Drept

1.Definiţia actului juridic civil

            Prin act juridic civil se înţelege o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret

2.Condiţiile actului juridic civil

            Prin condiţiile actului juridic civil înţelegem elementele din care este alcătuit un asemenea act. Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

• capacitatea de a contracta;
• consimţământul valabil al părţii ce se obligă;
• un obiect determinat;
• cauză licită.

3. Clasificarea condiţiilor actului juridic

• In funcţie de aspectul la care se referă, se disting: condiţiile de fond (cele care privesc conţinutul actului juridic civil) şi condiţiile de formă. Această clasificare mai este desemnată şi prin distincţia între condiţii intrinseci şi condiţii extrinseci.
• După criteriul obligativităţii ori neobligativităţii lor, condiţiile actului juridic se împart în esenţiale (cele cerute pentru chiar valabilitatea actului si neesenţiale (sau întâmplătoare, adică cele care pot fi prezente ori pot lipsi, fără să pună în discuţie valabilitatea actului).
• După sancţiunea nerespectării lor, se disting condiţiile de validitate şi condiţiile de eficacitate.
• Capacitatea de a încheia actul juridic civil

            Prin „capacitate de a încheia actul juridic civil" se înţelege acea condiţie de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil.

1. Principiul capacităţii si excepţia de la acest principiu

            In legătură cu această condiţie de fond şi esenţială a actului juridic civil - capacitatea - este de reţinut că principiul ori regula este capacitatea de a face actul juridic civil (excepţia fiind inca­pacitatea).

Corecta înţelegere a principiului capacităţii presupune si următoarea subliniere: capacitatea este o stare de drept - de jure -, spre deosebire de discernământ, care este o stare de fapt – de facto -, acesta, discernământul, putând exista izolat, chiar la o persoană „incapabilă", după cum o persoană deplin „capabilă" se poate găsi într-o situaţie în care, pasager, să nu aibă discernământ.

1. Excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile

            Ca şi alte excepţii, şi excepţia de a încheia acte juridice civile trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar textele de excepţie, după cum se ştie, sunt de strictă interpretare şi aplicare.

• Consimţământul

            Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil, manifestată în exterior.

1. Corelaţia dintre consimţământ si voinţa juridică

            După cum se ştie, actul juridic civil este manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce efecte juridice.

1. Formarea şi principiile voinţei juridice în dreptul civil

            Formarea voinţei, în general, deci şi a celei juridice, reprezintă un proces psihologic complex. Din procesul acesta complex al formării

voinţei, dreptul civil reţine doar două elemente: hotărârea exteriorizată şi motivul determinant. Primul element este însuşi consimţământul iar cel de-al doilea constituie cauza ori scopul actului juridic civil, în doctrină, aceasta se numeşte, „construcţia tehnică a voinţei".

• Principiile voinţei juridice în dreptul civil

            Codul nostru civil consacră două principii care cârmuiesc voinţa juridică, şi anume:

• principiul libertăţii actelor juridice civile, numit si principiul autonomiei de voinţă;
• principiul voinţei reale (numit şi principiul voinţei interne).

1. A) Principiul libertăţii actelor juridice civile este consacrat indi­rect în art.969 alin. l C.civ. şi art.5 C.civ. si poate fi exprimat astfel:

• subiectele de drept civil sunt libere să încheie ori nu un act juridic civil; dacă încheie, trebuie să respecte legea si morala;
• părţile sunt libere să stabilească, aşa cum doresc, conţinutul (clauzele) actului juridic civil;
• părţile sunt libere ca, prin acordul lor, să modifice ori să pună capăt actului juridic civil pe care l-au încheiat.

            Limitele principiului libertăţii actelor juridice civile sunt:

1. a) ordinea publică (adică normele care reglementează ordinea economică, socială si politică din stat);
2. b) morala;
3. c) normele imperative civile.

            Actul juridic încheiat cu depăşirea acestor limite este lovit de nulitate absolută sau relativă, după caz.

1. B) Principiul voinţei reale (interne). Voinţa juridică cuprinde elementul intern (psihologic) şi cel extern (social). Când între aceste două elemente există concordanţă, identitate, nu se pune nici o problemă, teoretică ori practică, de determinare a principiului aplicabil, căci voinţa este aceeaşi.

Condiţiile de valabilitate a consimţământului

            Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să întrunească condiţiile următoare:

• să provină de la o persoană cu discernământ;
• să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
• să fie exteriorizat;
• să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

            Subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voinţă.

            Persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu este prezumată că are discernământ juridic necesar pentru a încheia acte juridice.

