Drept

1.1. Noţiuni generale privind brevetele de invenţie

            Invenţia reprezintă rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală. Procesul de realizare a unei invenţii presupune o contribuţie originală, o idee inventivă. Constituie invenţie creaţia care îndeplineşte anumite condiţii de brevetabilitate, fiind protejată prin acordarea unui titlu specific.  

Între creaţia intelectuală şi descoperirile ştiinţifice există o strânsă legătură. Activitatea inventivă este determinată de dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei.

            De cele mai multe ori, în cadrul activităţii de creaţie intelectuală, descoperirea ştiinţifică reprezintă o primă etapă. Din acest punct de vedere, se consideră că invenţiile sunt aplicaţii industriale ale descoperirilor ştiinţifice.

 

1.1.1. Invenţii brevetabile şi invenţii nebrevetabile

            În funcţie de brevetabilitatea lor invenţiile sunt de două categorii. Invenţiile brevetabile întrunesc condiţiile speciale stabilite de lege pentru a fi protejate juridic. Invenţiile nebrevetabile sunt  excluse de la protecţia juridică.

 

1.1.2. Invenţii de produse şi invenţii de procedee

            Raportarea la obiect are în vedere împărţirea fundamentală a invenţiilor în produse, mijloace şi aplicaţiuni noi de mijloace cunoscute. La această grupare, jurisprudenţa a adăugat şi combinaţia nouă de mijloace cunoscute.

            Produsele reprezintă obiecte materiale sau corpuri cu forme şi caractere specifice. Pot fi brevetate numai produsele industriale, nu şi cele naturale, care nu pot forma obiect de proprietate industrială. Pentru a constitui o invenţie brevetabilă, un produs trebuie să se diferenţieze de orice alt obiect prin compoziţie, constituţie sau structură. Produsele ca obiect al unei invenţii pot fi:

1. obiecte materiale, cu proprietăţi determinate, definite tehnic prin părţile lor constructive, cum ar fi subansambluri, organe sau elemente de legătură dintre acestea;
2. dispozitive, instalaţii, echipamente, maşini-unelte, aparate şi altele care se referă la mijloace de lucru;
3. circuite electrice, pneumatice sau hidraulice;
4. substanţe chimice, inclusiv produsele intermediare;
5. amestecuri fizice sau fizico-chimice definite prin elementele componente.

În literatura juridică se face distincţie între produs şi rezultat. Rezultatele invenţiei nu se prezintă sub o anumită formă. Având caracter abstract, rezultatele sunt ansambluri de avantaje, ca urmare a calităţilor, proprietăţilor sau efectelor tehnice ale produsului. Rezultatele nu pot fi brevetate. O altă soluţie ar permite monopolizarea lor şi implicit imposibilitatea obţinerii aceluiaşi rezultat prin mijloace diferite.

            Mijlocele sunt agenţii (mijloacele chimice), organele (mijloace mecanice) sau procedeele(succesiuni logice de etape sau faze)  prin intermediul cărora se obţine un produs sau un rezultat.

            Mijloacele pot fi materiale sau imateriale. Ele se individualizează prin formă, aplicaţie şi funcţie.

            Mijloacele materiale sunt produsele în sine. Considerarea mijlocului material are în vedere funcţia pe care o îndeplineşte efectul tehnic realizat. De exemplu, bricheta este un produs prin ea însăşi, dar prin funcţia îndeplinită, de a obţine o flacără, constituie un mijloc.

            Mijloacele imateriale sunt procedeele sau operaţiunile. Prin modul de a pune în aplicare şi de a combina elementele chimice şi mecanice, se obţin anumite efecte tehnice. De exemplu, operaţiunea de sudare, realizată după un procedeu determinat şi având un efect tehnic distinct.

            După forma pe care o prezintă, mijloacele pot fi speciale sau generale. Mijloacele speciale au o formă de realizare determinată, iar mijloacele generale sunt considerate ca abstracte.

            Mijloacele sau procedeele se împart în mijloace complet noi şi mijloace cunoscute aplicate sau combinate, într-un mod nou. Modificarea de formă sau de structură trebuie să determine un rezultat diferit.

            Aplicaţiile noi de mijloace cunoscute implică folosirea unui mijloc cunoscut şi obţinerea unui rezultat necunoscut anterior. Elementul de noutate îl constituie raportul de la mijloc la rezultat prin adaptarea mijloacelor cunoscute la scopul urmărit.

Faţă de aplicaţie, întrebuinţarea nouă de mijloace cunoscute nu reprezintă o invenţie brevetabilă. Deosebirea dintre aplicaţia nouă şi întrebuinţarea nouă de mijloace cunoscute se apreciază după criteriul activităţii inventive. În comparaţie cu aplicarea nouă, întrebuinţarea nouă de mijloace cunoscute nu implică modificări sau adaptări speciale.

            Combinaţia nouă de mijloace cunoscute reprezintă gruparea unor elemente distincte, care determină un rezultat de ansamblu nou sau superior. Între efectul tehnic şi mijloacele utilizate trebuie să existe un raport funcţional indisolubil, sub formă de combinaţie. De exemplu, invenţia combinei de cereale. În cazul în care mijloacele acţionează fiecare independent, soluţia este o juxtapunere de mijloace cunoscute. De exemplu, creionul cu gumă. Juxtapunerea nu poate fi brevetată, întrucât proprietăţile tehnice ale ansamblului sunt proprii mijloacelor utilizate, iar în lipsa unei adaptări speciale rezultatul nu este comun.

 

1.1.3. Invenţii principale şi invenţii complementare

            Invenţiile principale au o existenţă de sine stătătoare. Ele pot fi aplicate în mod independent. Invenţiile principale sunt invenţii pionier şi invenţii obişnuite. Invenţiile pionier soluţionează pentru prima oară o problemă tehnică într-un anumit domeniu. Faţă de soluţiile cunoscute pe plan mondial, invenţiile pionier se caracterizează printr-o noutate absolută, fiind realizări de o valoare excepţională. De exemplu, invenţia primului rulment sau invenţia magnetofonului. Invenţiile obişnuite reprezintă soluţii noi pentru anumite probleme tehnice, fără a prezenta un aport creator deosebit. În practică, majoritatea invenţiilor sunt obişnuite şi formează principala categorie a invenţiilor principale.

 Invenţiile complementare aduc îmbunătăţiri altor soluţii. Întrucât  perfecţionează sau completează o soluţie anterioară, invenţiile complementare nu pot fi aplicate fără o altă invenţie principală sau complementară.  

 

1.1.4.  Invenţii simple şi invenţii complexe

            Invenţiile simple au ca obiect un singur produs sau mijloc. Invenţiile complexe sau de combinaţie au ca obiect un produs sau procedeu realizat prin folosirea conjugată a mai multor mijloace sau elemente.

 

1.2. Brevetabilitatea invenţiilor

             Brevetabilitatea reprezintă aptitudinea creaţiei intelectuale aplicabile în industrie de a fi protejată prin brevete de invenţii. Pentru a fi ocrotită de lege, prin eliberarea unui brevet, invenţia trebuie să întrunească anumite condiţii speciale: noutatea, activitatea inventivă şi aplicabilitatea industrială. 

 

1.2.1. Noutatea

            Invenţia propusă spre brevetare trebuie să se deosebească de alte soluţii tehnice cunoscute. O invenţie este nouă, dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Noutatea invenţiei este apreciată în funcţie de stadiul tehnicii mondiale. Prin tehnica mondială se înţelege totalitatea regulilor, metodelor şi procedeelor, iar stadiul tehnicii reprezintă toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului oriunde în lume. Noutatea unei invenţii brevetabile se stabileşte în funcţie de conţinutul revendicărilor şi al domeniului de aplicare precizat în descriere. 

