Drept

5. I. 5. 1. Definiţie. Elemente constitutive

 

          ü Definiţie. Orice persoana juridică reprezintă o formă de organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu intereseul general (art. 187 Cod civil).

          ü Elemente constitutive. Elementele constitutive ale persoanei juridice rezultă din chiardefiniţia de mai sus, acestea sunt: 1. o formă de organizare, 2. un patrimoniu propriu, 3. un scop licit şi moral.   

1. Forma de organizare se sine stătătoare a persoanei juridice este determinată de organizarea internă a acesteia ce corespunde:

          F organelor ce reprezintă voinţa persoanei juridice, şi care asigură, în parte conducerea acesteia,                                                                                             F organelor ce administrează (gestionează) patrimoniul persoanei juridice, acestea fiind, în principiu, organele de administraţie,                                              F organele ce controlează modul cum este gestionat patrimoniul persoanei juridice, respectiv, cenzorii sau auditorii, după caz.

2. Patrimoniul propriu al persoanei juridice este format din totalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor, persoanei juridice, altfel spus, cuprinde latura activă (drepturi reale şi de creanţă) şi latura pasivă (obligaţii).

          Orice persoană juridică (sau persoană fizică) este titulară a unui patrimoniu (art. 31 alin. 1 Cod civil).

          Drepturile patrimoniale sunt reprezentate de bunuri. Cu aceste bunuri (drepturi reale patrimoniale) persoana răspunde pentru obligaţiile sale. Faptul că bunurile intră în masa patrimonială a unei persoane (fizice sau juridice) se exprimă în art. 2324 alin. 1 Cod civil, care prevede ,,Cel ce este obligat personal a răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare,,.                        De remarcat că patrimoniul reprezintă nu numai ce deţine persoana în prezent ci şi ce dobândeşte în viitor, ca posibilitate.                                                      Prin urmare patrimoniul reprezintă, alături de obligaţii şi de realitatea existenţei prezente a bunurilor, şi potenţialitatea dobândirii în viitor a altor bunuri (reprezentate, bineînţeles de drepturi).

          Patrimoniul propriu al persoanei juridice nu trebuie confundat cu:

          - patrimoniile proprii ale persoanelor fizice sau juridice care compun persoana juridică considerată,

          - patrimoniul de afectaţiune, ce aparţine unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, acesta reprezentând o fracţiune distinctă a patrimoniului acestor persoane, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora. Aceste persoane pot compune persoana juridică considerată,

           - capitalul social al persoanei juridice - societate comercială (indiferaent de forma ei juridică[1], care este format din totalitatea aporturilor asociaţilor (persoane fizice sau persoane juridice) ce compune societatea comercială respectivă,

          - fondul de comerţ al comerciantului persoană juridică care este format din

totalitatea elementelor corporale (bunuri mobile şi inobile) şi incorporale (firmă, emblemă, clientelă, vad comercial) ce sunt afectate pentru desfăşurarea activităţii comerciale (în fondul de comerţ nu intră drepturile de creanţă şi datoriile comerciantului).

          ü Ca efect al personalităţii juridice, respectiv, ca umare a clităţii sale de subiect de drept, persoana juridică:

          - participă în nume propriu la circuitul civil, şi

          - răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 193 Cod civil).

         

5. I. 5. 2. Categorii de persoane juridice.

 

Persoanele juridice sunt:

1. De drept public sau de drept privat (art. 189 Cod civil);

          F Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ teritoriale (oraş, judeţ, comună), Parlamentul României (Camera deputaţilor şi Senatul, care reprezintă puterea legislativă), Organismele puterii executive (Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României, Ministerele, Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi consulare), Organismele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public, în sens larg intră şi Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională), Banca Naţională a României, instituţiile de stat (numite şi instituţii publice sau bugetare, în domeniile: învăţământului, cercetării, culturii, artei sănătăţii)[2], partidele politice.

