Drept

Dreptul securităţii sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile juridice de asigurare socială şi pe cele de asistenţă socială.

  El se particularizează faţă de dreptul muncii, în principal, prin următoarele:

• obiectul său îl constituie raporturile juridice de asigurări sociale şi de asistenţă socială; aceste raporturi juridice nu sunt grevate în mod necesar pe raporturile de muncă ale salariaţilor; de regulă, ele se nasc ex lege, fără a avea la bază voinţa subiectelor lor;
• metoda de reglementare proprie dreptului securităţii sociale este cea directă, prin acte normative. Potrivit art. 73 alin. 3 pct. p din Constituţie, problemele securităţii sociale constituie obiect al legii organice (ca şi cele privind raporturile de muncă).

   Ca urmare a existenţei acestor trăsături specifice, Codul muncii, spre deosebire de cel anterior, nu cuprinde rglementări din domeniul securităţii sociale. Explicaţia rezidă în faptul că dreptul securităţii sociale face parte, în principal, din dreptul public, în timp ce dreptul muncii se integrează atât dreptului privat, cât şi dreptului public.

  Constituind ramuri de drept distincte, dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale au însă şi numeroase zone de interferenţă:

• parte importantă a raporturilor juridice de asigurări sociale este grefată pe calitatea de salariat;
• ambele ramuri operează, într-o anumită măsură, cu aceleaşi noţiuni, concepte sau instituţii juridice;
• fără a afecta apartenenţa dreptului securităţii sociale, în principal, la dreptul public, totuşi, în subsidiar faţă de reglementările normative privind asigurările sociale, contractele colective de muncă - izvoare de drept specifice dreptului muncii - pot cuprinde şi clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale;
• izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi, respectiv, ale dreptului securităţii sociale sunt deseori comune;
• şi în dreptul intern, acte normative fundamentale - cum sunt Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă - reverberează în ambele ramuri de drept, în principal, în dreptul securităţii sociale şi, în subsidiar, în dreptul muncii.

1.3. Securitatea socială în documentele internaţionale

  A). Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat mai multe norme în această materie, dintre care menţionăm cu titlu exemplificativ: Recomandarea nr. 67/1944 asupra mijloacelor de existenţă, Recomandarea nr. 69/1945 asupra îngrijirilor medicale, Convenţia nr. 102/1952 privind securitatea socialăcare a marcat o nouă etapă în legislaţia internaţională a securităţii sociale prin introducerea obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil în toate ţările lumii, indiferent de gradul de dezvoltare economică.

  Convenţia este exhaustivă, reunind într-un instrument unic toate ramurile securităţii sociale; în plus, prevede alocaţiile familiale care nu făcuseră obiectul nici unei norme precedente.

  Convenţia defineşte cele nouă componente ale securităţii sociale, şi anume: asistenţa medicală; indemnizaţiile de boală; prestaţiile de şomaj; prestaţiile de bătrâneţe; prestaţiile în caz de accidente de muncă ori boală profesională; prestaţiile familiale; prestaţiile de maternitate; prestaţiile de invaliditate; prestaţiile de supravieţuire.

  B). Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titlu exemplificativ: Charta socială europeană revizuită (1996), Codul european de securitate socială (1964), Convenţia europeană de securitate socială (1973).

1. a) Charta este importantă, în special, datorită art. 12 intitulat dreptul securităţii sociale.
2. b) Codul european de securitate socială este aproape identic cu Convenţia O.I.M. nr. 102/1952 privind securitatea socială, însă condiţiile de ratificare sunt mult mai riguroase.

  c)Tratatul C.E.E. prevede - în art. 51 - două principii comunitare în domeniul securităţii sociale cu scopul instituirii unui sistem care să permită lucrătorilor migranţi şi celor dependenţi de ei:

• totalizarea oricărei perioade luate în considerare de către diferite legislaţii naţionale pentru obţinerea şi menţinerea dreptului la prestaţii, respectiv pentru calculul acestora;
• plata de prestaţii persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.

1. d) În scopul coordonării prevederilor legislaţiilor privind securitatea socială au fost elaborate şi: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele şi prestaţiile satisfăcătoare în sistemele de protecţie socială; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind convergenţa obiectivelor şi politicilor de protecţie socială; Regulamentul nr. 883/2004/CE privind aplicarea regimurilor de securitate socială.

   Regulamentul nr. 883/2004/CE priveşte următoarele categorii de persoane: cetăţenii unui stat membru; apatrizii; refugiaţii rezidenţi într-un stat membru, în situaţia în care sunt sau au fost sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor menţionaţi precum şi urmaşii acestora.

  Regulamentul are în vedere toate legislaţiile referitoare la securitatea socială care privesc: a) prestaţiile în caz de boală; b) prestaţiile de maternitate şi de paternitate asimilate; c) prestaţiile de invaliditate, inclusiv cele care sunt destinate să menţină sau să amelioreze capacitatea de muncă; d) prestaţiile de bătrâneţe; e) prestaţiile pentru urmaşi; f) prestaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale; g) prestaţiile de deces; h) prestaţiile de şomaj; i) prestaţiile de pre-pensionare; j) prestaţiile familiale.

  Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplică:

• regimurilor generale şi speciale de securitate socială, contributive şi necontributive;
• regimurilor relative la obligaţiile angajatorului sau ale armatorului;
• prestaţiilor speciale în bani, cu caracter necontributiv care prezintă concomitent şi caracteristicile ajutorului social.

   Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplică asistenţei sociale şi medicale, regimurilor de prestaţii în favoarea victimelor războiului sau consecinţelor acestuia.