Condiţia de noutate a soluţiei propuse se apreciază prin intermediul efectelor tehnice ce pot fi realizate. În măsura în care, prin aplicarea soluţiei, se obţine un efect tehnic care nu a fost prevăzut înainte, regula sau metoda utilizată este nouă faţă de nivelul cunoscut de tehnica mondială.

            În examinarea soluţiei tehnice pentru care se solicită protecţia, efectul tehnic nou prezintă un caracter material obiectiv. Noţiunea de noutate îmbracă aspectul concret al unor elemente tehnice, distincte, caracteristice, care fac ca soluţia propusă a fi nouă să se deosebească de alte soluţii tehnice cunoscute, în stadiul existent al tehnicii, nu numai din punct de vedere constructiv, funcţional sau al succesiunii fazelor într-un proces tehnologic dat, ci şi din punct de vedere al efectelor tehnice ce pot fi realizate datorită acestor elemente tehnice distincte şi proprii noii soluţii.

            Cunoştinţele făcute publice pot proveni dintr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.

            Prin public se înţelege orice persoană, neconstrânsă la confidenţialitate, şi care ar putea difuza informaţii. Persoana nu trebuie să fie neapărat un specialist.

            Mai face parte din stadiul tehnicii conţinutul cererilor depuse la O.S.I.M. şi al cererilor internaţionale sau europene desemnând România. Aceste cereri trebuie să aibă o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară celei menţionate, şi să fie publicate la sau după data respectivă, conform legii.

Prin textul art. 9, lit. a şi b din Legea nr. 64 anul 1991, se dispune că divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare: a unui abuz evident în privinţa solicitantului sau a faptului că solicitantul a expus invenţia într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, organizată în statele părţi la tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

            În legătură cu divulgarea s-a pus şi problema publicităţii frauduloase a invenţiei de către un terţ. Potrivit opiniilor exprimate, s-a considerat, printr-o interpretare strictă, că terţii nu sunt obligaţi să fie mai vigilenţi decât autorul. Chiar dacă terţul a surprins secretul soluţiei, datorită publicităţii, invenţia nu mai este nouă.

 

1.2.2. Activitatea inventivă

            O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident in cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii. Astfel, criteriul de apreciere este reprezentat de un profesionist, o persoană normal competentă într-un domeniu industrial. În dreptul englez se utilizează noţiunea de neevidenţă, în temeiul căreia obiectul unui brevet este considerat invenţie dacă, înainte de data depozitului nu era evident pentru un om de meserie având în vedere stadiul tehnicii. În dreptul german este folosită condiţia nivelului inventiv, în conformitate cu care invenţia trebuie să atingă un anumit nivel inventiv şi să depăşească cunoştinţele şi posibilităţile medii ale unui specialist. 

            Pentru a stabili dacă invenţia rezultă sau nu, cu evidenţă, din stadiul tehnicii, raportarea activităţii inventive trebuie să se facă la omul de meserie. Poziţiile adoptate de doctrină şi jurisprudenţă admit, în majoritatea lor, că omul de meserie este un profesionist, o persoană normal competentă într-un domeniu industrial. Întrucât specialistul nu trebuie să fie de referinţă, invenţia va fi evidentă în cazurile în care un om de meserie o poate realiza exclusiv cu ajutorul cunoştinţelor profesionale, prin simple operaţiuni de executare. Activitatea inventivă se apreciază în raport cu problema  pe care o rezolvă invenţia şi cu soluţia revendicată.

 

1.2.3. Aplicabilitate industrială

            O invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv în agricultură. Condiţia aplicabilităţii industriale se referă la obiectul, aplicarea şi rezultatul invenţiei.

Invenţia este industrială prin obiectul ei, dacă se situează în domeniul industriei. Legea exclude de la protecţie ca invenţii, creaţia estetică. O invenţie este industrială în aplicarea sa când aparţine  realizărilor industriale. În absenţa aplicaţiunii practice, nu pot fi protejate ca invenţii ideile, descoperirile, teoriile şi principiile. Invenţia este industrială prin rezultatul său, dacă produce efecte industriale. Această invenţie va fi industrială şi în obiectul şi aplicarea ei.

 

1.3. Creaţii nebrevetabile ca invenţii

            Nu sunt brevetabile invenţiile care contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, precum şi realizările ce nu constituie soluţii ale unor probleme tehnice. Nu sunt considerate invenţii în temeiul art. 13, alin. 1 din Legea nr. 64 din 1991, următoarele: descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice; creaţiile estetice; planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor economice, precum şi programelor de calculator; prezentările de informaţii.

 

1.4. Brevetarea invenţiilor secrete

            În conformitate cu art. 42,alin.2 din Legea nr. 64din1991 constituie secret de stat conţinutul cererilor de brevet de invenţie create pe teritoriul României, cărora li se atribuie acest regim de către instituţiile în drept pentru apărarea naţională şi pentru păstrarea siguranţei naţionale, cu înştiinţarea solicitantului şi acordarea unei compensaţii materiale acestuia de către instituţia care a atribuit caracterul secret de stat. Acest caracter încetează numai prin hotărârea aceloraşi instituţii. 

 

1.5. Brevetare invenţiilor în străinătate

            În temeiul art. 43, alin. 1 din  Legea nr. 64din1991 brevetarea în străinătate a invenţiilor create de persoane fizice române pe teritoriul României se face numai după înregistrarea cererii de brevet de invenţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. De asemenea,  brevetarea în străinătate a invenţiilor declarate secrete se face cu aprobarea instituţiilor care le-au atribuit caracterul de secret de stat.  Protecţia în străinătate a invenţiilor româneşti se poate obţine prin mai multe modalităţi. În condiţiile prevăzute de legislaţiile naţionale şi de convenţiile internaţionale, inventatorii români pot folosi o cale naţională, regională sau internaţională. Corespunzător intereselor solicitantului, invenţia va fi brevetată pe baza prevederilor Convenţiei de la Paris, pentru protecţia proprietăţii industriale, Convenţia de la München privind brevetul european sau Tratatul de la Washington de cooperare în domeniul brevetelor.

 

1.6. Subiectele protecţiei juridice a invenţiilor

            Invenţia fiind rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală, calitatea de autor o poate avea numai persoana fizică. Invenţia poate fi creată de una sau mai multe persoane. În majoritatea cazurilor, invenţia este rezultatul unei activităţi comune. Coautoratul se caracterizează prin următoarele  trăsături: participarea mai multor persoane la o activitate creatoare; un aport creator la rezolvarea unei probleme; invenţia realizată trebuie să aibă un obiect unitar. Coautoratul poate prezenta două forme: voluntar şi legal. Coautoratul voluntar rezultă din convenţia părţilor. Înţelegerea lor poate interveni înainte de începerea activităţii ori se desprinde din realizarea în comun a invenţiei. Coautoratul legal se referă la situaţia de excepţie când se depun mai multe cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, fără să existe între solicitanţi o înţelegere sau activitate comună.

Obiectul unitar al invenţiei poate fi divizibil sau indivizibil. Dacă obiectul este divizibil, fiecare persoană are calitatea de coautor pentru întreaga invenţie şi de autor al părţii care reprezintă rezultatul activităţii sale personale. Această parte din invenţia comună poate fi separată sau utilizată independent. Când obiectul este indivizibil, fiecare persoană are calitatea de coautor pentru întreaga invenţie. Această soluţie se aplică şi în situaţia în care aportul coautorilor nu poate fi individualizat.

