Plecând de la sarcina atribuită instanţei de judecată, şi anume aceea de a soluţiona cauza cu care a fost investită, rezultă că, funcţia esenţială a judecătorului este tocmai aceea de a judeca, de a stinge litigiul ivit între părţi, prin pronunţarea hotărârii.33
Hotărârea judecătorească fiind actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu caracter jurisdicţional, trebuie să exprime adevărul.
Descoperirea adevărului nu ar fi posibilă, dacă, printr-un sistem procesual s-ar interzice judecătorului să stăruie, prin mijloace legale, în vederea lămuririi acelor fapte pe care părţile au omis să le dovedească din diferite motive.
Însă, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, este esenţial să se stabilească poziţia procesuală a judecătorului în cadrul dezbaterilor, care este rolul său din cadrul acestei etape.
Analiza poziţiei procesuale a judecătorului în cadrul dezbaterilor a permis clarificarea a două tipuri de proceduri: procedura acuzatorială şi procedura inchizitorială.34
Procedura acuzatorială se bazează pe faptul că acordă părţilor posibilitatea de a avea un rol determinant în faza dezbaterilor, deoarece, procesul civil este un proces al intereselor private şi este normal să constituie, mai întâi, un obiect de interes pentru părţi şi după aceea, pentru judecător.
|
A se vedea in acest sens M. Condoiu - I. Dragne, Consideraţii cu privire la rolul activ al judecatorului prin prisma modificărilor legii procesual-civile în „Curierul Judiciar" nr. 1/2004, p. 51-57. 34 Pt. amănunte a se vedea G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 133-135. |
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, prin modificarea adusă în art. 129, arată cu mai multă claritate, rolul pe care părţile şi judecătorul îl au în procesul civil. Art. 129 alin. 1 Codul de procedură civilă consacră caracteristicile procedurii acuzatoriale, precizând că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1 precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Plecând de la realitatea că, părţile sunt singurele care au iniţiativă procesuală, rezultă că, judecătorul, în cadrul conflictului dintre părţi, trebuie să adopte o poziţie neutră.
In literatura de specialitate, judecătorul este caracterizat ca fiind arbitru neutru, având un rol pasiv până în momentul în care părţile îi vor aduce elementele necesare formării convingerii sale, în vederea pronunţării hotărârii.
Procedura inchizitorială se caracterizează prin faptul că, judecătorul manifestă rolul activ de a conduce dezbaterile, ceea ce înseamnă că, acestea nu sunt lăsate la discreţia părţilor.
Spre deosebire de procedura acuzatorială în care părţile sau avocaţii care le reprezintă au rolul determinant în conducerea dezbaterilor, în procedura inchizitorială rolul hotărâtor îl are judecătorul, prin soluţionarea litigiului.
Fiind garantul legii pe care este chemat să o apere, judecătorul, prin soluţionarea litigiului cu care a fost învestit are şi rolul de a restabili legalitatea, a ordinii de drept din societate.
Urmărind evoluţia reglementării atât în ţară, cât şi în Franţa şi Belgia, se va constata că, după o dominaţie puternică a procedurii a acuzatoriale, în acest secol, şi-au făcut simţită prezenţa elementele inchizitoriale, iar, în prezent, asistăm la un compromis între cele două tipuri de proceduri, cu progrese, însă, în direcţia procedurii inchizitoriale.35
|
35 V.M. Ciobanu, op. cit, p.131. |
Astfel, în Codul de procedură civilă din 1948 era consacrat principiul rolului activ al judecătorului în două texte, respectiv, art. 129, conform căruia „Preşedintele este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare. El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc" şi art. 130 alin. 2 care prevede: „Judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaştere faptelor; ei vor da părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor".
