II.Forme de control a constituționalității legilor

A.Controlul difuz și controlul concentrat

B.Controlul la inițiativa autorităților publice și controlul la inițiativa particularilor

A.Controlul  difuz sau descentralizat este specific controlului judecătoresc al constituționalității și el se caracterizează prin aceea că dreptul de a sancționa neconstituționalitatea este recunoscut tuturor judecătorilor.

                Acest tip de control își are originea în Statele Unite,unde,deși nu a fost prevăzut de Constituția sin 1787, a fost tutuși consacrat printr-o decizie a Curții Supreme, din 1803 ,sub influența  judecătorului șef John Marshall.Sistemul judicial law s-a răspândit apoi în țările anglo-saxone, cu excepția Marii Britanii, fiind receptat și în Japonia, prin Constituția acesteia din 1947.

                În Elveția,controlul poate fi exercitat de orice instanță judecătorească,dar numai dacă în discuția de neconstituționalitate se află o lege cantonală considerată ca fiind contrară Constituției federale.În Suedia și Danemarca s-a admis de asemena că toate instanțele judecătorești au puterea de a controla conformitatea legilor cu constituția și că ele pot refuza, la cazul dedus judecății, aplicarea unei legi neconstituționale.În Germania și Italia, controlul judecătoresc difuz a fost practicat vremelnic.

                Sistemul de control difuz se bezaază pe o logică simplă și persuasivă.Când două legi se află în conflict este dreptul și îndatorirea instanței de a decide care dintre ele este aplicabilă:dacă legile sunt de aceeași forță,adică legi ordinare,judecătorul poate pune în operă două principii:

1.legea actuală are preeminență față de legea anterioară(lex posteriori derogat priori)

2.Legea specială se aplică cu prioritate față de cea generală(lex speciali per generalem non derogatur)

Dacă legile în conflict au o forță diferită, una este ordinară iar cealaltă constituțională, legea plasată la un nivel superior trebuie preferată(Lex superior derogat legi inferior)

                Controlul concentrat sau centralizat, dimpotrivă, are ca și caracteristică faptul că, indiferent

De natura organului care exercită controlul de constituționalitate, acest organ are monopolul controlului.Este sistemul adoptat de majoritatea covârșitoare a țărilor cu Civil law si are ca arhetip sistemul consacrat de Constituția Austriei din 1920, modificată in 1929, constituție fondată pe proiectul lui Hans Kelsen.El s-a extins poate peste așteptări, dobândind cu adevărat o dimensiune europeană.

După opinia lui M.Cappelletti, trei rațiuni au stat la baza adoptării unui sistem centralizat de control?

• Concepția unor țări cu privire la principiul sepatației puterilor
• Inexistența obligativității precedentului judiciar
• Inaptitudinea instanțelor ordinare, comune, de a exercita un control de constituț

Cele două sisteme de control sunt evident diferite.Ele nu sunt însă și iremediabil opuse,astfel spus, unele convergențe au existat între cele două sisteme.Secolul XX,remarca M.Cappellatiii,a aplatizat distincțiile tradiționale și rigide între dreptul  natural și dreptul pozitiv, între dreptul jurispredențial și dreptul legislativ, între concepțiile cu privire la separația puterilor, distincții care au stat la baza unor atitudini diferite cu orivire la controlul constituționalității legilor.Uneori,chiar în țările cu control centralizat, instanțelor de drept comun li s-a recunoscut sau li se recunoaște un oarecare rol în materie de constituționalitate.Cel mai adesea,

[1]asemnea instanțe pot decide dacă o chestiune prejudicială de constituționalitate trebuie sau nu să fie supusă Curții Constituționale.

1. B. Controlul la inițiativa autorotăților publice este , esențialmente, un control”concentrat”,”abstract”, și, în principiu”a priori”.Concentrat sau centralizat, întrucât el aparține, de regulă unui singur organ, special și specializat-Curtea Constituțională(1)-și abstract, în sensul că problema de conformitate a unei legi cu Constituția se pune în afara oricărui litigiu preexistent,aflat în fața instanței judecătorești(2).A priori deoarece el se realizează, asupra unei norme care nu a intrat încă în vigoare(3).Autoritățile care declanșează acest control sunt, în principiu,cele politice(4):șeful statului,Camerele Parlamentului sau președinții acestora,minoritățile parlamentare,guvernul sau primul ministru.