            În cazul în care inventatorul este salariat, art. 5 din Legea nr. 64din1991 distinge mai multe ipoteze:

1. invenţii realizate în executarea unei misiuni inventive – pentru invenţiile realizate de salariat în executarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă încredinţată în mod explicit care corespunde funcţiei sale, dreptul la brevetul de invenţii aparţine unităţii, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase a salariatului;
2. invenţii realizate de inventatorul salariat – pentru invenţiile realizate de salariat fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unor prevederi contractuale contrare, dreptul la brevetul de invenţie aparţine salariatului;
3. invenţii realizate la comandă – pentru invenţiile care rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii care a comandat cercetarea. Unitatea care a comandat cercetarea este distinctă de unitatea de cercetare al cărei salariat este inventatorul. În contractul de cercetare poate fi inclusă o clauză, prin care dreptul la eliberarea brevetului de invenţie să aparţină unităţii care a comandat cercetarea sau unităţii de cercetare ori ambelor unităţi.

 

1.7. Titlurile de protecţie a invenţiilor

1.7.1. Categorii de titluri de protecţie

            Noţiunea de titluri de protecţie, potrivit art.1, alin. 4 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, cuprinde toate formele de brevete industriale admise în legislaţiile ţărilor Uniunii.

            Brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptului exclusiv de exploatare. Legislaţiile naţionale consacră brevetul de invenţie fie ca titlu unic, fie împreună cu alte forme de protecţie juridică.

            Certificatul de utilitate asigură protecţia invenţiilor, care nu sunt supuse procedurii prealabile de obţinere a unui aviz documentar. Denumit şi mic brevet, certificatul de utilitate se acordă, mai ales, pentru invenţiile de importanţă redusă. Certificatul de utilitate produce aceleaşi efecte ca brevetul de invenţie. 

            Certificatul adiţional se acordă pentru invenţiile complementare. Acest titlu de protecţie se solicită de titularul brevetului principal.

            Brevetul de importaţiune se acordă pentru o invenţie brevetată într-o altă ţară. Brevetul de importaţiune este reglementat în legislaţiile din Chile, Iran, Turcia şi Tunisia.

            Consacrat de Convenţia de la München din 1973, brevetul european se eliberează printr-o procedură unică de Oficiul European de Brevete. De la data eliberării, brevetul european reprezintă un fascicul de brevete naţionale. Brevetul european are un regim juridic dublu. Astfel, condiţiile de brevetabilitate, întinderea protecţiei şi dreptul la calitatea de titular sunt stabilite de Convenţie, iar drepturile şi obligaţiile titularului, precum şi sancţiunile de legislaţiile naţionale.

 

1.7.2. Sisteme de acordare a titlurilor de protecţie  

            Legislaţiile naţionale consacră mai multe sisteme de acordare a titlurilor de protecţie. În funcţie de reglementările existente, se cunosc mai multe sisteme legislative: sistemul examenului de formă; sistemul examenului de fond; sistemul examenului amânat; sistemul examenului mixt.

            În sistemul examenului de formă sau neexamenului prealabil, brevetul se acordă fără examinarea noutăţii, pe riscul şi pericolul inventatorului. Organul de stat competent constată numai dacă cererea de brevet îndeplineşte condiţiile legale pentru constituirea depozitului reglementar.

            În sistemul examenului de fond sau examenului prealabil, brevetul se eliberează pe baza verificării noutăţii invenţiei. Examenul prealabil presupune verificarea îndeplinirii atât a condiţiilor pentru constituirea depozitului reglementar, cât şi a condiţiilor pentru existenţa invenţiei brevetabile. 

            În sistemul examenului amânat sau examenului întârziat, procedura de eliberare a brevetului  este formată din două etape. În prima etapă, a cărei durată este stabilită de lege, se examinează constituirea depozitului reglementar şi se publică cererea de brevet, asigurându-se titularului o protecţie provizorie. În cea de a doua etapă, care intervine la cerere sau din oficiu, se verifică elementele de existenţă a invenţiei şi se publică descrierea depusă, acordându-se brevetul definitiv.

            În sistemul examenului mixt, brevetul se acordă, în funcţie de obiectul invenţiei, pe baza unui examen de fond ori a unui examen de formă. Sistemul mixt îmbină examinarea condiţiilor de formă pentru  constituirea depozitului reglementar cu cele de fond pentru existenţa invenţiei brevetabile.

 

1.7.3. Durata de valabilitate a titlurilor de protecţie

            În legislaţiile naţionale, titlurile de protecţie pentru invenţii au o durată diferită. Fiind limitate în timp, titlurile de protecţie au un caracter temporar. Aceasta a fost determinată de considerente sociale, pentru a permite progresul economic şi tehnico-ştiinţific, prin folosirea liberă şi gratuită a invenţiei după trecerea în domeniul public. Durata maximă de valabilitate a unui brevet este de 20 de ani. Regula perioadei maxime este admisă în majoritatea legislaţiilor naţionale (Algeria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, România, Suedia, s.a.m.d.).

 

1.8. Brevetul de invenţie

            Brevetul este un act oficial prin care se atestă instituirea protecţiei juridice asupra unei invenţii. Brevetul este un titlu de protecţie a invenţiei, eliberat de către stat, care conferă titularului său un număr de drepturi. Titlul se acordă, după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care este organul de stat specializat în materia proprietăţii intelectuale.

Brevetul de invenţie îndeplineşte două funcţii: una internă şi alta externă. Funcţia internă asigură protecţia proprietăţii industriale prin interzicerea folosirii invenţiei de către terţi. Funcţia externă realizează protecţia comerţului internaţional şi a cooperării economice internaţionale prin obţinerea de brevete în mai multe state.

Brevetul de invenţie se caracterizează prin următoarele particularităţi: reprezintă un titlu de protecţie specific, care atestă protecţia unei invenţii; se eliberează de către organul administrativ de stat, la cererea inventatorului ori a succesorului său în drepturi; confirmă calitatea de inventator a persoanei fizice care a creat invenţia; conferă titularului anumite drepturi; protecţia instituită este limitată în timp şi spaţiu; după expirarea duratei de protecţie, invenţia trece în domeniul public şi poate fi exploatată de orice persoană interesată.

 

Brevetul de invenţie este un act administrativ unilateral şi solemn, cu caracter de unicat. În literatura de specialitate, aprecierea naturii juridice a brevetului de invenţie a determinat exprimarea unor opinii divergente. După o primă opinie, se consideră că brevetul este un contract sinalagmatic şi aleatoriu, care se încheie între societate şi inventator. După o altă opinie, brevetul este un act juridic declarativ de drepturi. Brevetul nu creează, ci numai constată anumite drepturi, care au luat naştere anterior prin realizarea unei invenţii brevetabile. După o opinie diferită, brevetul este un act atributiv de drepturi. Procedura de eliberare a brevetului de invenţie  se declanşează la solicitarea inventatorului, dar brevetul exprimă manifestarea de voinţă a unui organ al administraţiei de stat şi produce efectele pe care legea le stabileşte.

Brevetul de invenţie confirmă calitatea de autor a inventatorului. Pentru titularul brevetului, care nu este şi inventator, titlul de protecţie conferă un drept exclusiv de exploatare a invenţiei.

 

1.8.1. Procedura de brevetare a invenţiei

            Aproprierea publică a invenţiei necesită îndeplinirea unor formalităţi. Prin depozit naţional reglementar se înţelege cererea de brevet de invenţie însoţită de descrierea invenţiei, revendicări şi, dacă este cazul de desene explicative.

În toate procedurile de brevetare, se consideră că solicitantul este persoana îndreptăţită la eliberarea titlului de protecţie. Solicitantul brevetului de invenţie poate fi reprezentat, în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, printr-un mandatar autorizat, care este consilier în proprietate industrială. Profesia de consilier poate fi exercitată numai de persoana fizică specializată în acordarea de asistenţă în domeniul proprietăţii industriale, care desfăşoară legal această activitate.