Deşi soluţia legiuitorului din anul 1948 putea fi interpretată ca excesivă faţă de legislaţia ţărilor occidentale, în prezent nu i se dă o asemenea interpretare faţă de faptul că, legislaţiile procesuale ale acestor ţării au evoluat în direcţia extinderii rolului activ al judecătorului, afirmându-se că, specific prezentului este justiţia dialogului.36
Datorită faptului că textele de bază care consacră principiul rolului activ al judecătorului au fost preluate din Legea accelerării justiţiei din 1943 şi a corespuns evoluţiei legislaţiei procesuale şi din alte ţării, ideea că rolul activ ar fi de origine comunistă nu îşi găseşte argumentarea.
În literatura juridică există şi opinia contrară37 conform căreia rolul activ al judecătorului nu poate fi considerat ca principiu general al procedurii civile deoarece:
- Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului în căile de atac sunt mai reduse.
- Dacă s-ar accepta opinia că rolul activ al judecătorului este un principiu general s-ar ajunge la consecinţe grave şi anume răsturnarea concepţiei asupra nulităţilor relative iar în al doilea rând la posibilitatea desfiinţării cu prea multă uşurinţă a unor hotărâri juste în ceea ce priveşte fondul pretenţiilor.
În ceea ce ne priveşte, apreciem că rolul activ al judecătorului este un principiu fundamental, acesta realizându-se în tot cursul procesului civil, adică atât în faza judecăţii, ceea ce presupune judecata de fond în faţa primei instanţe, judecata în apel care este şi ea o judecată de fond, judecata căilor extraordinare de atac,38 cât şi în faţa executării silite, în condiţiile prevăzute de lege.39
|
36 În acest sens V.M. Ciobanu, op. cit., p.132 şi V.M. Ciobanu, 37 G. Boroi, op. cit, p. 140-141. 38 Capitolul II „Recursul" al Titlului IV - „Căile ordinare de atac" din 39 A se vedea în acest sens Savelly Zilberstein, V.M. Ciobanu, Tratat |
Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului şi în consecinţă la pronunţarea unor hotărâri temeinice şi legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept.
Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, rolul activ al judecătorului se manifesta, conform art. 129, sub diferite forme:
- judecătorul, în tot cursul procesului conduce desfăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui în toate fazele procesuale pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. Art. 128 alin. 2 Codul de procedură civilă arată că preşedintele poate deschide, suspenda şi ridica şedinţă. Judecata cauzelor civile se face de un complet de judecată care poate să fie format dintr-un judecător, doi judecători sau trei judecători, iar la Inalta Curte de Casaţie si Justiţie şi din 9 judecători.
Datorită faptului că şedinţele de judecată sunt publice, în afara cazurilor prevăzute de lege, rezultă că accesul publicului în sala de judecată este limitat doar în condiţiile respective. Deşi şedinţele de judecată sunt publice, preşedintele completului exercită poliţia şedinţei, putând lua în baza dispoziţiilor art. 122 C pr. civ. măsuri pentru păstrarea ordinei şi bunei-cuviinţe.
Acelaşi text de lege prevede că, preşedintele completului de judecată poate înlătura din sala de şedinţă pe cei care nu mai au loc, pe minori, pe cei care au o ţinută necuviincioasă şi care tulbură mersul dezbaterilor.
Dacă printre cei îndepărtaţi din sală se află şi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi sub sancţiunea nulităţii i se vor aduce la cunoştinţă toate faptele petrecute în lipsa sa precum şi declaraţiilor celor ascultaţi (123 alin.1 Codul de procedură civilă). In condiţiile în care partea îndepărtată din sala de şedinţă a fost asistată de avocat, iar acesta a rămas mai departe în sală, dispoziţia legală nu este aplicabilă.
In ceea ce priveşte fixarea termenelor de judecată, dispoziţiile legale ale art. 1141 Codul de procedură civilă prevăd ca preşedintele, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege40 pentru cererea de chemare în judecată fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură îl dă în cunoştinţă reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate conform legii. În situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost trimisă prin poştă, se citează şi reclamantul.
Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului odată cu citaţia, copii de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul de stabilit pentru judecată.
