Drept

  Prin Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale  o serie de prestaţii au fost desprinse din Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale şi au fost preluate de noua reglementare.

1. Noţiune

  Potrivit art. 1 din Legea nr. 346/2002, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

2. Riscurile asigurate

   În condiţiile Legii nr. 346/2002, riscurile asigurate sunt accidentele de muncă şi bolile profesionale, definite conform Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.

  Astfel :

  A). Prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces (art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006).

 Constituie, de asemenea, accident de muncă – în acord cu dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/2006:

1. a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
2. b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
3. c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural/sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
4. d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
5. e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
6. f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
7. g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
8. h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
9. i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
10. j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
11. k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
12. l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
13. m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
14. n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
15. o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
16. p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
17. q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.

   B).  Art. 5 lit. h din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă prevede că bolile profesionale sunt afecţiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.

   Art. 33 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă precizează că sunt boli profesionale şi afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice. Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale.

3. Persoanele asigurate (asiguraţii)

  Există două categorii de persoane asigurate, şi anume:

A). în mod obligatoriu;

B). în mod facultativ.

     A). Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevede că sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

1. a) salariaţii şi funcţionarii publici;
2. b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu ale persoanelor prevăzute la lit. a;
3. c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
4. d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

  De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 346/2002, sunt asiguraţi obligatoriu şi :

• angajaţii români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii;
• cetăţenii străini sau apatrizii care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România.

   B). Asiguraţii în mod facultativ pot fi, conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 346/2002, persoanele care încheie contract individual de asigurare şi care se află într-una din următoarele situaţii:

1. a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
2. b) comanditaţi, administratori;
3. c) membri ai asociaţiei familiale;
4. d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
5. e) persoane angajate în instituţii internaţionale;
6. f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;
7. g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier;
8. h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;
9. i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior.

Asigurătorul

  Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare C.N.P.A.S, are calitatea de asigurător, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 346/2002.

  Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii şi de asociaţii profesionale de asigurare, în calitate de prestatori de servicii, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale.

5. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

  Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul legii şi din contractele de asigurare se stabilesc, conform art. 9 alin. 1, între:

A). angajatori şi asigurător, în cazul persoanelor asigurate în mod obligatoriu (prevăzute în art. 5 şi la art. 7 din Legea nr. 346/2002);

B). asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate în mod facultativ (precizate la art. 6 din Legea nr. 346/2002).

  Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, după caz.

A). În prima situaţie (cea a asiguraţilor în mod obligatoriu prevăzuţi în art. 5 şi la art. 7 din Legea nr. 346/2002, respectiv atunci când raporturile de asigurare se stabilesc între angajatori şi asigurător), în vederea încheierii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi a stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asigurătorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de activitate conform Clasificării Activităţilor din Economia Naţională - C.A.E.N., numărul de angajaţi, fondul de salarii precum şi orice alte informaţii solicitate în acest scop.

 Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de muncă ori de serviciu între părţi, după caz (art. 10 alin. 3). În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută, angajatorul are obligaţia să anunţe asigurătorul în termen de 15 zile.

 În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 346/2002).

  În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă.

  Pentru asiguraţii în mod obligatoriu, angajatorii datorează contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Prin excepţie, angajatorii nu datorează contribuţia pentru ucenici, elevi, studenţi pe toată durata efectuării practicii profesionale (art. 96 lit. a din Legea nr. 346/2002).

  Baza lunară de calcul la care persoanele asigurate în mod obligatoriu datorează contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale este reprezentată de fondul total de salarii brute lunare realizate.

  Conform art. 24 din Legea nr. 487/2006 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, cotele de contribuţie datorate de angajatori, în funcţie de clasa de risc, se stabilesc de la 0,4% la 3,6%, aplicate asupra fondului total de salarii brute lunare realizate.

  Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se aplică asupra sumelor reprezentând:

1. a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta, potrivit legii;
2. b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul încetării contractelor individuale de muncă, al încetării calităţii de funcţionar public sau de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;
3. c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor;
4. d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
5. e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.

