Pin It

Constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001.

Parcul industrial este definit ca fiind o zona delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică şi/sau de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei.

  1. Constituirea şi funcţionarea parcului industrial:

Constituirea şi funcţionarea parcului industrial se bazează pe asocierea în participaţiune dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici, unităţile de învăţământ superior, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţi parteneri, cum ar fi investitorii străini.

Asocierea în participaţiune este considerată persoană juridică română şi se supune prevederilor legii române în vigoare, fiind administrată de o societate comercială denumită societate-administrator.

Asocierea în participaţiune trebuie să obţină titlul de parc industrial de la Ministerul Economiei şi Comerţului, prin îndeplinirea condiţiilor solicitate de ordonanţă.

Perioada pentru care se acordă titlul de parc industrial nu poate fi mai mică de 15 ani.

Exploatarea parcului industrial se realizează pe bază de contracte comerciale încheiate între societatea-administrator şi persoane juridice române sau sucursale/reprezentante ale companiilor din străinătate, după caz, care pot desfăşura activităţi specifice parcurilor industriale.

În cazul în care o investiţie întruneşte condiţiile pentru a beneficia de aceleaşi facilităţi acordate de mai multe legi, agentul economic va trebui să opteze explicit pentru un regim de facilităţi prevăzut într-o singură lege.

  1. Facilităţi fiscale:

Investitorii străini care efectuează cheltuieli cu achiziţionarea, producerea, construirea, ansamblarea, instalarea sau îmbunătăţirea mijloacelor fixe amortizabile, au dreptul, potrivit Codului Fiscal, să recupereze aceste cheltuieli, din punct de vedere fiscal, prin deducerea amortizării.

Pentru investiţiile realizate în parcurile industriale până la data de 31 decembrie 2006 se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil, în cota de 20% din valoarea investiţiilor în construcţii sau a reabilitărilor de construcţii, infrastructura internă şi de conexiune la reţeaua publică de utilităţi, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea şi duratele normale de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile.

În cazul în care investitorii au beneficiat de deduceri pentru investiţii în mijloace fixe amortizabile şi au dedus cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora, nu mai poate beneficia şi de facilităţile fiscale acordate pentru investitiile în parcurile industriale.