        Controlul la inițiativa particularilor exprimă,cu deplinătate și nemijlocit,vocația Curții Constituționale de a fi un instrument de protecție a indivizilor față de legislativ, de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale.(5)Beneficiarul acestui control nu este, în mod necesar individul și, cu atât mai puțin cetățeanul, ci sistemul democratic constituțional.

Un astfel de control implinește, în esență,trei funcții:

1. El este un instrument de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale
2. El este un instrument de control de ordin constituțional și totodată un mod de legitimare a justiției constituționale
3. El este un instrument pedagogic, punând constituția la judecata poporului și înlesnind acestuia afirmarea conștiinței sale democratice.

Controlul poate fi direct,declanșat de cei interesați și cu privire la o lege.El poate fi și indirect, mediat, exercitat de o autoritate învestită cu prerogativele de a apăra drepturile particularilor și îndreptat impotriva actelor de aplicare a legii, administrative sau jurisdicționale.

[2]

IV.Atribuțiile de control exercitate de Curtea Constituțională

                            Controlul de constituționalitate

Forme ale controlului de constituționalitate

Controlul de constituționalitate se realizează, de regulă, la sesizare, iar din oficiu  numai asupra inițiativelor de revizuire a Constituției.Controlul la sesizare funcționează,după caz,a priori sau a posteriori,cel din oficiu funcționează  numai sub forma controlului prealabil și preventiv.

Controlul constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora

Controlul la sesizare a priori privește constituționalitatea legilor înainte de promulgarea acestora.

Câteva precizări, observații și sesizări credem că sunt necesare:

1)Controlul constituționalității legilor, înfăptuit în condițiile art 144 alin 1 lit a din Constituție  este un control abstract și numai a priori, înainte de promulgarea legilor.Ar fi,credem, oportună introducerea după modelul altor țări(Italia,Germania) și a unui control a posteriori, la sesizarea acelorași subiecte, dar și a altora(îndeosebi consiliile județene)

2)Controlul abstract si a priori este un control ”facultativ” la origine , prin condiționarea exercitării lui de existența unei sesizări, dar el este ”obligatoriu”ulterior, după sesizarea Curții Constituționale.Așasar, în interiorul acestui sistem de control, într-o primă fază, vocația Curții Constituționale este aleatorie, iar apoi, într-o a doua fază,controlul de constituționaliate este obligatoriu, Curtea neputând refuza îndeplinirea unei atribuții care face parte din competența sa constituțională.Credem însă că,pentru început, cel puțin sub forma controlului prealabil, trebuie instituționalizat și controlul din oficiu.

3)Controlul se exercită numai la sesizarea unor subiecte expres și limitativ arătate.În opinia noastră, sfera acestor subiecte ar trebui lărgită, prin includerea și a Avocatului poporului(ca în Spania și Portugalia), a Curșii de Conturi, a persoanelor fizice sau juridice pe caleaacțiunii( ca în Austria,Germania și cu particularități notabile, Spania)precum și a consiliilor județene, întrucât,în esență,valorile democrației constituționale ar fi astfel aprofundate și dezvoltate și în fond nu apare nici un impediment.

4)Pot face obiectul controlului de constituționalitate legile adoptate deja  de Parlament, dar încă nepromulgate.De asemenea deoarece textul Constituției nu distinge, prin legi urmează a se înțelege atât legile ordinare cât și cele organice și nu sunt cuprinse în sfera acestui control legile constituționale..

5)Controlul de constituționalitate este un control de conformitate cu Constituția, nu unul de oportunitate.

6)În lipsa unor precizări legale restrictive,urmează să admitem că acest control de constituționalitate privește atât conformitatea internă, cât și conformitatea externă, atât deci conformitatea intrinsecă,cât și conformitatea extrinsecă sau,în fine,,atât conformitatea materială,cât și conformitatea formală,așadar atât conformitatea în conținut,în substanță a reglementărilor,cât și conformitatea lor sub aspectul procedurilor constituționale.Într-adevăr,daca sunt neconstituționale prevederile legii prin care se ”încalcă dispozițiile sau principiile Constituției”-cum precizează art.2.alin 2 din legea organică-atunci sunt imposibil de disociat cele două componente,complementare de altfel, ale conformității cu Constituia.Alminteri, scopul Curții de a garanta supremația Constituției n-ar fi realizat sub aspectul tuturor determinărilor lui

7)Prin decizia ei,Curtea Constituțională nu anulează legea sau dispoziția dintr-o lege incriminată sub motivde neconstituționalitate, ci doar declară neconstituționalitatea.