Sub rezerva discutării în contradictoriu la prima zi de înfăţişare, preşedintele, cu ocazia fixării termenului, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, precum şi alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.
|
40 În cazul în care în cererea de chemare în judecată nu se indică 41 Al 3 al art. 129 a fost abrogat prin art. I pct. 46 din OUG nr. |
Rolul activ al judecătorului41 se manifestă şi sub forma că, la primirea cererii de chemare în judecată, preşedintele sau judecătorul care
îl înlocuieşte îi va pune în vedere reclamantului, când este cazul, să completeze sau să modifice cererea.42
Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea, în condiţiile art. 303 alin. 5 Codul de procedură civilă să o înapoieze părţii prezente dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare.
Rolul activ al judecătorului se manifestă şi sub aspectul că va pune în vedere părţilor termenul şi condiţiile în care se pot solicita probe şi contraprobe. Va explica părţilor consecinţele unor acte de dispoziţie pe care intenţionează să le facă.
Dacă judecătorului i se înfăţişează acte de dispoziţie sub forma renunţării achiesării, tranzacţiei trebuie să verifice dacă aceste acte nu urmăresc vreun scop ilicit sau să nu prejudicieze alte persoane.
În cazul în care se constată că actul de dispoziţie urmăreşte un alt scop decât cel legal, cererea va fi respinsă şi în consecinţă judecata cauzei va fi continuată.
|
Instanţa de judecată este obligată să pună în discuţie introducerea în cauză a altor persoane decât cele prevăzute în cererea cu care a fost investită însă nu este îndreptăţită să introducă şi să citeze alte persoane decât cele menţionate în cererea de judecată; în acest sens, Tribunalul Suprem, secţia civilă, dec. 1330 din 12 august 1982; Tribunalul Judeţean Constanţa, dec. civ., nr. 597 din 1 mai 1992 în Dreptul nr. 1/1993. 43 Dacă renunţarea la judecată intervine după intrarea în judecata fondului procesului, legea cere şi consimţământul pârâtului care are interesul să se soluţioneze litigiul definitiv şi să nu fie expus la un nou proces. În speţă, instanţa de apel în mod greşit a luat act de renunţare la judecarea cererii formulate de reclamanta în apelul declarat de pârâtă fără consimţământul acesteia din urmă. Hotărârea pronunţată în aceste condiţii este supusă casării cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, dec. 2149/1991, în Culegerea de practică judiciară în materie civilă 1999, p.371. 42 |
Considerăm că în această situaţie, dreptul de dispoziţie al părţii nu este afectat deoarece el nu poate fi exercitat în afara legii.43
Aşa cum am arătat, rolul activ al judecătorului trebuie să se manifeste de la primirea cererii de chemare în judecată până la pronunţarea hotărârii. Astfel, dispozitivul hotărârii judecătoreşti trebuie să indice calea de atac la care partea este îndreptăţită şi termenul de exercitare.44 - Judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea de drept pe care acestea le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, precum şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate
45
în cerere sau în întâmpinare.
Art. 129 alin. 4 Codul de procedură civilă se referă la acele împrejurări de fapt sau de drept care se înscriu în cadrul procesului sub aspectul obiectului şi părţilor participante.
In virtutea rolului activ, judecătorul este în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept necesare soluţionării cauzei, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 129 alin. 6 Codul de procedură civilă.
In aceste condiţii, instanţa poate pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unor terţe persoane sau schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată.46
|
44 Lipsa unor asemeni menţiuni din hotărâre, ca şi lipsa acestora din 45 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, dec. nr. 435 din 2002, Editura Brillance, p. 450-452. 46 Dacă acţiunea nu este corect fundamentată în drept, dar este |
In literatura de specialitate s-a menţionat că punerea în dezbaterea părţilor a unor împrejurări de fapt şi de drept trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze, fără a afecta drepturile procesuale ale părţilor ce
decurg din principiul disponibilităţii şi fără a analiza soluţia care se va da în final, după analiza susţinerilor şi a materialului probator administrat.
