Secţiunea I. 1. Precizări terminologice referitoare la persoana fizică şi persoana juridică.
Subiectele de drept civil, potenţiale părţi ale raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.
F Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile (art. 25 alin. 2 Cod civil).
F Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile,, (art. 25 alin. 1 şi 2 Cod civil).
Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.
În structura capacităţii civile intră capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Astfel, orice persoană are capacitate de folosinţă, şi cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu (art. art. 28 alin. 2 Cod civil).
Capacitatea civilă, privită din perspectiva celor două laturi ale sale, capacitatate de folosinţă şi de exerciţiu, are următoarele caractere:
- legalitatea, deoarece această capacitate este instituită prin lege;
- universalitatea, deoarece capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor (art. 28 Cod civil). Universalitatea priveşte capacitatea de folosinţă, iar cu excepţiile prevăzute de lege, şi capacitatea de exerciţiu a oricărei persoane fizice (art. 28 alin. 2 Cod civil).
- intangibilitatea, înseamnă că legea interzice orice atingere adusă capacităţii civile a persoanelor. Astfel că ,,nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege,, (art. 29 alin. 1 Cod civil).
- inalienabilitatea, presupune că ,,nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu,, (art. 29 alin. 2 Cod civil).
- egalitatea, presupune că toate persoanele sunt egale în faţa legii. Acest caracter se exprimă prin aceea că, ,,rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vîrsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară, nu au nici o influenţă asupra capacităţii civile (art. 30 Cod civil).
Atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice legea le recunoaşte, le ocroteşte şi le garantează drepturile şi libertăţile civile (art. 26 Cod civil).
Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Secţiunea I. 2. Persoana fizică
Secţiunea 1.2.1. Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice. Clasificare.
ü Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii (art. 34 Cod civil). Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei (art. 35 Cod civil).
Prin excepţie, capacitatea de folosinţă, şi numai în privinţa drepturilor, începe de la concepţie, cu condiţia ca persoana fizică să se nască vie[1]. Prin urmare se recunoaşte copilului nenăscut, o capacitate anticipată de folosinţă, dar numai în privinţa drepturilor.
Capacitatea de folosinţă încetează la decesul persoanei, după cum urmează:
- decesul persoanei se constată fizic şi se dovedeşte prin certificat de deces; - decesul persoanei, care a dispărut, se declară prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimilor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.
ü Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile (art. 37 Cod civil).
Persoanele fizice prin raportare la capacitatea de exerciţiu se împart în trei categorii:
- persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, cărora le lipseşte discernământul. Acestea sunt: minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (alienaţii şi debilii mintali).
Pentru cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege (art. 43 alin. 2 Cod civil).
Persoana lisită de capacitate de exerciţiu poate încheia şi singur anumite acte prevăzute de lege, potrivit art. 43 alin. 3 Cod civil, şi anume:
- actele de conservare, - actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.
Actele pe care le minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru (art. 43 alin. 4 Cod civil).
Încheierea de către minor a altor acte decât cele prevăzute de lege pentru această vârstă, sau încheierea de către tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt sancţionate de nulitate relativă, chiar dacă nu se dovedeşte vreun unui prejudiciu (art. 44 Cod civil).
- persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, persoane cu vârsta între 14 - 18 ani. Cu privire la acestea Codul civil prevede două excepţii:
- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani, dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină (art. 39 alin. 1 Cod civil);
- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină (aniticipată), de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice (art. 40 Cod civil).
Minorul care a împlinit 14 ani poate încheia:
- acte juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului (art. 41 alin. 2 Cod civil);
- singur acte juridice de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (art. 41 alin. 3 Cod civi).
Dacă minorul a încheiat 15 ani poate încheia acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale dacă este cazul.
În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
- persoane cu capacitate de exerciţiu deplină - majoratul. Persoana devine majoră la împlinirea vîrstei de 18 ani., cu excepţiile referitoare la:
- minorul care se căsătoreşte la 16 ani, şi care devine major la această vîrstă. În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună - credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu (art. 39 alin. 2).
ü Dupa criteriul cetățeniei, persoanele fizice mai pot fi împărțite în:
- persoane fizice de cetățenie română;
- persoane fizice de cetățenie străină, acestea au altă cetăţenie decât cea română; aici includem şi persoanele cu dublă cetăţenie, dintre care nici una nu este română;
- persoane fizice fără cetăţenie, denumiţi apatrizi.
Potrivit Codului civil, cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile civile (art. 27).
Secţiunea I.2.2. Identificarea persoanei fizice Persoana fizică se identifică prin nume, domiciliu, reşedinţă, stare civilă. Aceste atribute de identificare se dobândesc în condiţiile legii (art. 59 Cod civil).
ü Numele cuprinde numele de familie şi prenumele (art. 83 Cod civil).
Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile (spre exemplu, ca urmare a căsătoriei), în condiţiile prevăzute de lege. Prenumele se stabileşte la dat înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere.
Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre ele (art. 85 Cod civil).
ü Domiciliul sau reşedinţa se poate stabili sau schimba, în mod liber, de către cetăţenii români, în ţară sau în străinătate, cu excepţia anumitor cazuri prevăzute de lege (art. 86 alin. 1 Cod civil).
O persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe (dacă prin lege nu se prevede altfel, potrivit art. 86 alin. 2 Cod civil).
Domiciliul persoanei fizice este locul und îşi are principala aşezare.
Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară. Reşedinţa va fi considerată domiciuliu când acesta nu etse cunoscut. În lipsă de reşedinţă, persoana fizică etse considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.
Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate (art. 91 Cod civil). Din perspectiva dreptului afacerilor[2], domiciliul este profesional şi ales, şi anume:
- domiciliul profesional are cel care exploatează o întreprindere. Acesta are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc (art. 96 Cod civil);
- domiciliul ales este acela pe care părţile unui act juridic pot să -l aleagă în vederea exerctării drepturilor sau executării obligaţiilor născute din acel act (art. 97 Cod civil).
ü Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele d estare civilă (art. 98 Cod civil).
Starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de de stare civilă eliberate pe baza acestora (art. 99 alin. 1 Cod civil).
[1] Timpul legal al concepţiunii este reglementat de dispoziţiile art. 412 Cod civil.
[2] Codul civil reglementează domiciliul la custode sau curator (art. 95) şi domiciliul persoanei puse sub curatelă (art. 94).