Dreptul de proprietate intelectuală are două categorii de izvoare: interne şi internaţionale. Protecţia creaţiei intelectuale este asigurată pe plan internaţional de dispoziţiile Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883 şi Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 1881. Convenţiile cuprind reguli aplicabile prin intermediul legilor naţionale ale ţărilor membre, precum şi reguli uniforme aplicabile pe teritoriul Uniunii de la Paris şi Uniunii de la Berna.
1. Izvoarele interne
Principalele izvoare interne, care pot fi grupate, în funcţie de obiectele protecţiei juridice, sunt următoarele:
- în domeniul invenţiilor:
- Legea nr.64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie, republicată în 2002;
- Hotărârea Guvernului nr.499 din l8 aprile 2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64 din l99l privind brevetele de invenţie, republicată;
- Legea nr.93 din 20 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie;
- Normele Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 211 din 22 septembrie 1998 de aplicare a Legii nr.93 din 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie;
- Normele Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 242 din 18 februarie 1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti, modificate şi completate prin Normele nr. 318 din 4 ianuarie 2000.
- în domeniul desenelor şi modelelor industriale:
- Legea nr.129 din 29 decembrie 1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată în 2002;
- Hotărârea Guvernului nr.1171 din 2 octombrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129 din 1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată;
c). în domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice:
- Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
- Hotărârea Guvernului nr. 833 din 19 noiembrie 1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
d). în domeniul numelui comercial:
- Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale republicată în 2004;
- Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 privind registrul comerţului, republicată în 1998;
e). în domeniul dreptului de autor:
- Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
- Hotărârea Guvernului nr. 779 din 25 iulie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri;
- Hotărârea Guvernului nr. 1287 din 13 noiembrie 2002 privind numirea corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
2. Izvoarele internaţionale
Începând cu secolul al XIX-lea, vocaţia internaţională a drepturilor de creaţie intelectuală a determinat includere în convenţiile comerciale bilaterale a unor prevederi referitoare la proprietatea industrială.
2.1. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale
Ideea unei reglementări şi Uniuni internaţionale în domeniul creaţiei industriale a fost discutată la Congresul de la Viena din 1873, Congresul de la Trocadéro 1878 şi Conferinţa internaţională de la Paris din 1880. Acest proiect s-a concretizat la cea de a doua Conferinţă internaţională de la Paris, prin încheierea Convenţiei pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883. Prin aceeaşi Convenţie, a fost creată şi Uniunea internaţională pentru protecţia proprietăţii industriale, cu sediul iniţial la Berna, iar din 1960 la Geneva.
România a aderat la Convenţia de la Paris, revizuită la Bruxelles şi Washington, prin Decretul-Lege nr. 2641 din 17 iunie 1920, ratificat prin Legea din 27 martie 1924. Fiecare dintre ţările Uniunii trebuie să organizeze un serviciu special de proprietate industrială, precum şi un depozit central pentru publicitatea brevetelor de invenţii, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale şi a mărcilor de fabrică sau de comerţ. Acest serviciu va edita o publicaţie oficială.
2.2. Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice
După îndelungate discuţii pregătitoare, care au durat aproape 25 de ani, la 9 septembrie 1886 s-a încheiat Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice. Convenţia a intrat în vigoare la 5 decembrie 1887. Ulterior, Convenţia a fost amendată şi completată printr-un Act adiţional şi o Declaraţie interpretativă, semnate la Paris, la 4 mai 1896. Convenţia de la Berna a fost adoptată de 9 state, în calitate de membre fondatoare.
România a aderat la Convenţia de la Berna în forma revizuită la Berlin, prin Legea nr. 152, promulgată prin Decretul nr. 1312 din 24 martie 1926, cu efecte de la 1 ianuarie 1927. Ulterior, România a ratificat şi forma revizuită a convenţiei de la Roma, Stockholm şi Paris.
Statele participante la Convenţia de la Berna au dreptul de a încheia între ele convenţii particulare prin care să recunoască autorilor drepturi mai întinse decât cele acordate de Uniune (art. 7). Toate statele membre au dreptul de a autoriza, de a supraveghea sau interzice, prin măsuri de legislaţie sau poliţie internă, difuzarea pe teritoriul lor a oricărei opere de creaţie intelectuală (art. 17).
2.3. Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale
La conferinţa diplomatică de la Stockholm din 14 iulie 1967 s-a semnat Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (O.M.P.I.). Convenţia a intrat în vigoare la 26 aprilie 1970. Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale este o organizaţie interguvernamentală, cu statut de instituţie specializată. Organizaţia succedă Birourilor Internaţionale Reunite pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale înfiinţate în 1893, care au administrat Uniunea de la Paris şi Uniunea de la Berna. Sediul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale este la Geneva.
2.4. Convenţii încheiate în cadrul Uniunii de la Paris
În cadrul Uniunii de la Paris au fost încheiate următoarele convenţii internaţionale: Aranjamentul de la Madrid din 1891 privind înregistrarea internaţională a mărcilor; Aranjamentul de la Madrid din 1891 privind reprimarea indicaţiilor de provenienţă false sau înşelătoare; Aranjamentul de la Haga din 1925; Aranjamentul de la Nisa din 1957; Aranjamentul de la Lisabona din 1958; Aranjamentul de la Locarno din 1968; Tratatul de la Washington din 1970; Aranjamentul de la Strasbourg din 1971; Tratatul de la Viena din 1973; Aranjamentul de la Viena din 1973; Convenţia de la München din 1973; Tratatul de la Budapesta din 1977; Tratatul de la Geneva din 1994.
2.5. Convenţii încheiate în cadrul Uniunii de la Berna
În cadrul Uniunii de la Berna au fost încheiate următoarele convenţii internaţionale: Convenţia internaţională de la Roma din 1961; Convenţia de la Geneva din 1971; Convenţia de la Bruxelles din 1974; Tratatul de la Geneva din 1989; Convenţia Universală de la Paris din 1971; s.a.m.d.