Principiul continuităţii este în strânsă legătură cu principiul nemijlocirii şi presupune ca judecata cauzei să se facă de la început şi până la sfârşit de aceeaşi judecători într-o singură şedinţă care se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii.64
Aceasta înseamnă că principiul continuităţii presupune respectarea cumulativă a două condiţii:
- unicitatea completului de judecată, respectiv soluţionarea întregului proces de către aceeaşi judecători;
- continuitatea şedinţei de judecată, respectiv soluţionarea cauzei într-o singură şedinţă.
Continuitatea creează condiţiile pentru corecta soluţionare a cauzelor prin faptul că judecătorii pot reţine cu uşurinţă şi în întreaga lor complexitate aspectele relevante ale pricinii, ceea ce înseamnă că deliberarea este înlesnită de o analiză recentă a situaţiei de fapt.
Din motive obiective, în numeroase cazuri, procesul civil nu se poate finaliza cu pronunţarea unei hotărâri la primul termen de judecată, deoarece desfăşurarea acestuia este condiţionată de respectarea altor principii, precum principiul contradictorialităţii, a dreptului la apărare, principiul adevărului.
|
A se vedea în acest sens Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, op. cit., p.132-133. |
De aceea, în cadrul procesului civil român, principiul continuităţii are o aplicare limitată, în sensul că hotărârea trebuie să fie pronunţată de
aceeaşi judecători care au judecat cauza, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.65
Potrivit art. 304 pct. 2 Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 312 alin. 3 Codul de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
Nulitatea invocată sub acest aspect priveşte atât minuta întocmită cu ocazia pronunţării, cât şi hotărârea redactată ulterior nefiind posibil ca un complet să pronunţe hotărârea iar altul să o redacteze şi să o semneze. Nu aceeaşi este situaţia redactării considerentelor unei hotărâri de către alţi judecători decât cei care au participat la pronunţarea ei, din motive obiective, când practica judecătorească a decis că în acest fel nu este produsă nici o vătămare a părţii.66
De asemenea, trebuie recunoscut instanţei care judecă cererea de recuzare şi dreptul de apreciere în privinţa probelor administrate.
Din cele arătate rezultă că principiul continuităţii are o importanţă practică deosebită, fiind garanţia descoperirii adevărului în activitatea judiciară.