Pin It
  1. II. 1. Definiţia conţinutului raportului juridic

 

          După cum am arătat conținutul raportului juridic civil este alcătuit din:

          - drepturi subiective civile, care formează latura activă a raportului juridic civil,

          - obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic civil.

          Oricarui drept subiectiv civil îi corespunde o anumită obligație civilă. Nu există drept fără obligaţie.

          Reamintim, pe scurt, definiţia dreptul subiectiv civil. Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit și creditor – persoană fizică sau persoană juridică) în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită şi să pretindă, o conduită corespunzatoare (să dea, sa facă, ori să nu facă ceva) de la subiectul pasiv (numit debitor) și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz de nevoie, când dreptul persoanei este încălcat pentru restabilirea dreptului.

 

  1. II. 2. Clasificarea drepturilor subiective civile

 Criterii de clasificare.

          - în funcție de opozabilitate drepturile subiective sunt: absolute și relative

          - în funcție de natura conținutului lor sunt: patrimoniale şi nepatrimoniale.

          - dupa corelaţia dintre ele sunt:  principale şi accesorii

          - în funcţie de  gradul de certitudine conferit titularilor sunt: pure şi simple şi afectate de modalități.

          ü Drepturile subiective civile absolute şi relative

          Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea căruia titularul sau poate avea o anumită conduită, fără a face apel la altă persoană pentru a şi-l exercita (realiza).

          Sunt absolute:

          - drepturile personale nepatrimoniale, spre exemplu, dreptul la nume, dreptul la domiciliu,

          - drepturile reale, spre exemplu: dreptul de proprietate şi dezmembrămintele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de uz, de uzufruct, de servitute de superficie de abitaţie.

          Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără care dreptul nu se poate exercita (realiza). Spre exemplu, dreptul vânzătorului de a cere plata preţului, sau dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea bunului ce face obiectul vânzării.

          Tipic, relative, sunt drepturile de creanţă.

Caracteristicile dreptului absolut sunt:

          - titularul dreptului absolut este cunoscut;

          - titularul obligaţiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de drept civil;

          - dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de natură a împiedica exercitarea lui, adică - a nu face;

          - este opozabil erga omnes, adică tuturor persoanelor;

          - sunt prevazute de lege, limitate ca număr.

Caracteristicile dreptului relativ sunt:

          - sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât şi al obligației (subiectul activ, creditorul şi subiectul pasiv, debitorul);

          - îi corespunde o obligație ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligației pe care și-o asumă subiectul pasiv determinat);

          - este opozabil numai subiectului pasiv determinat, adică debitorului, deoarece dreptul relativ, respectiv de creanţă poate fi exercitat numai cu concursul debitorului;

          - sunt nelimitate ca număr.

          ü Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

          Este patrimonial dreptul subiectiv ce are conținut exprimat bănește, are conținut precuniar.

          Sunt drepturi patrimoniale: drepturile reale și drepturile de creanţă.

          Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu are conținut bănesc, spre exemplu, dreptul la nume, la domiciliu.

          ü Drepturile reale și drepturile de creanță

Dreptul real[1] - jus in re - este acel drept în virtutea căruia titularul său îsi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altei persoane.

Dreptul de creanţă - jus ad personam - este acel drept în temeiul căruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Asemănările dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt:

- ambele sunt drepturi patrimoniale

          - ambele au cunoscuţi titularii lor, ca subiecte active.

 Deosebirile dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt: 

  1. sub aspectul subiectului pasiv

          - în cazul dreptului real - acesta nu este cunoscut, fiind reprezentat de toate persoanele, desemnate prin sintagma ,,erga omnes,,.

          - în  cazul dreptului de creanţă - acesta este este cunoscut, fiind debitorul.

  1. 2. sub aspectul persoanelor cărora li se opune

          - în cazul dreptului real acesta se opune tuturor persoanelor (erga omnes),

          - în cazul dreptului de creanţă acesta se opune doar subiectului pasiv care este cunoscut, denumit debitor (erga certa personam).

  1. sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative

          - în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face,

          - în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia           - de a da, de a face sau de a nu face.

  1. sub aspectul numărului

           - drepturile reale sunt limitate, prevăzute de Codul civil în art. 551 sau sunt prevăzute de lege atunci când aceasta le conferă acest caracter (art. 551 Cod civil lit. 11),

          - drepturile de creanță sunt nelimitate

  1. sub aspectul prerogativelor conferite:

          - numai dreptul real este însoţit de prerogativele:

  1. a) urmăririi = care constă în posibilitatea titularului de drept real (spre exemplu creditorul ipotecar sau creditorul gagist) de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane s-ar ga
  2. b) a preferinței = consta în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza drepul sau cu întâietate ori preferința.

ü Drepturile personale nepatrimoniale

          Drepturile personal nepatrimoniale sunt:

  1. a) drepturi ce privesc identificarea persoanei (art. 59 Cod civil), şi anume: dreptul la nume, la domiciliu, reşedinţă, la stare civilă;
  2. b) drepturi ale personalităţii şi anume:

          - dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private precum şi dreptul la propria imagine (art. 58 Cod civil),

          - respectul datorat persoanei decedate. Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său (art. 78 Cod civil). Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă. 

  1. c) drepturi ce decurg din creaţia intelectuală (potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată), literară, artistică, ştiinţifică.

          ü Drepturile subiective civile principale şi accesorii

          Este principal dreptul subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare, exercitarea sa nedepinzând de vreun alt drept.

          Este accesoriu dreptul subiectiv civil a cărui exercitare depinde de existenta altui drept subiectiv civil, cu rol principal.

          Această clasificare are importanță pentru că dreptul accesoriu depinde de dreptul civil principal potrivit adagiului accesorium seqvitur principale.

          Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

         

          ü Drepturile reale pot fi principale şi accesorii

Drepturile reale, potrivit art. 551 Cod civil, sunt:

  1. dreptul de proprietate;
  2. dreptul de superficie;
  3. dreptul de uzufruct;
  4. dreptul de uz;
  5. dreptul de abitaţie;
  6. dreptul de servitute;
  7. dreptul de administrare;
  8. dreptul de concesiune;
  9. dreptul de folosinţă;
  10. drepturile reale de garanţie;
  11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.

          Din punct de vedere al clasificări drepturilor reale în princiale şi accesorii:         - drepturile reale principale sunt: dreptul de proprietate, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă;

          - drepturile reale accesorii sunt drepturile reale de garanţie: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă, privilegiile.

          Potrivit art. 552 Cod civil, proprietatea este publică sau privată.    Corespunzător acestei distincţii dreptul ce are ca obiect proprietatea asupra unui bun comportă două categorii de drepturi: dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată.

ü Drepturi subiective civile: pure şi simple și afectate de modalități

          Dreptul subiectiv civil pur si simplu - conferă maximă certitudine titularului sau, deoarece nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare  viitoare - el poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui, necondiţionat.

          Dreptul subiectiv civil afectat de modalități este acel drept subiectiv  civil a cărui existență sau exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.

          Modalitățile sunt: termenul, condiţia și sarcina vor fi studiate într-un capitol ulterior.

 

[1] Cuvântul ,,real,, în limbaj juridic provine din latinescul ,,res,, care înseamnă bun sau lucru, deci dreptul real este dreptul cu privire la un bun sau lucru mterial.