Persoana fizică lipsită de capacitate de exerciţiu (minorul sub 14 ani şi cel pus sub interdicţie judecătorească) este prezumată a nu avea discernământ. Minorul între 14-18 ani are discernământ juridic în curs de formare, în cazul persoanei juridice nu se pun probleme, deoarece reprezentantul ei legal este, întotdeauna, o persoană fizică cu deplină capacitate de exerciţiu. In afara cazurilor de incapacităţi prezentate mai sus (incapacităţi legale) există şi cazuri de incapacităţi naturale în care se găsesc persoane capabile după lege. Ca o concluzie, în drept, persoana este capabilă, dar în fapt ea este lipsită temporar de discernământ (beţie, hipnoză, somnambulism, mânie puternică).

Sancţiunea lipsei discernămân­tului este nulitatea relativă a actului juridic civil.

1. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

            Această condiţie decurge din esenţa actului juridic civil, care este o manifestare de voinţă făcută cu scopul de a produce efecte juridice (de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret). Această condiţie de valabilitate nu este îndeplinită atunci când:

• manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, din prietenie, curtoazie sau pură complezenţă;
• manifestarea s-a făcut sub condiţie potestativă din partea celui care se obligă;
• manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală, cunoscută de contractant;
• manifestarea de voinţă este prea vagă, imprecisă.

1. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat

            Principiul aplicabil exteriorizării consimţământului este acela al consensualismului. Părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinţei lor (simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, dar şi suficientă pentru ca actul civil să se nască valabil din punct de vedere al formei sale). De la acest principiu există şi excepţii, cum este cazul actelor solemne, în cazul cărora manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o formă specială. Manifestarea de voinţă poate fi exteriorizată într-o formă expresă sau tacită (implicită). Modalităţile de exteriorizare a consimţământului sunt în scris, verbal şi prin gesturi ori fapte concludente, neechivoce. In dreptul civil, tăcerea nu valorează consimţământ exterio­rizat. Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ:

• când legea prevede expres aceasta;
• când, prin voinţa expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii;
• când tăcerea are valoare de consimţământ, potrivit obiceiului

1. Consimţământul nu trebuie sa fie alterat printr-un viciu de consimţământ

            Condiţia aceasta - negativă - este impusă de caracterul conştient, liber al actului juridic civil. Specific viciilor de consimţământ este faptul că există manifestare de voinţă, dar aceasta este alterată fie în conţinutul său intelectual, conştient, cum este cazul erorii şi al dolului, fie în caracterul său liber, cum e cazul violenţei şi al leziunii.

Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul (viclenia), violenţa şi leziunea.

Viciile de consimţământ

1.Eroarea

            Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act civil. Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare.

Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei (error in substantiam) Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care     s-a făcut convenţia.

Clasificare

            După criteriul consecinţelor care intervin, eroarea este de trei feluri:

• eroarea-obstacol este cea mai gravă formă a erorii, falsa prezentare căzând fie asupra naturii actului ce se încheie - error in negaţia - (o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credinţa, greşită, că încheie un alt act juridic), fie asupra identităţii obiectului (error in corpore) - (o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun);
• eroarea - viciu de consimţământ este falsa reprezentare ce cade fie asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului (error in substantiani), fie asupra persoanei co-contractante (error in personae);
• eroarea-indiferenţă este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la încheierea actului juridic civil şi care nu afectează însă şi valabilitatea actului.

            Sancţiunea care intervine în cazul erorii-obstacol este nulitatea absolută a actului juridic, în cazul erorii-viciu de consimţământ sancţiunea fiind nulitatea relativă a actului juridic. In cazul erorii-indiferente, sancţiunea este o diminuare valorică a prestaţiei sau poate rămâne fără nici o consecinţă juridică datorită lipsei de gravitate, cât şi a necesităţii asigurării certitudinii în circuitul civil.

După criteriul naturii realităţii fals reprezentate, se disting două feluri de erori:

• eroarea de fapt, care este falsa reprezentare a unei situaţii faptice la încheierea actului juridic;
• eroarea de drept, care este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme de drept civil.

1. Structura erorii-viciu de consimţământ

            In alcătuirea erorii-viciu de consimţământ intră un singur ele­ment, de natură psihologică - falsă reprezentare a realităţii, de unde rezultă şi dificultatea probării, dovedirii sale.

            Două condiţii, cumulative, se cer a fi întrunite pentru ca falsa reprezentare a realităţii, la încheierea unui act juridic civil, să aibă valoare de viciu de consimţământ:

- elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul nu s-ar fi încheiat; aprecierea caracterului determinant al elementului fals reprezentat se face după un criteriu subiectiv, adică de la caz la caz; prin excepţie doar se poate apela la un criteriu obiectiv, abstract; de reţinut că, atunci când falsa reprezentare cade asupra valorii economice a contraprestaţiei, e vorba de o eroare lezionară, care este supusă regulilor de la leziunea-viciu de consimţământ, iar nu celor de la eroarea-viciu de consimţământ;

- în cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca co-contractantul să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant, hotărâtor pentru încheierea actului juridic civil.