          Persoanele juridice de drept public se înfiinţează:

          - prin lege, ca regulă, (art. 191 alin. 1 Cod civil),

          - prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale prin excepţie (de la dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2 Cod civil),

          - prin alte moduri prevăzute de lege, prin excepţie (de la dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2 Cod civil),

          F Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, într-una din formele prevăzute de lege (art. 190 Cod civil). Exemplificăm în acest sens:

          - agenţii economici de stat, spre exemplu, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital integral de stat;

          - societăţile comerciale cu capital privat, spre exemplu, societăţile care se constituie în una din formele juridice prevăzute de lege: societăţile simple, societăţile în participaţiune, societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societatea cooperativă, alt tip de societate anume reglementat de lege (art. 1888 Cod civil);

          - sindicatele;

          - organizaţiile patronale;

          - asociaţiile şi fundaţiile;

          - cultele religioase;

2. De naţionalitate română sau de naţionalitate străină;

          F Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod civil). Acestea sunt înfiinţate potrivit legislaţiei române şi beneficiază de capacitatea juridică stabilită de legea română.

          F Persoanele juridice străine au sediul în străinătate, sunt constitite potrivit legii lor naţionale, dar care pot desfăşura activităţi pe teritoriul României.

3. Cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ (art. 3 alin. 3 Cod civil).

          F Sunt cu scop lucrativ persoanele juridice care au scop economic, patrimonial sau au ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate persoanele juridice care au calitatea de profesionist comerciant (spre exemplu, societăţile comerciale).

          F Fără scop lucrativ sunt persoanele juridice cu scop nepatrimonial, nu au ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate persoanele juridice de drept public (spre exemplu, autorităţile şi instituţiile public), şi profesioniştii necomercianţi, dintre care, exemplificăm: fundaţii, asociaţii, teatre, spitale etc.

         

5. I. 5. 3. Înfiinţarea persoanei juridice

 

          Prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege crearea unui subiect de drept care se bucură, potrivit legii, de organizare de sine stătătoare, de un patrimoniu propriu, de un scop determinat.

          Înfiinţarea persoanei juridice este guvernată de o serie de norme cu caracter general, cuprinse în Codul civil, dar şi de norme aplicabile numai anumitor persoane juridice, cuprinse în acte normative speciale.

          În domeniul înfiinţării persoanelor juridice cele trei puteri în stat conlucrează după cum urmează[3]:

          F puterea legislativă stabileşte reglementările legale cu privire la modurile şi condiţiile de înfiinţare ale diferitelor categorii de persoane juridice;

          F puterea executivă înfiinţează în mod direct unele persoane (regii autonme, instituţii de stat etc.), avizează înfiinţarea altor persoane juridice şi se ocupă de organizarea evidenţei diverselor categorii de persoane juridice;                       F puterea judecătorească, prin intermediul instanţelor, are competenţa de a autoriza infiinţarea diferitelor persoane juridice şi dispune înregistrarea lor la organismele de stat

          Cele trei puteri ale statului supraveghează şi controlează înfiinţarea persoanelor juridice, luând însă în considerare voinţele indivizilor şi respectând drepturile şi libertăţile de asociere[4]

          Persoana juridică, potrivit art. 194 Cod civil alin. 1, se înfiinţează prin următoarele moduri:

          F prin actul de înfiinţare al organului competent, pentru

          - autorităţile şi al instituţiile publice, şi anume:

1. organismele puterii legislative (Camera deputaţilor şi Senatul) care iau fiinţă prin lege, ca urmare a alegerilor,
2. organismele puterii executive sunt înfiinţate astfel:
3. Preşedintele României, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţie, din Legea nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedenţiei Române, republicată în anul 2001, din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
4. Guvernul, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţie, din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor; 
5. Ministerele, care sunt înfiinţate potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
6. organismele puterii judecătoreşti sunt reglementate de Constituţie şi de dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind  organizarea judiciară (cu modificările ulterioare).

          Instituţiile de stat sau publice se înfiinţează pe bază de legi sau hotărâri de Guvern. Spre exemplu, Institutul Naţional de Magistraturii, a fost înfiinţat prin hotărâre de Guvern;

          - unităţile administrativ - teritoriale (judeţ, oraş, comună), acestea au la bază Legea nr. 2/1968, cu modificările ulterioare. Autorităţile administraţiei publice locale sunt reglementate de Legea nr. 215/2001, cu modificările ulterioare, (republicată în anul 2007);

          - agenţii economici care se constituite de către stat (companii şi societăţi comerciale cu capital de stat, regii autonome de interes naţional) se înfiinţează prin hotărâre de Guvern iar pentru cele de interes local, de către unităţile administrtiv - teritoriale, prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene).                               În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică este persoană juridică.

