În condiţiile actuale sunt necesare măsuri de protecţie, măsuri ce trebuie să aibă în vedere obiective specifice, legate în principal de protecţia anumitor categorii ale populaţiei: protecţia persoanelor defavorizate sau aflate într-o situaţie conjuncturală dificilă, protecţia puterii de cumpărare a populaţiei în fața inflaţiei, protecţia sănătăţii și protecţia consumatorilor care dacă nu este respectată majorează indirect categoriile persoanelor enumerate anterior. Se are în vedere o protecţie pe multiple planuri începând cu consumatorul de bunuri de consum, fie ele de necesitate zilnică, curentă, fie de folosinţă îndelungată, dar și de medicamente, continuând cu beneficiarii unor servicii publice, unele curente, obişnuite, altele mai complexe, ca cele de alimentaţie publică și turism, de poștă și telecomunicaţii, financiar-bancare și de asigurări și terminând considerăm cu consumatorul.
Obiectivele principiilor directoare a le protecţiei drepturilor consumatorilor sunt: protecţia fizică, promovarea și protecţia intereselor economice ale consumatorilor, elaborarea și aplicarea de standarde pentru siguranţa și calitatea bunurilor de consum și serviciilor, adoptarea politicilor care să asigure posibilităţi de desfacere pentru bunuri de consum și servicii esenţiale, stabilirea măsurilor care să permită consumatorilor să obţină compensaţii, realizarea de programe care să asigure o informare corespunzătoare a consumatorului.[1]
În întimpinarea intereselor consumatorilor este necesară acordarea priorităţii domeniilor de interes deosebit pentru sănătatea consumatorilor, cum ar fi alimentele, apa și produsele farmaceutice. De asemenea menţinerea controlului calităţii produselor, posibilităţii de desfacere adecvată și sigure, informaţiei și marcajelor intenţionale standardizate.[2] Nevoile tuturor consumatorilor privind siguranţa alimentelor sunt reflectate în standardele emise de Organizaţia pentru Alimentaţie și Agricultură a ONU și în Codul Alimentar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii , standarde general acceptate pe plan internaţional.
În aceasta ordine de idei menţionăm că Republica Moldova prin Hotărârea Guvernului din 03.10.95 a aderat la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii angajându-se să-și onoreze toate obligaţiunile prevăzute de statutul acestei organizaţii.
În vederea actualizării documentelor naţionale în domeniul circuitului alimentar conform principiilor internaţionale Guvernul RM la 03.05.2000 a aprobat Regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius.
Statul prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Interacţiunea dintre state în relaţiile economice a creat condiţii pentru înfiinţarea în cadrul Uniunii Europene a Direcţiei Generale de Protecţie a Consumatorilor care este o instituţie pentru consumatori. Acţiunile întreprinse de Uniunea Europeană legate de protecţia drepturilor consumatorilor constau în protejarea sănătăţii și securităţii; a drepturilor lor economice, de piaţă; educarea corespunzătoare a consumatorilor și acţionarea în Justiţie a agenţilor economici care încalcă normele legale privitoare la protecţia consumatorilor. Rolul Direcţiei Generale este de a apăra drepturile consumatorilor prin dezvoltarea politicii consumeriste a Uniunii Europene, garantarea transparentei pieţei, asigurarea și îmbunătăţirea calităţii și serviciilor.[3]
Într-o societate liberă și democratică fiecare individ are dreptul de a avea asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor și serviciilor pe care și le doreşte și pe care le poate plăti, de a avea posibilitatea să-și materializeze intenţiile privind satisfacerea nevoilor sale, potrivit unor priorități pe care singur și le stabileşte. Potrivit literaturii de specialitate [4] aşa cum în politică democraţia constă în asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democraţia se garantează prin asigurarea drepturilor consumatorilor, a posibilităţii lor de a alege din multitudinea de mărfuri pe cele pe care și le doresc, pe cele de care au nevoie. Consumatorul trebuie să ştie că în raport cu agenţii economici, fie ei producători sau distribuitori, legea ( sistemul legislativ) îi conferă o serie de drepturi și îl apără împotriva oricărui abuz ce ar putea să-i pună în pericol viaţa și sănătatea sau să-i lezeze interesele sale patrimoniale sau nepatrimoniale.
Potrivit art.2 din Legea privind protecţia consumatorilor, legislaţia RM cu privire la protecţia consumatorilor constă din Legea cu privire la protecţia drepturilor consumatorilor din 2003, Codul civil și alte acte normative elaborate în domeniu.