            In actele bilaterale nu este necesar ca fiecare parte să se găsească în eroare, pentru a fi în prezenţa viciului de consimţământ, care să atragă anulabilitatea actului juridic civil.

2. Dolul sau viclenia

            Dolul, numit şi viclenie, este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic.

Clasificare

            Trebuie să facem distincţie între:

• dolul principal, care este dolul ce cade asupra unor elemente importante, determinate la încheierea actului juridic, şi dolul inci­dental ori secundar, care este dolul ce cade asupra unor împrejurări nedeterminate pentru încheierea actului juridic, neatrăgând ne valabilitatea actului (se poate cere, însă, o reducere a prestaţiei, dacă e cazul).

Structură

Dolul, ca viciu de consimţământ, este alcătuit din două elemente:

1. un element obiectiv, material, constând în utilizarea de mij­loace viclene (maşinaţiuni, şiretenii, manopere dolosive) pentru a induce în eroare;
2. un element subiectiv, intenţional, constând în intenţia de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic civil.

Condiţii

            Pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndepli­nească, cumulativ, condiţiile:

1. să fie determinant pentru încheierea actului juridic;
2. să provină de la cealaltă parte.

            Prima condiţie are următoarea definiţie: mijloacele viclene sunt astfel, încât este evident că, fără aceste masinaţiuni, cealaltă parte n-ar fi contractat. A doua condiţie are următoarea definiţie: mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi. Textul lasă să se înţeleagă că dolul ar fi aplicabil doar actelor bilaterale. Or, dolul poate fi întâlnit şi în cazul testamentului. Dacă există reciprocitate de doi, fiecare parte este în drept să ceară anularea actului pentru dolul al cărui victimă este.

Proba dolului

            Viciu de consimţământ, dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că persoana care invocă existenţa dolului, drept cauză de anulabilitate a actului juridic civil, trebuie să-l dovedească. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă, inclusiv martori sau prezumţii simple. Spre deosebire de proba erorii, dovada dolului este mai uşor de făcut, datorită elementului său material obiectiv, exterior.

3. Violenţa

            Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu 1-a fi încheiat.

Clasificare

            După natura răului cu care se ameninţă, se distinge între:

1. violenţa fizică - vis - existentă atunci când ameninţarea cu răul priveşte integritatea fizică ori bunurile persoanei;
2. violenţa morală - metus - existentă atunci când amenin­ţarea cu răul se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

            După caracterul ameninţării, se deosebeşte între:

1. ameninţarea legitimă (justă) cu un rău, care nu este viciu de consimţământ;
2. ameninţarea nelegitimă, injustă, cu un rău; numai aceasta are semnificaţia juridică a viciului de consimţământ, atrăgând anulabilitatea actului încheiat sub imperiul unei temeri insuflată de o asemenea ameninţare.

Structură

            Violenţa - viciu de consimţământ este alcătuită din două elemente:

1. un element obiectiv, exterior, care constă în ameninţarea cu un rău;
2. un element subiectiv, constând în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate; ceea ce alterează consimţământul, în cazul violenţei, este tocmai această temere insuflată victimei violenţei.

 Condiţii

            Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele două condiţii:

1. să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil;
2. să fie injustă.

            In aprecierea îndeplinirii primei condiţii este necesar ca temerea să determine încheierea actului juridic. Temerea poate să se îndrepte asupra persoanei care încheie actul juridic, a soţului sau soţiei acesteia, descendenţilor ori ascendenţilor. A doua condiţie trebuie înţeleasă în sensul că nu orice ameninţare, prin ea însăşi, constituie violenţă - viciu de consimţământ. E necesar ca aceasta să reprezinte o încălcare a legii; adică să fie nelegitimă Ameninţarea cu un rău poate proveni nu numai de la co-contractant, ci şi de la un terţ.

4.Leziunea

            Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în disproporţia vădită de valoare între două prestaţii. In Codul civil există următoarele dispoziţii referitoare la leziune:

-  Minorii nu pot ataca angajamentul lor pentru cauză de necapacitate, decât în caz de leziune;

-  Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii;

-  Când leziunea rezultă dintr-un eveniment cauzal şi neaşteptat, minorul n-are acţiunea în resciziune;

-  Minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea în resciziune;

-  Minorul comerciant, bancher sau artizan n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comerţul sau arta sa;

-  Minorul nu are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelictele sale;

-  Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciziune în contra angajamentului făcut în minoritate, dacă 1-a ratificat după ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul când angajamentul este nul în forma sa, şi în acela când produce numai leziune;

- Când minorii, interzişii (sau femeile măritate — abrogat), sunt admişi, în această calitate, a exercita acţiune în resciziune în contra angajamentelor lor ei nu întorc aceea, ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei (sau mariajului), decât dacă se probează că au profitat de aceea ce li s-a dat;

            Obiectul actului juridic civil

            Prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor sta­bilită prin acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptate sau de care sunt ţinute.

