Drepturile cu privire la marcă sunt apărate prin mijloace de drept administrativ, de drept civil şi de drept penal.
1. Mijloace de drept administrativ
În urma examenului de fond, decizia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de înregistrare a mărcii sau de respingere a cererii de înregistrare a mărcii este comunicată solicitantului.
1.1. Opoziţia
În urma examenului de fond, decizia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de înregistrare a mărcii sau de respingere a cererii de înregistrare a mărcii este comunicată solicitantului. În termen de 3 luni de la data publicării mărcii admisă la înregistrare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, pot fi formulate opoziţii. Potrivit art. 23, alin. 1 al Legii 84 din 1998, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industrială protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu privire la marca publicată.
1.2. Contestaţia
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca organ administrativ de specialitate, dispune, în legătură cu operaţiunile privind protecţia mărcilor, prin decizii motivate, în fapt şi în drept. Deciziile pot fi de admitere sau de respingere.
Împotriva deciziilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se pot face contestaţii. Contestaţiile se fac de către solicitantul înregistrării mărcii sau, după caz, de titularul mărcii, împotriva deciziilor privind înregistrarea mărcii. Orice alte persoane interesate pot formula contestaţii împotriva deciziilor privind înscrierea cesiunii sau a licenţei în Registrul Naţional al Mărcilor.
Contestaţia se face în scris şi va fi însoţită de probele pe care se bazează susţinerea părţii şi de dovada achitării taxei de contestaţie. Contestaţia, formulată în conformitate cu cerinţele legale, se soluţionează de către comisia de reexaminare, care este un organ administrativ jurisdicţional.
2. Mijloace de drept civil
Litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor, precum şi repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. În funcţie de situaţia concretă, acţiunea civilă poate fi o acţiune în daune sau o acţiune negatorie. Acţiunea civilă se judecă în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
3. Mijloace de drept penal
3.1. Contrafacerea mărcilor
Contrafacerea mărcilor este prevăzută de Legea nr. 84 din 1998. În conformitate cu dispoziţiile art. 83, alin. 2, lit. a, contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul introducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, sau cu amendă de 15 milioane.
3.1.1. Contrafacerea în înţeles restrâns şi folosirea mărcii contrafăcute
Contrafacerea constă în reproducerea unei mărci care aparţine altei persoane, independent de orice act de folosire. Pentru existenţa contrafacerii, reproducerea trebuie să fie realizată cu scopul de a se folosi pentru produse sau servicii identice sau similare. Datorită destinaţiei sale, marca reprodusă este de natură a induce în eroare pe cumpărător.
Contrafacerea poate fi o reproducere servilă sau brutală. În cazul în care reproducerea este completă, contrafacerea are un caracter evident. Existenţa contrafacerii este o problemă de fapt, pe care instanţa o apreciază prin prisma unor reguli distincte:
- Contrafacerea se apreciază ţinându-se seama de asemănări şi nu de deosebiri. Elementele esenţiale şi caracteristice ale mărcii vor fi supuse de către instanţă unei aprecieri analitice.
- Contrafacerea implică existenţa unui risc de confuzie. Acest risc se examinează în funcţie de reacţia unui consumator obişnuit sau mijlociu.
- Contrafacerea nu necesită dovada relei-credinţe. Intenţia delictuoasă a făptuitorului fiind prezumată, în cauză este suficientă simpla dovadă a actului de contrafacere.
- Contrafacerea trebuie să creeze o confuzie, fără a fi necesar să se realizeze în mod concret. Se cere numai ca inducerea în eroare a consumatorilor să fie posibilă.
3.1.2. Imitarea frauduloasă a mărcii altuia şi folosirea mărcii imitate
Imitarea constituie realizarea unei mărci care, prin impresia de ansamblu, se aseamănă cu o altă marcă înregistrată. Imitarea este frauduloasă dacă se săvârşeşte cu intenţie şi are ca scop inducerea publicului în eroare asupra calităţii produselor sau serviciilor. În caz contrar, imitarea va fi ilicită, constituind un act de concurenţă neleală sau un fapt ilicit civil
Existenţa imitării frauduloase se determină în funcţie de asemănări şi nu de deosebiri. Asemănările se stabilesc prin examinarea aspectelor generale ale elementelor constitutive. Instanţa va recurge la o apreciere sintetică şi nu analitică, ţinând seama de pregătirea şi atenţia unui cumpărător obişnuit, care nu observă concomitent cele două mărci.
Imitarea frauduloasă poate fi prin asemănare vizuală, fonetică şi intelectuală. Imitarea prin asemănare intelectuală se realizează prin analogie, echivalent şi contrast. De exemplu, marca Miss Rouge este o imitaţie prin analogie a mărcii Miss Blanche; traducerea unei mărci într-o limbă străină, cum ar fi Soleil în raport cu Sun, reprezintă o imitare prin echivalent; marca La vache serieuse constituie o imitaţie prin contrast a mărcii La vache qui rit.
În cazul folosirii mărcii imitate fraudulos, normele aplicabile vor fi aceleaşi ca la utilizarea unei mărci contrafăcute.
3.1.3. Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia
Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia înseamnă că o marcă străină care se găseşte în posesia unei persoane este aplicată pe produse de origine diferită. Producând o confuzie în rândul clienţilor, cu privire la provenienţa produselor ce prezintă o anumită marcă, aplicarea frauduloasă este asimilată contrafacerii.
Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia se realizează prin folosirea formelor materiale care reprezintă un anumit semn distinctiv. În mod obişnuit, se utilizează timbrul, sigiliul sau ambalajul care constituie marca unei alte persoane.
.3.2. Concurenţa neloială
Acţiunea în concurenţă neloială are ca fundament conduita criticabilă a pârâtului, care încalcă obligaţia de lealitate în exercitarea profesiunii sale. Potrivit art. 86, alin. 1 al Legii nr. 84 din 1998, orice utilizare a mărcilor, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie un act de concurenţă neloială.
În accepţiunea art. 86, se consideră, în mod special, ca fiind acte de concurenţă neloială următoarele:
- orice fapte de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
- afirmaţiile false în exercitarea comerţului, de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau activitatea industrială ori comercială a unui concurent;
- indicaţiile sau afirmaţiile a căror utilizare, în exercitarea comerţului, pot induce în eroare publicul cu privire la natura, la modul de fabricaţie sau la caracteristicile mărfurilor.