Constatarea comiterii contravenţiilor de către agenţii economici atrage răspundere administrativă. De regulă agentul constatator este și cel care aplică sancţiunea contravenţională. Uneori însă legea sau actele administrative care definesc faptele contravenţionale prevăd competența de contactare pentru anumite organe și cea de sancţionare pentru altele care primesc procesele verbale de constatare a contravenţiilor. Astfel articolul 4 din lege prevede dreptul constatator de a sesiza organele judiciare sau alte organe de stat abilitate la depistarea încalcărilor drepturilor.
Concomitent cu răspunderea materială a agentului economic care a încalcă dreptul consumatorului, conform CCA , organele de stat împuternicite pot aplica sancțiuni administrative față de vînzătorul sau executantul vinovat de încalcărea drepturilor consumatorului. Organele împuternicite cu aplicarea sancțiunilor administrative sunt: Ministerul Industriei și Comerţului și organele care înfăptuiesc controlul securităţii produselor. Organele care efectuează controlul securităţii produselor dau indicații subiecților economici pentru înlăturarea încalcărilor cerințelor securității produselor, scoaterea din producţie retragerea din comerţ a produselor, încetarea realizării.
În caz de eschivare de la executarea indicațiilor sau executarea tardivă a indicațiilor aceleași organe pot aplica aamenda. De asemenea se sancționează subiecţii economici care refuză încetarea încalcării drepturilor consumatorilor.
Așadar la încalcărea drepturilor consumatorilor pot fi aplicate diferite forme de răspundere chiar și cele mai drastice, inclusiv interzicerea practicării activității de antreprenoriat.
În conformitate cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor dreptul de a înainta acţiuni în judecată referitoare la încalcărea drepturilor consumatorilor în afară de consumatori îl au și organele investite cu funcţii de control și supraveghere.
Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au dreptul și trebuie să fie obligate să sesizeze organele puterii de stat, procuratura în vederea tragerii la răspundere a persoanelor care s-au facut vinovate de comercializarea produselor necorespunzatoare (articolul 26 din Lege). Organele obşteşti pot acționa atât din inițiativa proprie cât și în rezultatul examinării plângerii consumatorului.[1]
Direcțiile de comerţ și alimentare publică ale primăriilor, municipiilor și comitetelor executive județene care sunt învestite cu efectuarea controlului activității rețelelor de comerţ ambulant sunt obligate de a transmite materialele privind încalcările depistate în urma controalelor asupra activității rețelei de comerţ ambulant instanţelor respective pentru contravenții administrative sau organelor administrației publice locale (punctul 36 din lege). Regulile de funcționare a rețelei de comerţ ambulant aprobate prin Hotărârea cu privire la aprobarea regulilor de funcționare a rețelei de comerţ ambulant și a regulilor de comerţ în piețile din R.M.
Inspectoratul de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor a Departamentului Comerţului al R.M. are dreptul să întocmească procese verbale despre contravențiile administrative referitoare la problemele ce țin de competența lui, să prezinte copiile lor organelor administrative publice locale pentru a priva de licențe agenţii economici ce activează în domeniul comerţului sau a suspenda acţiunea lor până la lichidarea neajunsurilor depistate. (punctul 7 din Regulamentul Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor a Departamentului Comerţului al R.M. aprobat prin Hotărârea cu privire la aprobarea regulamentului Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorului a Departamentului comerţului a R.M.)
Un alt organ investit cu dreptul de a aplica agenţilor economici sancțiuni administrative îl constituie Organul de standartizare în persoana inspectorilor principali de stat care au dreptul să aplice amenzi în mărime de la 20% la 100% din costul produselor fabricate sau comercializate, al proceselor executate și serviciilor prestate (articolul 17 din Legea cu privire la standartizare din 22.09.95).
CCA prevede răspunderea administrativă pentru încalcărea de către agenţii economici a regulilor de comerţ. Indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică a întreprinderii comerciale și de alimentație publică, încalcările care constau în:
~înșelarea cumpărătorului la măsurat, la cântar, la achitare, precum și prin încălcarea modului de aplicare a prețurilor libere, și a prețurilor de stat cu amănuntul;
~vânzarea mărfurilor fără indicarea termenului de valabilitate sau cu termenul de valabilitate expirat;
~nerespectarea regulilor de folosire a aparatelor pentru măsurare și cântărire;
~încalcărea regimului de lucru al întreprinderilor stabilite de organele administrației locale;
~lipsa prețurilor de expoziţie (etichetelor sau a meniurilor la mărfurile destinate vînzării sau întocmirea lor cu încălcarea regulilor stabilite, se pedepsesc cu aplicarea unor amenzi.
Vînzarea mărfurilor cu încălcarea regulilor și a normelor sanitaro-igienice și sanitaro-antiepidemice (art.42 al C.C.A.), de asemenea comercializarea produselor supuse certificării, fără certificat sau marca de conformitate atrage răspundere administrativă sub formă de amendă.
Pentru comercializarea fără certificat corespunzator a produselor supuse certificării obligatorii, precum și comercializarea produselor în pofida interzicerii de către organul controlului de stat legislaţia prevede răspundere sub formă de amendă în mărimea valorii produselor respective în caz că legislaţia nu prevede măsuri mai drastice. Comercializarea produselor nemarcate, precum și a produselor marcate necorespunzator, se pedepsește cu amendă în procent de 50 la sută din valoarea produselor comercializate.
Răspunderea pentru colectarea și\sau comercializarea producţiei agricole cu depășirea nivelului maxim admis de pesticide, nitrați și alte substanțe periculoase pentru viaţa și sanatatea consumatorilor, de asemenea fabricarea și\sau comercializarea produselor ce conțin substanțe periculoase pentru viaţa, sanatatea consumatorilor, precum și prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa și sanatatea consumatorilor este prevazută de articolul 42 C.C.A. și articolul 28 din Lege.
Consumatorii au dreptul să fie despăgubiți și în cazul încalcării regulilor sanitaro-igienice și sanitaro-antiepidemice, stabilite în transportul feroviar, aerian, fluvial și auto (art.43 C.C.A.).
Informarea neautentică ori dezinformarea consumatorilor, prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile, altele decât cele efectiv realizate, trecerea sub tăcere a proprietăților, regulilor de utilizare, caracteristicilor calitative a produselor se pedepsesc cu avertisment sau amendă (art.152 din C.C.A. și art.28 din Lege).
Potrivit punctului 5 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie vînzătorul, producătorul și alte persoane, care se ocupă cu desfacerea mărfurilor, sunt obligate să prezinte informaţii depline și veridice despre caracteristicile mărfurilor și serviciilor, cât și despre regulile de folosire a acestora.
[1] Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999 pag.26