Semnele care pot constitui mărci
Semnele care pot constitui mărci sunt enumerate de art. 3, lit. a al Legii nr. 84 din 1998. Ele se referă la cuvinte, inclusiv nume şi persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori. Legea română cuprinde o enumerare enunciativă a semnelor distinctive care pot fi înregistrate ca mărci.
Spre deosebire de reglementarea din 1967, între semnele susceptibile de apropriere ca marcă nu figurează şi prezentarea sonoră. Omisiunea a fost influenţată de prevederile Tratatului de la Geneva privind dreptul mărcilor din 1994, care nu se aplică mărcilor holograme şi mărcilor care nu sunt alcătuite din semne vizibile, în special mărcile sonore şi mărcile olfactive.
1. Numele
Între semnele care pot constitui o marcă, legea prevede în mod expres cuvintele. În economia textului, termenul de cuvinte include atât numele, cât şi denumirile. Utilizarea numelui patronimic ca marcă atribuie titularului un drept exclusiv. Întrucât numele poate să aparţină mai multor persoane, dreptul exclusiv nu priveşte numele în sine, ci numai forma sa specială. În unele state, numele poate fi utilizat ca marcă fără a fi necesar să prezinte o formă specială. Cu caracter derogatoriu, condiţia formei distinctive trebuie respectată dacă numele este banal.
O marcă poate fi formată şi din numele unei alte persoane decât a titularului, în temeiul unei autorizaţii a terţului sau a succesorilor săi.
De altfel, art. 5, lit. j din Legea nr. 84 din 1998 exclude de la înregistrare mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în ţara noastră.
Pentru constituirea unei mărci se poate folosi şi un nume istoric. Utilizarea ca marcă a numelor istorice trebuie să nu aducă atingere memoriei unei personalităţi dispărute. Marca poate fi alcătuită şi dintr-un nume imaginar. De exemplu, Eau du docteur Addison. În mod obişnuit, numele imaginar reprezintă o denumire ce se foloseşte ca marcă.
2. Denumirile
Denumirile sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru a constitui o marcă, denumirile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie. În materia mărcilor nu pot fi folosite denumirile generice, necesare sau descriptive.
Denumirile care reprezintă cuvântul ce indică un produs sunt necesare. Încorporându-se cu produsul, cuvintele nu pot constitui o marcă, fiind denumiri necesare. Ele ar implica monopolizarea unor produse apropriindu-se sub formă de marcă, denumirea lor necesară.
Denumirile care descriu un anumit produs sunt necesare sau descriptive. Denumirile descriptive pot desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului, sau alte caracteristici ale acestora. Ele sunt excluse de la protecţie de către art. 5, lit. d din Legea nr. 84 din 1998.
Regula caracterului descriptiv prezintă şi unele derogări. Pot fi folosite ca mărci denumirile simbolice, precum şi denumirile care sugerează calităţile produsului în mod indirect şi fantezist.
O valoare simbolică au denumirile de ţări şi oraşe care nu mai există. În contrast, denumirile geografice se pot folosi ca mărci numai dacă prezintă o formă exterioară specifică. Tot ca o condiţie, denumirile geografice trebuie să nu fie apelaţiuni de origine sau indicaţii de provenienţă.
Denumirea este considerată admisibilă, când nu ţine seama de natura şi de genul obiectului, fiind independentă de produs. Denumirea poate fi formată dintr-un singur cuvânt, un adjectiv combinat cu un substantiv sau o combinaţie de cuvinte. De exemplu, Dero, Hopfen Köning, Diner’s Club. O valoare simbolică au denumirile de ţări şi oraşe care nu mai există. În contrast, denumirile geografice se pot folosi ca mărci numai dacă prezintă o formă exterioară specifică. Tot ca o condiţie, denumirile geografice trebuie să nu fie apelaţiuni de origine sau indicaţii de provenienţă.
Cuvintele adoptate ca marcă se pot transforma în unele cazuri într-o denumire generică. Identificarea unei denumiri cu un anumit produs este un fenomen de degenerare a mărcii. De exemplu, mărcile apă de colonie, aspirină, gramofon, termos, celofan, telex.
3. Sloganurile şi titlurile de publicaţii
Legea română nu se referă la sloganuri şi titluri de publicaţii. Dar modul de redactare al textului nu înlătură, în principiu, posibilitatea de folosire, ca marcă, a sloganurilor şi titlurilor de publicaţii. Pentru a forma o marcă, sloganurile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie. Titlurile de ziare, reviste şi cărţi sunt protejate fie ca mărci, fie ca obiect al dreptului de autor.
4. Literele şi cifrele
Pentru a constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică distinctă. Literele folosite ca marcă pot fi iniţialele unui nume. Marca poate fi alcătuită şi din iniţialele unor cuvinte. Iniţialele trebuie să poată să fie pronunţate, formând un cuvânt fără semnificaţie cunoscută. În cazul în care mărcile sunt exclusiv formate din cifre, ele nu pot fi protejate. Întrucât cifrele nu sunt distinctive în sine, marca trebuie să prezinte o formă distinctivă, fără a fi necesară asocierea cu elemente grafice speciale.
Legea română din 1998 menţionează în mod expres literele şi cifrele. Pentru a constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică distinctă.
În unele sisteme de drept, literele şi cifrele nu sunt acceptate ca mărci. Cu caracter de excepţie, se admit totuşi literele şi cifrele care au o formă originală ori sunt notorii.