Cererea de brevet se întocmeşte în scris pe hârtie sau sub o altă formă. Cererea în formă imprimată va conţine o listă indicând numărul total de pagini, denumirea altor documente anexate şi numărul figurii din desene. Cererea trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: solicitarea explicită a acordării unui brevet de invenţie; titlul invenţiei, într-o formă clară şi concisă a obiectului invenţiei; indicaţiile necesare pentru stabilirea identităţii solicitantului; desemnarea inventatorului, dacă acesta este acelaşi cu inventatorul, cu indicarea locului de muncă la data realizării invenţiei.

Depunerea sau primirea cererii de brevet de invenţie este confirmată solicitantului de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. În cerere, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înscrie data depunerii sau primirii, iar un exemplar al cererii completat cu precizările necesare se returnează de îndată solicitantului.

În cererea de brevet de invenţie se pot indica, în mod excepţional, următoarele proceduri de brevetare accelerată: publicarea cererii de brevet de invenţie într-un termen mai scurt decât cel de 18 luni; întocmirea unui raport de documentare, care să fie publicat odată cu cererea; examinarea de fond a cererii de eliberare a brevetului de invenţie.

Descrierea invenţiei cuprinde prezentare completă şi corectă a obiectului invenţiei. Prin descriere se pune în evidenţă noutatea faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale. Descrierea invenţiei va conţine următoarele menţiuni:

1. titlul invenţiei;
2. precizarea domeniului tehnic în care poate fi aplicată invenţia;
3. precizarea stadiului tehnicii, considerat a fi util pentru înţelegerea, cercetarea documentară şi examinarea invenţiei revendicate;
4. prezentarea problemei tehnice, pe care o rezolvă invenţia;
5. expunerea invenţiei;
6. indicarea modului în care invenţia poate fi exploatată industrial;
7. prezentarea avantajelor invenţiei revendicate, în raport cu stadiul tehnicii;
8. prezentarea pe scurt a fiecărei pagini din desenele explicative, dacă există;
9. prezentarea detaliată a obiectului invenţiei.

Revendicările sunt suportul dreptului conferit prin brevet. În conformitate cu revendicările formulate se determină întinderea protecţiei acordate.

Desenele explicative contribuie la înţelegerea invenţiei şi a elementelor ei de noutate. Desenele constituie materiale grafice. Spre deosebire de celelalte documente care însoţesc cererea de brevet, desenele explicative nu sunt obligatorii. Rezumatul indică titlul invenţiei şi conţine o prezentare pe scurt a descrierii, revendicărilor şi desenelor.

Cererea de brevet trebuie să se refere la o singură invenţie. Obiectul cererii de brevet va conţine rezolvare a unei singure probleme, chiar dacă ideea propusă prezintă mai multe soluţii tehnice noi. Această cerinţă se desprinde din principiul unităţii invenţiei.

Data depozitului naţional reglementar este data la care, potrivit art.15, alin.1 din Legea nr.64din1991, au fost înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci următoarele: o cerere care să conţină solicitarea explicită sau implicită a acordării unui brevet de invenţie; indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să permită contactarea acestuia de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei.

Constituirea depozitului naţional reglementar declanşează procedura de eliberare a brevetului, fiind un element constitutiv de drepturi. Depozitul cererii de brevet conferă solicitantului un depozit de prioritate. Acest drept începe din momentul constituirii depozitului sau priorităţii recunoscute sau invocate.

După constituirea depozitului naţional reglementar, cererea de brevet de invenţie este supusă unei analize. Dacă în urma examinării depozitului cererii de brevet de invenţie şi documentelor anexate, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci constată neregularităţi privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi de regulament, acestea se notifică solicitantului acordându-i-se un termen de răspuns.

            Cererea de brevet de invenţie depusă pe cale naţională, pentru care s-a constituit depozitul naţional reglementar, au fost achitate taxele de publicare şi, cu o lună înainte de data publicării, nu s-a luat o hotărâre de respingere sau retragere a cererii ori nu este considerată ca fiind retrasă, se publică de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Data publicării cererii este data apariţiei Buletinului Oficial de Proprietate Industrială în care a fost menţionată. Publicarea cererii de brevet de invenţie poate fi însoţită de un raport de documentare. La cererea solicitantului, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci întocmeşte şi publică raportul de documentare, cu luarea în considerare a materialelor documentare accesibile din stadiul tehnicii.

            De la data publicării cererii de brevet de invenţie, solicitantul beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi titularul brevetului. Aceste drepturi sunt recunoscute provizoriu solicitantului, de la data publicării cererii până când o hotărâre de acordare a brevetului de invenţie a rămas definitivă şi irevocabilă.

            Examinarea cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data depozitului sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de luni de la una din aceste date. Examinarea cererii de brevet de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci implică, potrivit art. 26 al Legii nr. 64din1991, verificarea următoarelor prevederi: îndeplinirea cerinţelor de formă; data priorităţii, precum şi invocarea unor priorităţi convenţionale sau de expoziţie; unitatea invenţiei; condiţiile de existenţa unei invenţii brevetabile.

Cererea de brevet de invenţie este analizată de Comisia de examinare de specialitate din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Pe baza raportului de examinare, Comisia va hotărî, în termen de 18 luni de la data la care s-a solicitat examinarea, acordarea brevetului de invenţie sau respingerea cererii de brevet ori a obiectului acesteia.

            Respingerea cererii de brevet de invenţie, în tot sau în parte, se hotărăşte potrivit art. 28, alin. 2 din Legea nr. 64din1991, în următoarele condiţii:

1. obiectul cererii nu este brevetabil;
2. cererea de brevet de invenţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;
3. depăşirea termenului de deschidere a fazei naţionale pentru cererile înregistrate internaţional;
4. neplata taxelor de înregistrare, de depunere a revendicărilor sau a desenelor ori a părţii lipsă din descriere, de deschidere a fazei naţionale, de publicare, de examinare ori, după caz, a taxei de desemnare în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege;
5. scurgerea termenului de 12 luni de la data la care cererile prevăzute de alin. 7 au fost considerate retrase;
6. s-a solicitat respingerea cererii de brevet de invenţie;
7. solicitantul altul decât inventatorul nu a făcut dovada în cadrul termenului de la art. 29, alin. 2 că este îndreptăţit la acordarea brevetului;
8. nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de invenţie în vederea acordării brevetului în termenele prevăzute la art. 25.

Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere a cererii de brevet de invenţie se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de 60 de zile.

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale privind cererile de brevet de invenţie. Revocarea se poate face dacă hotărârile conţin greşeli sau pentru omisiuni, dacă sunt luate cu neîndeplinirea condiţiilor legale, ori pentru erori materiale privind numele, calitatea autorului, solicitantului sau titularului, adresă, cifre, sau dacă în perioada de revocare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sunt identificate documente de natură a determina modificarea acestora. Hotărârile pot fi revocate până la comunicarea lor.

Brevetul de invenţie este eliberat de către Directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Eliberarea se produce în temeiul hotărârii de acordarea titlului de protecţie. Pentru brevetul european, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci certifică validitatea brevetului în ţara noastră, conform legii. Brevetul de invenţie se eliberează după publicarea menţiunii privind hotărârea de acordare a brevetului în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi plata de către titular a taxei legale pentru tipărirea şi eliberarea brevetului. Taxa legală trebuie plătită în termen de 12 luni de la data publicării hotărârii.

Brevetul de invenţie are un caracter temporar. Prin limitarea duratei de valabilitate a brevetului de invenţie se asigură atât protecţia juridică a invenţiei, cât şi trecerea creaţiei în domeniul public. Potrivit art. 31,alin. 1 al Legii nr. 64 din1991, durata de protecţie a unui brevet de invenţie este de 20 de ani.

 

1.8.2. Drepturile şi obligaţiile privind invenţiile

            Crearea unei invenţii dă naştere la anumite drepturi. Ele aparţin inventatorului, titularului de brevet ori unităţii netitulare  titlului de protecţie.

