Pin It

Dreptul penal ca ramură a ştiinţelor juridice

Expresia drept penal desemnează atât dreptul penal ca ramură a sistemului de drept, cât şi ramura ştiinţei juridice denumită în acest fel. Ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridice şi reprezintă un ansamblu de teorii, concepţii şi principii privitoare la dreptul penal.

Obiectul ştiinţei dreptului penal

Obiectul de studiu al ştiinţei dreptului penal este însuşi dreptul penal respectiv totalitatea normelor de drept penal. În această privinţă nu se poate confunda obiectul dreptului penal cu obiectul ştiinţei dreptului penal. În timp ce obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile sociale de constângere penală pe care este chemat să le reglementeze, obiectul ştiinţei dreptului penal îl constituie un grup de norme,  respectiv normele de drept penal pe care este chemată să le studieze. Dreptul penal are ca misiune reglementarea relaţiilor sociale penale, iar ştiinţei dreptului penal îi revine sarcina de a studia şi explica normele dreptului penal arătând originea, conţinutul, structura, dezvoltarea şi legătura lor cu relaţiile sociale pe care le reglementează. Existenţa ştiinţei dreptului penal se justifică deoarece are un obiect propriu, este un fenomen social care serveşte societatea, are un specific propriu prin care se deosebeşte de alte fenomene sociale.

Sarcinile ştiinţei dreptului penal

Pentru a-şi atinge scopul privind cunoaşterea fenomenelor pe care le studiază, ştiinţa dreptului penal trebuie să-şi fixeze funcţiile sau trebuie să-şi stabilească obiectivele principale ale studiului care au în vedere structura şi natura specifică a dreptului penal, cauzele şi condiţiile obiective  sub care determină apariţia, existenţa şi schimbarea dreptului penal ţinându-se seama de legăturile lui cu alte fenomene sociale, rezultând acţiunea şi influenţa dreptului penal asupra relaţiilor sociale pe care le reglementează legislaţiile după care se dezvoltă şi se schimbă dreptul penal. Sub acest aspect se impune perfecţionarea dreptului penal prin elaborarea unui nou drept penal care să corespundă transformărilor din societatea românească şi să se armonizeze cu dreptul comunitar.

Legătura ştiinţei dreptului penal cu alte ştiinţe

Ştiinţa dreptului penal are legătură cu alte discipline ştiinţifice juridice sau nejuridice ale căror date le foloseşte în elaborarea şi stabilirea limitelor dreptului penal, în interpretarea şi aplicarea sa.

Legătura cu ştiinţa dreptului procesual penal

Ştiinţa dreptului penal are cea mai strânsă legătură cu ştiinţa dreptului procesual penal care studiază organizarea judiciară a tragerii la răspundere penală, principiile şi regulile desfăşurării procedurii penale. Unele concepte elaborate de ştiinţa dreptului penal sunt folosite şi de ştiinţa dreptului procesual cum sunt: noţiunea de concurs de infracţiuni, recidivă, participaţie, dar şi invers , noţiunea de hotărâre definitivă de condamnare elaborată de dreptul procesual penal este folosită de ştiinţa dreptului penal.

Legătura cu criminologia

Criminologia este o disciplină importantă ajutătoare ştiinţei dreptului penal având ca obiect studiul cauzelor şi condiţiilor criminalităţii, geneza, formele de manifestare, dinamica şi mijloacele de combatere a criminalităţii. Ambele ştiinţe studiază ilicitul penal, urmărind stabilirea mijloacelor de prevenire şi stăpânire a fenomenului infracţional de drept penal, din puncte de vedere diferite. Astfel ştiinţa dreptului penal cercetează fenomenul infracţionalităţii sub aspectul juridic, în timp ce criminologia studiază acelaşi fenomen infracţional sub aspectul său sociologic. Dreptul penal determină sfera ilicitului penal ceea ce condiţionează câmpul de investigaţie al criminologiei, în timp ce criminologia prin dezvăluirea cauzelor criminalităţii poate influenţa dreptul penal la instituirea celor mai potrivite sancţiuni şi modalităţi de realizare a acestora în funcţie de personalitatea infractorului la incriminarea sau dezincriminarea unor fapte, la diminuarea sau agravarea răspunderii penale pentru alte infracţiuni.

Legătura cu criminalistica

Criminalistica elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice, precum şi mijloace corespunzătoare în vederea descoperirii infracţiunilor, identificarea infractorilor, administrarea probelor juridice necesare ca şi prevenirea de fapte penale.

Ştiinţa dreptului penal ajută la restabilirea ordinii de drept şi prin aplicarea sancţiunilor în cel mai scurt timp.

Legătura cu medicina legală

Legătura cu medicina legală este determinată de necesitatea unei corespunzătoare incadrări a infracţiunii: contra vieţii (omor), contra integrităţii corporale şi a sănătăţii e.t.c.

Medicina legală oferă posibilitatea stabilirii cauzelor morţii sau a vătămării corporale (intensitatea şi durata de vindecare care determină încadrarea juridică a faptei), discernământul infractorului, de care depinde răspunderea penală a infractorului.