          F prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii.                                                                                                                În acest caz este necesară întocmirea cumulativă a următoarelor acte juridice, iar cu privire la acestea, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

          - actul de constituire, intitulat contract de societate, care este însoţit, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale şi de statutul de funcţionare; de asemenea în funcţie de anumite condiţii impuse de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale aceste acte îmbracă formă autentică;

          - autorizarea înfiinţării, care este de competenţa fie a instanţei jurdecătoreşti, fie a unui organism al puterii executive;                                                                     - înmatricularea, înregistr      area sau înscrierea la organismul competent           potrivit legii.                                                     

          În această categorie de persoane juridice intră:

          - partidele politice. Acestea sunt asociaţii cu caracter politic, sunt persoane juridice de drept public care se înregistrează în Registrul Partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Partidele politice sunt reglementate de Legea nr. 14/2003.

          - societăţile comerciale iau naştere ca urmare a autorizării înmatriculării în registrul comerţului efectuată de judecătorul delegat la registrul comerţului;

          - pentru instituţiile de credit este cerută autorizarea Băncii Naţionale a României;

          - pentru societăţile de asigurarea autorizarea este dată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;                                                                                               Actul de autorizare intră în competenţa organismelor puterii executive.

          F în orice alt mod prevăzut de lege. Această modalitate de înfiinţare a persoanei juridice cuprinde cuprinde cazurile atipice de înfiinţare a persoanei juridice:

          - statul, care are calitatea de persoană juridică potrivit dispoziţiilor constituţionale;

          - asociaţiile de proprietari, care iau fiinţă pe baza Legii nr. 114/1996, republicată în anl 1997.

          Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).

          Persoana juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată dacă prin lege, actul de constituiresau statut nu se prevede altfe (art. 195 Cod civil).

 

 

 

5. I. 5. 4. Înregistrarea persoanei juridice

          Definiţie. Înregistrarea persoanei juridice etse înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau a luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz (art. 200 alin. 2 Cod civil).

          Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.

          Înregistrarea are efect:

          - constitutiv. În acest caz persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.

          - de opozabilitatae faţă de terţi - în scop de publicitate. În acest caz, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost îndeplinită (art. 202 Cod civil).

          Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale acesteia răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuia să fie cerute de aceste persoane.

 

5. I. 5. 5. Capacitatea civilă a persoanei juridice
6. 5. 5. 1. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

          Data dobândirii capacităţii de folosinţă este diferită în funcţie de faptul că persoana juridică este sau nu supusă înregistrării.

          F Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.

          Acestor persoane juridice le este recunoscută şi o capacitate de folosinţă anticipată, în sensul că, ,,pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobîndească dreptrui şi să-şi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil,, (art. 205 alin. 1 Cod civil).

          F Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz:

          - de la data actului de înfiinţare,

          - de la data autorizării constituirii lor, sau

          - de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege (art. 194 Cod civil).

          Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane cre au lucrat în numele unei persoane juriidce în curs de constituire răspund nelimitat şi soclidar faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia, afară de cazul în care persoana juriidcă nou creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efece juridice depline.

         

5. 5. 5. 2. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice

          Conţinutul capacităţii de folosinţă este format din drepturi şi obligaţii civile.

          Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.                                                                                                                            Dintre acestea, persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului, stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut. Prin urmare principiul specialităţii capacităţii de folosinţă se aplică numai persoanelor fără scop lucrativ, patrimonial.

          Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la conţinutul capacităţii de folosinţă este lovit de nulitate absolută.

          În cadrul persoanelor juridice distingem şi persoane juridice care desfăşoară activităţi autorizate de organele competente, acestea fiind cu scop patrimonial.

          Pentru aceste persoane juridice capacitatea de folosinţă este limitată la activităţile pentru care au primit autorizaţia de la organele competente, iar dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte din momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege nu se dispune altfel (art. 207 alin. 1 Cod civil).

          Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.

          Cu toate că persoanele juridice supuse înregistrării pot dobândi drepturi numai în măsura necesară fiinţării lor în mod valabil, orice persoană juridică, deci şi cele supuse înregistrării, pot primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.

