Principiile fundamentale ale dreptului proprietăţii intelectuale sunt tratamentului naţional, dreptul de prioritate, independenţa brevetelor şi independenţa mărcilor.
1 Tratamentul naţional
Prin tratamentul naţional se înţelege că resortisanţii Uniunii de la Paris şi ai Uniunii de la Berna beneficiază, în celelalte ţări membre, de aceleaşi drepturi ca şi naţionalii. Principiul tratamentului naţional este consacrat de art. 2 din Convenţia de la Paris. Cetăţenii fiecărei ţări a Uniunii, potrivit alin. 1 al art. 2, se vor bucura în toate celelalte ţări ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta Convenţie.
Asimilarea străinului cu naţionalul constituie o dispoziţie fundamentală şi a Convenţiei de la Berna din 1886. Principiul este înscris în art. 5 al Convenţiei. În afară de tratamentul naţional, Convenţia de la Paris instituie şi tratamentul unionist. Prin tratament unionist se înţelege că resortisanţii Uniunii beneficiază de totalitatea drepturilor acordate direct de Convenţia de la Paris. Tratamentul unionist asigură resortisanţilor un minimum de avantaje, care constituie un drept intern al Uniunii internaţionale.
2. Dreptul de prioritate
Prin drept de prioritate se înţelege situaţia privilegiată a unei persoane, care a efectuat într-o ţară a Uniunii un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu acelaşi obiect pentru obţinerea protecţiei în celelalte ţări membre.
Pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională fiecărei ţări membre sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările Uniunii (art. 4, lit. A, alin. 2). Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii (art. 4, lit. A, alin. 3). Primul depozit se poate constitui în ţara de origine a resortisantului sau într-o altă ţară a Uniunii. Cea de a doua cerere este necesar să aibă acelaşi obiect ca şi prima. În ambele cereri se vor formula aceleaşi revendicări. Succesorii în drepturi ai primului depunător pot invoca dreptul de prioritate.
Termenele de prioritate, conform lit. C, alin. 1 al art. 4, au fost stabilite la 12 luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi la 6 luni pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mărcile de fabrică sau comerţ. Termenele încep să curgă de la data depozitului primei cereri, fără ca ziua depozitului să fie cuprinsă în calcul (art.4, lit.C, alin. 3). Cererile depuse de alte persoane pentru acelaşi obiect, în intervalul de prioritate, vor fi lovite de nulitate.
Prioritatea în cascadă înseamnă că persoana, care a depus o cerere ulterioară cu invocarea priorităţii, va putea solicita un nou termen de prioritate de la data depozitului posterior. Întrucât dreptul de prioritate este configurat numai de primul depozit, nu se admite cascada de priorităţi succesive.
Priorităţile multiple înseamnă că cererea ulterioară este cuprinsă în mai multe cereri anterioare. Potrivit lit. F a art. 4, nici o ţară a Uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul că depunătorul revendică priorităţi multiple, chiar dacă ele provin din ţări diferite, cu condiţia să existe o unitate a invenţiei în sensul legii ţării respective. De obicei, priorităţile multiple se invocă cu ocazia invenţiilor de perfecţionare sau de completare succesive. Dreptul de prioritate poate fi transmis unui cesionar, pentru o altă ţară. Transmiterea este admisibilă dacă beneficiarul are calitatea de resortisant al Uniunii.
Convenţia de la Paris consacră şi o prioritate de expoziţie. Prin dispoziţiile art. 11, alin. 1 se prevede că ţările Uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor internă, protecţia temporară invenţiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi mărcilor de fabrică sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia din ele.
3. Independenţa brevetelor
Prin independenţa brevetelor se înţelege că cererile de brevete pentru aceeaşi invenţie depuse în diferite ţări ale Uniunii de la Paris nu depind unele de altele. În conformitate cu dispoziţiile alin.1-5 ale art. 4bis, brevetele cerute în diferitele ţări ale Uniunii, de cetăţeni ai Uniunii, vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte ţări, membre sau nu ale Uniunii. Această dispoziţie trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că brevetele acordate în cursul termenului de prioritate sunt independente, atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi decădere cât şi din punct de vedere al duratei normale de protecţie.
4. Independenţa mărcilor
Prin independenţa mărcilor se înţelege că, după înregistrarea într-o ţară a Uniunii de la Paris, marca nu mai depinde de marca de origine sau de mărcile înregistrate în celelalte ţări ale Uniunii.