Obiectul raportului juridic în dreptul afacerilor

Secțiunea III. 1. Sensurile expresiei ,,obiectul raportului juridic,,

          Prin obiect al raportului juridic civil înțelegem conduita părților, adică acțiunea la care este îndrituit subiectul activ și cea la care este obligat subiectul pasiv.

          Deși este  în strînsă legatura între obiectul și conținutul raportului juridic civil, acestea nu se confundă.

          Obiectul raportului juridic poate fi privit pe de o parte, drept

1. conduita subiectului pasiv (al debitorului) și pe de altă parte
2. bunul material, acesta fiind considerat drept obiect derivat al acestui raport.
3. Referitor la conduita subiectului pasiv:

          - vânzătorul este debitor în privința obligațiilor: de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut, de a preda bunul în materialiatatea lui, de a -l garanta pe cumpărător în privința acestui bun (pentru vicii și pentru folosința acestuia),

          - cumpărătorul este debitor al obligației de plată a prețului și de preluare a bunului.

          Din această perspectivă, obiectul raportului juridic conduită a subiectului pasiv înseamnă totalitatea obligațiilor acestuia.

          Obiectul raportului juridic din perspectiva conduitei subiectului pasiv se definiște, astfel, potrivit art. 1226 Cod civil, care precizază că ,,obiectul obligațiilor constă în prestația concretă pe care una din părți o datorează celeilalte,,.

          Și cum conduita subiectului pasiv (al debitorului) nu poate consta decât dintr-o obligație în sens de prestație. Din această perspectivă se poate pune semnul egalității între obiectul raportului juridic și obiectul obligației.

2. De cele mai multe ori în raporturile patrimoniale, conduita părților se referă la un bun (sau la bunuri) cu care subiectele de drept intra în contact. Deși acest bun nu intră în structura raportului juridic, este considerat ca obiect derivat al raportului juridic.

           III. 2. Bunurile  - obiect derivat al raportului juridic

          ü Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial (art. 535 Cod civil).

          Spre exemplu:

           - obiectul raportului juridic de vânzare cumpărare a unei mașini din perspectiva vânzătorului este reprezentat de următoarele obligații: de a transfera proprietatea asupra mașinii, de a preda mașina în materialitatea ei, de a-l garanta pe cumpărător

          - obiectul derivat al raportului juridic de vânzare cumpărare este mașina care constituie potrivit definiției de mai sus ,,obiectul unui drept patrimonial,,

          üCorelația dintre ,,bun sau bunuri” și patrimoniu

          În strânsă legatura cu noțiunea de bun, este și aceea de patrimoniu.

          Patrimoniu reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care aparțin unei persoane fizice ori juridice.

          Între bun și patrimoniu există legatura de la parte la întreg, astfel, bunul poate fi privit:

          - atât individual - ut singuli - ca parte a patrimoniului,

          - cât și ca element activ al patrimoniului, respectiv drept subiectiv cu valoare economică, patrimonială.

          Potrivit Codului civil bunurile fac parte din:

          - patrimoniul unei persoane (fizice sau juridice) în sens de universalitate de drept[1], sau juridică.

           Potrivit art. 31 alin. 1,,orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu,,.

          Din această perpectivă patrimoniul reprezintă garanția comună (gajul general) a creditorilor. Astfel, potrivit art. 2324 Cod civil ,,cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi,,. ,,Cel care este obligat,, la care face referire Codul civil poate fi orice persoană fizică sau juridică care are o datorie născută, spre exemplu dintr-un contract.

          Aceșt creditori care nu au nicio garanție reală cu privire la bunurile debitorului său - ci la întreaga masă de bunuri mobile și imobile prezente și viitoare care formează patrimoniul acestuia - se numesc creditori chirografari. Acești creditori au dreptul să - și realizeze creanțele lor urmărind orice din patrimoniul debitorului.

          Patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau afectațiuni, însă numai în  cazurile și condițiile prevăzute de lege (art. 31 alin. 2 Cod civil).

          Sunt diviziuni sau afectațiuni ale patrimoniului:

          - masele patrimoniale fiduciare. Acestea cuprind bunurile ce fac obiectul unor: drepturi reale, drepturi de creanță, garanții  ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare. Aceste drepturi fac obiectul unui transfer de la unul sau mai mulți constitutori către unul sau mai mulți fiduciari. De asemenea, aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelelate drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.