5. 5. 5. 3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice şi funcţionarea acesteia

          Structura organizatorică a persoanei juridice cuprinde trei categorii de organe care asigură şi funcţionarea acesteia, şi anume:

          - organele de conducere, care, prin hotărârile sale, asigură şi voinţa persoanei juridice însăşi,

          - organele de administrare, care, în principiu, gestionează patrimoniul persoanei juridice,

          - organele de control, care controlează/auditează gestiunea patrimoniului persoanei juridice.

          Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este strâns legată de organele de administraţie, deoarece aceasta îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor (art. 209 alin. 1 Cod civil).                                                                                                 Au calitatea de organe de administrare, potrivit dispoziţiilor de mai sus ale codului civil, persoanele fizice sau persoanele juridice,  care prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice (art. 209 alin. 2 Cod civil).

          Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul constitutiv sau statut (art. 209 alin. 3 Cod civil).

          Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana juridică, până la dat constituirii organelor de administrare, se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop (art. 210 alin. 1 Cod civil).

          ü Incapacităţi şi incompatibilităţi                                                                      Potrivit art. 211 alin. 1 Cod civil, nu pot face parte din organele de administrare şi de control ale persoanei juridice:

          - incapabilii,

          - persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă,

          - persoanele decăzute de dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor organe,

          - persoanele declarate prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie.                                                                                                   Actele încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate relativă (art. 211 alin. 2 Cod civil).

5. 5. 5. 4. Funcţionarea persoanei juridice

          Organele persoanei juridice asigură funcţionarea acesteia prin hotărârile şi deciziile luate de acestea în cadrul adunărilor sale.

           Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare în condiţiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă (art. 212 alin. 1 Cod civil).

          Faţă de terţi aceste hotărâri produc efecte numai de la data publicării lor, cu excepţia cazului în care terţii fac dovada că le-au cunoscut pe altă cale.

          Obligaţiile membrilor organelor de administrare sunt:

          - să acţioneze în interesul persoanei juridice cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar;

          - să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul persoanei juridice şi propriul lor patrimoniu. Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acst scop de către cei care i-au numit;

          Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.

          Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Pentru săvârşirea faptelor ilicite răspunderea este personală şi solidară atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.

5. 5. 5. 5. Dispoziţii speciale privind persoanele juridice de drept public

          Persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele ilicite sau licite ale organelor lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat.

          În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul, respectiv, unităţile administrativ teritoriale (prin organele prevăzute de lege) participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

          Dacă pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice, statul răspunde în mod subsidiar, nici una dintre aceste persoane nu răspunde pentru obligaţiile statului.

          De asemenea, unităţile administrativ -teritorialerăspund în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.

5. 5. 5. 6. Identificarea persoanei juridice

          Identificarea persoanei juridice înseamnă individualizarea acestui subiect de drept care participă la raporturile juridice în nume propriu.

          Noțiunea de identificare are două accepţiuni.

          Prima accepţiune se referă la instituţia juridică care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează atributele de individualizare ale persoanelor juridice.

          A doua accepţiune se referă chiar la atributele de identificare, acestea fiind în principal: denumirea, naţionalitatea sediul, firma, emblema, telefonul, telexul[5]

          Identificarea persoanelor juridice este realizată de Codul civil ca normă generală şi Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ca normă specială, cu referire la persoanele juridice care au calitatea de comercianţi, respectiv, societăţile comerciale.

          Din perspectiva dreptului civil, atributele de identificare ale persoanei juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale. Acestea au următoarele caractere juridice:

          - sunt opozabile erga - omnes, sunt drepturi absolute, opozabile tuturor persoanelor;

          - sunt inalienabile, adică nu pot fi cesionate prin acte juridice, iar titularul lor nu pot rnunţa la ele;

          - sunt imprescriptibile, sub aspect extinctiv şi achizitiv, adică nu se prescriu prin trecerea timpului;

          - sunt personale, intuitu- personae, adică sunt intim legate de persoana titularului;

          - sunt universale, orice persoană are dreptul la atributele de identificare.

          ü Potrivit Codului civil, atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt, în principiu: naţionalitatea, sediul, denumirea.

          Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod civil).

          Persoana juridică poartă denumirea stabilită în condiţiile legii prin actul de constituire sau prin statut (art. 226 alin. 1 Cod civil). Denumirea persoanei juridice ca şi celelalte atribute de identificare se vor trece în registul public odată cu înregistrarea acesteia.

          Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.

          În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursale, reprezentanţe sale teritoriale şi punctele de lucru.

          De asemenea, persoana juridică poate să aibă un sediu ales în vederea exercitării sau executării obligaţiilor sale. Alegerea acestui sediu nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris (ar. 97 coroborat cu art. 227 Cod civil). 

          Prin analogie cu persoana fizică, persoana juridică care exploatează o întreprindere are sediul şi la locul acelei întreprinderi, în ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc. Utilizând analogia menţionată acesta se numeşte sediu pofesional.                   

          Persoana juridică poate să-şi schimbe denumirea sau sediul, în condiţiile prevăzute de lege.

          Dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă

          ü În funcţie de specificul obiectului de activitate persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, şi anume: numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii.

          ü Potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoana juridică ce are calitatea de comerciant se identifică prin firmă şi emblemă.

          Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art. 30 alin. 1 Legea nr. 26/1990).

          Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen (art. 30 alin. 2 Legea nr. 26/1990).

          ü Toate documentele care provin de la o persoană juridică trebuie să cuprindă atributele de identificare ale acesteia, sub sancţiunea de daune - interese (art. 231 Cod civil).

5. 5. 5. 7. Protecţia juridică a atributelor de identificare

          Atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt drepturi personale nepatrimoniale, ele sunt apărate atât prin mijloace de drept civil, cât şi prin mijloace de drept comercial, drept administrativ, drept penal.

          Codul civil în art. 231, conţine o dispoziţie potrivit căreia ,,toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoană juridică, trebuie să cuprindă denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate,,. Prin această dispoziţie Codul civil creează posibilitatea de a introduce acţiune civilă, atât pentru persoana juridică titulară a unui atribut de identificare, cât şi pentru terţe persoane, dacă s-a produs un prejudiciu prin exercitarea drepturilor personale - nepatrimoniale ale persoanei juridice - atribute de identificare.

          Protecţia administrativă şi penală a atributelor de identificare este asigurată prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În acest sens, art. 5 din legea menţionată, consideră ca infracţiune de concurenţă neloială orice utilizare a unei firme, embleme, a unei desemnări speciale sau a unor ambalaje care pot produce confuzie cu cele folosite în mod legitim de către alt comerciant.

          Din economia art. 231 Cod civil rezultă că persoana juridică poate avea şi alte atribute de identificare decât cele prevăzute de Codul civil şi Legea nr. 26/1990, prin utilizarea sintagmei ,, şi alte atribute de identificare,,. Dispoziţia menţionată are, prin urmare, caracter enunţiativ.

         

5. 5. 5. 8. Reorganizarea persoanei juridice.

          Spre deosebire de Decretul nr. 31/1954, şi de vechea reglementare a codului civil, Codul civil în vigoare din anul 2011, defineşte reorganizarea persoanei juridice.

          Astfel, reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora (art. 232 Cod civil).

          Modurile de reorganizare sunt: fuziunea, divizarea şi transformarea. Divizarea poate fi totală şi parţială.

          Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii juridice, afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel (art. 233 alin. 2 Cod civil).

          Aceasta înseamnă că, personalitatea juridică are efect constitutiv, pentru  înfiinţarea unei persoane juridice, prin orice mod de reorganizare, dacă prin lege nu se prevede altfel.

          ü Fuziunea se face prin:

          -   absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin

          - contopirea (unirea) mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.

          Efectele absorbţiei sunt:

          - persoana juridică absorbită îşi încetează existenţa, are deci efect este extinctiv;

          - drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, are deci efect translativ. Se realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii (a întregului patrimoniu).

          Absorbţia nu are efectul înfiinţării unei alte persoane juridice.

          Efectele contopirii sunt:

          - persoanele juridice care se contopesc (se unesc) îşi încetează existenţa, are deci efect extinctiv;

          - se înfiinţează o persoană juridică nouă;

          - drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou înfiinţate. Se realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii (a întregului patrimoniu).

          ü Divizarea poate fi totată sau parţială.

          Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu  al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiinţează prin divizare.

