Drept

Codul comercial nu da o definiţie a comerciantului, ci precizează cine are calitatea de comerciant. Art. 7 C. com. prevede ca „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuita, si societăţile comerciale”.

Deci au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuita si societăţile care au ca obiect activitatea comerciala.

In lumina dispoziţiilor citate, comerciantul poate fi definit ca orice persoana – fizica sau juridica – care desfăşoară activitate, adică săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional.

Activitatea comerciala cuprinde, atât activitatea de producere a mărfurilor si serviciilor, cat si activitatea de circulaţie (distribuţie) a mărfurilor, noţiunea de comerciant este o noţiune generica; ea desemnează orice persoana – fizica sau juridica – care desfăşoară, in mod profesional, o activitate comerciala indiferent de obiectul acesteia.

Calitatea de comerciant implica un statut juridic diferit de cel al necomercianţilor, cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa.

1. a) In interesul bunei desfăşurări a activităţii comerciale si a protejării intereselor participanţilor la aceasta activitate, legea instituie anumite obligaţii pentru comercianţi, considerate obligaţii profesionale ale comercianţilor.

Astfel, înainte de începerea activităţii comerciale; comerciantul este obligat sa ceara înmatricularea in registrul comerţului; in cursul exercitării activităţii trebuie sa ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele si faptele a căror înregistrare este prevăzuta de lege; la încetarea activităţii, trebuie sa ceara radierea înmatriculării din registrul comerţului.

De asemenea, orice comerciant are obligaţia să ţină anumite registre comer­ciale (de contabilitate) în care să consemneze toate operaţiunile comerciale (art. 22 C. com.).

In sfârşit, comerciantul este obligat să desfăşoare activitatea comercială în condiţiile unei concurenţe loiale.

1. b) Pentru a asigura o certitudine asupra naturii şi regimului juridic al actelor şi operaţiunilor săvârşite de comerciant, legea instituie o prezumţie de comercialitate; toate actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comerţ şi, deci, supuse legilor comerciale (art. 4 C. corn.).
2. c) Actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regimul actelor juridice civile: în obligaţiile comerciale codebitorii sunt prezumaţi că s-au obligat solidar (art. 42 C); datoriile comerciale în bani produc dobândă de drept, din ziua când devin exigibile (art. 43 C. corn.); în obliga­ţiile comerciale, judecătorul nu poate acorda un termen de graţie (art. 44 C. com.); în raporturile comerciale, retractul litigios este interzis (art. 45 C. com.); dovada drepturilor rezultând din actele comerciale se poate face cu orice mijloace de probă admise de lege (art. 46 C. corn.).
3. d) în cazul încetării plăţilor pentru datoriile sale comerciale, comerciantul poate fi supus procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului. Această proce­dură se aplică numai comercianţilor, cu excluderea necomercianţilor, chiar dacă ei s-au obligat prin acte comerciale.
4. e) Comercianţii pot participa la constituirea unor camere de comerţ şi industrie, ca organizaţii profesionale, destinate să promoveze şi să apere interesele lor.
5. f) Comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat din activitatea comercială.