Indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice.
Definiţia dată de legea română este preluată din Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, Anexa 1C (TRIPS), încheiat la 15 aprilie 1994.
Indicaţia geografică reprezintă un semn distinctiv, care conferă un drept de folosinţă. Dreptul asupra indicaţiei geografice este teritorial, colectiv, inalienabil şi imprescriptibil.
1.1. Condiţii privind indicaţiile geografice
În conformitate cu art. 67, alin. 1 al Legii nr. 84 din 1998, indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate, în ţara noastră, prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit legii sau convenţiilor internaţionale la care România este parte. Indicaţiile geografice pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care indicaţiile au fost înregistrate. O indicaţie geografică înregistrată pe numele unei asociaţii de producători poate fi înregistrată, în aceleaşi condiţii, de orice altă asociaţie.
Pentru acordarea protecţiei, între produsele la care se referă indicaţia geografică şi locul de origine a acestora, în ceea ce priveşte calitatea, reputaţia ori alte caracteristici, trebuie să existe o legătură strânsă. Simplul fapt că produsul la care se referă denumirea este originar dintr-o anumită regiune, nu justifică protecţia indicaţiei geografice.
Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate, potrivit art. 70 al Legii nr. 84 din 1998, indicaţiile geografice care: nu sunt conforme dispoziţiilor prevăzute de lege; reprezintă denumiri generice ale produselor; induc publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor; contravin bunelor moravuri sau ordinii publice.
1.2. Dobândirea dreptului asupra indicaţiilor geografice
Înregistrarea unei indicaţii geografice se poate solicita de asociaţia de producători, care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere. Pentru înregistrarea unei indicaţii geografice, cererea se depune direct de solicitant sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul în ţara noastră. Cererea de înregistrare poate fi depusă la Registratura generală a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, sau se trimite prin poştă, recomandat.
La cerere se vor anexa următoarele documente: un caiet de sarcini, conţinând elementele prevăzute de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84 din 1998; un certificat de conformitate a produselor cu elementele prevăzute în caietul de sarcini, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei; dovada achitării taxei de înregistrare a indicaţiei geografice; procura de reprezentare a solicitantului cererii, dacă este cazul.
Dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi acordarea asociaţiei de producători solicitante a dreptului de utilizare. În termen de 2 luni de la luarea deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci publică indicaţia geografică şi lista persoanelor autorizate s-o utilizeze în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În termen de 3 luni de la publicare, orice persoană interesată poate formula o declaraţie de opoziţie la înregistrarea indicaţiei geografice pentru nerespectarea dispoziţiilor legale.
1.3. Drepturile conferite asupra indicaţiilor geografice
Prin înregistrarea unei indicaţii geografice, perioada sa de protecţie este nelimitată. Solicitantul obţine un drept de utilizare a indicaţiei geografice pentru o perioadă de 10 ani. În măsura în care condiţiile privind dobândirea dreptului se menţin, înregistrarea indicaţiei geografice poate fi reînnoită nelimitat.
Durata de protecţie începe să curgă de la data depunerii cererii de înregistrare a indicaţiei geografice la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Cererea de reînnoire va fi însoţită de o confirmare din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei referitoare la menţinerea caracteristicilor produselor şi de dovada achitării taxei prevăzute de lege. În lipsa acestor documente, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide respingerea cererii de reînnoire.
Dreptul de folosire a indicaţiei geografice înregistrate aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Aceste drept nu poate să reprezinte obiectul nici unei transmiteri (art. 71, alin. 2 şi art. 78 ale Legii nr. 84 din 1998).
1.4. Încetarea drepturilor asupra indicaţiilor geografice
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 84 din 1998, drepturile asupra unei indicaţii geografice pot înceta în următoarele cazuri: anularea înregistrării indicaţiei geografice (art. 79, alin. 1 şi 3); decăderea din drepturile conferite de indicaţia geografică (art. 79, alin. 2 şi 3); expirarea perioadei de utilizare a indicaţiei geografice, fără a se efectua formalităţile de reînnoire a dreptului acordat (art. 74, alin. 2 şi 3).