1.8.2.1. Drepturile personale nepatrimoniale

            Drepturile personale nepatrimoniale recunoscute inventatorului, titular sau nu al brevetului de invenţie, au acelaşi conţinut şi semnificaţie. Inventatorul beneficiază de următoarele drepturi personale nepatrimoniale: dreptul la calitatea de autor, dreptul la nume, dreptul de a da publicităţii invenţia, dreptul la prioritate şi dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie. 

 

1.8.2.1.1. Dreptul la calitatea de autor

            Dreptul la recunoaşterea calităţii de autor al invenţiei decurge din aportul concret la soluţionarea unei probleme. Acest drept reprezintă o confirmare a activităţii creatoare a autorului invenţiei. În literatura de specialitate se face o distincţie între autorul invenţiei nebrevetate şi autorul invenţiei brevetate. Până la brevetare, autorul soluţiei poate avea o singură revendicare. În calitate de autor al unei soluţii tehnice noi, el va beneficia doar de o prioritate ştiinţifică. După brevetare, autorul soluţiei dobândeşte calitatea de inventator, iar titularul brevetului de invenţie va dispune de un drept exclusiv de exploatare. Dreptul la calitatea de autor al unei invenţii este personal, exclusiv, absolut, inalienabil şi imprescriptibil. Spre deosebire de drepturile patrimoniale, dreptul la calitatea de autor nu este limitat teritorial.

 

1.8.2.1.2. Dreptul la nume

            Dreptul la nume al autorului unei invenţii are două acepţiuni. În sens larg, dreptul la nume reprezintă dreptul la calitatea de autor al invenţiei sau dreptul de  fi desemnat ca autor al invenţiei pe titlul de protecţie şi pe orice alte documente privind invenţia. În sens restrâns, dreptul la nume este dreptul de a da invenţiei numele autorului. Exercitarea dreptului la nume este guvernată de principiul disponibilităţii. Astfel, la solicitarea expresă a inventatorului, numele şi prenumele său nu se publică. Această solicitare este supusă plăţii taxei legale.

 

1.8.2.1.3. Dreptul de a da publicităţii invenţia

            Invenţia fiind rezultatul unei activităţi creatoare, aducerea ei la cunoştinţa publicului se hotărăşte de către autor. Acest drept al autorului implică înregistrarea invenţiei şi, eventual, comunicarea publică a soluţiei preconizate. Dacă autorul invenţiei decedează, dreptul de a da publicităţii invenţia revine moştenitorilor săi. Dreptul de care vor beneficia moştenitorii inventatorului apare ca o derogare de la netransmisibilitatea drepturilor nepatrimoniale.

 

1.8.2.1.4. Dreptul de prioritate

            Depozitul reglementar al cererii de brevet asigură autorului invenţiei un drept de prioritate. Potrivit art. 17 al Legii nr. 64 din 1991, depozitul cererii conferă un drept de prioritate faţă de orice alt depozit privind aceeaşi invenţie, având o dată de depozit sau de prioritate ulterioară, dacă sunt îndeplinite prevederile legale. Dreptul de prioritate constă în recunoaşterea faptului că autorul soluţiei propuse a fost primul care a realizat invenţia.

            Prioritatea ştiinţifică nu se identifică cu dreptul de prioritate. Astfel, prioritatea ştiinţifică este dependentă de creaţia autorului invenţiei. Fiind dependentă de inventator, prioritatea ştiinţifică este perpetuă. Pentru a fi recunoscută, devenind opozabilă, prioritatea ştiinţifică trebuie adusă la cunoştinţa publicului. Faptul priorităţii ştiinţifice se poate stabili prin orice mijloace de probă.

            În funcţie de scopul urmărit, prioritatea poate fi convenţională sau de expoziţie. Prioritatea convenţională şi  prioritatea de expoziţie se invocă odată cu depunerea cererii de brevet de invenţie. Ele se justifică prin acte de prioritate. Termenul de invocare a priorităţii convenţionale este de 12 luni, calculat de la data de depozit a primei cereri. Prioritatea de expoziţie poate fi invocată într-un termen de 6 luni de la data expunerii produsului în expoziţie. 

 

1.8.2.1.5. Dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie

            Pentru ocrotirea drepturilor sale, autorul are dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie. În materia invenţiilor, titlul propriu de protecţie este brevetul.

 

1.8.2.2. Drepturile patriomoniale

            Prin eliberarea brevetului de invenţie, potrivit art. 33, alin.1 al Legii nr. 64 din 1991 se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare. Datorită trăsăturilor sale, dreptul exclusiv de exploatare al invenţiei mai este denumit drept de monopol sau monopol de exploatare.

            Dreptul exclusiv conferă titularului de brevet posibilitatea de a exploata personal invenţia şi de a transmite prerogativele sale altor persoane. Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei este opozabil erga omnes.

            Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei poate fi încălcat prin fapte ale terţelor persoane. În această situaţie, titularul brevetului are posibilitatea de a cere instanţei judecătoreşti repararea daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenţiei.

Obligaţiile titularului de brevet sunt configurate de raporturile pe care le stabileşte cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu inventatorul şi cu terţii ce beneficiază de dreptul de folosinţă a invenţiei. În raporturile cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, titularul brevetului de invenţie are obligaţiile de exploatare a invenţiei şi de plată a taxelor.

Titularul brevetului de invenţie poate să fie şi o altă persoană decât inventatorul independent. Aceste situaţii sunt determinate de diferite cauze, cum ar fi încetarea din viaţă a inventatorului intervenită înainte de eliberarea brevetului, cesiunea voluntară a dreptului de a cere eliberarea brevetului de invenţie sau cesiunea legală pentru invenţiile de serviciu.

Obligaţiile inventatorului independent sunt prevăzute de contractul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de invenţie. Obligaţiile inventatorului salariat sunt următoarele: de a informa unitatea în scris asupra cercetării şi stadiului realizării invenţiei; de a se abţine de la orice divulgare; de a formula prima ofertă pentru încheiere a unui contract de licenţă sau de cesiune cu unitatea; de a acorda, la cererea titularului de brevet, asistenţa tehnică pe bază de contract, pentru punerea în aplicare a invenţiei.

 

1.8.2.3. Limitele dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei

            Dreptul de exploatare al titularului de brevet este exclusiv, fiind opozabil celorlalte persoane. Cu toate acestea, exclusivitatea comportă unele limitări care pot fi generale sau speciale.

Limitele generale ale dreptului la exclusivitatea exploatării invenţiei privesc durata protecţiei şi întinderea teritorială a protecţiei. Cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, invenţia poate fi folosită de terţi, fără a constitui, în absenţa unei autorizaţii prealabile, o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a titularului de brevet. În timp, dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei este limitat la durata de valabilitate a brevetului de invenţie. Durata de protecţie oferită începe de la data constituirii depozitului naţional reglementar. În spaţiu, dreptul exclusiv de exploatare este limitat la teritoriul statului care acordă brevetul de invenţie. Potrivit art. 1 din Legea nr. 64 din anul 1991, drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie. În condiţiile prevăzute de lege, se asigură aceeaşi protecţie şi drepturilor decurgând din brevetul european.

 În legislaţia actuală, art. 35 al Legii nr. 64 din 1991 admite următoarele limite speciale: dreptul de folosinţă a invenţiei brevetate în construcţia şi funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene şi navale; dreptul de posesiune anterioară şi personală; dreptul de posesiune ulterioară şi personală; dreptul de a folosi invenţia în scop personal, fără caracter comercial; epuizarea dreptului asupra obiectului invenţiei; renunţarea titularului la protecţia invenţiei.

