Răspunderea civilă în sine presupune despăgubire patrimonială. Despăgubirea poate consta într-o reparare în natură a pagubei suportate sau in echivalentul bănesc al acestei pagube.
Dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubire de la debitorul sau apare din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractule.
Creanţa sa iniţiala este înlocuită cu alta creanţă care constă în suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suportat.
Deci despăgubirile se stabilesc în virtutea obligaţiei iniţiale, care însă nu a fost executată.
După cum s-a subliniat în literatura de specialitate[1] condiţiile necesare pentru naşterea dreptului la daune - interese includ și condiţiile răspunderii contractuale, sfera primei noţiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua. În alte cuvinte, dreptul la daune-interese presupune în mod obligatoriu, existența condiţiilor răspunderii civile contractuale, deşi numai prezența lor, în anumite cazuri, nu este suficientă ca acordarea daunelor sa aibă loc.[2]
Menţionăm că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, care constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor asumate. În acest sens prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului poate fi și nepatrimonial.
Pentru a trece la alte dezvoltări cu privire la condiţia esenţială pentru acordarea despagubirii se cer unele precizări de ordin terminologic.
La cercetarea condiţiei daunei în cadrul răspunderii civile s-a exprimat condiţia data prin noţiunea de "pagubă" sau "prejudiciu". Subliniem însă că ne aflăm în prezența unei unităţi de concept prin care se exprimă rezultatul faptei ilicite. Aşadar unitatea de conţinut impune și unitatea de ordin terminologic. De aceea adoptăm aceşti termeni ca fiind echivalenţi și sunt de aplicaţie generală în materie de răspundere civilă.
În afară de acordarea reparării prejudiciilor cu caracter patrimonial apare problema acordării despăgubirii pentru repararea prejudiciilor cu caracter nepatrimonial și anume a "prejudiciului moral".
Aşadar prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau a altor interese.
Prejudiciul material este acel prejudiciu care poate fi apreciat în bani. De exemplu prejudiciul care constă în defectarea unui bun sau prejudiciul suportat de o persoană care și-a pierdut într-o măsură oarecare capacitatea de muncă în urma unui accident, astfel fiindu-i redus salariul pe care îl primea anterior.[3]
Prejudiciul care nu este susceptibil de evaluare bănească este un prejudiciu moral. De exemplu suferinţa de natură afectivă în rezultatul pierderii unei persoane apropiate, afecţiunile de ordin fizic provocate de accidentare.
Aşadar încălcarea unui drept patrimonial are drept consecinţă, de obicei, un prejudiciu patrimonial. De exemplu dacă a fost distrus un bun ce reprezentă o amintire poate să se constate nu numai un prejudiciu patrimonial care uneori poate avea o valoare neînsemnată dar se poate constata și un prejudiciu moral, de ordin pur afectiv.[4]
Una din cele mai controversate probleme chiar și în sistemele de drept ale statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru prejudicii este repararea în bani a prejudiciilor morale. Astfel au fost ridicate obiecţiuni împotriva acestui sistem de reparare a prejudiciilor morale, invocându-se, imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune", "caracterul arbitrar al acestei reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani. De asemenea referitor la despăgubirile acordate pentru prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele au "un caracter imoral". [5]
Dintre expresiile menţionate, în utilizarea curentă a devenit tradiţională noţiunea "daună morală", deşi în legislaţie se utilizează expresia "prejudiciu moral". Conform opiniei A. Corhan, daunele morale sînt consecinţe de natură nepatrimonială, cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constînd în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale sau contractuale, după cum fapta ilicită s-a produs în afara unui card contractual ori, dimpotrivă, în cadrul contractual. Potrivit altor autori: "Prejudiciul este de natură morală cînd constituie o atingere la cinstea, reputaţia şi consideraţia unei persoane, sau la afecţiunea familiei". Liviu Pop defineşte prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale drept "consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale, fără conţinut economic".
În pofida controverselor existente, în sistemele de drept ale acestor state se apreciază că principiul reparării prejudiciului moral " este dobândit în doctrina de drept privat și în fața instanţelor penale sau civile, chiar dacă este vorba de o răspundere civilă contractuală .
