Drept

 

          ü Obiectul proprietăţii private. Proprietatea privată are ca obiect următoarele:                                                                                                                   - toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale

          - moștenirile vacante constatate prin certificat de vacanță succesorală. Acestea intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Același regim îl au și imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate (prin declarație autentică). Acest drept se stinge prin înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare.

          - moștenirile vacante și imobilele (cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate), aflate în străinătate. Acestea se cuvin statului român.

          Bunurile ce fac obiectul proprietății private, indiferent de titular, sunt și rămân în circiutul civil. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei executări silite și pot fi dobândite prin orice mod prevăzute de lege (art. 553 alin. 4 Cod civil).

          ü Definiția dreptului de proprietate privată. Conținut.

          Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

          Există însă și excepții de la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, în cazurile în care două sau mai multe persoane sunt titularele acestui drept real, deținând concomitent cele trei atribute ale dreptului de proprietate: dreptul de a poseda, dreptul de a folosi și dreptul de a dispune de bun[1]. Aceste cazuri se transpun, ca situații juridice în dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, respectiv drepturile de: superficie, uz, uzufruct, servitute, abitație.

          Există și situații când dreptul de proprietate nu mai este un drept pur și simplu, existența și exercitarea acestuia fiind afectate de anumite împrejurări, menționate din punct de vedere juridic drept modalități ale dreptului de proprietate, respectiv: proprietatea anulabilă, proprietatea rezolubilă și proprietatea comună[2].

          ü Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată.

1. Superficia (art. 693-702 Cod civil). Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

          Obiectul superficiei este în principiu o construcție,  dar poate fi, potrivit art. 702 Cod civil, și o plantație, ori alte lucrări autonome cu caracter durabil.

          Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege.

          Dreptul de superficie se înscrie în cartea funciară potrivit dispozițiilor art. 693 alin. 3 și 4 din Codul civil.

          Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit. Acest drept se exercită în limitele și în condițiile actului constitutiv.

          Încetarea dreptului de superficie se realizează prin radierea din cartea funciară, pentru una din următoarele cazuri:

1. la expirarea termenului;
2. prin conslidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași persoane;
3. prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;
4. în alte cazuri prevăzute de lege.
5. Uzufructul (art. 703 - 708 Cod civil). Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane și de culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța.

          Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege. De asemenea, uzufructul se înscrie în cartea funciară.

          Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei perosane existente.

          Pot face obiect al dreptului de uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incoroporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă parte din acestea. De asemenea, uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce se unește sau încorporează în acesta.

          Uzufuctul se constituie atât în favoarea unei persoane fizice cât și în favoarea unei persoane juridice.

          În favoarea unei persoane fizice uzufructul este cel mult viager (pe viață).

          În favoarea unei persoane juridice uzufructul poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depășirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.

          Dacă nu s-a prevăzut durata uzufuctului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 ani.

          Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz,  că este constituit pe o durată de 30 de ani.

          Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vîrstei stabilite.

          În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are următoarele drepturi:

          - are folosința exclusivă exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de  aculege fructele; fructele naturale și industriale percepute după constituirea uzufructului aparțin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar (art. 710 alin. 2 Cod civil).

          -  uzufructuarul poate ceda dreptul unei alte persoane fără acordul nudului proprietar (art. 714 alin. 1 Cod civil).

          - are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda (art. 715 alin. 1 Cod civil)[3].

          Uzufructuarul intră în posesia bunurilor după inventarierea acestora. Inventarul se întocmește numai în prezența nudului proprietar ori după notificarea acestuia.

          Uzufructuarul are următoarele obligații:

          - este ținut să respecte destinația dată bunurilor de nudul proprietar (cu excepția cazului în care se asigură o creștere a valorii bunului, potrivit art. 724 Cod civil);

          - este obligat să-l despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct (art. 725 Cod civil);

          - este obligat să depună o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale (art. 726- 728 Cod civil);

          - suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor (art. 733 alin. 1 Cod civil);

          - primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar, dacă pe durata uzufructului dacă bunul este asigurat (art. 733 alin. 2 Cod civil).