          - masele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii astfel determinate. Constituirea masei patrimoniale afectate exercitrii în mod individual a unei profesii autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular (art. 33 alin. 1 Cod civil). Această masă de bunuri afectată unei profesii autorizate formează patrimoniul profesional individual.

          Din economia Codului civil, diviziunile sau afectațiunile patrimoniului, ce au obiect bunuri ale unei persoane, astfel definite mai sus, formează o universalitate de fapt.

          üClasificarea bunurilor

1. Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în: mobile și imobile (mișcătoare sau nemișcătoare).

          F Sunt mobile acele bunuri pe care legea nu le consideră imobile (art. 539 Cod civil). Referire la bunurile mobile face și art. 2389 Cod civil care reglementează obiectul ipotecii mobiliare.

           La rândul lor bunurile mobile se împart în:

          - bunurile mobile prin natura lor. În principiu, bunurile mobile prin natura lor pot fi mișcate, prin forță internă (proprie) sau prin forță străină, dintr-un loc în altul fără a se schimba valoarea economică, spre exemplu: un animal (cum ar fi acela de companie: câine, pisică) un automobil, o masă, un scaun, o carte etc.

          Sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum energia de oric fel produsă, captată și transmisă, în condițiile legii, de orice persoană și puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliar sau imobiliară a sursei acestora;

          - bunurile mobile prin determinarea legii. În această categorie sunt incluse drepturile și obligațiile mobiliare, acțiunile în justiție referitoare la un drept mobiliar, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală, spre exemplu: drepturile de autor și drepturile conexe acestora, fondurile de comerț, acțiunile, părțile sociale,  obligațiunile unei societăți comerciale, rentele;

          - bunurile mobile prin anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor, dar care în baza înțelegerii între părți se consideră a fi bunuri mobile anticipându-se faptul că în viilor aceste bunuri vor deveni mobile[2]. În această categorie sunt incluse: bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă, plantațiile și construcțiile încorporate în sol devin mobile prin anticipație, atunci când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării lor  (art. 540 alin. 1 Cod civil). În sprijinul afirmației că ,,bunurile mobile prin anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor,, stau dispozițile art. 540 alin. 2 Cod civil care prevăd cu referire la aceste bunuri că ,,pentru opozabilitate față de terți, este necesară notarea în cartea funciară,,.

          F Bunurile imobile se împart la rândul lor în:

          - bunuri imobile prin natura lor sunt acele bunuri care prin natura lor nu pot fi mișcate, dintr-un loc în altul, fără a-și pierde astfel valoarea economică. În această clasificare sunt incluse: ,,terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile prinse de rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate de pământ cu caracter permanent, platformele și alte instituții de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permament (art. 537 Cod civil).

          - imobile prin drepturile la care se aplică, potrivit cu care ,,regulile referitoare la bunurile imobile se aplică, în lipsă de stipulație contrară, și drepturilor reale asupra acestora,,. Acestea sunt drepturile reale imobiliare, și anume: dreptul de proprietate asupra unui teren, sau asupra unei clădiri, etc.

          - imobile prin întrebuințare sau prin destinație, care rămân sau devin imobile. În această clasificare sunt incluse acele bunuri mobile prin natura lor, care prin raportul direct și nemijlocit cu un bun imobil se consideră a fi, de asemenea, bunuri imobile[3].

          Raportul cu bunul imobil este pus în lumină:

          -  pe de o parte, de faptul că bunul mobil prin natură servește la întrebuințarea bunului imobil,

          - pe de altă parte, de faptul că bunul mobil prin natură este destinat să creeze cu bunul imobil un tot unitar, nemaifiind posibilă desprinderea lui, fără ca astfel să-și piardă valoarea economică.

          Sunt imobile prin întrebuințare ,,materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi întrebuințate, atâta timp cât sunt păstrate în aceeași formă,, spre exemplu: cărămizile folosite pentru ridicarea unui edificiu, materialele care sunt utilizate drept acoperiș al unei construcții (spre exemplu, țiglă, tablă). De reținut că imobilele prin întrebuințare sunt bunuri mobile prin natură care ansamblate dobândesc regimul juridic al imobilelor, deoarece devin imobile, spre exemplu, edificiile (case, hale industrială, depozite etc).