Art.1422 al Codului civil RM "Reparaţia prejudiciului moral" stipulează că prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc. Mărimea compensaţiei se determină de către instanţa de judecată în dependenţă de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului şi de măsura în care această compensaţie poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.[6]
În dreptul nostru se admite despăgubirea în bani pentru acoperirea prejudiciului moral. Legislaţia R.M. admite repararea prejudiciului moral pentru cauzele civile ce decurg din lezarea onoarei și demnităţii (art 16 din C.C. al R.M.) neîndeplinirea obligaiilor, cauzarea de daune etc. și din încălcarea drepturilor consumatorilor ( art.15 din Lege).
Art. 15 din Lege stipulează că subiectul economic plăteşte despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat consumatorului.
Referitor la criteriile de stabilire a daunelor morale în literatura de specialitate [7] se spune că[8] nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suportate de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat".
Aşadar mărimea despăgubirii o stabileşte organul judiciar.
În accepţiunea Legii prin daună morală se înţeleg pierderile cu caracter nepatrimonial care au fost suportate de consumator în urma suferinţelor morale și fizice sau a altor fenomene, survenite din cauza acţiunilor ilicite ale subiectului economi sau în urma inactivităţii lui.
Posibilitatea reparării prejudiciului cere întrunirea unor condiţii, și anume: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenței, cât și în privinţa posibilităţii de evaluare. Va fi cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs în rezultatul procurării, consumării, comenzii la data când se pretinde repararea lui de către consumator.[9]
Practica Judiciară a arătat că categoria prejudiciului moral este foarte subiectivă și necesită dovezi foarte concludente și cu cât suma cerută ca compensare a prejudiciului moral este mai mare cu atât mai mult se cer dovezi convingătoare.
În Republica Moldova cazurile de compensare a prejudiciului moral sunt încă foarte rare dar totuşi "gheața s-a desprins de la mal" și aceasta creează speranţa că asemenea cazuri vor fi mai numeroase. Practica ţărilor occidentale este mult mai bogată, existând chiar și cazuri curioase cînd pentru compensarea prejudiciului moral sunt plătite suma fabuloase.
În practica judiciară criteriile de evaluare a prejudiciului moral nu sunt încă pe deplin stabilite.
Instanţa judiciară de obicei de sinestătător determină mărimea prejudiciului moral. În acest caz s-au reflectat 2 căi.
- Una din ele este bazată pe aplicarea art. 15 al Codului civil care stabileşte obligaţia persoanelor fizice de a despăgubi dauna morală pentru neîndeplinirea obligaţiilor.
- Un alt principiu este stabilirea prejudiciului moral în dependență de valoarea contractului care stă la baza conflictului.
La Ialoveni o familie a intentat o acţiune în judecata filialei Ialoveni a "TERMOCOM". Şedinţa judecăţii a stabilit că la indicaţia conducerii asociaţiei a fost sistată încălzirea casei în care locuia familia dată, din cauză că câţiva locatari n-au achitat serviciile prestate. Puşi în atare situație locatarii dintre care și cei care au achitat serviciile au fost nevoiți să folosească căminele etectrice pentru încălzire, fapt care a dus la creșterea cheltuielilor pentru energia electrică.
Judecătoria de prima instanţă a hotărât ca TERMOCOM să restituie doar prejudiciul material familiei ce a intentat acţiunea, evaluat în valoarea creşterii cheltuielilor pentru energia electrică.
[1] Zamfir I. Sistemul legislativ şi instituţional de protecţie a consumatorilor în România. – Bucureşti: Eurografica, 2001. pag77
[2] Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1997
[3] I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59
[4] Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998
[5] Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de Drept", 2001, nr.5, pag.38
[6] Gh.Avornic, B.Sosna Repararea prejudiciului moral cauzat consumatorilor "Revista Naţională de Drept", 2002, nr.10, pag.4
[7] Miron M.- Comportamentul consumatorului. Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective, Editura ALL, Bucureşti, 1996, pag123
[8] Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998, pag145
[9] I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59