5. Elemente figurative
Elementele figurative cuprind o multitudine de forme: embleme, viniete, etichete, peisaje, portrete, fotografii, blazoane, desene, sigilii, amprente, reliefuri, peceţi, liziere.
Emblema este un semn figurativ simplu, reprezentând un obiect real sau imaginar, care simbolizează o anumită idee. De exemplu, o floare, un clopot, o ancoră. Emblema are rolul de a individualiza o societate comercială sau industrială.
Emblema care se referă la natura produsului are un caracter descriptiv şi nu poate constitui o marcă. Astfel, emblema formată dintr-o frunză de viţă pentru vinuri sau emblema alcătuită dintr-o lămâie pentru citronadă nu este distinctivă. Pentru a fi protejată ca marcă, emblema trebuie să aibă o formă specială sau caracteristică. În măsura în care emblema prezintă un caracter distinctiv în sine, dreptul privativ va include şi denumirea respectivă.
Vinieta este un ansamblu de figuri, o dispoziţie de linii sau un desen, ce se lipeşte de produs. Constituind o ilustraţie de mici dimensiuni, cu sau fără un subiect precis, vinieta se lipeşte pe produs.
Eticheta este o hârtie sau un carton de mărime redusă, care conţine unele indicaţii privind un produs.
Imaginile pot forma, în principiu, obiectul unei mărci, cum ar fi portretul sau fotografia. În practică, se consideră că folosirea de către o persoană a propriului său portret, care seamănă izbitor cu un portret adoptat anterior ca marcă, reprezintă un act de concurenţă neloială.
În temeiul dispoziţiilor art. 6ter al Convenţiei de la Paris, se prevede că nu pot fi protejate, în absenţa unei autorizaţii din partea organelor competente, mărcile care cuprind reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane aparţinând ţărilor Uniunii (art. 5, lit. k). Acelaşi regim se aplică şi reprezentărilor grafice care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii de la Paris (art. 5, lit. l)
În ceea ce priveşte figurile geometrice simple, cum ar fi un cerc, un triunghi sau un pătrat, se consideră că sunt inexpresive. Figurile geometrice simple, neînsoţite de elemente verbale sau de alte elemente figurative, nu pot constitui mărci.
6. Forma produsului şi forma ambalajului
Forma produsului este admisibilă ca marcă dacă nu este necesară sau de natură să producă un rezultat industrial. Mărcile constând în forma produselor sunt într-o oarecare măsură descriptive şi, din această cauză, limitate.
Legea română precizează în art. 5, lit. e că nu pot fi protejate mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanţială produsului.
Pentru a fi apropriat ca marcă, forma ambalajului trebuie să aibă caracter distinctiv. De exemplu, sticlele de Coca-Cola, flacoanele pentru parfumuri Guerlaine.
În unele legislaţii, protejarea ca marcă a formei ambalajului este condiţionată de însoţirea de alte semne, cum ar fi inscripţii, etichete, menţiuni. Această soluţie permite să fie înregistrată atât marca, cât şi forma ambalajului pe care se aplică.
7. Culoarea produsului sau a ambalajului
Mărcile pot fi formate din combinaţii de culori ale produsului sau ambalajului. Combinaţiile de culori sunt folosite, ca marcă, fără rezerve sau obiecţiuni. Ele trebuie numai să prezinte un aspect caracteristic, un aranjament propriu. O singură culoare nu poate constitui o marcă. Reticenţele faţă de folosirea unei singure culori ca marcă sunt determinate de numărul limitat al culorilor şi de imposibilitatea consumatorului de a distinge cu claritate nuanţele. Înregistrarea ca marcă a unei singure culori ar genera un risc de monopolizare.
Doctrina admite totuşi că o singură culoare poate fi şi un element esenţial al mărcii, individualizându-se printr-o dispoziţie specială sau prin aplicarea pe unele părţi ale produsului.
De altfel, regula 9, alin. 2, lit. h din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84 din 1998 prevede posibilitatea ca solicitantul să revendice, ca element distinctiv al mărcii, o culoare sau mai multe culori.
8. Prezentarea sonoră
Conţinutul unei mărci poate fi alcătuit şi din semnale sonore sau melodii simple. Prezentarea sonoră se asociază de obicei cu un serviciu sau un produs. Mărcile sonore sau auditive trebuie să fie clare, expresive şi caracteristice. Majoritatea legislaţiilor la care s-a aliniat şi legea română nu recunosc mărcile sonore.
Mărcile sonore sau auditive trebuie să fie clare, expresive şi caracteristice. Ele vor însoţi comercializarea produsului, fără a se limita la publicitate.
Valabilitatea mărcilor sonore a fost admisă în dreptul american. Înregistrarea lor se efectuează prin depozitul de discuri fonografice. Reticenţa manifestată faţă de marca auditivă a fost determinată de absenţa unei legături directe cu produsul şi de imposibilitatea realizării unui depozit material.
9. Desenul
Desenul este un semn care poate fi folosit ca marcă. Admisibilitatea protecţiei ca marcă este condiţionată de caracterul distinctiv al desenului.
În cazul în care beneficiază de protecţia dreptului de autor, desenul nu trebuie să aducă atingere drepturilor autorului.
10. Combinaţiile de semne
Prin combinarea elementelor, semnele necesare sau banale devin particulare, putându-se folosi ca mărci. Particularităţile mărcilor combinate permit alegerea celor mai adecvate mijloace de publicitate comercială.