          În cazul consolidării unei construcții, părțile integrante ale acesteia sunt imobile, dacă sunt temporar detașate de aceasta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate (art. 538 alin. 1 Cod civil). De asemenea, materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit acestă destinație (art. 538 alin. 2 Cod civil), adică din momentul în care au fost destinate a fi integrate unui imobil.

          Sunt imobile prin destinație și bunurile mobile (prin natură) care sunt destinate a servi un imobil devenind împreună cu acesta un tot unitar, spre exemplu: oglinzi prinse în zid (zidite), statui prinse cu gips de podea, ferestre, priza din perete.

          Se poate afirma că un bun este imobil prin destinație dacă există între bunul mobil prin natura lui (dar imobil prin destinație) și imobilul prin natura lui la care întrebuințează sau pentru care este destinat un raport de accesorietate, ambele bunuri aparținând aceluiași proprietar[4].

          ü Importanța clasificării privește următoarele aspecte: efectele posesiei, drepturile reale accesorii, competența teritorială, legea aplicabilă bunurilor, mobile sau imobile, potrivit normelor de drept internațional privat, regimul juridic al înstrăinării bunurilor.

          Efectele posesiei. Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar (art. 916 Cod civil). Ambele categorii de bunuri, mobile și imobile, se pot afla în posesia altei persoane decât proprietarul.

          Posesorul neproprietar poate dobândi proprietatea bunului prin posedarea acestuia și anume:

          - pentru bunul mobil, dreptul de proprietate cu privire la acesta se dobândește ca efect al posesiei de bună credință[5] (art. 557 Cod civil). Se creează prezumția de titlu de proprietate, astfel ,,oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului,, (art. 935 Cod civil).

          - pentru bunul imobil, dreptul de proprietatea cu privire la acesta se dobândește prin uzucapiune sau prescripție achizitivă. Adică, posesorul neproprietar poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor produse de acesta (art. 928 Cod civil), dar numai în anumite condiții, prevăzute de Codul civil[6]. De asemenea, pentru bunurile imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară (art. 557 Cod civil).

          Cu toate aceste Codul civil prevede și posibilitatea dobândirii bunului mobil al altuia timp de 10 ani, deci, în temeiul uzucapiunii, în anumite condiții (art. 939 Cod civil)

          Garanțiile reale (Titlul XI din Codul civil). Garanțiile reale sunt destinate să asigure îndeplinirea unei obligații patrimoniale. Denumite și drepturi reale accesorii garanțiile reale sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă și dreptul de retenție.

          Spre exemplu, un contract de împrumut este principal față de contractul de ipotecă, care este accesoriu. Împrumutatul garantează cu un imobil al său suma împrumutată de la împrumutător. Ipoteca (ca drept real) este accesorie deoarece subzistă cât timp există obligația pe care o garantează. Astfel, dacă împrumutatul restituie la scadență suma împrumutată se stinge ipoteca, dacă nu, împrumutătorul (creditor) își va îndestula creanța din vânzarea imobilului ipotecat.  

          Importanța clasificării privește ipoteca și gajul, și are în vedere obiectul și forma în vederea constituirii acestora.

1. Obiectul ipotecii este diferit de acela al gajului.

          ü Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile[7] sau imobile[8] afectate executării unei obligații (art. 2343 Cod civil).

          Obiectul ipotecii este format din: bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, bunuri determinate ori determinabile sau universalități de bunuri (art. 2350 Cod civil).

          ü Gajul poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată. (art. 2480 Cod civil).

2. 2. Între ipotecă și gaj există deosebiri și în privința formei cerute pentru constituirea acestora.

          ü Constituirea ipotecii presupune îndeplinirea anumitor formalități. Acestea sunt diferite în funcție de obiectul ipotecii. Indiferent de obiectul acesteaia însă ipoteca nu este urmată de deposedarea debitorului de bunul ipotecat.