            Prin art. 35, alin. 1, lit. a din Legea nr. 64 din anul 1991, se dispune că nu constituie o încălcare a dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei folosirea invenţiilor în construcţia şi funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene, precum şi la bordul navelor  sau la dispozitivele pentru funcţionarea acestora, aparţinând statelor membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte, când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul ţării noastre, temporar sau accidental, cu condiţia ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau navelor.

            Dreptul de a folosi o invenţie brevetată în construcţia şi funcţionarea mijloacelor de transport necesită respectarea următoarelor condiţii: vehiculele terestre, navele şi aeronavele să aparţină statelor membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile la care România este parte; pătrunderea mijloacelor de transport pe teritoriul statului nostru să fie temporară sau accidentală; vehiculele terestre, navele şi aeronavele să utilizeze în construcţia sau funcţionarea lor mijloace sau produse brevetate în ţara noastră; invenţia brevetată să fie folosită exclusiv pentru nevoile mijloacelor de transport.

Potrivit art. 35, alin. 1, lit. b din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 33, alin. 2 de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenţie sau cel al cererii de brevet, aşa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credinţă pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi înainte de constituirea unui depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută. În acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării invenţiei.

            În situaţia în care doi inventatori au realizat, independent unul de altul, aceeaşi invenţie, dreptul exclusiv aparţine celui care a înregistrat primul o cerere de brevet. Cu caracter derogator, se recunoaşte totuşi celuilalt inventator un drept asupra invenţiei. Acest drept poartă denumirea de posesiune anterioară şi personală.

            Conform art. 35, alin. 1, lit. e din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor, efective şi serioase, de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării  invenţiei.

            Potrivit art. 35, alin. 1, lit. c din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 33, alin. 2 exclusiv în cadru  privat şi în scop necomercial, precum şi producerea sau, după caz, folosirea invenţiei exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial.

            În conformitate cu art. 35, alin. 1, lit. d din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei comercializarea sau oferirea spre vânzare, pe teritoriul României, a acelor exemplare de produs, obiect al invenţiei, care au fost vândute anterior de titularul de brevet sau cu acordul său expres.

            În dreptul german se consideră că, prin punerea în circulaţie a produsului protejat, dreptul titularului de brevet se epuizează. Întrucât vânzarea produsului brevetat presupune cesiunea dreptului exclusiv de exploatare, titularul pierde prerogativele sale.

            În dreptul francez se susţine, într-o abordare diferită, că vânzarea unui produs brevetat este însoţită de un contract de licenţă tacită. Prin dublarea contractului de vânzare, clauzele limitative privind utilizarea obiectului îşi păstrează eficacitatea, fiind reglementate de dreptul brevetelor. Având dreptul de a interzice utilizarea şi comercializarea produsului protejat, dobânditorul poate fi acţionat în contrafacere de către titularul de brevet.

            În legislaţia noastră, admiterea acestei excepţii permite revânzarea unui produs brevetat, pus în circulaţie sau vândut anterior de către titularul de brevet ori cu acordul său expres. Aşadar, actele ulterioare de comercializare sau oferire spre vânzare pe teritoriul ţării noastre nu constituie infracţiune.

            Prin art. 35, alin. 1, lit. f din Legea nr. 64 din 1991, se prevede că nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei exploatarea de către terţi a invenţiei sau a unei părţi a acesteia la a cărei protecţie s-a  renunţat.

            Această limită specială constituie o consecinţă a renunţării titularului la brevet, în tot sau în parte, pe baza unei declaraţii scrise. Invenţia sau partea din aceasta la a cărei protecţie s-a renunţat poate fi liber exploatată de către terţi.

 

1.9. Transmiterea drepturilor privind invenţiile

            Drepturile asupra invenţiilor se pot transmite, în tot sau în parte, unei alte persoane. În conformitate cu art. 47, alin. 1 al Legii nr. 64 din1991, pot fi transmise dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet.

 

1.9.1. Contractul de cesiune

            Prin contractul de cesiune, titularul brevetului, cedentul, transmite dreptul său asupra titlului de protecţie unei alte persoane, cesionar. Cesiunea poate fi definitivă sau temporară. În cazul cesiunii temporare, cedentul îşi rezervă dreptul, la expirarea duratei de valabilitate, de a relua brevetul. Această cesiune are natura juridică a unei vânzări cu pact de răscumpărare. 

            Obiectul contractului de cesiune îl constituie dreptul asupra unui brevet existent, adică a totalităţii drepturilor transmisibile. În situaţia în care brevetul de invenţie este expirat sau nul, obiectul cesiunii nu este valabil.

            În sfera de cuprindere, cesiunea poate fi totală sau parţială. Cesiunea este totală dacă cedentul transmite brevetul în întregul său. Cesionarul va dobândi toate drepturile titularului de brevet şi pentru tot teritoriul pe care invenţia este protejată. Cesiunea este parţială, dacă cedentul nu transmite ansamblul drepturilor conferite de brevet. Limitarea se poate referi la drepturile transmise, aplicaţiile posibile, întinderea în spaţiu sau perioada de timp. Cesiunea parţială implică un regim de coproprietate asupra brevetului de invenţie. Cesiunea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

            Efectele contractului se concretizează prin drepturile şi obligaţiile părţilor. Cesionarul dobândeşte dreptul asupra brevetului, în total sau în parte, şi dreptul la acţiunea în contrafacere, pentru acte posterioare cesiunii. Principalele obligaţii ale cedentului sunt de a preda obiectul contractului şi de a garanta pentru vicii ascunse şi evicţiune. Obligaţia de predare a obiectului contractului implică acceptarea actelor de exploatare a invenţiei de către cesionar. Cesionarul are, în principal, obligaţiile de a plăti preţul cesiunii şi de a exploata invenţia. Preţul cesiunii poate fi stabilit în sumă fixă sau proporţional cu sumele realizate. De asemenea, preţul poate fi fixat într-o sumă proporţională cu beneficiile obţinute sau sub forma unei redevenţe proporţională cu volumul producţiei.

            Contractul de cesiune încetează prin convenţia părţilor. În mod obişnuit, cesiunea ia sfârşit la expirarea duratei de valabilitate a brevetului, fără posibilitatea de a depăşi perioada de protecţie a invenţiei. În cazul în care brevetul este anulat, cesiunea se desfiinţează, contractul fiind fără obiect. 

 

1.9.2. Contractul de licenţă

            Prin contractul de licenţă, titularul unui brevet, licenţiatorul, transmite unui beneficiar, licenţiat, în tot sau în parte, dreptul său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unui preţ.

            Conţinutul şi efectele licenţei sunt reglementate de legea contractului, care se determină de către părţi în conformitate cu principiul autonomiei de voinţă. Contractul de licenţă este bilateral, consensual, intuitu personae, cu titlu oneros, comutativ şi cu executare succesivă.

            Legea privind brevetele de invenţie nu conţine prevederi referitoare la contractul de licenţă. În absenţa unei reglementări speciale, raporturile contractule dintre părţi sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun. Prin analogie, se consideră că licenţa voluntară are valoarea unui contract de locaţiune.

            Obiectul contractului de licenţă îl formează autorizarea sau acordarea dreptului ca o invenţie brevetată să fie folosită de către partener.

            Contractele de licenţă pot fi clasificate după mai multe criterii. În funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenţa este de două feluri: exclusivă sau neexclusivă. Prin licenţa exclusivă, licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda licenţe, iar licenţiatul are un drept exclusiv de utilizare a invenţiei. Licenţa exclusivă poate fi atenuată şi absolută, după cum licenţiatorul renunţă sau nu la folosirea obiectului contractului. Prin licenţa neexclusivă licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licenţiatul de a folosi invenţia în condiţiile convenite.