Conform art. 108 alin. 1 Codul de procedură civilă, nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.
Este posibil ca după închiderea dezbaterilor să fie necesară lămurirea unei împrejurări de fapt sau de drept, sau să fie invocată încălcarea unei norme de ordine publică.
In acest caz, în virtutea rolului activ şi în concordanţă cu principiul contradictorialităţii şi a dreptului de apărare, instanţa poate să repună cauza pe rol astfel încât părţile să aibă posibilitatea să discute în contradictoriu şi să-şi formuleze apărarea faţă de împrejurarea invocată din oficiu de către instanţă.47
- Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc (art. 129 alin. 5 Codul de procedură civilă). Această modalitate de manifestare a rolului activ al judecătorului este una dintre cele mai importante deoarece instanţa are dreptul şi obligaţia de a descoperi adevărul şi, în consecinţă, să ordone administrarea probelor necesare soluţionării cauzei chiar dacă părţile se împotrivesc.
|
47 In acest sens Tribunalul Judeţean Galaţi, dec. civ. nr. 93 din 27 48 Promovarea acţiunii în tăgada paternităţii având drept consecinţă 44 |
Redactarea art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă nu este contradictorie cu dreptul judecătorului de a dispune administrarea probelor şi în cazul în care sunt fapte necontestate.48
Faţă de obligaţia judecătorului de a afla adevărul rezultă că cererea formulată de reclamant nu poate fi respinsă ca nedovedită deoarece ar echivala cu neîndeplinirea de către judecător a dispoziţiei procedurale menţionate.49
Însă, rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, astfel că instanţa de judecată nu poate iniţia cereri noi pe seama părţilor în litigiu.50
În cazul în care instanţa ordonă din oficiu administrarea unor probe, trebuie să aibă în vedere în primul rând ca proba dispusă să îndeplinească cumulativ condiţiile de admisibilitate51 şi, în al doilea rând, să fie pusă în discuţia părţilor pentru a nu se aduce atingere principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare.
|
49 Instanţa nu poate să respingă ca tardivă proba propusă de reclamant 50 Instanţa de judecată poate dispune, atunci când este cazul, asupra unor 51 În acest sens, Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul 52 Curtea de Apel Constanţa, dec. civ. nr. 278/13 aprilie 1994, în |
Este adevărat că manifestarea rolului activ al judecătorului este deosebit de importantă în vederea aflării adevărului, însă, nu poate duce la concluzia că întreaga sarcină de propunere şi administrare a probelor revine instanţei iar nerespectarea dispoziţiilor legale în materie nu ar avea pentru părţi consecinţe procedurale.52
De altfel dispoziţiile art. 24P-24122, recent introduse în codul de procedură civilă (prin Legea nr. 219/2005), reglementând procedura specială de administrare a probelor prin avocaţi, reiterează această idee, în sensul unui echilibru de forţe în administrarea materialului probator.
De asemenea, rolul activ al judecătorului nu trebuie înţeles ca o diminuare a iniţiativei părţilor în procesul civil.
Situaţia este alta dacă dovezile nepropuse prin cererea de chemare în judecată ori întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare se încadrează întruna din excepţiile prevăzute de art. 138 alin. 1 pct. 2,3,4 Codul de procedură civilă
Din cele arătate rezultă că judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor53, dar, principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie absolutizat deoarece s-ar ajunge la desfiinţarea unor hotărâri pe motivul că instanţa nu a ordonat anumite dovezi deşi părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.54
Procesul civil este un proces al intereselor private, astfel încât, principiul rolului activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru, pe de o parte cu principiul contradictorialităţii, dreptului de apărare şi disponibilităţii, iar pe de altă parte, cu principiul legalităţii şi adevărului. In spiritul modificărilor iniţiate de Legea nr. 219/2005 se poate afirma că principiul rolului activ trebuie înţeles ca o garanţie a legalităţii procesului civil.