          Ipoteca imobiliară se constituie prin înscriere în cartea funciară. Contractul de ipotecă ce are ca obiect un bun imobil se încheie în formă autentică de către notarul public sau de către oficiile consulare, sub sancțiunea nulității absolute. Se pot ipoteca:

1. imobilele cu accesoriile lor;
2. uzufructul acestor imobile și accesorii;
3. cotele părți din dreptul asupra imobilelor;
4. dreptul de supreficie.

          Formalitățile cerute de lege pentru constituirea ipotecii sunt:

1. ipoteca imobiliară ce poartă și asupra: chiriilor sau arenzilor prezente și viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi, se supune regulilor publicității imobiliare (art. 2379 Cod civil).
2. ipoteca asupra instrumentelor financiare se constituie conform regulilor pieței pe care acestea sunt tranzacționate.
3. ipoteca asupra acțiunilor sau părților sociale ale unei societăți comerciale se constituie potrivit regulilor stabilite prin lege specială.

          Ipoteca mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute (art. 2388 Cod civil). Ipoteca mobiliară se face numai fără deposedare, deci fără remiterea bunului ipotecat creditorului. Înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobilare și a operațiunilor asimilate acestora se efectuează în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (art. 2413 Cod civil).

          ü Gajul se constituie:

          - prin remiterea bunului sau titlului către creditor (cu deposedare) sau, după caz,

          - prin păstrarea acestuia de către creditor (fără deposedare), cu consimțământul debitorului, în scopul garantării creanței (art. 2481 Cod civil).                  - prin remiterea titlurilor negociabile, în cazul titlurilor nominative sau la purtător, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora[9], în scop de garanție.

          Publicitatea gajului se efectuează diferit, în funcție de bunul ce formează obiectul garanției, și are efect constitutiv, după cum urmează:

          - pentru bunurile mobile corporale publicitatea se realizează fie prin deposedarea debitorului, caz în care remite bunul afectat de garanție creditorului, fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;

          - pentru sumele de bani publicitatea gajului se realizează numai prin deținerea acestora;

          - pentru titlurile negociabile gajul este perfectat prin remiterea sau, după caz, prin andosarea titlurilor. (art. 2482 Cod civil).

          Competența teritorială în cazul în care un bun, mobil sau imobil, face obiectul unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești.

          Pentru bunurile mobile este competentă spre soluționare instanța de la domiciliul pârâtului (actor sequitur forum rei), iar pentru bunurile imobile instanța din raza teritorială  unde se află bunul (rei sitae).

          Legea aplicabilă bunului potrivit normelor de dreptul internațional privat, astfel:

          - imobilului i se aplică - legea țării pe teritoriul căreia este situat (lex rei sitae).

          - mobilului i se aplica legea proprietarului bunului sau lex personalis, care este lex patriae (legea cetăţeniei) sau, după caz, lex domicilii (legea domiciliului).

          Regimul juridic al înstrăinării este diferit, după cum urmează:

          - actele juridice prin care se dobândesc bunurile mobile, trebuie să îmbrace, în principiu, forma înscrisului sub semnătură privată;

          - actele juridice prin care se dobândesc bunurile imobile, îmbracă, sub sancțiunea nulității absolute, forma autentică.

2. După circulația lor juridică, bunurile se împart în: bunuri aflate în circuitul civil și bunuri scoase din circuitul civil.
3. bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite și înstrainate prin act juridic. Aceste bunuri formează regula în privința înstrăinării lor, iar legea trebuie să prevadă, în mod expres, excepțiile. Din aceasta categorie fac parte bunuri care circulă liber, neîngrădit.
4. Bunuri scoase din circuitul civil. Din categoria bunurilor scoase din circuitul civil fac parte:

          - bunurile scoase din circuitul civil care nu pot face obiectul unui act juridic civil, acestea sunt, prin urmare, inalienabile; exemplificăm în acest sens, Legea nr.  18/1991 republicată potrivit art. 5 alin. 2[10]:“Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.

          - bunuri care pot fi dobândite, deținute ori înstrăinate condițional (spre exemplu: arme de foc și muniții potrivit Legii nr. 17/1996 sau produse și substanțe stupefiante, potrivit Legii nr. 73/1969 ori deșeuri toxice, potrivit Legii nr. 137/1993 ș.a.)

          Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

          Importanța clasificării rezidă tocmai pe planul valabilității actelor juridice civile, sub aspectul obiectului lor.

