Noţiunea de norma juridică penală
Normele juridice penale reprezintă o categorie de norme juridice care se caracterizează prin conţinutul şi structura specifică prescriind reguli de drept penal precum şi sancţiuni aplicabile în cazul încălcării acestora.
Având o funcţie specifică în contextul celorlalte norme juridice şi anume reglementează relaţiile de apărare sociale împotriva celor mai grave fapte cum sunt infracţiunile.
Normele juridice penale îşi realizează funcţia specifică prin prevederea tuturor faptelor ce sunt periculoase pentru societate ce formează obiectul dreptului penal şi interzicerea lor sub sancţiunea penală. Norma juridică stabilind care fapte sunt interzise determină în mod implicit şi conduita ce trebuie urmată apoi arătându-se sancţiunea pentru fiecare faptă în parte se exprimă caracterul obligatoriu al conduitei ce se pretinde a fi adoptată.
Structura normei penale este diferită după cum acestea sunt norme penale generale sau norme penale speciale.
Normele penale generale stabilesc reguli cu valoare de principiu şi din acest motiv au o structură asemănătoare celorlalte norme juridice- ipoteză, dispoziţie şi sancţiune.
Normele penale speciale prezintă unele particularităţi în structura lor care rezultă din faptul că sunt norme incriminatorii.
În această privinţă în literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.
Clasificarea normei penale
Normele penale se clasifică după diferite criterii :
- după conţinutul şi întinderea domeniului de reglementare sunt norme generale şi norme speciale.
Normele generale prevăd condiţiile în care se nasc, se modifică şi se sting raporturile juridice penale fiind incidente în raport cu toate normele speciale. Aceste norme sunt cuprinse în partea generală a codului penal şi stabilesc principiile de aplicare a legii în spaţiu şi timp, definesc infracţiunea şi pedeapsa , prevăd pedepsele şi alte instituţii legate de pedeapsă- amnistia, prescripţia etc.
Normele penale speciale sunt norme de incriminare care consacră infracţiunea, determinarea şi pedepsele corespunzătoare lor fiind cuprinse în partea specială a codului penal sau in legi speciale cu dispoziţii penale.
2) după caracterul regulii de conduită pe care o prescrie sunt norme penale prohibitive şi norme penale onerative.
Normele penale prohibitive impun o interdicţie, o prohibiţie, oprind sub sancţiunea pedepsei. Aceste norme stabilesc ca regulă de conduită abţinerea de la savârşirea faptei care este descrisă în textul incriminator şi se încalcă printr-o acţiune ( omorul, furtul).
Normele penale onerative impun o anumită obligaţie care dacă nu este îndeplinită constituie infracţiune, se încalcă printr-o omisiune sau inacţiune, respectiv prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiei impusă de lege aşa cum se întâmplă în cazul nedenunţării sau omisiunii sesizării organelor judiciare( art. 170, 263 cod penal).
3) după conţinutul normei penale avem:
- norme juridice penale complete (unitare)
- norme juridice penale divizate ( în alb, de referire, de trimitere)
Normele penale complete sunt cele care cuprind toate elementele necesare incriminării si sancţionarii unei fapte ca infracţiunea. Majoritatea normelor penale sun complete.
Normele penale divizate nu au o structură completă în acelaşi text de lege, dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate în alt articol al aceleaşi legi sau chiar în alt act normativ. Acestea pot fi în alb sau cadru, de referire şi de trimitere.
Normele în alb sau cadru se caracterizează prin faptul că au în structura lor o dispoziţie de incriminare şi o sancţiune urmând ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior prin alte acte normative( art.281 cod penal privind practicarea meseriei fără autorizaţie).
Normele de referire şi de trimitere se completează sub aspectul ipotezei ori al sancţiunii cu elementele pe care la împrumută din alte norme denumite complinitoare.
Normele de referire sunt cele care se completează cu dispoziţii sau sancţiuni din normele complinitoare fara a deveni independente faţă de acestea, orice modificare intervenită în normele de întregire va opera în cele de referire.
Sub acest aspect normele din art. 218 şi 255 cod penal se întregesc sub aspectul ipotezei în sensul că la art.218 ipoteza se ia din art.217 iar la art. 255 ipoteza se ia din art.254.
Normele de trimitere se completează cu elementele luate de la alte norme dar, spre deosebire de normele de referire, încorporează elemente împrumutate astfel încât orice modificare intervenită în normele complinitoare nu se răsfrânge asupra normei de trimitere devenind autonomă faţă de normele care i-a oferit elementele de întregire.
- după modul de descriere a ipotezei avem:
- norme penale cu ipoteză simplă
- norme penale cu ipoteză descriptivă
Normele cu ipoteză simplă sunt norme care nu cuprind o descriere a faptei sub aspectul elementelor ei constitutive ci se limitează la indicarea faptei prin denumirea ei. Spre exemplu art.37 din decretul 328/1966 în varianta conducerii unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată în stare de ebrietate.
Normele cu ipoteză descriptivă se caraterizează prin descrierea faptelor penale, prin determinarea conţinutului lor sub aspectul elementelor obiective şi subiective, norme care sunt cele mai multe.
- După gradul de determinare al sancţiunii avem:
- norme penale cu sancţiunea absolut nedeterminată;
- norme penale cu sancţiunea absolut determinată
- norme penale cu sancţiunea relativ determinată
- norme penale cu sancţiunea alternativă
- norme penale. Cu sancţiunea cumulativă
Normele cu sancţiuni absolut nedeterminate nu precizează sancţiunile nici sub aspectul material nici al duratei, însă nu sunt acceptate în legislaţia română pentru că contravin principiului legalităţii pedepsei.
Normele cu sancţiuni absolut determinate prevăd pedepsele determinând natura şi cuantumul fix al acestora, cum este detenţiunea pe viaţă.
Normele cu sancţiuni relativ determinate consacrate de majoritatea legislaţiei penale determinând natura pedepsei şi cele două limite, una minimă şi alta maximă oferind posibilitatea instanţei de judecată să individualizeze pedeapsa în raport de pericolul social al faptei săvârşite şi al făptuitorului.
Normele penale cu sancţiunea alternativă prevăd două pedepse principale de natură diferită, instanţa având posibilitatea de a alege una dintre acestea.
Normele penale cu sancţiunea cumulativă prevăd două pedepse dintre care una este principală şi alta complementară care se aplică împreună.