8)În sensul unei opinii,în cadrul acestui tip de control preventiv, anterior promulgării legii, se desprind două caracteristici ale raporturilor dintre Curtea Constituțională și autoritățile publice care o sesizează:

• Caracterul simetric,rezultând din faptul că declanșării competenței Curții ăi corespunde întreruperea promulgării,admiterea obiecției de neconstituționalitate avțnd ca efect reexaminarea legii, iar respingerea obiecției conducțnd la reluarea procedurii de promulgare
• Caracterul procesiv, rezultând din succesiunea efectelor directe ale sesizării și a efectelor sale indirecte,legate de consecințele juridice ale deciziei prin care ea a fost soluționată.

Caracterul simetric su procesiv al acestor relații ”configurează poziția Curții Constitușionalede garant al supermației Constituției, în disputa politică implicată de procesul legiferării

9)Controlul constituționalității legilor se declanșează așadar,înainte de promulgarea acestora.

10) Problema cea mai complexă și, se pare, cea mai controversată, rămâne accea a reexaminării legii.Potrvit art.145, alin.1 din constituție, dacă prin dcizia Curții se declară neconstituționalitatea, legea se trimite spre reexaminare Parlamentului.Atunci când, în urma reexaminării,legea este adoptată în aceeași formă, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, obiecția de neconstituționalitate este înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie.

11)Art 145 din Constituție și Legea nr 47/1992 nu prevăd  un termen înlăuntrul căruia Camerele Parlamentului să reexamineze legea declarată neconstituțională, întârzierea reexaminării putând fi astfel îndelungată.Deși constatarea este reală, fixarea unui termen în vederea reexaminării n-ar putea face abstrcție de următoarele posibile observații:

-Dreptul Parlamentului de a legifera înseamnă și dreptul acestuia de a fixa prioritățile in procesul legiferării

-Fixarea unui termen în vederea reexaminării ar inculca obligația Parlamentului de a reexamina legea,or o asemenea obligație nu este justificată.

III.Controlul constituționalității legilor de către organele judecătorești

                Examinând modalitățile de exercitare a controlului constituționalității legilor in S.U.A și în Franța, țările în care au apărut primele constituții scrise, am putut constata că instaurarea acestui control si dezvoltarea lui sunt determinate, fie că este vorba de controlul prin organele judecătorești ori de cel exercitat de un organ politic în afara adunărilor reprezentative, de necesitatea satisfacerii intereselor de clasă ale burgheziei, iar de la apariția și dezvoltarea capitalului monopolist, în conflictul de interese dintre acest capital și capitalul mic și mijlociu, în procesul acaparării întregii puteri de stat de către capitalul monopolist.

Ceea ce caracterizează controlul burghez al constituționalității legilor este faptul că formarea organelor care exercită acest control aparține exclusiv burgheziei, oricare ar fii aceste organe: judecătorești sau politice, ca în cele două țării de care am vorbit, sau politico-jurisdicționale, categorie de organe apărută după primul război mondial.Acest caracter este de natură să pună în lumină rolul însuși al controlului burghez al constituționalității legilor și anume acela de a înșela masele largi de popoare, de ale demobiliza în lupta lor pentru obținerea satisfacerii intereselor lor fundamentale, creând iluzia unei perfecte imparțialități în asigurarea respectării prevederilor constituționale, iluzie, pentru că la adăpostul acestor organe și chiar prin acțiunea lor, se lipsesc de efecte legile adoptate sub presiunea maselor și se încalcă sau se modifică prevederile constituționale.Desigur că formarea acestor organe de control și exercitarea controlului însuși sunt foarte variate, această varietate fiind determinată de raportul de forțe în lupta de clasă ori de raportul de forțe în sânul burgheziei însăși, precum și de condițiile concrete ale fiecărei țări, dar, oricare ar fii modalitățile de exercitare a controlului constituționalității legilor, în țările capitaliste, aceste modalități exprimă modul cel mai eficace de asigura dominația de clasă a burgheziei, în principal, și dominația in exercitarea puterii de stat, a capitalului monopolist, în secundar.