            După caracterul lor, licenţele se împart în două categorii: nelimitate şi limitate. În licenţa nelimitată, licenţiatul beneficiază de exclusivitate pe toată durata de valabilitate a brevetului. Licenţiatul poate acorda licenţe simple sau sublicenţe. În licenţa limitată, dreptul de folosire a invenţiei prezintă unele îngrădiri. Drepturile licenţiatului pot fi limitate cu privire la modul de aplicare a invenţiei, utilizarea obiectului contractului, perioada de timp, întinderea în spaţiu, cantitatea de obiecte produse, preţurile de vânzare.

            În funcţie de izvorul lor, licenţele se pot grupa în licenţe voluntare şi obligatorii. Licenţa voluntară are ca izvor voinţa părţilor. Licenţa obligatorie are ca izvor legea, care autorizează folosire a unei invenţii fără consimţământul titularului de brevet.

            Contractul de licenţă produce în sarcina părţilor un număr de drepturi şi obligaţii. Licenţiatorul are obligaţia de a remite obiectul contractului şi obligaţia de garanţie. În calitate de titular al brevetului, el este ţinut, în principiu, să plătească şi taxele legale. Licenţiatorul are şi obligaţia de garanţie pentru vicii, precum şi împotriva evicţiunii. Licenţiatul are obligaţia de exploatare a licenţei şi obligaţia de plată a preţului. Exploatarea invenţiei trebuie să fie personală, serioasă, loială şi efectivă.

            Contractul de licenţă încheiat pe durată determinată încetează la expirarea termenului convenit de părţi. Dacă licenţa este acordată pe o durată nedetermintă, contractul încetează la expirarea perioadei de validitate a brevetului, invenţia trecând în domeniul liberei concurenţe.

 

1.9.3. Transmiterea succesorală a drepturilor asupra invenţiilor

            Prin textul art. 47, alin. 2 al Legii nr. 64 din 1991 se dispune că dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise, în tot sau în parte, şi prin succesiune legală ori testamentară.  

 

1.9.4. Licenţele obligatorii

            Dreptul exclusiv conferit de brevet poate fi acordat unei alte persoane în baza unei hotărâri judecătoreşti. Pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea acestui drept, instituirea licenţei obligatorii asigură respectarea obligaţiei de exploatare a invenţiei. În sistemul legislaţiei actuale, orice persoană interesată poate cere Tribunalului Bucureşti acordarea unei licenţe obligatorii. În conformitate cu alin.1 şi 2 ale art. 48 din Legea nr. 64 din 1991, acordarea unei licenţe obligatorii implică îndeplinirea următoarelor condiţii:

1. expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai târziu;
2. invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată pe teritoriul ţării noastre;
3. titularul brevetului de invenţie nu poate să-şi justifice inacţiunea;
4. nu s-a ajuns la o înţelegere cu titularul brevetului privind condiţiile şi modalităţile de utilizare a invenţiei.

 

1.10. Încetarea drepturilor privind invenţiile

1.10.1. Stingerea drepturilor ce decurg din brevetul de invenţie

            Drepturile ce decurg din brevetul de invenţie se sting la expirarea duratei de protecţie sau prin renunţarea titularului la brevet. Protecţia unei invenţii are caracter limitat în timp. După împlinirea perioadei legale de protecţie, invenţia trece în domeniul public. În consecinţă, invenţia poate fi utilizată de orice persoană în mod liber.

Înainte de expirarea duratei normale de protecţie a invenţiei, titularul poate renunţa, în tot sau în parte, la brevet. În cazul invenţiilor de serviciu, pentru care brevetul a fost eliberat unităţii, precum şi al invenţiilor realizate de salariaţi fără misiune inventivă, când a intervenit o cesiune, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de renunţare. Tot titularul, la cererea inventatorului, trebuie să-i transmită dreptul asupra brevetului. Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de licenţă, renunţarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenţei. În acest fel, nu vor fi atacate drepturile dobândite de terţi asupra invenţiei. În situaţia invenţiilor declarate secrete, create pe teritoriul ţării noastre, se poate renunţa la brevet numai cu acordul instituţiilor care le-au atribuit un asemenea caracter. Renunţarea de către titular la drepturile conferite de brevet se face prin înregistrarea unei cereri la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Cererea de renunţare se face în scris, fără a fi necesară o anumită formalitate.

 

1.10.2. Decăderea titularului din drepturile conferite de brevet 

            Pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de invenţie, titularul are obligaţia de a plăti taxele de menţinere în vigoare a brevetului. Plata anuală a taxelor evită, în principiu, menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie pentru invenţii neexploatate. Neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie se sancţionează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea intervine la expirarea termenului de 6 luni în care taxa poate fi plătită cu majorări.

Decăderea are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet. Decăderea este totală şi se produce numai pentru viitor. Pentru motive justificate, titularul brevetului poate cere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci revalidarea brevetului, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii.

 

1.10.3. Anularea brevetului de invenţie

            Neîndeplinirea condiţiilor pentru existenţa unei invenţii brevetabile, la data înregistrării cererii de brevet, se sancţionează prin anularea titlului de protecţie. Brevetul de invenţie poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea oricărei persoane interesate, în temeiul art. 40 al Legii nr. 64 din 1991. Cererea de anulare se poate face în tot cursul duratei de valabilitate a  brevetului. Nulitatea brevetului se va invoca pe cale principală sau pe cale reconvenţională. Cererea se judecă de către Tribunalul Bucureşti.

            În cazul în  care brevetul este anulat în totalitate, se consideră că titlul de protecţie nu a  fost niciodată acordat. Dacă anularea brevetului este parţială, se produce o restrângere sau o limitare a revendicărilor.

 

1.11. Apărarea drepturilor privind invenţiile

1.11.1. Mijloace de drept administrativ

            Mijloacele administrative de apărare a drepturilor privind invenţiile sunt contestaţia şi cererea de revocare. Împotriva hotărârilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind cererile de brevet de invenţie, se pot introduce contestaţii, în termen de 3 luni de la comunicare. Împotriva hotărârilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de acordare a brevetului de invenţie, se pot face cereri de revocare în termen de 6 luni de la data publicării menţiunii hotărârii de acordare.

            Contestaţia sau cererea de revocare va fi soluţionată în termen de 3 luni de la înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri. Comisia de reexaminare este un organ cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale. Şedinţa de soluţionare a contestaţiei sau a cererii de revocare se desfăşoară cu ascultarea părţilor. În principiu, şedinţele de audiere sunt publice. După încheierea deliberărilor, preşedintele rezumă opţiunile posibile în legătură cu hotărârea şi le supune la vot, care este exprimat în prezenţa tuturor membrilor

 

1.11.2. Mijloace de drept civil

            Litigiile privind încălcarea drepturilor asupra invenţiilor se judecă de către instanţele de drept comun. În conformitate cu art. 62, alin. 1 al Legii 64 din 1991, litigiile date în competenţa instanţelor judecătoreşti privesc următoarele: calitatea de inventator; de titular de brevet; drepturile născute din brevetul de invenţie; drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultând din contractele de cesiune şi licenţă; executarea obligaţiei de informare şi asistenţă tehnică. Prin exercitarea acţiunii în justiţie se apără drepturile personal-nepatrimoniale şi patrimoniale asupra invenţiilor. Acţiunea civilă poate fi intentată de inventator ori de titularul brevetului de invenţie. Titularul dreptului încălcat are deschisă şi calea acţiunilor în răspundere civilă delictuală şi contractuală. Acţiunea civilă se soluţionează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

 

1.11.3. Mijloacele de drept penal

            Drepturile privind invenţiile sunt apărate şi prin incriminarea unor fapte ca infracţiuni. Principalele reglementări în materie sunt consacrate de Legea privind brevetele de invenţie şi de Codul penal.

