De-a lungul timpului, procesul civil a cunoscut atât procedura orală, cât şi procedura scrisă, dar în prezent majoritatea sistemelor de drept reglementează procedura mixtă, care îmbină elemente ale procedurii orale cu elemente ale procedurii scrise.67 Principiul oralităţii este prevăzut în art. 127 Codul de procedură civilă. Potrivit textului de lege menţionat, pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune altfel.
Referiri la oralitate se fac în următoarele dispoziţii procedurale.
Astfel, propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri (art. 29 alin. 1 Codul de procedură civilă); dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă (art. 68 alin. 2 Codul de procedură civilă); în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă (art. 118 alin. 3 Codul de procedură civilă); preşedintele va da mai întâi cuvântul reclamantului şi pe urmă pârâtului (art. 128 alin. 2 Codul de procedură civilă); părţile vor putea fi îndatorate după încheierea dezbaterilor să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale (art. 146 Codul de procedură civilă); partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerii şi a dovezilor părţii potrivnice (art. 171 Codul de procedură civilă); când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare (art.186 alin. 1 Codul de procedură civilă); dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal întocmit potrivit art. 198 Codul de procedură civilă (art. 207 Codul de procedură civilă); se va putea încuviinţa chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătura cu pricina, pot duce la dezlegarea ei (art. 218 Codul de procedură civilă); cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte (art. 219 alin. 1 Codul de procedură civilă).
Oralitatea presupune obligaţia preşedintelui completului de judecată, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da părţilor cuvântul pentru a-şi susţine verbal pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a formula concluzii.
În cazul că părţile lipsesc dar cel puţin una din ele a solicitat judecata în lipsă, pricina se va putea judeca pe baza actelor de la dosar, deci fără dezbateri orale. (art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă).
Faţă de cele arătate rezultă că oralitatea asigură respectarea celorlalte principii şi anume publicităţii, contradictorialităţii, dreptului de apărare, nemijlocirii, rolului activ al judecătorului.
Sistemul unei oralităţi pure creează şi dezavantaje, deoarece nu s-ar putea verifica susţinerea părţilor, depoziţiile martorilor, fiind astfel imposibil sau greu de realizat controlul judiciar.
Este adevărat că oralitatea vizează întreagă activitate de judecată, însă, unele acte de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă, cum ar fi, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie, hotărârea judecătorească.
De asemenea, susţinerile orale ale părţilor şi ale altor participanţi, se consemnează în acte scrise, precum încheieri, depoziţii de martori, procese-verbale, concluzii scrise.