Examinarea controlului constituționalității legilor în S.U.A și în Franța au dovedit cu prisosință acest adevăr, deopotrivă valabil pentru toate modalitățile de exercitare a acestui control, imaginate și organizate în diferitele țări capitaliste.Astfel că, prezentând controlul constituționalității legilor, în diferite țări și în diferite momente, pentru a putea înfățișa larga varietate de modalități în care el se exercită, nu ne vom ocupa și de contextul istoric și politic în care el a apărut.

                A.Controlul constituționalității legilor în România burghezo-moșierească

                Problema contrulului constituționalității legilor a fost ridicată și rezolvată, în România burghezo-moșierească, în aceleași condiții în care ea a fost ridicată și soluționată în S.U.A.

                Într-adevăr, deși constituția în vigoare, cea din Iulie 1866, nu numai că nu instituia controlul constituționalității legilor, dar, prin condițiile adoptării ei și prin spiritul prevederilor sale, nu îngăduiau un asemenea control, la 2 Februarie 1912, cu prilejul judecării unei acțiuni a Societății de Tramvaie din București, intentată împotriva Ministerului de Interne, Tribunalul Ilfov, secția 2 a declarat că toate instanțele judecătorești au dreptul și datoria să verifice conformitatea cu prevederile constituționale a oricărei legi, ori de câte ori, cu prilejul judecării unui proces, se invocă neconstituționalitatea ei, soluția determinând soarta acțiunii și dacă socotește legea neconstituțională, să o înlăture, în hotărârea pe care o pronunță.Pentru a se putea înțelege, pe deplin, considerentele hotărârii tribunalului, trebuie amintit că Societatea de Tramvaie luase ființă pe baza unei legi din 18 Aprilie 1909 și funcționa pe baza statutelor, aprobate prin jurnal al Consiliului de Miniștrii.La 8 Iulie 1911, Consiliul Comunal al Capitalei a autorizat pe primar să ceară abrogarea legii din 18 Aprilie 1909 și anularea, de către Consiliul de Miniștrii a statutelor societății.Consiliul de Miniștrii a dat urmare intervenției primarului capitalei și a revenit asupra jurnalului din 16 Mai 1909 prin care se aprobaseră statutele societății, anulându-le.În cursul procesului, pentru a se evita o soluție defavorabilă statului și primăriei capitalei, a fost adoptată, la 18 Decembrie 1911, o lege interpretativă, prin care se înlăturau temeiurile în drept care ar fii conduc la admiterea acțiunii.

                În acestă situație Tribunalul a hotărât că:

• Atribuțiile puterii judecătorești rezultă chiar din principiul acetei puteri, căci rolul său constituțional consistă în a aplica legile atât constituționale, cât și ordinare, în procesele deduse înaintea sa ceea ce implică în mod necesar competența sa în caz de contrarietate între legi, care din ele trebuie să fie preferată, așa că nu e de trebuință de un text formal spre a da în competența tribunalului judecata constituționalității legilor în procesele de competența sa, ci din contră, ar trebui un text formal, pentru ca să se ridice această competență.
• Legile constituționale sunt tot legi și prin urmare aplicația lor la litigiile dintre părți intră în competemța puterii judecătorești, ca și aplicația legilor ordinare.De aici rezultă că, dacă legea ce se invocă dinaintea tribunalului ar fii contra dispozițiilor precise ale constituției, judecătorul trebuie să acorde precădere dispozițiilor constituționale, care trebuie să se impună prin autoritatea lor, atât legiuitorului și judecătorului.
• Pentru a fii o lege într-adevăr interpretativă, trebuie ca ea să rezolve dificultatea de interpretare, care să aibă un caracter scris și care intervine mai cu seamă în cazuri când există contrarietate de hotărâre în interpretarea legilor, pentru a pune capăt variațiilor de jurisprudență.Prin urmare,nu e destul ca o lege sa aibă forma interpretativă, ca să fie în realitate interpretativă.Astfel, legea din 18 decembrie 1911 relativă la înființarea tramvaielor  comunale din București și aplicată la un contract unic, în privința căruia justiția nu a rezolvat nici o chestie de drept și nu a dat loc la nicio dificultate de interpretare, nu este o lege interpretativă, mai cu seamă că ea crează dispozițiuni cu totul noi, care nu intră în cadrul unei legi interpretative.
• Prin legea din 18 decembrie 1911, impunându-se acționarilor să accepte alte condiții decât acelea pe care le-au avut în vedere la subscrierea acțiunilor, sub sancțiunea ca, în caz de refuz, dreptul lor de proprietate asupra acțiunilor să fie transformat într-un drept litigios de daune-interese, asemenea dispoziții constituie o flagrantă violare a art.19 din Constituție, care declară sarcă și inviolabila proprietatea de orice natură, dispunând pe temeiul acestui principui că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică legalmente constatată și după o prealabilă și dreaptă despăgubire.

