contractul de prête-nom. Succesul acţiunii ex contractu poate fi condiţionată de dovedirea simulaţiei, în cazul în care se contestă existenţa contractului de interpunere.
Dacă acţiunea mandantului în declararea simulaţiei nu are drept finalitate realizarea unui drept, ci este o acţiune în constatare, nu va fi supusă efectelor extinctive ale prescripţiei, potrivit principiului că aparenţa în drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.
Terţii nu sunt legaţi prin vreun raport juridic cu mandantul deoarece mandatarul prête-nom a încheiat actul cu aceştia în numele propriu, neprezentându-se ca reprezentant al altei persoane. Astfel, faţă de terţii de bună-credinţă, care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care nu a fost părtaş la simulaţie, mandatarul apare ca adevăratul contractant şi va deveni personal creditor sau debitor ori titular al dreptului real. Între terţi şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice. Ei pot acţiona unul împotriva altuia numai pe calea acţiunii oblice (subrogându-se în drepturile mandatarului) sau pot cere ca mandatarul să le cedeze acţiunea sa. Acelaşi regim juridic se aplică şi în ipoteza în care, deşi mandantul nu a urmărit ca persoana sa să fie ascunsă faţă de terţi, totuşi mandatarul nu comunică terţilor contractanţi calitatea sa de reprezentant.
Cu condiţia dovedirii simulaţiei, terţul va putea acţiona împotriva mandantului şi în baza actului secret. Acest act nu poate fi invocat împotriva lui, dacă nu a participat la simulaţie şi a fost de bună-credinţă.
Totuşi, dacă simulaţia a avut ca scop fraudarea legii, dovada fraudei se va putea face chiar de părţi prin orice mijloc de probă, deci inclusiv prin contraînscris, potrivit regulilor de admisibilitate care decurg din coroborarea dispoziţiilor înscrise în art. 1191, 1198 şi 1203 C. civ.
Prin excepţie, dacă terţul a participat direct la simulaţie, între el şi mandant se leagă raporturi juridice directe, similare celor care decurg dintr-un contract de mandat cu reprezentare.
După cum am mai precizat faţă de terţi, intermediarul este adevăratul contractant, el se obligă, devine debitor sau creditor, iar terţii nu intră în nici un raport juridic cu mandantul, pe care nu-l cunosc.