3. După modul în care sunt determinate bunurile se împart în: bunuri fungibile și nefungibile

          Fungibile sunt acele bunuri care se individualizeaza prin însușirile speciei ori categoriei din care fac parte.

          Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații (art. 543 alin. 2 Cod civil). Spre exemplu, după număr putem determina astfel: 10 mere ionathan, 3 ciorchini de struguri albi de masă etc, după greutate, 2 Kg. de mere, 1Kg. de roșii etc, după măsură, 2 m de stofă.

          Prin act juridic, un bun fungibil prin natura lui poate fi considerat nefungibil (art. 543 alin 3 Cod civil).

          Sunt nefungibile bunurile care, potrivit naturii lor sau voinței exprimată într -un act juridic, se individualizează prin însușiri proprii, speciale. Spre exemplu, clădirea din str. Panselelor nr. 7, determinată (individualizată) prin mărime, prin arhitectura deosebită (balcoane, etaje, acoperiș), sau terenul aferent Mănăstirii Snagov, sau orice alt teren, determinat individual prin poziția geografică, cu ieșire la un lac, sau situat lângă vecinătatea unei păduri, sau situat pe deal etc. Nefungibile sunt unicatele, spre exemplu, o pictură de un pictor celebru, o carte cu însemnări ale autorului, un ceas aparținând unei personalități etc.

          ü Importanța clasificării privește: momentul transmiterii dreptului real (de proprietate) și suportarea riscului contractului.  

1. Momentul transmiterii dreptului real (de proprietate) în actele translative de drepturi reale este diferit, după cum bunul este fungibil sau nefungibil, astfel:

          - dacă este fungibil, dreptul real se transmite în momentul individualizarii ori predarii (în lipsa de stipulatie contrară, deoarece ,,un bun fungibil prin natură poate deveni nefungibil prin voința părților). Spre exemplu, în cazul vânzării unui kg de roșii. Momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora este acela în care au fost individualizate roșiile prin punerea în pungă și cântărirea lor. Momentul individualizării, respectiv al cântăririi, coincide cu momentul predării, și cu acel al realizării acordului de voință.

          - dacă este nefungibil, dreptul real, de proprietate, se transmite în momentul realizării acordului de voință, chiar dacă nu s-a predat bunul. Spre exemplu, în cazul vânzării unei case, contractul se perfectează (se încheie) la data de 15 mai 2012, iar predarea, prin înmânarea cheilor casei, are lor pe 15 iunie 2012. Momentul încheierii contractului, care presupune transferul proprietății, nu coincide cu acela al predării.

2. Suportarea riscului contractului în caz de pierdere nefortuită sau fortuită a bunului ce formează, spre exemplu, obiectul unui contract translativ de proprietate, spre exemplu vânzare -cumpărare.

          Dacă bunul, fungibil sau nefungibil, nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată (art. 1274 alin. 1 Cod civil). Prin urmare, riscul contractului este suportat de debitorul obligației imposibil de executat, spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare - cumpărare, riscul este suportat de vânzător, debitor al obligației de predare, chiar dacă proprietar al casei este cumpărătorul, căruia vânzătorul trebuia să-i predea bunul. Dispoziția menționată este supletivă, deoarece în contractul transplativ de proprietate se poate prevedea și contrariul, potrivit art. 1274 alin. 1 Cod civil, care prevede: ,,în lipsă de stipulație contrară,,.

          În cazul pieirii fortuite a bunului, adică pentru cauze neimputabile niciunei părți, debitorul obligației de predare, respectiv, vânzătorul pierde dreptul la contraprestație, iar dacă a primit-o este obligat să o restituie (1274 alin. 2 Cod civil). Prin urmare, spre deosebire de dispozițiile vehiului Cod civil, potrivit căruia în caz de pieire fortuită a bunului (nefungibil) înainte de predare, riscul acestei pierderi îl suportă proprietarul cumpărător (res perit domino) sub imperiul actualului cod, fără a face distincție între bunul fungibil sau nefungibil, riscul contractului îl suportă debitorul obligației de predare a bunului (res perit debitori).

4. După cum întrebuințarea obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței bunurile (mobile) sunt consumptibile sau neconsumptibile (art. 544 Cod civil).

          Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței. Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etc.