Împotriva acestei hotârâri,Ministerul de Interne a declarat recurs înaintea Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând incompetența tribunalelor de a judeca dacă o lege este sau nu conformă cu prevederile constitușiei, fără a discuta problema dacă legea era sau nu neconstituționlă, căci prin aceasta ar fi recunoscut competența tribunalelor cu privire la constituționalitatea legilor.Secția I a Curții căreia i-a fost repartizată judecarea recursului, în urma dezbaterilor care au durat 3 zile,14,15,16 martie 1912, a respins recursul, validând astfel, hotărârea tribunalului.

        Se instaura, astfe,fără ca prevederile constituționale să îl autorizeze,controlul judecătoresc al constituționalității legilor pe cale de excepție, control, ca și în SUA, represiv și difuz,ca unul ce putea fi exercitat de către orice instanță judecătorească, deci,chiar și de un judecător de pace.

        Spre deosebire, însă,de SUA, controlul judecătoresc al constituționalității legilor a fost consacrat în Constituția din 22 martie 1923,deci tot ca un control represiv, pe cale de excepție, dar ca un control concentrat, nu difuz.Art.103 alin 1 al acelei constituții prevede:”Numai Curtea de Casație in Secțiuni Unite are dreptul de a judeca neconstituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acelea, care sunt contrarii constituției.Judecata asupra neconstituționalității legilor se mărginește numai la cazul judecat.”

        Deci, controlul judecătoresc al constituționalității legilor nu putea fi exercitat decât de cel mai înalt organ judecătoresc și nu prin secțiile sale, ci în secții unite.Controlul nu se exercita din oficiu,din inițiativa Curșii de Casație în secții-unite, ci numai când este sesizată cu ocazia unui proces,fie după judecarea definitivă a procesului, fie dacă părțile sunt de acord, chiar înainte de judecarea definitvă a procesuli,care se suspendă până la pronunțarea Curții de Casație asupra excepției de neconstituționalitate, alternativă prevăzută de art.29 alin.4 al Legii Curții de Casație.Declararea unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege ca neconstituțională,nu are ca efect anularea legii, ci numai înlăturarea ei din rezolvarea procesului,în cursul căruia excepția de ilegalitate a fost invocată,deși,în fapt,dată fiind autoritatea deciziilor Curții de Casație în Secții-unite este sigur că  leagea sau dispoziția de lege declarată neconstituțională nu va mai fi aplicată.

        În literatura de specialitate a României burghezo-moșierești,o asemenea organizare a controlului constituționalității legilor era considerată ca atingând perfecțiunea.Astfel, se scria:”Așa cum este organizat acest control,în fața secțiilor-unite ale Casației, el a stârnit admirația străinilor și sistemul legislației noastre este recomandat spre a fi introdus în legislațiile altor popoare”.Pentru dovedirea acestei aprecieri, se invocă opinia decanului Facultății de Drept din Paris care scria:”Să afirmăm, să proclamăm și să răspândim cu toată puterea noastră această regulă elementară a dreptului public al tuturor țărilor și al nostru, îndeosebi:Tribunalele de oce grad trebuie să asigure exercitarea tuturor legilor, a legilor constituționale , ca și a legilor ordinare.Dacă există o contradicție între un text legislativ și un text constituțional, acesta din urmă trebuie să prevaleze,pentru că constituția este legea legilor.Ne temem să lăsăm unui tribunal de primă instanță sau chiar unui judecător de pace facultatea de a refuza aplicarea unei legi ce se pretinde a fi neconstituțională?S-o admitem, deci,dacă se vrea, dar cu condiția ca să se precizeze printr-o lege specială, că excepția de neconstituționalitate, ridicată in fața oricărei jurisdicții va fi, imediat supusă Curții de Casație.Este ceea ce au făcut foarte înțelept românii”.