Orice persoană interesată poate cere, pe întreaga durată de protecţie, anularea înregistrării indicaţiei geografice. Dacă dreptul de folosire a fost dobândit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, Tribunalul Municipiului Bucureşti va anula înregistrarea indicaţiei geografice. Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către persoana interesată. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va radia indicaţia geografică din Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi va publica hotărârea în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.
1.5. Apărarea drepturilor asupra indicaţiilor geografice
Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind indicaţiile geografice se iau de Directorul general sau împuternicitul acestuia. Ele pot fi atacate în justiţie, potrivit procedurii contenciosului administrativ.
Punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului constituie infracţiune.
Utilizarea unei indicaţii geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie act de concurenţă neloială. Persoanele autorizate pot să interzică folosirea unei indicaţii geografice de către o altă persoană, pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul menţionat prin denumire, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este menţionată expres, indicaţia este utilizată în traducere ori indicaţia este însoţită de expresii, cum ar fi de genul sau de tipul. Acest drept se exercită fără a fi necesar să se dovedească inducerea în eroare a consumatorului sau producerea unor acte de concurenţă neloială.
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura confiscării şi, după caz, a distrugerii produselor care poartă asemenea indicaţii geografice, precum şi a materialelor şi echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infracţiunii (art. 83, alin. 1, lit. c şi art. 84 din Legea nr. 84 din 1998).
Utilizarea unei indicaţii geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii constituie act de concurenţă neloială. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti să dispună luarea unor măsuri asigurătorii, atunci când se consideră că există un risc de încălcare de către terţi a drepturilor cu privire la indicaţia geografică protejată. Tot Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita autorului încălcării dreptului informaţii imediate despre mărfurile care poartă indicaţii geografice ( art. 87, 88, 89 şi 90 ale Legii nr. 84 din 1998).
1.6. Regimul internaţional
Pe plan internaţional, protecţia indicaţiilor geografice este asigurată de Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, Anexa 1C – TRIPS din 1994. Definind indicaţiile geografice, textul art. 22 din Acordul TRIPS stabileşte că Membrii Organizaţiei vor prevedea mijloace juridice care să permită părţilor interesate să împiedice: utilizarea, în desemnarea sau prezentarea unui produs, a oricărui mijloc care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, într-un mod care să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică a produsului; orice utilizare care constituie un act de concurenţă neloială, în sensul art. 10bis al Convenţiei de la Paris (1967).
Tot prin Acordul TRIPS se prevede şi protecţia suplimentară a indicaţiilor geografice pentru vinuri şi produse spirtoase. Prin Aranjamentul de la Madrid, ţările membre se obligă să nu admită la vânzare ori să nu facă publicitate pentru produsele ale căror indicaţii de provenienţă sunt false sau înşelătoare. Statele vor lua măsuri de sancţionare, produsele fiind confiscate sau interzise la import.
În cadrul Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, dispoziţiile art. 1, alin. 2 se referă atât la indicaţiile de provenienţă, cât şi la denumirile de origine. Reglementările Convenţiei de la Paris cu privire la indicaţiile de provenienţă se aplică şi denumirilor de origine.
În cadrul Uniunii de la Paris, la 14 aprilie 1891, s-a încheiat la Madrid un Aranjament privind reprimarea indicaţiilor de provenienţă false sau înşelătoare. Statele contractante sunt constituite într-o Uniune restrânsă.
La Conferinţa de la Lisabona, din 31 octombrie 1958, s-a încheiat un Aranjament pentru protecţia denumirilor de origine şi înregistrarea lor internaţională. Prin Aranjamentul de la Lisabona a fost creată o Uniune restrânsă. Statele membre ale Aranjamentului de la Lisabona se obligă să protejeze pe teritoriul lor denumirile de origine ale produselor din ţările Uniunii restrânse. Protecţia este asigurată pentru denumirile recunoscute şi protejate în ţara de origine şi înregistrate la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Prin ţară de origine se înţelege ţara al cărei nume sau ţara în care este situată regiunea ori localitatea al cărei nume a dat produsului notorietatea sa.
Denumirile de origine se înregistrează la Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale. Protecţia pe care o asigură înregistrarea internaţională are o durată egală cu aceea prevăzută în ţara de origine. Taxa de înregistrare internaţională este unică. Înregistrarea internaţională este valabilă pe toată perioada de protecţie, fără a fi necesară o procedură de reînnoire.