          Sunt neconsumptibile, ca regulă, bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită nu implică înstrăinarea sau consumarea substanței. În principiu, bunurile neconsumptibile sunt: construcții, terenuri, mașini etc.

          Dar, un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuințarea.

          Importanța clasificării rezidă în materia contractului de împrumut.

          Obiectul împrumutului de folosință - se numește comodat - și este reprezentat de un bun neconsumptibil.

          Obiectul împrumutului de consumație se numește mutum - și-l formează bunurile consumptibile.

5. În funcție de posibilitatea de a fi împărțite sau nu, fără să-și schimbe, prin aceasta, destinația lor economică, bunurile sunt divizibile sau nedivizibile (art. 545 Cod civil).

          Bunurile care nu pot fi împărțite în natură fără a li se schimba destinația sunt bunuri indivizibile. Spre exemplu, un autoturism este un bun indivizibil; dezmembrându-l nu mai poate fi utilizat potrivit destinației economice.

          Bunul divizibil este acela care poate fi împărțit, fără să-și schimbe, prin aceasta, destinația sa economică. Spre exemplu: o bucată de stofă poate fi împărțită fără a-și schimba prin aceasta destinația economică.

          Dar prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.

          Importanța clasificării se găsește în materie de partaj (împărțeală). Astfel, bunul indivizibil fie se atribuie unei singure părți, cu obligația la o sultă (contravaloarea corespunzătoare cotei pe care o deține din acel bun) către cealaltă, fie este scos la vânzare prin licitație, și se împarte prețul obținut în urma vânzării.

6. După corelația dintre ele bunurile sunt principale și accesorii (art. 546 Cod civil).

          Bunul principal are existență de sine stătătoare, fiind utilizat independent de alte bunuri. Spre exemplu,  o construcție, un teren, un autorurism etc.

          Bunul care a fost destinat, în mod stabil și exclusiv, întrebuințării economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare. Spre exemplu,  cureaua de la ceas, antena sau husa de la televizor,  etc.

          Această clasificare are însă un caracter relativ și convențional deoarece prin voința omului un bun poate fi considerat principal sau accesoriu[11].

          Pentru ambele bunuri, principal și accesoriu, destinația comună poate fi stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.

          Importanța clasificării constă în regimul juridic aplicabil acestor bunuri în materia executării obligațiilor civile. Spre exemplu în cazul vânzării, vânzătorul trebuie să predea atât bunul principal, cât și pe cel accesoriu (în lipsă de stipulație contrară).

          Astfel ,,dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situația juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare (cu sarcini) a bunului principal (art. 546 alin. 3 Cod civil). Bunului acesoriu aplicându-i -se regula accesorium sequitur principalem (accesoiul servește principalului). Spre exemplu, dacă se vinde ceasul se vinde și cureaua. După cum am arătat destinația ambelor bunuri (ceasul și cureaua) este dată de proprietarul lor, în cazul de față este vânzarea.

7. În funcție de modul lor de precepere bunurile sunt corporale și incorporale.

          Sunt corporale acesle bunuri care, având existență materială, sunt percepute cu simțurile omului, spre exemplu, o masă, un scaun, un teren, o construcție etc.

          Bunurile incorporale sunt valori economice care nu pot fi percepute direct ci presupun o existență abstractă, ideală.

          De asemenea, dacă definim patrimoniu din punct de vedere juridic ca fiind format din drepturi și obligații și nu - așa cum se consideră din punct de vedere economic - din bunuri, drepturile reale patrimoniale pot fi considerate  bunuri incorporale[12].      

          Pe lânga drepturile reale (altele decât drepturile de proprietate) distingem trei categorii de bunuri incorporale :

          - proprietățile incorporale (fondul de comerț, drepturile de proprietate industrială drepturile de autor);

          - titlurile de valoare (valorile mobiliare, acțiunile, obligațiunile);

          - creanțele.

          Clasificarea are importanță în ceea ce privește modul de transmitere a dreptului de proprietate cu privire la aceste bunuri, astfel:

          - dobândirea proprietății mobiliare ca efect al posesiei de buna credință opereaza doar pentru bunurile mobile corporale, nu și pentru cele incorporale;

          - dobândirea proprietatii prin simpla tradițiune (remitere) opereaza pentru bunurile corporale nu pentru cele incorporale.