Condiţii de valabilitate

            Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

1. să existe;
2. să fie în circuitul civil;
3. să fie determinat ori determinabil;
4. să fie posibil;
5. să fie licit şi moral.

            Condiţii speciale cerute numai pentru anumite acte juridice civile, şi anume:

1. cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;
2. să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege;
3. obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

• Conţinutul condiţiilor de valabilitate

- Obiectul actului juridic civil trebuie să existe.

            Aceasta este condiţia primordială pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil, în sensul că dacă obiectul lipseşte, nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte condiţii. Dacă obiectul actului juridic priveşte un bun, această condiţie implică cunoaşterea următoarelor reguli:

1. l) dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, condiţia nu este îndeplinită şi, deci, actul nu este valabil;

2) bunul prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte condiţia „să existe";

3) un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o excepţie: succesiunea viitoare (nedeschisă încă) nu poate forma obiect nici pentru convenţie, nici pentru actul unilateral care este renunţarea la succesiune.

- Obiectul trebuie să fie în circuitul civil.

            Sintagma „circuit civil" se întrebuinţează cu două sensuri ori înţelesuri:

• în sens larg (lato sensu), prin circuit civil (în general) se înţelege totalitatea actelor şi faptelor juridice, în virtutea cărora se nasc raporturi de drept civil
• în sens restrâns (stricto sensu), expresia „cir­cuit civil" se reduce la actele şi faptele juridice susceptibile să conducă la înstrăinarea sau dobândirea valabilă a unui drept ori bun.

            In mod corespunzător, prin „bunuri aflate în circuitul civil" vom înţelege acele bunuri susceptibile să facă obiectul unor acte translative sau constitutive sau, altfel spus, bunurile care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile. Este de remarcat şi faptul că bunurile aflate în circuitul civil (stricto sensu) se împart, la rândul lor, după modul de circulaţie a lor, în două subcategorii:

- bunuri care pot circula liber, neîngrădit (intră în această primă subcategorie bunurile alienabile);

- bunurile care pot circula în condiţii restrictive, deţinute, ori înstrăinate condiţionat. Intră în această subcategorie : armele şi muniţiile; materialele explozive produsele şi substanţele stupefiante; deşeuri toxice metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase; obiectele de cult.

- Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat ori determinabil.

            Când obiectul constă în res genera, condiţia este îndeplinită fie prin stabilirea precisă a cantităţii, calităţii, valorii, fie prin stabilirea numai a unor criterii de determinare, care se vor folosi la momentul executării actului.

- Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil.

            Imposibilitatea poate fi de ordin material ori de ordin juridic. Condiţia aceasta trebuie apreciată dinamic, adică în funcţie de progresul tehnico- ştiinţific.

- Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi moral.

            In actele constitutive ori translative de drepturi, se cere ca cel care se obligă să fie titularul dreptului. In actele cu pronunţat caracter personal se cere ca obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului. Când legea prevede, este necesară şi autorizaţia administrativă.

Cauza (scopul) actului juridic civil

1. Noţiunea cauzei (scopului) actului juridic

            Cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Împreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică.

1. Elementele cauzei actului juridic civil

            Structura cauzei actului juridic civil are două elemente: scopul imediat şi mediat. Scopul imediat - cauza proxima-, numit şi scopul obligaţiei, este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, după cum urmează:

1. în contractele sinalagmatice, cauza consimţământului fiecărei părţi constă în reprezentarea, adică prefigurarea mintală a contraprestaţiei;
2. în actele cu titlu gratuit, scopul imediat îl reprezintă intenţia de a gratifica;
3. în actele reale, scopul imediat îl reprezintă prefigurarea remiterii lucrului, bunului;
4. în contractele aleatorii, este cauză imediată riscul, adică prefigurarea unei împrejurări viitoare şi incerte de care depinde şansa câştigului, respectiv riscul pierderii.

            Scopul mediat numit şi scopul actului juridic, constă în motivul determinat al încheierii unui actu juridic civil (fie însuşirile unei prestaţii, fie calităţile unei persoane).

Condiţiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil

            Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndepli­nească, cumulativ, următoarele condiţii:

1. să existe;
2. să fie reală;
3. să fie licită si morală.

Rolul şi proba cauzei

            Cauza este un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părţii ori părţilor actului juridic civil. De asemenea, cauza actului juridic constituie instrumentul juridic prin care jurisprudenţa asigură restabilirea legalităţii şi respectarea bunelor moravuri.

Proba cauzei revine celui care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, în consecinţă trebuie să răstoarne prezumţiile de valabilitate şi existenţă a cauzei.