        România burghezo-moșierească a organizat un control preventiv,exercitat printr-un organ, depinzând de Ministerul Justiției:Consiliul Legislativ.Constituția din 29 martie 1923, prevdea în art 76 că:”Se înființează un Consiliu Legislativ, a cărui menire este să ajute în mod consultativ la facerea și ca coordonarea legilor,emanând fie de la puterea executivă, fie din inițiativa parlamentară, câi și la întocmirea regulamnetelor generale de aplicare a legilor.Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi,afară de cele care privesc creditele bugetare.Dacă, însă,într-un termen fixat de lege,Consiliul legislativ nu-și dă avizul său,Adunările pot proceda la discutarea și aprobarea proiectelor.O lege specială va determina organizarea și moduld e funcționare a Consiliului Legislativ”.Deși textele constituționale nu perevdeau explicit dreptul Consiliului Legislativ de a verifica și conformitatea cu prevederile Constituției a proiectelor de legi, s-a considerat  că acest drept era acordat implicit.De aceea, legea din 1925,pri care se organiza Consiliul Legisaltiv,a prevăzut expres, printre atribuțiile sale și verificarea constituționalității proietctelor.Potrivit art2 lit.c din lege, se prevedea că atribuția Consiliului,aceea:”de a propune modificările de formă și de fond pe care le-ar reclamaȘcorectitudinea și claritatea redacțiunii juridice,coordonarea cu principiile și concepțiile economice, sociale și politice ale Constituției”,iar prin art.3 lit.a:” de a semnala puterii executive și puterii legiuitoare,pentru abrogarea sau modificarea pe toate acelea care,în total sau în parte sunt căzute în desuetudine,nepotrivite cu principiile constituționale sau invederează confuzii și contradicții necesitând modificarea și unificarea, armonizarea cu constituția sau coordonarea cu celelate legi”.

        De fapt, prin legea din 1925,în dezvoltarea art 76 din Constituție se instaurau 2 modalități de control distincte:

-unul prealabil,prin verificarea proiectelor de legi

-cel de-al doilea, un control ulterior,prin verificarea legilor în vigoare.

        În realitate, atât unul, cât și celălalt, nu constituiau decât acte pregătitoare în vederea exercitării controlului constituționalității legilor, care se efectuau de adunările legiuitoare.Într-adevăr, în ceea ce privește verificarea proiectelor de legi, sub aspectul constituționalității legilor, Consiliul legislativ nu emitea decât un aviz consultativ, care nu avea alte efecte juridice decât acela de a obliga adunările legiuitoare să îl ia în considerare, dar acestea nu erau obligate să și-l însușească, el putând hotărî chiar împotriva acestui aviz.De asemenea, în ceea ce privește legile în vigoare, Consiliul legislativ nu făcea decât propuneri, hotărârea aparținând, exclusiv, adunărilor legiuitoare.

B.Controlul constituționalității legilor în Elveția

        Controlul constituționalității legilor este realizat, în Elveția, stat federal, în care își găsesc apălicare pe lângă constituția federală și cele 25 de constituții ale cantoanelor și semi-cantoanelor, în modalități diferite, după cum este vorba de controlul constituționalității legilor federale sau de acela al legilor cantonale.

        În ceea ce privește legile federale, controlul constituționalității lor nu poate fi făcut decât de adunările legiuitoare.Niciun control judecătoresc nu poate fi exercitat asupra legilor și tratatelor adoptate de Adunarea federală și cum nici un astfel de control nu este organizat, controlul constituționalității legilor federale nu poate fi exercitat decât de Adunarea federală.

        Inexistența controlului judecătoresc al constituționalității legilor federale rezultă cu evidență din prevederile art.113, alin. 3 din Constituția federală.

        În ceea ce privește, însă, legile cantoanelor, ele sunt supuse controlului judecătoresc, atât în conformitatea lor cu preverile constituționale ale cantonului în care au fost adoptate, cât și în conformitatea lor cu prevederile constituției federale, și chiar cu dispozițiile legilor federale, ceea ce este firesc în orice stat federal.