          Atât uzufructuarul cât și nudul proprietar sunt obligați să suporte reparațiile bunului, după cum urmează:

          - uzufructuarul este obligat să efectueze reparațiile de întreținere a bunului (art. 729 alin. 1 Cod civil);

          - reparațiile mari sunt în sarcina nudului proprietar, iar dacă reparațiile mari sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de întreținere intră în sarcina uzufructuarului (art. 729 alin. 2 și 3 Cod civil);

          Nudul proprietar suportă cheltuielile și sarcinile propriet      ății (art. 735 Cod civil).

          Potrivit art. 747 și 748 Cod civil, uzufructul se stinge prin:

1. moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea persoanlității;
2. ajungerea la termen;
3. consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar și de nud proprietar se întrunesc în aceeași persoană;
4. renunțarea la uzufruct;
5. neuzul timp de 10 ani sau, după caz, timp de 2 ani de zile în cazul uzufructului unei creanțe;
6. prin decesul ori, după caz, încetarea existenței juridice a uzufructuarului chiar dacă termenul nu s- a împlinit;
7. în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit.

          ü Uzul și abitația (art. 749 - 754 Cod civil).

          Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a-i culege fructele naturale și industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale (art. 749 Cod civil).

          Abitația este dreptul unei persoane, titular al dreptului de abitație de a locui în locuința nudului proprietar împreună cu soțul și copii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitația, precum și cu părinții ori alte persoane aflate în întreținere (art. 750 Cod civil).

          Uzul și abitația se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.

          Atât dreptul de uz cât și de abitație au următoarele limite: nu pot fi cedate, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

          Dacă uzuarul (titularul dreptului de uz) și titularul dreptului de abitație sunt:

          - îndreptățiți să perceapă fructele naturale și industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuință, atunci sunt

          - obligați să plătească toate cheltuielile de cultură și reparațiile de întreținere ca și uzufructuarul.

          ü Servituțile. Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Utilitatea rezultă din destinația economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia (art. 755 Cod civil).

          Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune

          Actul de constituire al servituții poate menționa anumite obligații în sarcina proprietarului fondului aservit pentru asigurarea uzului și utilității fondului dominant. Dacă obligațiile sunt notate în cartea funciară, se transmite dobânditorilor subsecvenți ai fondului aservit.

          Servitutea se poate constitui în vederea unei utilități viitoare a fondului dominant.

          Servituțile pot fi:

1. aparente și neaparente. Servituțile aparente sunt acelea a căror existență este atestată de un semn vizibil de servitute, spre exemplu: o ușă, o fereastră, un apeduct. Servituțile neaparante sunt acelea a căror existență nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute, spre exemplu, servitutea de a nu construi ori de nu construi peste o anumită înălțime.
2. continue și necontinue. Servitutuțile continue se exercită fără a fi necesar fptul actual al omului, spre exemplu, servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi. Pentru existența servituților necontinue este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.
3. pozitive și negative. În cazul servituților pozitive proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea d etrecere. Servituțile negative sunt acelea prin care propritarul fondului fondului aservit este obligat să se abțină de la exercitarea unora din prerogativele dreptului de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.

          Potrivit art. 770 Cod civil, servituțile se sting pentru una din următoarele cauze:

1. consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă același proprietar;
2. renunțarea proprietarului fondului dominant;
3. ajungerea la termen;
4. răscumpărarea;
5. imposibilittaea definitivă de exercitare;
6. neuzul timp de 10 ani;
7. dispariția oricărei utilități a acestora;
8. prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.

 

[1] Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Lumina Lex, 2000, p. 311.

[2] Idem.

[3] Pentru alte drepturi ale uzufructuarului, în cazul în care uzufructul are ca obiect păduri și cariere de piatră și nisip aflate în exploatare (sau nedeschise), a se vedea art. 718 - 722 Cod civil.