Drept

Sunt doua notiuni fundamentale ale dreptului public, in special ale dreptului administrativ, facand referire la notiunea de autoritate, de putere publica. Din perspectiva istorica, primele referiri la functionarii publici le regasim in regulamentele organice adoptate in tarile romanesti intre anii 1831-1832. Apoi, Constitutia Romaniei din 1866, prima constitutie democratica continea referiri la functiile publice. In 1923 apare legea statutului functionarilor publici si in acelasi an regulamentul legii statutului functionarilor publici. In 1940 se editeaza Codul functionarilor publici care din cauza conditiilor itorice specifice este abrogat. In 1946 apare legea pentru statutul functionarilor publici care nu rezista foarte mult timp,fiind arogata in 1949.

Daca privim functia publica din perspectiva competentei materiale a celei care o reglementeaza, distingem intre tarile unde comptenta materiala apartine in exclusivitate parlamenului : Spania, Portugalia, Italia, etc. si tari in care competenta materiala apartine exclusiv parlamentului si puterii executive: Olanda, Franta, Anglia,etc.

Incompatibilitatile prevazute in exercitarea functiei publice sunt prevazute in Constitutie si in alte legi precum legea 161/2003. O prima incompatibilitate se refera la judecatorii Curtii Constitutionale, la Avocatul Poporului, magistrati, membrii activi ai armatei, politisti, precum si la alte categorii de functionari publici care nu pot face parte din randul partidelor politice.

A doua incompatibilitate priveste calitatea de deputat si senator care este incompatibila cu orice functie publica cu exceptia aceleia de membru al Guvernului. Presedintele Romaniei nu poate avea pe timpul exercitarii mandatului apartenenta politica la un partid si nu poate ocupa o alta functie de natura publica sau privata. Un membru al guvernului nu poate exercita o alta functie de autoritate publica cu exceptia calitatii de deputat sau senator. Calitatea de judecator este incompatibila cu execitarea oricarei alte functii publice sau private, cu exceptia functiei didactice in invatamantul superior, aceeasi regula de incompatibilitate find valabila si pentru procuror.

Functia publica poate fi definita ca ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite in temeiul legii in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

Functionarul public reprezinta acea persoana numita in conditiile legii int-o functie publica. Se mai arata ca functionarului public care a incetat raporturile de munca dintr-o cauza neimputabila lui, devine membru al corpului de rezerva al functionarilor publici organizat la nivelul intregii tari.

Cu privire la natura functiei publice se disting 2 teorii:

1. prima apreciaza ca functia publica este de natura contractuala, deoarece intre autoritatea publica si functionarul public se stabilesc raporturi specifice ale contractului de munca.
2. alti teoreticieni apreciaza ca la baza reglementarii functiei publice sta legea si ca numai acesta ar reprezenta izvorul de drepuri si obligatii ce-i revin functionarului public in cadrul exercitarii functiei publice.

 Profesorul Anton Iorgovan apreciaza ca intre aceste 2 pozitii exista o legatura indestructibila, functia publica extragandu-si principalele responsailitati din continutul actelor normative, iar functionarul public exercitandu-si drepturile si obligatiile in conformitate cu contractul incheiat.

Cele mai importante atributii ale functionarilor publici sunt:

• punerea in executarea a legilor si a celolalte acte normative;
• elaborarea proiectelor de acte normative si a altor relglemtari specifice autoritatii sau insttutiei specifice precum si avizarea acestora;
• elaborarea proiectelor, statisticilor, progamelor, analizelor si studiilor de specialitate;
• controlul si auditul public intern;
• gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;
• colectarea creantelor bugetare;
• reprezentarea autoritatii sau institutiei publice in raport cu tertii;
• realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

La baza exercitarii functiei publice stau mai multe principii, dintre care enumeram:

• legalitate,impartialitate si obiectivitate;
• transparenta, eficienta si eficacitate;
• responsabilitatea in conformitate cu prevederile legale, orientare catre cetatean;
• stabilitate in exercitarea functiei publice, subordonare ierarhica.

Statutul functionarilor publici

Distingem intre un statut general cuprins in legea 188/1999, cu modificarile aduse ulterior acesteia si statute speciale care se aplica in conformitate cu legea doar anumitor categorii de functionari publici. Exemplu de categorii de functionari publici carora li se aplica statute speciale: care lucreza in structuri de specialitate ale parlamentului roman, ale consiliului legislativ, la autoritatea vamala, in cadrul politiei, etc.

