Drept

6.2.1. Noţiune. Clasificare

Reglementarea procesuală presupune existenţa unor acte de procedură care, necesarmente, se desfăşoară în anumite condiţii şi în anumite termene.

Termenul de procedură reprezintă intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte de procedură sau, dimpotrivă, este oprită îndeplinirea altor acte de procedură.⁸

Termenele de procedură sunt instituite de legea procesuală în scopul de a disciplina activitatea procesuală.^[1]

Clasificarea termenelor ^[2] se realizează după mai multe criterii:

-  după criteriul caracterului lor, distingem:

1. termene imperative (peremtorii) - acele termene înlăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură;
2. termene prohibitive (dilatorii) - acele termene înăuntrul cărora legea interzice efectuarea unui act de procedură.

-  după criteriul modului în care sunt stabilite, distingem:

1. termene legale - stabilite prin lege;
2. termene judecătoreşti - stabilite de instanţă;
3. c) termene convenţionale - stabilite de părţi, atunci când le este

-  după criteriul sancţiunii ce intervine în caz de nerespectare:

1. termene absolute - acelea care, în caz de nerespectare afectează validitatea actelor de procedură;
2. termene relative - acelea care, în caz de nerespectare nu afectează validitatea actelor de procedură ci, eventual, atrag sancţiuni disciplinare sau pecuniare.

-    după criteriul duratei, distingem: termene pe ore, pe zile, săptămâni, luni şi ani.

6.2.2. Modul de calcul al termenelor procedurale

Sediul materiei îl constituie art. 101 Codul de procedură civilă iar aplicarea prevederilor sale priveşte şi termenele care sunt instituite prin norme speciale.

Potrivit art. 101 Codul de procedură civilă, modul de calcul al termenelor procedurale decurge astfel:

-    termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare (art. 101 alin. 2 Codul de procedură civilă);

• termenul pe zile presupune calculul pe zile libere, adică cel în care nu intră nici ziua când a început să curgă termenul şi nici ziua în care s-a sfârşit termenul (art. 101 alin. 1 Codul de procedură civilă);
• termenul pe săptămâni, luni sau ani se socoteşte împlinit în ziua săptămânii, lunii sau anului, corespunzătoare zilei de plecare (art. 101 alin. 3 Codul de procedură civilă).

Art. 101 alin. (4) Codul de procedură civilă dispune că termenul care începe la 29, 30 sau 31 ale lunii şi se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti îndeplinit în ziua cea din urmă a lunii.

Alin. (5) al aceluiaşi text de lege precizează că termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală ori când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Art. 104 Codul de procedură civilă stabileşte regula că actele de procedură trimise prin poştă se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de îndeplinirea lui.

6.2.3. Durata termenelor procedurale

Orice termen procedural are un punct de plecare şi un punct de împlinire, iar între acestea se interpune un interval de timp ce reprezintă durata termenului, adică însăşi substanţa sa.^[3]

Art. 102 alin. (1) Codul de procedură civilă stabileşte punctul de plecare ca fiind marcat de data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

De la regula că punctul de plecare îl reprezintă data comunicării există şi excepţii care presupun aplicarea principiului echipolenţei sau echivalenţei actelor de procedură^[4] şi care sunt cuprinse în dispoziţiile art. 102 alin. (2) Codul de procedură civilă, art. 284 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă. Cazurile de echipolenţă sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie.^[5]

Situaţii în care legea dispune altfel şi prin urmare termenul curge de la un alt moment decât cel al comunicării întâlnim când punctul de plecare este pronunţarea hotărârii (art. 158 alin. (3) Codul de procedură civilă) ori ziua când s-au descoperit înscrisurile invocate, ori, după caz,ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată, în cazul revizuirii (art. 324 pct. 4 Codul de procedură civilă).

Punctul de împlinire este acela în care efectul termenului se realizează,^[6] ceea ce presupune că actul nu mai poate fi efectuat - în cazul termenului imperativ, sau din contră, se naşte dreptul de a efectua actul -în cazul termenului prohibitiv.

Pe parcursul duratei, deci între punctul de plecare şi punctul de împlinire, termenul procedural curge continuu, fără a fi întrerupt sau suspendat.^[7]

Constituie excepţie de la această regulă, cazuri precum:

• situaţia în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei (art. 103 alin. (1) Codul de procedură civilă);
• cazuri de întrerupere a termenului de apel sau de recurs pentru moartea părţii interesate să declare apel, respectiv recurs (art. 285 alin. (1) şi art. 316 Codul de procedură civilă), şi pentru moartea mandatarului căruia i se făcuse comunicarea (art. 286 şi art. 316 Codul de procedură civilă);
• situaţia prevăzută de art. 249 Codul de procedură civilă, care dispune că termenul de perimare se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de către partea care justifică un interes.

Art. 250 Codul de procedură civilă prevede cazurile în care termenul de perimare se suspendă, cât şi limitele între care, ori până la care termenul de perimare se consideră suspendat.

Distincţia între instituţia întreruperii şi cea a suspendării termenului este următoarea: ca efect al întreruperii va începe să curgă un nou termen, integral, fără a mai intra în calcul termenul scurs înainte, pe când, efectul suspendării este acela că termenul se reia din punctul unde se oprise, adică se ia în calcul timpul scurs înainte de suspendare şi apoi timpul scurs ulterior.^[8]

In literatura mai veche se reţine şi faptul că termenele de procedură se caracterizează prin fixitate şi continuitate.^[9]

268. Leş, Tratat... , p. 268.

^[2] V.M. Ciobanu, op. cit, vol. I, p.458-460.

270. Stoicescu, G. Porumb, op. cit., p.215; I. Leş, Tratat..., p.270.

^[4] I. Leş, ibidem, p.270.

^[5] I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 433.

V.M. Ciobanu, op. citvol. I, p. 463.

Ibidem.

I.Les, Tratat.., p.272; V.M. Ciobanu, op.cit, vol. I, p. 463 - 464.

228. Stoenescu, G. Porumb, op. cit, p. 228.