Brevetabilitatea reprezintă aptitudinea creaţiei intelectuale aplicabile în industrie de a fi protejată prin brevete de invenţii. Pentru a fi ocrotită de lege, prin eliberarea unui brevet, invenţia trebuie să întrunească anumite condiţii speciale: noutatea, activitatea inventivă şi aplicabilitatea industrială.
1. Noutatea
Invenţia propusă spre brevetare trebuie să se deosebească de alte soluţii tehnice cunoscute. O invenţie este nouă, dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Noutatea invenţiei este apreciată în funcţie de stadiul tehnicii mondiale. Prin tehnica mondială se înţelege totalitatea regulilor, metodelor şi procedeelor, iar stadiul tehnicii reprezintă toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului oriunde în lume. Noutatea unei invenţii brevetabile se stabileşte în funcţie de conţinutul revendicărilor şi al domeniului de aplicare precizat în descriere.
Condiţia de noutate a soluţiei propuse se apreciază prin intermediul efectelor tehnice ce pot fi realizate. În măsura în care, prin aplicarea soluţiei, se obţine un efect tehnic care nu a fost prevăzut înainte, regula sau metoda utilizată este nouă faţă de nivelul cunoscut de tehnica mondială.
În examinarea soluţiei tehnice pentru care se solicită protecţia, efectul tehnic nou prezintă un caracter material obiectiv. Noţiunea de noutate îmbracă aspectul concret al unor elemente tehnice, distincte, caracteristice, care fac ca soluţia propusă a fi nouă să se deosebească de alte soluţii tehnice cunoscute, în stadiul existent al tehnicii, nu numai din punct de vedere constructiv, funcţional sau al succesiunii fazelor într-un proces tehnologic dat, ci şi din punct de vedere al efectelor tehnice ce pot fi realizate datorită acestor elemente tehnice distincte şi proprii noii soluţii.
Cunoştinţele făcute publice pot proveni dintr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.
Prin public se înţelege orice persoană, neconstrânsă la confidenţialitate, şi care ar putea difuza informaţii. Persoana nu trebuie să fie neapărat un specialist.
Mai face parte din stadiul tehnicii conţinutul cererilor depuse la O.S.I.M. şi al cererilor internaţionale sau europene desemnând România. Aceste cereri trebuie să aibă o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară celei menţionate, şi să fie publicate la sau după data respectivă, conform legii.
Prin textul art. 9, lit. a şi b din Legea nr. 64 anul 1991, se dispune că divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare: a unui abuz evident în privinţa solicitantului sau a faptului că solicitantul a expus invenţia într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, organizată în statele părţi la tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
În legătură cu divulgarea s-a pus şi problema publicităţii frauduloase a invenţiei de către un terţ. Potrivit opiniilor exprimate, s-a considerat, printr-o interpretare strictă, că terţii nu sunt obligaţi să fie mai vigilenţi decât autorul. Chiar dacă terţul a surprins secretul soluţiei, datorită publicităţii, invenţia nu mai este nouă.
2. Activitatea inventivă
O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident in cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii. Astfel, criteriul de apreciere este reprezentat de un profesionist, o persoană normal competentă într-un domeniu industrial. În dreptul englez se utilizează noţiunea de neevidenţă, în temeiul căreia obiectul unui brevet este considerat invenţie dacă, înainte de data depozitului nu era evident pentru un om de meserie având în vedere stadiul tehnicii. În dreptul german este folosită condiţia nivelului inventiv, în conformitate cu care invenţia trebuie să atingă un anumit nivel inventiv şi să depăşească cunoştinţele şi posibilităţile medii ale unui specialist.
Pentru a stabili dacă invenţia rezultă sau nu, cu evidenţă, din stadiul tehnicii, raportarea activităţii inventive trebuie să se facă la omul de meserie. Poziţiile adoptate de doctrină şi jurisprudenţă admit, în majoritatea lor, că omul de meserie este un profesionist, o persoană normal competentă într-un domeniu industrial. Întrucât specialistul nu trebuie să fie de referinţă, invenţia va fi evidentă în cazurile în care un om de meserie o poate realiza exclusiv cu ajutorul cunoştinţelor profesionale, prin simple operaţiuni de executare. Activitatea inventivă se apreciază în raport cu problema pe care o rezolvă invenţia şi cu soluţia revendicată.
3. Aplicabilitate industrială
O invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv în agricultură. Condiţia aplicabilităţii industriale se referă la obiectul, aplicarea şi rezultatul invenţiei.
Invenţia este industrială prin obiectul ei, dacă se situează în domeniul industriei. Legea exclude de la protecţie ca invenţii, creaţia estetică. O invenţie este industrială în aplicarea sa când aparţine realizărilor industriale. În absenţa aplicaţiunii practice, nu pot fi protejate ca invenţii ideile, descoperirile, teoriile şi principiile. Invenţia este industrială prin rezultatul său, dacă produce efecte industriale. Această invenţie va fi industrială şi în obiectul şi aplicarea ei.