Referitor la Convenţiile internaţionale Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor în art. 3 stipulează că în cazul în care acordurile internaţionale (interstatale), la care RM este parte, conţin alte norme decât cele prevăzute de legislaţia RM cu privire la protecţia consumatorilor se aplică prevederile convenţiei internaţionale ( interstatale).
Care totuşi este obiectivul normelor privind protecţia consumatorilor, ce este protecţia consumatorilor? Conform Dicţionarului Comercial editat de Academia Franceza de Ştiinţe Comerciale, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura și ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor.
Deosebita complexitate a acestui cadru impune o bună structurare a fenomenelor şi a ariei problematice generale de către acestea, o selectare atentă a problemelor, urmată de analiza lor în detaliu şi în funcţie de toate acestea, conturarea unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade în temeiul integrării europene.[5]
În calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri consumatorul joacă un însemnat rol în cadrul mecanismului concurenţial.[6] Aceasta, deoarece, în ultima instanţă, consumatorul constituie elementul de referinţă al tuturor acţiunilor economice întreprinse de agenţi economici, fie ei producători, importatori sau distribuitori. Pe măsură ce economia unei ţări se dezvoltă, rolul consumatorului devine tot mai complex, el confruntându-se cu o serie de dezechilibre în raporturile de piaţă, dezechilibre ce-l afectează sub aspecte diverse, dar mai ales pe plan economic, educaţional, în general pe plan social. În principal confruntările omului de rând, în calitatea sa de cumpărător devenit agent pe piaţă, cu probleme legate de structura produselor destinate a asigura consumul, de preţurile la care îşi poate procura diverse bunuri, de calitatea acestora, de sistemul de informare prin care să se asigure transparenţa pieţei. De aceea se impun o serie de intervenţii din afară, intervenţii sociale, menite să ofere stabilitate echilibrului necesar, bazat pe respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului tuturor la produse şi servicii care să nu prezinte nici un fel de risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută a dezvoltării economiei sociale. Tocmai acest complex de intervenţii sociale, fie ele guvernamentale, fie neguvernamentale, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor.
De asemenea în temeiul integrării RM în Uniunea Europeană menţionăm că ea a creat prin organismele sale un cadru instituţional adecvat protecţiei consumatorilor, perfecţionat permanent şi adaptat cerinţelor şi modalităţilor unei Europe în continuă transformare. Astfel, în 1989, Comisia Comunităţii Europene a creat un serviciu autonom pentru protecţia consumatorilor, serviciu care are drept misiune promovarea politicii sectoriale de apărare a intereselor consumatorilor şi de dezvoltare a unei politici specifice în domeniu.[7] Serviciul urmăreşte întreaga problematică privind apărarea drepturilor şi protecţia consumatorilor, indiferent de modul în care a luat cunoştinţă de ele, până când acestea ajung la Secretariatul General al Comisiei. De asemenea, Serviciul are atribuţii privind iniţierea actelor normative, referitoare la drepturile consumatorilor, urmărirea modului de aplicare a legislaţiei în domeniu, realizarea de studii şi cercetări în domeniu, şi nu în ultimul rînd, examinarea legislaţiei specifice fiecărui stat membru şi armonizarea acesteia.[8]
Este în interesul ţărilor aspirante să combine tranziţia la economia de piaţă cu adoptarea legislaţiei comunitare, adoptarea multilaterală a legilor Uniunii Europene putând constitui un element al tranziţiei spre economia de piaţă. Strategia de preaderare prevede adoptarea treptată a regulilor pieţei interne, inclusiv a celor privind protecţia drepturilor consumatorilor, fiind necesar să se ia în considerare dacă procesul progresează în mod corespunzător sau dacă acesta trebuie accelerat spre adoptarea unilaterală a unei părţi importante din legislaţia Uniunii Europene susţinând perioada preaderării.