Clasificarea functiilor publice – mai multe criterii:

1. Un prim criteriu tine cont de studiile cerute in ocuparea functiei publice respective:

- functii publice care apartin clasei intai si care pot fi ocupate de functionari publici, persoane care au absolvit invatamantul superior cu studii de lunga durata, incheiate cu diploma de licenta sau echivalenteul acesteia;

- functii publice care apartin clasei a doua si care pot fi ocupate de functionari publici, persoane fizice care au absolvit studii superioare de scurta durata, cu diploma;

- functii care apartin clasei a treia si care presupun ca persoanele care le ocupa sa aiba minim liceul, studii medii, cu diploma de bacalaureat.

2. Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice:

• functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici;
• functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere;
• functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.

1. Un al treilea criteriu imparte functionarii in:

• functionari publici debutanti si definitivi.

Debutantii reprezinta acele persoane care in urma concursului organizat au fost titularizati pe o functie publica fara a indeplini, insa conditiile de vechime necesare ocuparii acesteia, care presupun in functie de clasa de care apartine functia publica o vechime de minim8, 10 sau 12 luni.

Functionarii publici definitivi se recruteaza din randul debutantilor care au absolvit stagiul?? si care au fost avizati corespunzator la evaluarea facuta cu aceasta ocazie sau din randul persoanelor care avand vechimea necesara au promovat concursul pentru functia publica necesara, indeplinind si conditiile de studii si de vechime sau persoanele care au promovat programele de promovare si perfectionare in administratie publica.

Agentia Nationala a functionarilor publici este o institutie, o autoritate, o persoana juridica care este condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat si care este numit in aceasta functie de primul ministru la propunerea ministrului reformei in administatie si internelor.

 Obiectivele, sarcinile Agentiei  Nationale a functionarilor publici sunt:

• elaboreaza strategiile si politicile privind managementul functiei publice si a functionarilor publici;
• elaboreaza si avizeaza proiecte de acte normative privind functia publica si functionarul public;
• monitorizeaza si centralizeaza modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici in autoritatile si institutiile publice;
• stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici;
• intocmeste si administreaza baza de date privind evidenta functionarilor publici si a functiei publice la nivelul intregii tari;
• realizeaza redistribuirea functionarilolr publici carora le-au incetat raporturile de munca din motive neimputabile lor;
• acorda asistenta dde specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul institutiilor si autoritatilor administratiei locale si centrale;
• intocmeste un raport anual in legatura cu managementul functiei publice pe care il prezinta guvernul.

In exercitarea functiei publice, functionarii publici au drepturi si obligatii. Cele mai importante drepturi sunt urmatoarele:

• dreptul la opinie personala;
• dreptul la asociere in conditiile legii, in sensul ca exista unele categorii de functionari publici prevazute in legi carora le este interzisa asocierea;
• dreptul la greva- este un drept recunoscut majoritattii categoriei de functionari publici, care are si o limitare, in sensul ca, chiar si in conditiile organizarii unei greve legale trebuie respectat principiul continuitatii si cereitatii serviciului public.
• dreptul la salariu – functionarul public are dreptul la un salariu, in continutul caruia se gasesc: salariul de baza, sporul pentru vechimea in munca, sporul portului, sporul sau suplimentul gradului;
• dreptul la bonuri de masa
• dreptul la informare, in sensul ca functionarul pblic are dreptul sa fie informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea legii si care il vizeaza in mod direct;
• dreptul la uniforma gratuita pentru functionarii publici care sunt obligati sa poarte o anumita uniforma;
• dreptul la perfectionarea continua a pregatiriii profesionale – functionarii publici urmeaza periodic cursurile organizate de Institutul National de Adminstratie, la centre regionale de formare, avand dreptul pe parcursul acestor cursuri de a primi salariul, iar in cazul in care cursul este organizat intr-o alta localitate decat localitatea in care isi desfasoara activitatea, functionarul public are dreptul la decontarea cheltuielilor de deplasare;
• dreptul de a fi numit int-o functie de demnitate public, cu respectarea legii;
• dreptul la concediu de odihna anual si la alte concediu: medical sau de studii;
• dreptul la continuitatea raporturilor de munca pe perioada concediilor de boala, maternitate, precum si a concediilor pentru cresterea si ingrijirea copiilor minori;
• dreptul la conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica;
• dreptul la asistenta sociala, la proteze medicale si la medicamente;
• dreptul la pensie si la alte asigurari sociale;
• dreptul la un program de lucru de cel mult 8 ore pe zi si cel mult 40 de ore saptamanal;
• dreptul de a refuza motivat indeplinirea unei dispozitii scrise primite din partea superiorului ierarhic, inscris in conditiile in care dispozitia nu este in conformitate cu legea.