 

1.11.3.1 Însuşirea fără drept a calităţii de inventator

            În conformitate cu art. 57 al Legii 64 din 1991, constituie infracţiune însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică, ce nu are nici un drept la calitatea de inventator. Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării şi complicităţii. Infracţiunea se realizează prin acţiunea de însuşire a calităţii de inventator. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, întrucât se acţionează fără drept.

 

1.11.3.2. Contrafacerea obiectului unui brevet de invenţie

            În sensul Legii nr. 64 din 1991, constituie infracţiunea fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie, fără drept, a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcarea a drepturilor conferite conform art. 33, alin.1, dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie.

Contrafacerea prin fabricare constă în reproducerea materială a unui obiect protejat sau utilizarea unui procedeu brevetat. Fără a fi necesară întrebuinţarea obiectului contrafăcut, actul fabricării trebuie să fie complet, adică să prezinte un caracter industrial.

Contrafacerea prin folosire constă în utilizarea sau întrebuinţarea obiectului invenţiei. Acţiunea de folosire este independentă de fabricare. Cel care utilizează obiectul contrafăcut va răspunde chiar dacă a fost fabricat de o altă persoană.

Contrafacerea prin punerea în circulaţie constă în vânzarea sau expunerea spre vânzare de obiecte contrafăcute.

Contrafacerea trebuie să fie săvârşită cu intenţie. Datorită regimului de publicitate care se aplică invenţiilor brevetate, intenţia este prezumată până la proba contrară. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Dacă drepturile privind invenţia au fost transferate altor persoane, beneficiarul unei licenţe, spre deosebire de cesionar, nu poate exercita acţiunea în contrafacere.

 

1.11.3.3. Divulgarea datelor privind cererile de brevet

            Potrivit art. 61 al Legii 64 din 1991, constituie infracţiune divulgarea, de către personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor. Existenţa acestei infracţiuni presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: să fie depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci o cerere de brevet de invenţie, care să producă efectele unui depozit naţional reglementar; divulgarea materialelor care formează obiectul examinării să se facă în perioada cuprinsă între data depunerii şi data publicării cererii de brevet; datele cuprinse în cererea de brevet să fie confidenţiale.

            Infracţiunea de divulgare se comite cu intenţie directă sau indirectă. Fapta divulgării se comite fără acordul inventatorului ori succesorului său în drepturi.

 

1.11.3.4. Concurenţa neloială

            Faptele de concurenţă neloială sunt sancţionate de către Codul penal şi Legea privind combaterea concurenţei neloiale. Potrivit art. 301 din Codul penal, reprezintă infracţiune  aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţie, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. În conformitate cu art. 5, alin. 1, lit. g din Legea nr. 11din1991 privind combaterea concurenţei neloiale, constituie infracţiune de concurenţă neloială producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţie, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Existenţa infracţiunii de concurenţă neloială presupune întrunirea a două cerinţe esenţiale. Menţiunile aplicate trebuie să privească brevetele de invenţie şi să fie false, adică să nu corespundă realităţii. Infracţiunea de concurenţă neloială se săvârşeşte cu intenţie. Elementul intenţional se caracterizează prin scopul urmărit, inducerea în eroare a celorlalţi comercianţi şi a beneficiarilor. În situaţia în care fapta de concurenţă neloială cauzează daune patrimoniale sau morale, persoana prejudiciată este în drept să solicite despăgubiri.

 

1.12. Protecţia internaţională  invenţiilor

5.12.1. Noţiuni introductive

            Protecţia internaţională a invenţiilor a fost  consacrată de Convenţia de la Paris din 1883, cu modificările ulterioare. Regulile fundamentale ale Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale formează un drept comun uniform al Uniunii.

            Pentru a facilita protecţia invenţiilor în alte state, Tratatul de la Washington din 1970 a instituit un nou sistem de brevetare. Sistemul adoptat de Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor se caracterizează prin unificarea procedurii privind depozitul, documentarea şi examinarea cererilor de protecţie a invenţiilor.

            Brevetul european reprezintă un fascicol de brevete naţionale. In fiecare stat contractant, pentru care este eliberat, brevetul european are aceleaşi efecte şi este supus aceluiaşi regim ca şi un brevet naţional.

 

1.12.2. Sistemul Convenţiei de la Paris

            In sistemul clasic al Convenţiei de la Paris, resortisantul care a depus într-o ţară membră a Uniunii o cerere de brevet de invenţie beneficiază de un drept de prioritate. Depunătorul poate efectua în celelalte ţări ale Uniunii depozite cu acelaşi obiect, fără ca faptele săvârşite între timp să-i fie opozabile (art.4, lit.A, alin.1 din Convenţia de la Paris).

            Invocarea priorităţii unioniste presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: efectuarea unui prim depozit într-o ţară membră a Uniunii de la Paris; primul depozit să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar; depozitul ulterior să aibă ca obiect aceeaşi invenţie ca şi primul depozit; prioritatea primului depozit naţional reglementar să fie invocată în mod expres; depozitul ulterior să fie depus în una din ţările membre ale Uniunii de la Paris; revendicarea priorităţii să se facă într-un termen de 12 luni de la data depozitului primei cereri.

            Primul depozit se poate constitui în  ţara de origine a resortisantului  sau într-o altă ţară a Uniunii de la Paris. Regularitatea primului depozit se determină după regula locus regit actum.

 

1.12.3. Sistemul Tratatului de la Washington

            Sistemul de brevetare instituit de Tratatul de la Washington cuprinde trei elemente principale: cererea internaţională, documentarea internaţională şi examinarea preliminară internaţională. La terminarea  procedurii internaţionale începe faza naţională.

            Cererea internaţională poate cuprinde o declaraţie prin care se revendică prioritatea uneia sau a mai multor cereri anterioare depuse în sau pentru oricare stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. Condiţiile şi efectele unei revendicări de prioritate sânt prevăzute de art.4 al Convenţiei de la Paris.

            Fiecare cerere internaţională este supusă unei documentări internaţionale, care se efectuează de un oficiu naţional sau o organizaţie interguvernamentală. Documentarea internaţională are ca obiect să descopere stadiul tehnicii pertinente şi se efectuează pe baza revendicărilor, ţinând seama de descriere şi, când este cazul, de desene.

 

1.12.4. Sistemul Convenţiei de la München

            În sistemul Convenţiei de la München, brevetul european se eliberează de către Oficiul European de Brevete pentru unul sau mai multe state contractante. Oficiile naţionale au rolul de oficiu receptor pentru cererile de brevet european.

            Brevetele europene se eliberează pentru orice invenţii, în toate domeniile tehnologiei. Pentru a fi brevetabile, invenţiile trebuie să fie noi, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibile de aplicabilitate industrială (art.52-57) .

            Cererea de brevet european trebuie să conţină următoarele: o cerere de eliberare a unui brevet european; o descriere a invenţiei; una sau mai multe revendicări; desenele la care se fac referiri în descriere sau în revendicări; un rezumat. Cererea se întocmeşte cu respectarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare.

            Cererea de brevet european este publicată de Oficiul European de Brevete, cât de repede posibil, după expirarea unei perioade de 18 luni de la data depozitului sau, dacă a fost revendicată prioritatea, de la data priorităţii. La intervenţia solicitantului, cererea de brevet european se publică şi înaintea expirării acestei date. Dacă hotărârea de eliberare a brevetului european devine efectivă înaintea datei de expirare a perioadei stabilite, cererea de brevet european se publică simultan cu publicaţia fascicului de brevet european.

            In termen de 9 luni de la publicarea menţiunii de eliberare a brevetului european în Buletinul european de brevete, orice persoană poate transmite Oficiului European de Brevete o opunere la brevet. Opunerea va fi considerată ca înregistrată numai după plata taxei de opunere (art.99-105).

            Prin dispoziţiile Convenţiei de la München, o cerere de brevet european se poate transforma în vederea eliberării unui brevet naţional (art.135-141) .