          Efectele divizării totale sunt:

          - persoana juridică al cărui patrimoniu se divizează total îşi încetează existenţa, deci efect extinctiv;

          -  se pot înfiinţa persoane juridice noi corespunzătoare fracţiunilor de patrimonii care rezultă în urma divizării, dacă acestea nu se transmit către alte persoane juridice deja existente, denumite de Codul civil, dobânditoare (în art. 273 alin. 1);

          - patrimoniul persanei juridice se împarte în mod egal (către persoanele dobânditoare), dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie;

          - se transmit fracţiuni de patrimoniu (drepturi şi obligaţii), adică, se realizează o transmitere cu titlu universal către persoanele dobânditoare, sau care iau astfel fiinţă.

           Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care constinuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi către una  sau mai multe persoane juridice care există sau care iau fiinţă în acest mod.

          Efectele divizării parţiale sunt:

          - patrimoniul persoanei juridice care se divizează total îşi reduce patrimoniul proporţional cu partea transmisă fie unei singure persoane juridice deja existente, fie către o altă persoană juridică care se înfiinţează în acest mod. În acest ultim caz divizarea parţială are efect creator;

          Divizarea parţială nu are efect extinctiv.

          În cazul divizării întinderea răpunderii este diferită în funcţie de modul de înfiinţare a persoanelor juridice.

          Fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare - ce au ca temei juridic actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii - va răspunde:

1. a) pentru obligaţiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral;
2. b) pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor prevăzute (art. 238 alin. 1 Cod civil). Dacă persoana juridică înfiinţată  prin actul de înfiinţare al organului competent (în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al agenţilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale)[6] este supusă divizării prin actul de reorganizare se va putea stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor decât acela pentru persoanele juridice care se constituie prin act de înfiinţare autorizat (art. 238 alin. 2 Cod civil).

          De asemenea, în caz de divizare, contreactele se vor repartiza astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este ecu putinţă.

          ü Transformarea persoanei juridice, ca instituţie juridică, este nou introdusă în Codul civil în vigoare de la 1 octombrie 2011 în art. 241.

          Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice (art. 241 alin. 1 Cod civil).

          În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa, se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou înfiinţate, în af

ră de cazul în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.

          ü Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor în cazul persoanelor juridice supuse reorganizării

          Pentru persoanele juridice supuse înregistrării transmiterea drepturilor şi obligaţiilor se realizează atât între părţi cât şi faţă de terţi, numai prin înregistrarea operaţiunii şi de la data acesteia.

          Pentru persoanele nesupuse înregistrării transmiterea drepturilor şi obligaţiilor, se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi numai pe data aprobării de către organul competent:

          - a inventarului,

          - a bilanţului contabil întocmit în vederea predării primirii,

          - a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în curs de executare,

          - precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.

          Bunurile imobile  - drepturi reale imobiliare - care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale (drepturile de uz, de uzufruct, servitute, superficie, abitaţie) se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situaţii însoţit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou înfiinţate (art. 242 alin. 3 Cod civil).

          Reorganizarea poate fi contestată prin atacarea actelor care au hotărât reorganizarea, dacă prin lege nu se dispune altfel. Astfel, opoziţie la reorganizare, prin atacarea actelor menţionate, pot face creditorii şi orice late persoane interesate  în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoştinţă de aprobarea reorganizării, dar nu mai târiu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul competent, în condiţiie legii (art. 234 alin. 1 Cod civil).

 

5. 5. 5. 9. Încetarea persoanei juridice

          Încetarea existenţei persoanei juridice are loc prin dizolvare. Dizolvarea este urmată de lichidarea totală şi definitivă a patrimoniului acesteia.

          ü Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat  este: voluntară, de plin drept şi silită sau forţată (art. 245 lit a, b, c, d, Cod civil).

1. a) Dizolvarea voluntară se produce prin hotărârea organelor competente ale acestora, care reprezintă voinţa socială.
2. b) Dizolvarea de plin drept a persoanelor juridice se produce în baza legii şi intervine în următoarele situaţii:

          - dacă termenul pentru care au fost au fost constituite s-a împlinit;

          - dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit.

1. c) Dizolvarea silită (forţată) intervine dacă scopul pe care persoanele juridice îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice, ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat.