În concluzie, o preocupare de primă importanţă a Comisiei Europene, a organismelor sale specializate, rămâne armonizarea legislaţiei, a cadrului instituţional din fiecare sector de activitate. Se are în vedere faptul că legislaţia Uniunii Europene constituie sistemul juridic comun pe care ţările aspirante îl vor adopta cel mai târziu odată cu aderarea, statele respective adoptând mari părţi ale acestei legislaţtii.[9]
În contextul celor prezentate o serie de ţări central sau est europene urmăresc să combine tranziţia la economia de piaţă cu adaptarea legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor, considerând că o asemenea adaptare, armonizarea legislaţiei şi crearea unui cadru instituţional adecvat constituie un element de primă importanţă, al tranziţiei.[10]
Potrivit prevederilor Cartei Albe referitor la domeniul Protecţiei drepturilor consumatorilor se stabilesc directive ce cuprind reglementările europene şi care trebuie avute în vedere la armonizarea legislaţiei statelor preaderente. Directivele se referă în principal la: garantarea pentru consumatori a drepturilor lor fundamentale, aşa cum sunt recunoscute prin programele de acţiune comunitare în favoarea consumatorilor, adoptate încă din 1975, crearea unor structuri instituţionale corespunzatoare, care să răspundă la problemele consumatorilor; crearea unor structuri consultative, fie generale, fie specifice, pe sectoare, care să reprezinte interesele consumatorilor şi să asigure participarea acestora la procesul decizional, dezvoltarea programelor de informare şi de educare, care să conducă la creşterea posibilităţii de avertizare a consumatorilor, punerea la dispoziţia consumatorilor a unor mecanisme eficiente cu scop reparatoriu, care să le permită ca aceste drepturi să devină efective; promovarea şi sprijinirea dezvoltării organizaţiilor cu caracter privat ale consumatorilor.[11]
Conform Cartei consumatorilor pentru marile întreprinderi, consumatorii sunt îndreptăţiţi să pretindă producătorilor respectarea unor norme de etică, bine definite, privind producţia şi comercializarea bunurilor destinate consumului, a unor reguli privind concurenţa, astfel încât să se respecte un standard minim privind concurenţa loială şi naţională şi a unei legislaţtii anticoncurenţiale, în fiecare tară unde întreprinderea îşi desfasoară activitatea, dar şi a procedurilor internaţionale în domeniu ( inclusiv Codul de procedură elaborat de ONU privind practicile respective). Astfel potrivit Cartei, consumatorii sunt îndreptăţiţi să pretindă ca tot ce se promite în reclame să fie, în primul rând verificabil, iar apoi realizabil şi nu în ultimul rând respectat. De asemenea ptrivit Cartei, acţiunile de promovare a bunurilor şi serviciilor de consum nu trebuie să abuzeze de încrederea consumatorilor sau să exploateze lipsa de cunoştinţe şi de experienţă a acestora, fiind cu desăvârşire interzisă, de exemplu, reclama produselor nocive pentru copii.
Problematica complexă a consumului, posibilitățile de gestiune ale acestuia, înscrierea unui asemenea obiectiv în direcțiile protecţiei consumatorilor are în vedere în priml rând, responsabilitatea statului care trebuie să asigure condiţiile necesare atât pentru o creștere constantă a volumului fizic al consumului, cât și pentru o îmbunătățire calitativă, structurală a acestuia.[12]
Realizarea acestui obiectiv, care poate fi privit ca un obiectiv de fond al protecţiei consumatorilor, presupune soluționarea unor probleme imediate de genul: asigurarea echilibrului fondului de marfă cu puterea de cumpărare a populației; orientarea agenţilor economici prin facilități economice și politici fiscale adecvate, spre realizarea unor programe de producţie a bunurilor de consum prin care, pe de o parte să se valorifice posibilitați reale ale economiei, iar pe de altă parte, să contribuie la facilitarea unei bune funcționări a mecanismului de piaţă, eliberându-l de îngrădiri și restricții monopoliste sau oligopoliste specifice etapei actuale, chiar dacă asemenea tipologii ale pieţii sunt caracteristice societăților cu capital de stat; importul unor bunuri de consum, care să contribuie la reglarea echilibrului dintre nevoi și resurse, prin asigurarea unei oferte suplimentare, atât sub aspect cantitativ, cât mai ales calitativ; realizarea unei producții de bunuri de consum potrivit microcererii consumatorilor, în acest scop fiind necesară o flexibilitate a actualului mecanism de constituire a fondului de marfă și mai ales o mai mare adaptabilitate a producătorilor la schimbările cantitative și calitative ale cererii. Referitor la obiectivul de îmbunătățire calitativă și structurală a consumului, prioritățile trebuie să aibă în vedere investigarea complexului de nevoi, în condiţiile unui mod de viaţă evolutiv, operaționalizarea informaţiei oferite de cercetările de piaţă, în vederea asigurării concordanței dintre structura analitică a nevoii sociale și structura producţiei.