          Titlurile de valoare, se transmit diferit. Titlurile la purtator se transmit prin tradițiune, cele nominative prin cesiune, iar titlurile la ordin, prin gir sau andosare[13].

8. După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din folosirea lor, bunurile sunt frugifere care produc fructe și nefrugifere (nu produc fructe) care produc producte.

          Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia (art. 548 alin. 1 Cod civil).

          Fructele sunt de trei feluri, naturale, industriale și civile:

          - fructele naturale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute fără intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producția și sporul animalelor.

          - fructele industriale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute ca rezultat al intervenției omului, precum cum ar fi recoltele de orice fel.

          - fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, spre exemplu, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor și dividendele.

          Productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, spre exemplu copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră, nisipul dintr-o albie etc. (art. 549 Cod civil)

          Această clasificare prezintă interes în privința modului de dobândire a dreptului de proprietate asupra fructelor și productelor.

           Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel (art. 550 Cod civil), din acest punct de vederea între acestea nu există nici o deosebire.

          Deosebiri există din perspectiva modalității de dobândire a lor.

          Astfel, fructele naturale și cele industriale se dobândesc prin perceperea efectivă a acestora, respectiv, dreptul de proprietate asupra lor se dobândește la data separării de bunul care le-a produs.

          Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândește zi cu zi, prin simpla scurgere a timpului, respectiv, prin scadență[14].

          Importanța clasificării constă și în materie de uzufruct și posesie de bună credință, astfel:

           - uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu și la producte care se cuvin numai proprietarului;

          - posesia de buna-credință conduce numai la dobândirea proprietății fructelor, nu și a productelor.

9. Bunuri sesizabile și bunuri insesizabile

          Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului (enumerarea este făcută de Codul de procedură civilă).

          Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii; spre exemplu, nu poate fi urmărită silit pensia de întreținere.

[1] Denumită și universalitate juridică

[2] A se vedea, Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Editura Lumina Lex, 2000, pg. 74.

[3] Idem pg. 73.

[4] Ibidem și Gabriel Boroi, drept civil. Partea generală, Ed. All Beck, ediția a II-a, București, 1999, p. 70.

[5] Este de bună credință posesorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului. Buna- credință trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului (art. 938 Cod civil).

[6] Pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a se uzucapa, trebuie ca posesia să fie utilă. Posesia este utilă dacă exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate se realizează în mod continuu, netulburat (de violență, fizică sau morală), în mod public (art. 922 - 927 Cod civil).

[7] Obiectul ipotecii mobiliare este format din:

1. creanțe bănești născute din contractul de vânzare-cumpărare, contractul de locațiune sau orice alt act încheiat cu privire la un bun, cele rezultate din contractul de asigurare, cele născute în considerarea asumării unei obligații sau a constituirii unei garanții, a folosirii unei cărți de credit ori de debit ori a câștigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condițiile legii;
2. creanțe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
3. conturi bancare;
4. acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare;
5. drepturi de proprietate intelectuală și orice alte bunuri incorporale;
6. petrolul, gazul natural și celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;
7. efectivele de animale;
8. recoltele care urmează a fi culese;
9. pădurile care urmează a fi tăiate;

j.bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locațiune, care sunt deținute în vedera vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări servicii, care sunt furnizate în temeiul unui contract de prestări servicii, precum și materia primă și materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricație și produsele finite;

1. echipamentele, instalațiile și orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei întreprinderi;
2. orice late bunuri mobile, corporale sau incorporale. (art. 2389 Cod civil)

[8] Se pot ipoteca: imobilele cu accesoriile lor; uzufructul acestor imobile și accesorii; cotele -părți din dreptul asupra imobilelor; dreptul de supeficie. Ipoteca poartă deci și asupra chiriilor sau arenzilor prezente și viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi care se supune regulilor publicității imobiliare (art. 2379 Cod civil).

[9] Prin menționarea pe verso al titlului despre constituirea garanției.

[10] Legea fondului funciar.

[11] Raluca Dimitriu (Coordonator), op. cit. p. 82.

[12] Idem.

[13] Pentru dezvoltări, a se vedea, Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Ediția a IV-a actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014.

[14] Ibidem.