B). În cea de - a doua situaţie prevăzută de art. 9 lit. b (cea a asiguraţilor în mod facultativ conform art. 6, respectiv atunci când raporturile de asigurare se stabilesc asiguraţi şi asigurător), persoana asigurată, o dată cu încheierea contractului individual de asigurare are obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în termen de 15 zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire la situaţia şi statutul ei.   

    Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o dată cu aceste raporturi.

    În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare (art. 15 alin. 1). În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă.

  Contribuţia datorată de persoanele fizice asigurate facultativ este unică, în valoare de 1%, aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată.

6. Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

  Art. 19  din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale dispune că asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

1. a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
2. b) reabilitare şi reconversie profesională;
3. c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
4. d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
5. e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;
6. f) despăgubiri în caz de deces;
7. g) rambursări de cheltuieli.

A). Prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă

   Asiguraţii au dreptul la prestaţii medicale pentru reabilitarea stării de sănătate şi recuperarea capacităţii de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 21 din Legea nr. 346/2002).

   Asigurătorul are obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate până când se realizează:

• restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficienţelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat;
• prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanentă.

     Asiguraţii au următoarele drepturi:

1. a) beneficiază de tratament medical, corespunzător leziunilor şi afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează: asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloacele de transport specializate şi în unităţile spitaliceşti; tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente, prescrise de medic; servicii medicale în spitale sau în unităţi sanitare cu personalitate juridică specializate pentru boli profesionale; tratament de recuperare a capacităţii de muncă în unităţi de specialitate; servicii de chirurgie reparatorie; cure balneoclimaterice (art. 23 alin. 1 din Legea nr. 346/2002).
2. b) au acces la programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asigurătorului, în funcţie de natura şi de diagnosticul bolii (art. 25 alin. 1 din Legea nr. 346/2002).

  Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în funcţie de tipul bolii.

  Art. 5 alin. 6 din Legea nr. 487/2006 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 stabileşte că, în cursul unui an calendaristic, se poate elibera un singur bilet de tratament balnear sau de odihnă aceluiaşi beneficiar. Biletele de tratament balnear se distribuie asiguraţilor sistemului public de pensii, sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi pensionarilor de către casele teritoriale de pensii.

  Dispoziţiile referitoare la reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă prin programul individual de recuperare şi, posibil, prin tratament balnear, cuprinse în art. 19 lit. a coroborat cu art. 25 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, au fost modificate şi completate prin prevederile art. 18, art. 21 şi art. 22 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precizându-se că, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia şi de tratament balnear, în conformitate cu programul individual de recuperare.

     Conform art. 21 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă pe baza biletului de trimitere, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Alin. 2 al aceluiaşi articol dispune că tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se desfăşoară în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare întocmit de medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii, structurat pe etape.

    În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata tratamentului balnear este de 15 - 21 de zile şi se stabileşte de medicul curant (art. 21 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005).

    Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

  După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare, asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia, medicul expert al asigurărilor sociale poate propune medicului curant actualizarea programului individual de recuperare sau, după caz, recomandă reluarea activităţii profesionale ori propune pensionarea de invaliditate (art. 21 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005).

   Plata indemnizaţiilor nu se cuvine pentru perioadele în care asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a urma şi de a respecta programul individual de recuperare (art. 21 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005).

B). Prestaţii şi servicii pentru reabilitare şi reconversie profesională

  Aceste prestaţii şi servicii se acordă de către asigurător, la solicitarea asiguraţilor, care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (art. 29 din Legea nr. 346/2002).

  Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie profesională:

• cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale;
• costul cursurilor de calificare sau de reconversie;
• plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie.

  Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acordă lunar şi reprezintă 70% din salariul de bază brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale.

  Indemnizaţia se acordă pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie cu respectarea următoarelor condiţii:

1. persoana asigurată nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate gradul III, acordată potrivit legii (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 346/2002).
2. persoana asigurată, conform art. 32 din Legea nr. 346/2002, respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la:
   • instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul;
   • programul de instruire;
   • modalitatea de absolvire.

C). Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă

  Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (art. 33 alin. 1 din Legea nr. 346/2002).

   Dacă incapacitatea temporară de muncă este cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, asiguraţii au dreptul  la concedii medicale şi indemnizaţii, însă nu potrivit Legii nr. 346/2002, ci în condiţiile evidenţiate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

   Cu privire la cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională trebuie făcute următoarele precizări:

1. a) în cazul asiguraţilor în mod obligatoriu, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului ( 34 alin. 1 din Legea nr. 346/2002);
2. b) în cazul asiguraţilor în mod facultativ, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului ( 34 alin. 2 din Legea nr. 346/2002);
3. c) cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului ( 34 alin. 3 din Legea nr. 346/2002).

  Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale se suportă în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4 - a zi de incapacitate, din contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

  Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de 180 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de concediu medical. În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului, medicul curant poate propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile, pentru cel mult 90 de zile (art. 37 alin. 1).

D). Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă 

1. a) Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă

   Asiguraţii care, din cauza unei boli profesionale sau unui accident de muncă nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de muncă (art. 37 alin. 1).

   Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se acordă în condiţiile în care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de muncă este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul depistării  afecţiunii.

   Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se acordă la propunerea medicului curant, cu avizul medicului asigurătorului, pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape (art. 42 alin. 1 din Legea nr. 346/2002).

1. b) Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă

   Potrivit art. 19 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din durata normală se acordă persoanelor asigurate care, din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă.

  Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:

• desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;
• desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu ale persoanelor prevăzute la lit. a.

  Indemnizaţia se acordă, la propunerea medicului curant, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de zile în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu, în una sau mai multe etape.

E). Compensaţii pentru atingerea integrităţii

   Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii asiguraţii care, în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente care produc deficienţe şi reduc capacitatea de muncă între 20 - 50% (art. 43 din Legea nr. 346/2002).

  Trăsăturile compensaţiei pentru atingerea integrităţii sunt următoarele:

1. compensaţia se acordă la solicitarea persoanei îndreptăţite, pe baza deciziei medicului asigurătorului;
2. compensaţia pentru atingerea integrităţii reprezintă o sumă fixă în bani şi se acordă integral, o singură dată, potrivit art. 45 alin. 1, fără a afecta celelalte drepturi sau indemnizaţii la care este îndreptăţit asiguratul şi nu este luată în baza de calcul pentru determinarea acestor drepturi.
3. cuantumul compensaţiei pentru atingerea integrităţii se stabileşte, conform art. 45 alin. 2, în funcţie de gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute.

F). Despăgubiri în caz de deces

  În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază o despăgubire în caz de deces o singură persoană, care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces (art. 46 alin.1 din Legea nr. 346/2002).

  Cuantumul despăgubirii în caz de deces este de 4 salarii medii brute pe economie.   

  Cererea pentru obţinerea despăgubirii în caz de deces se depune la sediul asigurătorului, însoţită de actele din care rezultă dreptul solicitantului.

  Admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisă de asigurător în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii.

  Decizia se comunică în scris solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii ei.

  Plata despăgubirii în caz de deces se face în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

G). Rambursări de cheltuieli

    Art. 50 alin. 1 din Legea nr. Lege nr. 346 /2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevede că asigurătorul acordă rambursări de cheltuieli în următoarele situaţii:

1. a) transportul de urgenţă, în cazuri temeinic justificate, când salvarea victimei impune utilizarea altor mijloace decât cele uzuale;
2. b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, în situaţia în care acestea au fost deteriorate în urma unui accident de muncă soldat cu vătămări corporale;
3. c) în cazul aplicării dispozitivelor medicale implantabile prin intervenţie chirurgicală în vederea recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale.

  Costurile suportate de asigurător sunt destinate să asigure recuperarea funcţionalităţii organismului celui asigurat, iar cuantumul acestora se va stabili anual prin decizie a preşedintelui C.N.P.A.S.