În realizarea unor asemenea obiective trebuie racordate elaborarea unei serii de acte normative ce vizează în principal: combaterea practicilor abuzive care pot afecta drepturile și interesele consumatorilor; căile și modalitățile de îmbunatățire a calității produselor și serviciilor; ameliorarea dezechilibrului existent pe piaţă între puterea de apreciere, negociere și înțelegere a consumatorului individual, pe de o parte, și cea a producătorului, vînzătorului sau executantului, pe de altă parte; creșterea responsabilității și corectarea comportamentului abuziv al agenţilor economici în raport cu consumatorii; informarea completă, corectă și precisă a consumatorilor privind produsele și serviciile pe care aceştia doresc să le achiziționeze.[13]
Amintim în acest sens Hotărârea Guvernului RM privind aprobarea Programului Naţional Alimentația copiilor din 01.99; Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor deservirii sociale a populației din 1996; Hotărârea Guvernului RM din 09.96 privind starea comerţului interior și măsurile pentru intensificarea influenței statului asupra dezvoltării lui; Hotărârea Guvernului RM din 02.97 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de eliberare a licențelor pentru dreptul de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice și articolelor de tutun.
Preocupări privind protecţia consumatorilor rezultă și din prevederile Rezoluției ONU, adoptată în 05.12.80 privind practicile comerciale restrictive prin care se stabilesc o serie de principii și reguli referitoare la conceptul protecţiilor comerciale respective, sub formă de reglementări, menite să prevină prejudiciile cauzate comerţului, în special din ţările în curs de dezvoltare, și de a contribui la dezvoltarea și mai ales ameliorarea relaţiilor internaţionale pe o bază justă și echilibrată. Un deosebit rol în apărarea drepturilor consumatorilor îl au organismele internaţionale pentru protecţia consumatorilor, precum Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori ( I.O.C.U.).
O.N.U. prin International Organization of Consumers Unions din Olanda stabilește Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor. Principiile urmează a fi aplicate atât pentru producția și serviciile interne, cât și pentru importuri. În aplicarea oricăror proceduri sau reglementări privind protecţia consumatorului trebuie dată atenția cuvenită, astfel ca ele să nu devină piedici în comerţul internaţional și să fie conforme cu obligațiile comerciale internaţionale.
Obiectul principiilor directoare se axează pe: protecţia consumatorilor față de pericole ce afectează sănătatea și siguranța consumatorilor; promovarea protecției intereselor economice ale consumatorilor; accesul consumatorilor la informaţii corecte care să permită acestora să facă o alegere conforma dorințelor și necesităţilor personale; educarea consumatorului; posibilitatea unei despăgubiri efective a consumatorului; libertatea consumatorului sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza pentru a-și expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi privește.[14]
Menționăm faptul că principiile directoare ale protecţiei consumatorului se extind și în alte domenii care erau inexistente în trecut. Acesta ar fi: promovarea protecţiei consumatorilor la nivelul instituţiilor internaţionale. Se constată faptul că în prezent, tot mai multe decizii importante pentru consumatori cum sunt standardele pentru alimente, protecţia drepturilor intelectuale, reglementările comerciale și de mediu ambiant, sunt luate la nivelul instituţiilor internaţionale ca de exemplu Codex Alimentarius. Este firesc atunci ca să existe proceduri pentru reprezentarea adecvată a consumatorilor în aceste foruri.
Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere: protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor, accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.[15]
Coroborat cu asemenea opţiuni, s-au asigurat condiţiile absolut necesare pentru dezvoltarea programelor de informare și educare a consumatorilor, pentru punerea la dispoziţia acestora a unor mecanisme" eficiente, în scop reparatoriu, care să le permită ca aceste drepturi să devină eficiente și, nu în ultimul rând, pentru promovarea și sprijinirea dezvoltării organizării cu caracter privat a consumatorilor.[16] Astfel Directivele Uniunii Europene privind creditul de consum, clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, călătoriile cu preţ forfetar, dreptul de proprietate multiplă asupra bunurilor imobiliare cu divizarea duratei de folosinţă și contractele încheiate în afara unităților comerciale impun noi obligații ale producătorilor, importatorilor și vînzătorilor. Toate aceste obligaţii fac parte din responsabilităţile ce definesc modul legal în care firmele producătoare, importatoare sau comerciale trebuie să-și desfăşoare activitatea pe piaţă.
Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere: protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor, accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.[17]
Rolul, preocupările și chiar rezultatele Uniunii Europene în apărarea drepturilor consumatorilor sunt de nediscutat. Asemenea preocupări, rezultatele obţinute se pot structura în trei principale direcţii:
- introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru cât și pentru celelalte state europene în condiţiile în care acestea din urmă ar dori să se integreze în Piaţa Europeană Unică, principii ce se instituie într-un însemnat suport la stabilirea obiectivelor specifice protecţiei consumatorilor;[18]
- crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instiuțional adecvat protecţiei consumatorilor;
- continua preocupare pentru armonizarea legislaţiei cadrului instituțional în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.
Dacă se reuşeşte să se evidenţieze și avantajele pe care consumatorii le au de pe urma existenței unor frontiere libere lărgite, a unei pieţe competitive la nivelul Uniunii, consumatorii vor percepe că drepturile lor sunt promovate și protejate pe scena europeană. De asemenea, politica privind consumatorul va trebui considerată o politică de sine stătătoare în fiecare țară în parte având drept obiectiv principal promovarea intereselor pe piaţă, cu priorităţi, interese și particularităţi specifice și mai ales cu instrumente proprii.
Rezultatul unei asemenea politici este faptul că se creează posibilitatea consumatorului să dispună de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor într-o piaţă mai competitivă.[19] Pe de altă parte, armonizarea condiţiilor juridice privind comercializarea produselor şi serviciilor implică, de multe ori, o nivelare a prevederilor naţionale în vigoare în domeniul protecţiei consumatorului. În aceste condiţii, în unele ţări, consumatorii se confruntă cu o reducere a protecţiei de care s-au bucurat înaintea acestui proces de armonizare. Tocmai datorită acestui aspect, instituţiile Uniunii Europene au introdus principiul armonizării minimale. Potrivit acestui principiu, un stat membru al Comunităţii poate să menţină sau să introducă măsuri mai stricte de protecţie a consumatorului, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile adoptate la nivelul comunităţii. Principiul armonizării[20] minimale a fost utilizat cu succes, pentru prima dată, în mod explicit, cu ocazia adoptării Directivei privind publicitatea falsă. Oricum, însa, potrivit opţiunilor Comunităţii, masurile întreprinse în domeniul protecţiei consumatorilor trebuie susţinute mai ales datorită faptului că pe măsura ce consumatorii vor beneficia de graniţe deschise şi lărgite, şi mai ales de o piaţa competitiva, este necesară pe scena europeană a drepturilor legitime ale acestora.
În vederea realizării opţiunilor Uniunii Europene în asigurarea drepturilor şi protecţiei consumatorilor, au fost create structuri instituţionale corespunzătoare, care să răspundă la problemele consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competenţe generale şi orizontale în domeniul drepturilor consumatorilor unei singure autorităţi, ce are responsabilităţi şi iniţiative în domeniu şi coordonează acţiunile întreprinse în aplicarea altor politici. În acelaşi timp, au fost create structuri consultative, fie generale, cum este Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeana, fie specifice, care reprezintă interesele consumatorilor şi asigură participarea acestora la procesul decizional.
Pentru a înţelege nevoile consumatorului şi a identifica beneficiile pe care le caută, “vocea” lui trebuie ascultată. Numărul nevoilor pe care un consumator le poate enunţa în legătură cu un produs poate fi însă uneori foarte mare şi fiecare diferă prin importanţa pe care o prezintă pentru el. În consecinţă echipa de promovare a produsului trebuie să conceapă produsul astfel încît el să respecte fidel structura existentă în nevoile clientului.[21]
[1] I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59
[2] Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70
[3] F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
[4] BOJIN E. - Dreptul comunitar al consumatorilor, Tribuna economică nr. 34/1996
[5] Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997
[6] Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu., Consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, Comerţul modern nr.3/1987
[7] F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
[8] Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997
[9] F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
[10] Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2., 2005., pag.20-23
[11] Cartea Albă a Uniunii Europene pentru pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în piaţă internă a Uniunii - Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles, mai 1995
[12] F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
[13] Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de Drept", 2001, nr.5, pag.38
[14] Purcărea Th - „Cartea verde" a comerţului, Tribuna Economică numărul.29/1997
[15] F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
[16] Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991
[17] Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996
[18] Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991
[19] Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996
[20] Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49
[21] Rodica A. Boier Leonte. Comportamentul Consumatorului. – Iaşi: Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 2001, p.140.