          ü Pe lângă aceste cauze generale menţionate, art. 245 lit. e, Cod civil prevede ca persoanele juridice să se dizolve şi ,,prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut,,. Prin urmare, există şi norme speciale care prevăd de dizolvare, cum ar fi, spre exemplu, cele din domeniul societăţilor comerciale, reglementate de Legea nr. 31/1990 în art. 227 alin. 1:

          - trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

          - imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

          - declararea nulităţii societăţii

          - hotărârea adunării generale;

          - hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neânţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;          - falimentul societăţii;

          - alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii;

          În categoria ,,alte cauze de dizolvare prevăzute de lege pentru societatea pe acţiuni,, intră cazurile prevăzute de art. 228 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, care prevede atât pentru societatea pe acţiuni, cât şi pentru societatea cu răspundere limitată, că acestea se dizolvă:

1. a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată. Potrivit articolului menţionat, dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată.
2. b) în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată. În cazul în care societatea are mai puţin de 2 acţionar pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii.

          De asemenea, art. 229 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, prevede că ,,societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur,,.  Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, acele acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.

          ü Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege (art. 246 Cod civil).

          Persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat. În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice desfiinţate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporţional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ţinându-se însă seama şi de natura obligaţiilor respective.

          În cazul în care persoana juridică, de drept public sau privat, se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziţie, în aceleaţi condiţii ca şi pentru reorganizare (art. 243 coroborat cu art. 247 Cod civil).

          ü Principalul efect al dizolvării este lichidarea persoanei juridice. Lichidarea este operaţiune juridică prin care se valorifică activul (se încasează creanţele) şi se plăteşte pasivul (se plătesc datoriile).

          Persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru opraţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia.

          Dacă persoana juridică îşi încetează existenţa prin fuziune, transformare, sau prin divizare totală nu se declanşează procedura lichidării.

          ü Destinaţia bunurilor rămase după lichidare

          Indiferent de cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori destinaţia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare (art. 249 alin. 1 Cod civil).

          Dacă actul de constituire, statutul sau hotărârea organului competent nu prevede destinaţia bunurilor[7], la propunerea lichidatorului bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel.

          ü Data încetării personalităţii juridice.

          Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, spre exemplu, societăţile comerciale care se înregistrează la registrul comerţului.

          Celelalte persoane juridice , respectiv cele care nu se înregistrează, încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege (art. 251 alin. 2 Cod civil).

►Pluralitatea de subiecte

          Raportul juridic civil, respectiv de dreptul afacerilor se stabilește, de regulă, între doua persoane - raport juridic simplu - care presupune “determinarea” subiectelor raportului juridic civil.

          Această determinare presupune cunoașterea părților acestui raport, și se realizează diferit dupa cum este vorba de raporturi civile ce au în continutul lor, drepturi absolute sau drepturi relative.

          În primul caz - al dreptului absolut, dupa cum vom vedea într-un capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul dreptului  subiectiv civil este determinat sau cunoscut  (spre exemplu proprietarul unui bun, respectiv Ionescu Vasile este proprietarul imobilului din strada Panselelor nr. 7). Subiectul pasiv este nedeterminat și este format din toate celelalte subiecte de drept civil.

          În al doilea caz - al dreptului relativ, este determinat (cunoscut) atât subiectul activ, numit creditor, cât și subiectul pasiv, numit debitor (spre exemplu, în raportul juridic născut din contractul de vânzare-cumpare cele doua părţi sunt determinate sau cunoscute: vânzătorul şi cumpărătorul).

          Există  însa cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. În acest caz deosebim:

          - pluralitate activă, când sunt mai multi creditori,

          - pluralitate pasivă, când sunt mai multi debitori,

          - pluralitate mixtă, când mai multi creditori şi mai mulţi debitori.

 

[1] Societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, societate cooperativă.

[2] A se vedea,  Colectivul Catedrei de Drept, ASE, Bucureşti, Drept civil, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 241

[3] A se vedea, Colectivul catedrei de drept, Raluca Dimitriu, coordonator, Drept civil, vol. I, Bucureşti, 2000, p. 245.

[4] Idem.

[5] A se vedea, Colectivul Catedrei de Drept- ASE, Bucureşti, op. cit. p. 261.

[6] Articolul 194 alin. 1 lit. a Cod civil.

[7] Sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice (art. 249 alin. 2 Cod civil).