        Modalitatea de aplicațiune generală de control judecătoresc pentru legile tuturor cantoanelor este aceea a controlului exercitat de Tribunalul federal.Acesta este alcătuit din 24 de judecători și 9 supleanți, aleși de Adunarea federală pentru 6 ani, sunt, în fapt, aleși cu rare excepții, pe viață, deoarece orice judecător poate fi reales până la încetarea lui din viață, ceea ce se și întâmplă curent.Instanța supremă, în sistemul elvețian, tribunalul federal se pronunță, printre altele și în conflictele de competență dintre confederație și cantoane, ca și asupra constituționalității legilor cantoanelor.Accesul la Tribunalul federal este asigurat oricui dovedește că are un interes deja născut, sau pe cale de a se naște, printr-o acțiune directă, introdusă în termen de 60 de zile de la promulgarea legii cantonare, pe care socotește că îi prejudiciază interesele protejate, fie de constituția cantonală, de legile federale sau de constituția federală.Acțiunea este scutită de orice taxe, iar Tribunalul federal, dacă admite acțiunea, pronunță anularea legii declarate ca neconstituțională, efectele deciziilor sale, producându-se, astfel, erga omnes.Ne găsim, deci în prezența unui control judecătoresc concentrat, control judecătoresc represiv cu efecte erga omnes.

I.Controlul constituționalității

1.Definiție

2.Principiul separației puterilor

3.Supremația Constituției     

1.Ca instituție jurică, controlul constituționalității legilor constă în ansamblu dispozițiilor normative, prin care se organizează verificare conformității cu constituția atât a fiecărei legi, în totalitatea ei, cât și a fiecărei prevederi dintr-o lege, și drept consecință, înlăturarea legii sau a dispoziției dintr-o lege a căror neconformitate cu constituția a fost constatată.Controlul constituționalității legilor apare, astfel, ca o garanție juridică a respectării constituției, ca unul din mijloacele cele mai eficiente de asigurare a aplicării legii fundamentale a statului în conducerea întregii vieți a societății, care se realizează, în primul rând, prin adoptarea legilor, prin statornicirea de norme generale și obligatorii, care reglementează raporturile sociale.

                Studierea controlului constituționalității legilor este una din instituțiile cele mai însemnate ale dreptului constituțional, prin aceea că pune în adevărata lor lumină toate celelalte istituții ale dreptului constituțional și chiar sistemul de drept în întregul lui.

            Fundamentele controlului constituționalității legilor 

                2.Controlul constituționalității legilor își găsește fundamentarea în principiul fundamental, potrivit căruia este organizat statul capitalist, și anume, separația puterilor.Astfel, în literatura noastră actuală, I.Benditer afirmă că:”principiul separației puterilor în stat constituie baza teoretică a organizării controlului constituționalității legilor în statele burgheze.În susținerea afirmației sale, autorul se referă la considerentele deciziei Curții de Casației din București, prin care, în 1912, această curte și-a arogat dreptul de a controla constituționalitatea legilor spunând că:”Principiul separației puterilor impune puterilor să se controleze și să se cenzureze reciproc”.

                Principiul separației puterilor care stă la baza organizării oricăruia din statele capitaliste, a constituit una din armele ideologice folosite de burghezie pentru cucerirea puterii de stat.Potrivit acestui principiu în stat există trei puteri separate una de alta:

• Puterea legislativă;
• Puterea executivă;
• Puterea judecătorescă.

Supremația constituției ca fundamentare a controlului constituționalității legilor

3.G.Burdeau  cercetează supremația constituției arătând că: ”fie că este scrisă sau cutumiară, constituția este legea supremă a statului” și că ”superioritatea legilor constituționale ar fii un cuvânt zadarnic, dacă ele ar putea fi violate fără pedeapsă de către organele statului”

Bibliografie

1.I.Deleanu-Justiția constituțională,Ed. Lumina Lex,București

2.M.Lepădătescu-Teoria generală a controlului constituționalității legilor,Ed.Didactică si Pedagogică,București

3.Al.Văleanu-Controlul constituționalității legilor în dreptul român și comparat,București

[1]

[2] 1.El apare deci ca fiind incompatibil cu mecanismele de control difuz, care este un control concret.

2.În unele țări nu este consarcat și controlul abstarct.De exemplu, în Coreea de Sud se realizează numai controlul concret.

3.Controlul abstract este,însă,uneori, a posteriori,după intrarea legii în vigoare.Ex.Germania

4.Dar, bunăroară, potrivit art 144 alin1 lit.b din Constituție,sesizarea Curții Constituționale poate aparține și Curții Supreme de Justiție, care nu este o autoritate politică

5.Este vorba de drepturile și libertățile protejate constituțional, chiar dacă ele nu sunt înscrise in constituție.